Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

CATASTROFA FEROVIARĂ DE LA CIUREA

Oprea,I-NPublicat de I.N.Oprea, 11 nov.2013

Cărţile nasc amintiri

Reciteam  zilele trecute unul dintre eseurile din cartea dvs, atât de omeneşte  scrisă – eseul “De la acarul Păun la oamenii şi trenul de astăzi” din „Oameni şi opera”, eseuri, de Ion N. Oprea, Editura PIM , Iaşi, 2013 – despre accidentul de la Vintileanca,  petrecut în 1923, la data de 4 iulie.

Amărâtul de acar Păun , rămas de atunci celebrul ţap ispăşitor, e clar că a fost o scuză a guvernanţilor pentru neglijenţele şi indisciplina ce erau la ordinea zilei în transporturile feroviare.

Nu vreau să argumentez în plus faţă de ceea ce aţi scris. Nici azi lucrurile nu stau  mai bine, cu toate perfecţionările tehnologice  aduse domeniului transporturilor, de cunoaştere, în general, de ştiinţă şi cercetarea sectorială.

Ceva anume m-a determinat să vă scriu tocmai despre acest eseu. O amintire, venită în memorie, prin povestirea ei  de către părinţii mei  cu mulţi ani în urmă, 30-31 decembrie 1916, accidentul feroviar din gara Ciurea, o catastrofă soldată cu aproape 1000 de morţi.

Iată cum au fost implicaţi părinţii mei în această nenorocire. Ofensiva germană din septembrie 1916 declanşase un veritabil exod al populaţiei  spre Moldova, chiar membrii Casei Regale şi Guvernul  erau la Iaşi. Tatăl meu avea 14 ani şi locuia temporar la Brăila la bunicii lui materni.  În ziua aceea de 30 decembrie bunicii l-au dus la Galaţi pentru trenul ce urma  să plece spre Iaşi unde era mama lui. Trenul era supraaglomerat, pe acoperişul va goanelor era plin de soldaţi, la fel pe scări şi tampoane. Cu mare greutate şi bunăvoinţa oamenilor a reuşit să ocupe un loc pe treapta superioară a scării unui vagon.

În fiecare gară nu cobora nimeni, dar tot mai mulţi voiau să se urce. Într-o gară trenul  a staţionat mai bine de o oră, oamenii au început să se îngrijoreze, vorbele se perindau din gură în gură, cum că trenul  nu mai pleacă, nu merge mai departe. Totuşi, nimeni nu-şi părăsea locul de frică să nu-l mai apuce.

Tata, copil, îmboldit de cerinţe fireşti, se dă jos având asigurarea vecinilor de pe scara vagonului, că îl vor ajuta la întoarcere. Dar întoarcerea s-a dovedit anevoioasă. Câţiva ofiţeri  tineri încercau să facă ordine în puhoiul de mulţime, fără multe rezultate. Tatăl meu ajunsese în dreptul scării  când un locotenent l-a oprit să se mai urce spunându-i că pe linia a doua  se formează o altă garnitură de tren  cu direcţia Iaşi. Şi a insistat să-l ducă acolo într-un vagon.

Spre miezul nopţii, cel de-al doilea tren a ajuns aproape de gara Ciurea. Oamenilor li s-a spus să coboare, deoarece vor trece prin spatele gării pe jos, iar în  partea cealaltă îi va aştepta un alt tren  care merge la Iaşi.

Nimeni nu a ştiut  de ce se face această transbordare. Abia când au ajuns pe peronul gării imaginile de coşmar, cu vagoane răsturnate, morţi înşiraţi  pe peron  unul lângă altul , mâini, picioare printre liniile ferate, bagaje împrăştiate, toate spuneau mai mult decât orice despre tragedia petrecută.

Aşa a ajuns tatăl meu la Iaşi, unde se aflase de tragedia de la Ciurea, iar gara era plină de oameni care aşteptau de ore bune să apară o rudă, un cunoscut, un copil.

Imaginile văzute în gara Ciurea l-au urmărit toată viaţa pe tatăl meu, spunea adeseori doar atât – am avut noroc! Mama mea, deşi avea doar 8 ani, a fost atinsă de tragedia de la Ciurea, prin durerea familiei sale, în accident au murit mătuşa ei.  Şi copila Ileana de doar 4 ani, verişoara mamei mele.

În tren era mătuşa mamei cu cei trei copii – Ileana, Nicu (10 ani), şi Anastasie (8 ani) Cei doi băieţi au scăpat fără nici o vătămare, au vegheat două zile trupurile mamei lor şi al surioarei, pe peronul gării Ciurea, până a ajuns la ei tatăl lor.

Desigur, în accidentele feroviare  multe familii au de suferit. Am vrut doar să vă povestesc amintirile din familia mea, amintiri stârnite de eseul dvs. Aducerea aminte are şi aceasta un rol pe care-l poate juca literatura dacă e legată de viaţă. Nu cred că mai pot face un alt comentariu la eseul acesta.

Cu deosebită aducere aminte pentru scrierile dvs.
Prof. univ. Florin Păncescu

Ce a consemnat presa

 Catastrofa feroviară de la Ciurea este numele sub care a intrat în istorie cel mai grav accident feroviar din România, al treilea ca mărime la nivelul globului. Accidentul a avut loc în data de 31 decembrie (stil vechi) 1916, 13 ianuarie 1917, în plină desfăşurare  a primului război mondial. Bilanţul a fost de peste 1000 morţi, absenţa unei anchete oficiale nu a permis elucidarea cauzelor accidentului.

Ceea ce se ştie despre desfăşurarea evenimentului: Trenul, un convoi militar, constituit din 26 vagoane părăsise oraşul Galaţi, după ce Brăila fusese ocupată de trupele germane. Se deplasa spre Iaşi. Vagoanele încărcate cu militari, români şi ruşi, cu civili refugiaţi din teritoriul ocupat  de germanii lui von Mackensen, circa 1000 de persoane, deveniseră neîncăpătoare. Dezastrul s-a întâmplat în condiţiile când numărul celor evacuaţi în Moldova se ridica la aproximativ un milion şi jumătate de oameni în contextul  în care populaţia vechiului Regat era de circa 8 milioane. De-a lungul traseului Bârlad-Iaşi trenul s-a oprit de câteva ori pentru a se reaproviziona  cu lemne pentru că  lipseau cărbunii. Oprit la Bârnova, după ce i s-au verificat frânele cu aer şi nu s-au semnalat probleme de funcţionare, cum se constatase şi la verificarea din gara Bălteni, trenul, tractat de două locomotive, a plecat către Iaşi la orele 1 a.m. 30-31 decembrie 1916.

În timpul coborârii pantei Bârnova-Ciurea mecanicul primei locomotive a încercat să frâneze pentru a reduce  viteza,  însă frânele de contra-presiune ale vagoanelor nu au răspuns comenzilor. S-au lansat  semnale acustice către controlorii din vagoane pentru a le acţiona ei de mână însă, din cauza aglomerării, controlorii nu au putut ajunge la ele.

Recepţionând semnalele lansate de mecanicii de locomotive, angajaţii CFR din staţia Ciurea au acţionat un macaz ca trenul să intre pe linia 2 şi să evite coliziunea cu vagoanele cu păcură care staţionau  pe linia 1. Din cauza  vitezei mari şi a unghiului  mare de cotire doar locomotivele şi încă un vagon au reuşit să treacă pe linia 2, dintre celelalte, cu excepţia a 2 vagoane care au rămas pe linie, restul au deraiat.

Se pare că unul din vagoane s-a ciocnit de cisternele cu combustibil şi a declanşat explozia şi un incendiu enorm.  Şi-au pierdut viaţa aproximativ 1000 de persoane. Dintre cei identificaţi, a pierit  Vasile Cantacuzino, locotenent în armata română,  fiul lui Matei B. Cantacuzino, şi a fost rănit istoricul Vasile Pârvan.

Trupurile tuturor victimelor au fost îngropate într-o groapă comună situată la circa 500 de metri de gară, mormântul existând şi în ziua de astăzi.

Opinia de la Iaşi, ziar politic cotidian, nota la 14 ianuarie 1917: „În urma regretatului accident de la Ciurea, se vor lua credem cele mai aspre măsuri contra acelora care, în aceste dureroase vremuri nu văd decât un favorit prilej de a colinda forfota şi pe gratis ţara de la un capăt la altul.

Dacă de la începutul acţiunii noastre s-ar fi impus un control din cele mai severe, atât pentru civili cât şi pentru militari, care circulau fără nici un rost prin trenuri, în detrimentul siguranţei statului şi necesităţilor de transport militar, s-ar fi evitat poate multe nenorociri  şi viaţa atâtor oameni chemaţi să ne apere n-ar fi fost atât de expusă ca în dezastrul de la Ciurea.

Fiecare trebuie să înţeleagă că nu acum e timpul satisfacerii gusturilor  de voiaj: a incomoda pe militari şi a stânjeni acţiunile armatei prin busna ce dăm la trenuri, mulţi fără absolută necesitate, e un fapt nepatriotic şi o crimă când e tolerat. Nenorocirea din ajunul Anului Nou să ne servească tuturor ca o dureroasă pildă”.

Ziarul avea dreptate. Se ştie, în condiţiile încercării de atentat împotriva regelui, în ziua de 18 aprilie-1 mai 1917, la Iaşi, pe câmpul Socola, aveau să se adune aproximativ  5000 de oameni, majoritatea militari ruşi, cu steaguri şi pancarde pe care scria: „Trăiască libera şi republicana Rusia”,  „Trăiască libertatea popoarelor”, preamărind revoluţia din Rusia şi prin aceasta îndemnând nu doar la înlăturarea monarhiei în România, ci la susţinerea haosului economic, militar şi politic din spatele frontului.

Acelaşi ziar din 17 ianuarie publica o înştiinţare a Parchetului militar sub semnătura Locotenent Eug. Herovanu prin care cerea de la populaţie date de identificare a persoanelor „care şi-au găsit moartea în accidentul de tren din gara Ciurea în noaptea de 30 spre 31 decembrie 1916”.

În Opinia din 5 februarie se publica raportul ministrului lucrărilor publice către M.S. Regele privitor la revocarea din funcţie a d-lui Alexandru Cottescu, director general al căilor ferate române „pentru că starea căilor noastre ferate este administrată atât de defectuos încât nu numai interesele mari ale statului sunt primejduite ci şi fiinţa statului, stare  de lucruri care   se datoreşte în mare parte lipsei totale de prevedere şi de energie a lui”.

Se găsise acarul Păun, vinovatul.

„Curierul de Iaşi”  din 4 ianuarie 2012, sub semnătura lui Ion Mitican relata despre „În ajun de An Nou un bolid cobora din Bârnova spre Iaşi”.

„Jurnalul de Vrancea” din 10 septembrie 2010, sub semnătura lui Laurenţiu Dologa, scrie şi el despre „Istoria celui mai mare accident feroviar din România cu peste 1000 de morţi”.

Ziarul de Iaşi din 30 octombrie 2013 nota şi el: „Câţi din noi mai ştiu povestea Catastrofei  de la Ciurea, cel mai grav accident feroviar din România?”

Constantin Botez, „Epopeea feroviară românească”, Editura Sport-Turism, Iaşi, 1977, relatează despre acesta.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …O pagina de memorialistica de exceptie!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5