Autor: Pavel NICOLAIE
Primit pentru publicare: 7 Apr. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Pavel Nicolaie, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

Conform terminologiei juridice, justițiabilul este persoana care este parte într-o acțiune adresată instituțiilor de aplicare a legii.

          Judecând după numărul mare de dosare înregistrate pe rolul instanțelor de judecată, respectiv a parchetelor, ne face să trăim cu impresia că suntem un popor de nedreptățiți. În mare parte acest lucru este adevărat, întrucât la noi, deși avem o legislație care se vrea europeană, aplicarea ei se face în stil propriu. 

Putem da ca exemplu  marea înșelăciune a facturilor de gaze și electricitate când acestea au fost umflate peste măsură, iar milioane de români au fost furați cu sume pe care mulți le-au văzut ca o amenințare a propriei existențe, iar starea precară de sănătate i-a făcut, pe câțiva dintre ei,  să nu mai fie astăzi printre noi. La fel de  dureros este  și faptul că mulți au fost nevoiți să  plătească aceste facturi, făcând efectiv foamea, pentru a nu le fi sistată furnizarea de curent sau gaz. Nu contează că ulterior facturile au fost corectate, fapta e faptă și îndreptarea ei schimbă doar modul de calificare, circumstanțele reale, nu și existența ei.

 O altă ”fărădelege” a  fost cea a creșterii bruște a benzinei și motorinei la pompă, care inițial nu a fost decât o speculă, iar oamenii au fost din nou înșelați. 

Putem lesne observa că în ambele situații nicio instituție a statului nu s-a sesizat din oficiu și nu a demarat o cercetare reală care să aducă o lumină în aceste împrejurări.

De ce nu s-a făcut acest lucru? Lucrurile sunt pe atât de complicate pe cât sunt de simple. Nu există instituții care să apere interesele cetățeanului de rând. Instituțiile statului nu au suferit acel proces de upgrade, care să vadă interesul cetățeanului, în folosul căruia au fost create, dincolo de interesul celor care stau în spatele lor.

        Din aceste motive accesul la justiție este un lux, pe care puțini și-l pot permite. De aici se desprinde ideea din care rezultă că scapă cine poate, iar cei  mai puțin ”iuți de picior” se reiterează ca adevărate victime. Victime ale unui sistem care ține prizonieri milioane de cetățeni, prizonierii unui mecanism ce nasc comportamente involutive. Pentru că individul nu poate evolua într-o societate în care ziua de mâine este o necunoscută, în ceea ce privește echitatea socială. Astfel, reticențele către actul de justiție va face ca justițiabilul să devină un cerșetor pentru dreptate nu un participant al ei, cu drepturi depline.

Revenind la justițiabilul care își caută dreptatea pe holurile, parchetelor,  judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel sau I.C.C.J, veți vedea că acesta este prizonierul unui sistem de împărțire a dreptății ineficient, iar finalitatea acestuia de multe ori este asemenea  actului medical în care operația a reușit dar pacientul a murit.

Sistemul de drept și de procedură a dreptului este unul stufos care îngreunează celeritatea proceselor indiferent dacă acesta este unul penal sau civil, iar în mare parte a cauzelor se dă o soluție nu cu scopul de a împărții dreptatea, ci de a scăpa de anumite dosare care cer anumite eforturi. În acest hățiș de proceduri omul simplu nu are nicio șansă de a avea parte de un proces echitabil. Sufocarea actului de justiție, dea valma cu plângeri care au sau nu temei, face să nu mai poată să fie cernute adevăratele fapte ce ar trebui să ajungă la adevărata judecată. Acest lucru este dublat și de o ”epurare” a resursei umane, de calitate, din aceste instituții și popularea lor cu personal care au o experiență uneori de-a dreptul dubioasă.

În acest context justițiabilul nu mai are încredere în actul de justiție și nici resursele necesare pentru a apela la ea cu convingerea fermă că va avea parte de un proces echitabil. Din aceste considerente va găsi tot felul de portițe pentru a evita să recurgă la justiție. Ce înseamnă acest lucru. Acest lucru presupune acceptarea unui compromis, rezolvarea unui posibil drept încălcat prin recurgerea la compromis, la acceptarea unor căi nu tocmai curate pentru obținerea folosului care i se cuvine sau crede că i se cuvine în detrimentul altuia. Și în acest fel se naște o cutumă pe care toți o acuză, dar nu pregetă nimic pentru a-și obține așa zisa dreptate prin  a recurge la ea. Cei care  totuși se ambiționează să aleagă calea cea dreaptă sunt asemenea lui Don Quijote-visători frumoși și cu speranța nepoluată.

În această stare de degradare în care a ajuns justițiabilul din România să avem totuși speranța că datorită celor visători și frumoși, cu speranța nepoluată, va avea loc o minunea ce va lumina mintea  decidenților pentru a demara o reformă reală a instituțiilor statului.

Pavel Nicolaie-membru UZPR