Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Ion Zubașcu; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Ion Zubașcu s-a născut la 18 iunie 1948, în satul Dragomirești, comuna cu același nume, plasa Iza, județul Maramureș și a murit la 28 mai 2011, la București, fiind înmormântat în cimitirul privat din orașul Bragadiru, județul Ilfov. A fost un cunoscut compozitor, interpret, poet, publicist și jurnalist. A fost căsătorit și a avut un fiu. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (astăzi, Cluj-Napoca). A lucrat ca profesor de limba și literatura română și ca ziarist la numeroase publicații. A fost membru al Cenaclului „Flacăra” (1975-1985), cu care a susținut sute de recitaluri și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. A editat caseta audio „Colinde vechi din Maramureș” (1999) și apare pe triplul disc long play „Cenaclul «Flacăra» în concert” (1982), compact-discurile „Colinde” (1998), „Cu fulgi, cu tot” (1999), „Stele pe zăpadă” (2000), „Ca un fum de țigară, sufletul” – volumul 8 (2008) și „Noaptea marii beții” – volumul 10 (2008) (ultimele două ale Cenaclului „Flacăra”) și pe digital video discul „Cenaclul «Flacăra» – Te salut, generație în blugi!” (2010). Este autorul a șapte volume de poezie, a publicat studii de jurnalism, a alcătuit o antologie de creativitate școlară și este inclus în diferite antologii de versuri din țară și străinătate. A primit mai multe distincții pentru muzică, poezie și jurnalism, între care Premiul anual (1975) și Premiul pentru creație (1975) ale Cenaclului „Flacăra”. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România și al Societății Ziariștilor din România.

Ion Zubașcu (compoziții, texte, voce și chitară) a fost un apreciat cantautor de muzică folk și interpret de colinde, care s-a impus prin autenticitatea repertoriului și originalitatea interpretării. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 19 octombrie 2005, de la casa părintească din Dragomirești.

• – Te salut, Ion Zubașcu!
• – Și eu te salut!
• – Când ai făcut parte din Cenaclul „Flacăra”?
• – Am fost la primele întâlniri de după anul înființării [1974], când se făceau muzică și poezie de calitate. Veneam din Maramureș pe banii mei și participam din solidaritate față de o mișcare artistică vie și curată, care se prevestea sub un mesaj autentic. Am fost prezent și la ultimul spectacol, de la Ploiești, la 15 iunie 1985, când s-a prăbușit totul.
• – Care a fost contribuția ta în cenaclu?
• – Am adus din Maramureș atât cântecele ce au fost preluate și de alți artiști și care au rămas în conștiința oamenilor, cât și colindele din zona aceea extraordinară. Am avut șansa să descopăr și să lansez câteva colinde autentice pe stadioane și în săli polivalente și cu ele am răzbit în cenaclu – Florile dalbe, Linu-i lin, Sculați, gazde! și toate celelalte pe care le-au cântat, ulterior, Ștefan Hrușcă, Ducu Bertzi și alții; am reușit foarte greu să le impun, fiindcă orice cântec religios era interzis în spațiul public.
• – De ce te-ai retras la un moment dat?
• – La ultimul spectacol, m-am aflat întâmplător, pentru că mă retrăsesem din cauză că lucrurile evoluaseră în cenaclu într-un sens cu care conștiința mea artistică și politică nu mai erau compatibile; mă refer la amplificarea progresivă a mesajului comunist și ceaușist. De aceea, până în 1984 au plecat, pe rând, din cenaclu toate numele mari – ultimii fiind Victor Socaciu, Vasile Șeicaru și Ștefan Hrușcă. Atunci, a ființat și o mișcare paralelă – Serbările „Scânteii tineretului” [1981-1985] –, la care a aderat o parte dintre ei.
• – Prin ce te-ai diferențiat de ceilalți artiști?
• – Am venit în această mișcare artistică de anvergură cu un mesaj marcat, intrând pe un culoar pe care l-am găsit liber atât în muzica folk, cât și în colinde. La 15 ani după decembrie 1989, cenaclul ar trebui judecat cu discernământ – și lucrurile bune, dar și cele rele, în egală măsură, pentru că părțile bune ar trebui cernute de scrumul, cenușa și rugina comuniste.
• – Îți mulțumesc pentru acest răgaz petrecut împreună.
• – Cu toată plăcerea.
• Florin Bălănescu