Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    centrul spațiului

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE


    centrul spațiului

    Primit pentru publicare: 18 Sept. 2020
    Autor: Nicolae CORNESCIAN
    Publicat: 18 Sept.  2020

    © Nicolae Cornescian, © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


     

    centrul spațiului

    doar aici unde erau cimitire
    acum crește ceva precum iarbă
    forme de copaci izolează acest loc
    de tot ce se întinde peste tot
    valuri de nisip
    steiuri descompuse în ceva negru
    precum dalacii
    lumini de parcă pozate
    arzând asemenea frunzelor

    doar aici se mai poate aminti
    câte ceva din tot ce poate că era
    și în alte vremuri
    aici unde din imensa cavernă
    surpată în centrul orașului
    acum ies oameni
    mulți oameni
    oameni străini
    neștiuți de nimeni
    ca dintr-o altă viață
    cei care poate că
    nici n-au existat niciodată
    și pe acest pământ
    mai ales aici
    unde cândva erau cimitire
    iar acum nu se mai poate găsi
    mai nimic din tot
    ce s-ar putea ține minte

    poate că tocmai de aceea
    cei întorși din afundele obscurităților
    se grăbesc să ajungă îndată undeva
    oriunde
    doar să se știe prezenți
    într-un punct anume
    aici unde în locul ierbii
    acum
    peste pământ uscat
    crește părul
    gri ca nisipul amintit în treacăt

    o piele albicioasă
    acoperă mestecenii fără crengi
    acești copaci precum niște catarge
    înspre care se năpustesc
    cei ieșiți din adânc
    oameni cu aripi și ceva întunecat
    marcându-le formele tot mai difuze
    progresiv
    pe măsură ce părăsesc
    tăcerea arondismentelor limitrofe
    în timp ce uită să-și amintească
    fețele din fotografii
    numele celor ce erau vii
    locuiau aici
    tocmai aici
    tocmai în acest loc în care pe atunci
    încă nu exista nici un cimitir

    acum însă
    se zvonește că doar aici
    unde s-a terminat chiar și istoria
    în acest oraș
    apăruse cineva identic mie

    mulți spun că el e tot eu
    îndeosebi în acele seri
    în care orele se repetă
    ca și cum m-aș afla tot acolo
    unde bănuiesc că aș putea fi
    în timp ce-mi închipui alte timpuri

    se spune că celălalt
    uneori
    nu mai e nicăieri
    întrucât în anumite seri
    nimeni nu crede că și acum
    ar mai putea exista
    acel cineva care
    în absența altcuiva
    ar aminti atât de bine
    de cu totul altcineva

    poate că tocmai de mine
    de cel de atunci
    din acea seară în care
    încă trăind
    ajunsesem pe tărâmul vieții de apoi
    întrucât venisem cu acea aerodină
    ce depășea viteza luminii

    fapt ce a stârnit o năucire evidentă
    chiar și în rândul celor din primele rânduri
    cei care păzeau intrarea principală

    purtând diademe luminoase
    deasupra capetelor cărunte
    cădeau în genunchi când vedeau
    cât de real am rămas
    după toate prin câte-am trecut
    ca să izbutesc să vin viu
    tocmai în orașul lor

    la fel de tânăr ca și în clipa în care
    părăsisem Pământul
    în urmă cu trei sute treizeci și trei de ani
    timp petrecut de mine
    într-un profund somn criogenic

    la fel de străin pentru cei cărora
    ulterior aflasem că li se interzicea
    să trăiască aici
    unde arborii uneori își schimbau locul
    dacă nu erau atinși de nimeni

    căci aici
    auzisem mai apoi
    aici eram mult mai aproape
    de centrul spațiului
    decât oriunde altundeva

    așa se făcea că
    amintindu-mi peisajele aride
    de pe tărâmul celeilalte vieți
    străbăteam distanțe inventate
    întru menținerea iluziei singurătății

    fapt ce stârnea năuciri evidente
    în rândul celora care
    nu mai știau unde le era rândul
    întrucât rămâneam la fel de tânăr
    după toți acești ani de somn criogenic
    după tot acest interval care
    oarecum
    depășea chiar și timpul
    morții celor de aici
    din aceste locuri unde
    cândva erau cimitire
    iar acum au mai rămas doar tăceri
    umplând aerul și golul interior
    vibrând înăuntrul celor care
    nu se trezeau niciodată
    în acest loc ce se încadra
    în spațiul apropierii
    acest centru al întregului spațiu
    acest oraș unde ajunsesem
    într-un târziu
    mă pierdeam printre străini
    ce ieșeau din adânc
    părăseau întunericul
    doar pentru că se știau singuri
    doar pentru că-și doreau să existe
    să existe și ei undeva



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    comment closed

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5