Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

Eclată

Autor: lnvitaţie la lectură

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Nicolae Cornescian

 

 

 

 

 

 

Eclată

 

Pluteam înspre hatul spaţiului real:
azurul evanescent,
anulând percolările altor dimensiuni;
falii din care erupea luciul necesar iluminării
apei dimprejurul nostru.

Şi ceva ce rămânea fixat
la aceeaşi distanţă, eludând parcă
înaintarea noastră tot mai grabnică.
Obligându-ne să credem
că poate nici nu ne mai aflam
în această lume în care totul părea
întotdeauna altceva.

Aici, unde nu mai putea fi confirmat
mai nimic. De nimeni.
Exceptând doar ceea ce
ni se părea că priveam:
zefirul incandescent,
conturând faţadele clădirilor posibile;

eclată de culori clare,
iţindu-se între ziduri de umbre
ridicate în apropiere. Şi ceva ce
rămânea întipărit pentru totdeauna
în privirile şi în mintea noastră.
Ca un reper al propriei fiinţe,
confirmându-ne faptul
că eram tocmai aici.
În această lumină de deasupra apei
din care primele forme de pământ
urmau să se ridice
abia peste câteva zile.
Pentru prima dată, în întregul univers.

 

Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor:

Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu