Eseu cu…duel
Ce pariu poate fi mai dramatic având drept miză viața sau moartea? Acesta este duelul, provenind etimologic din latină (duo=doi; bellum=război). Un prim duel pare a fi fost lupta dintre David și Goliath. Homer a prezentat în faimoasele epopei ca duel confruntarea dramatică, în fața porților Troiei, între Ahile și Hector. A rămas faimos, în luptele armate din Evul Mediu, duelul înarmat dintre cei doi conducători de oști, învingătorul primind verdictul victoriei. Deși mobilul duelului viza apărarea onoarei și demnității, la mijloc era totuși un orgoliu exagerat. Absurditatea acestei cruzimi, ca un joc periculos și inutil ce înlocuia decizia justiției, a condus ca multe societăți să-l declare în afara legii. După încrucișarea spadelor, apariția armelor de foc a sporit numărul victimelor.
Pe la începutul secolului al XIX-lea, un anume Bazancour i-a propus rivalului următoarea manieră de duel: „Ne îndreptăm unul spre altuș cu câte un pistol în mână și spada sub braț. Ne servim de spadă numai dacă mai e nevoie. Cel care va cădea rănit poate fi ștrangulat sau ars de celălalt, fără prejudecăți.” Bazancour nu l-a nimerit, nici din primul, nici din al doilea foc. A scos spada, dar adversarul l-a țintit imediat cu un glonț în cap. În alt duel, între Olivier și Fenilhade, primul dintre dueliști a fost doborât întâmplător de celălalt (deși, fraudulos, purta pe dedesubt cămașă de zale). Contele de Carrel, mare star al duelului, își va găsi sfârșitul într-o astfel de confruntare. Nu înainte de a refuza provocarea unui vizitiu, evident sub rangul său, care și-a permis să-i tragă o bătaie soră cu moartea. În statele germane există tradiția ca studenții să aibă măcar un duel în CV. Cum luptele se dădeau cu spade nemțești (lungi, doar boante), obrajii le erau plini de cicatrici. Doar într-o singură zi la Universitatea din Gottingen avuseseră loc 30 de dueluri.
Multe somități europene au fost victimele unor astfel de răfuieli sângeroase. Poetul Lamartine va fi provocat la duel pentru versuri defăimătoare la adresa italienilor de către colonelul Pepe, scăpând ușor, doar cu o rană la braț. În schimb Pușkin va fi ucis de cumnatul său, baronul de Anthes. Poetul Lermontov, având soarta unui erou de-al său, va fi ucis în duel de fostul său camarad de școală militară Martinov. Au practicat duelul, scăpând, totuși, cu viață, criticul Saint-Beuve, scriitorul Alexandre Dumas-tatăl, revoluționarul Gambetta, socialistul Ferdinand Lasalle și viitorul președinte al Franței, Thiers.
Principatele Române au copiat moda occidentală de încrucișare a spadelor. În anul 1827, frumoasa Elena Caragea-Moruzzi a stârnit atâtea pasiuni încât s-a ajuns la duel între Dumitrache Bărcănescu și Iancu Moruzzi, primul pierzând pariul cu propria-i viață. În timpul războiului Crimeii, când Țările Române au fost ocupate de austrieci, s-a petrecut la Iași duelul între colonelul Stolberg și prefectul Poliției, Constantin Balș, ultimul alegându-se cu un glonț în frunte. În ciuda protestului în parlament al deputatului Vasile Boerescu, patima duelurilor a continuat. Admonestarea dură a locotenentului Apostolescu de către generalul Davila va conduce la duel, locotenentul fiind îndemnat la asta de însuși ministrul de Război. Ostilitățile au avut loc în Băneasa, deși generalul era îndreptățit să refuze duelul cu un rang inferior. După ratarea a trei focuri ale lui Apostolescu, în vreme ce Davila, gentil, va trage în aer, ofițerul va prezenta scuze celebrului general, spre revolta ierarhiei militare a statului major, care-l îndemnase la acest gest necugetat. Un duelgiu notoriu, căpitanul Drăgănescu, și-a pierdut viața într-al șaptelea duel. Într-un alt episod, Alexander Medwey din Lemberg a fugit cu soția lui Eugen Bratzschi. Întorcându-se după câțiva ani, va fi provocat la duel de soțul lezat. Bietul Bratzschi va fi ucis în luptă, făptașul alegându-se cu 6 luni de suspendare (și fosta soție a lui Eugen în păstrare). O dramă s-a produs în familia scriitorului diplomat Duiliu Zamfirescu. Fiul său, Lascăr a pierit, la 25 de ani, într-un duel cu adversarul său Dumitru Maican (care s-a sinucis după două luni de închisoare).
Cazuistica duelurilor e uriașă, dar trebuie să admitem remarca unui tânăr gazetar interbelic, Eugen Filatti: „Duelul nu poate fi o formă de justiție, pentru că justiția e rațiune, iar el este forță, exercițiu sau întâmplare.”
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania