Istoria literaturii române este fascinantă și are o vechime considerabilă. Există o sincronizare literară cu Europa occidentală, care nu a fost cercetată suficient de savanții români. Nici până astăzi istoricii și criticii literari nu au ajuns la o concluze firească: cine a scris prima poezie în limba română? În mentalul colectiv și în presa curentă s-a impus teza primei poezii românești scrise de mitropolitul Dosoftei și tipărite la 1673, la Uniew, așa cum susține N. Cartojan în ”Istoria literaturii române vechi” (1940 – 1945). Principala operă a mitropolitului Dosoftei, “Psaltirea în versuri”, apare în anul 1673, într-un orășel polonez, Uniew şi cuprinde psalmii biblici, pe care acesta i-a versificat într-o manieră artistică impresionantă. La sfârșitul Psaltirii, Dosoftei tipărește şi versurile lui Miron Costin privitoare la originea neamului românesc.Deci prima poezie românească a fost una de factură religioasă. Mitropolitul Dosoftei a simțit însă din punct de vedere poetic, nu religios să exprime dragostea și suferința lumii interpretând într-o spumoasă limbă română psalmii lui David. Prin Psaltirea „pre verșuri tocmită” se „așează primele pietre durabile la temeliile limbajului poetic românesc”, iar mitropolitul poet, cu talent, intuiție și dăruire, a pus aceste stihuri „la îndemâna oricărei suferințe și oricărei speranțe”. Exemplarul din Psaltirea în versuri a Mitropolitului Dosoftei, tipărit în Polonia la Mănăstirea Uniew (1673), a intrat în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași în vara anului 1972, a fost găsit la Huși, în podul casei unei bătrâne, rudă a episcopului Iacov Antonovici. Istoricul N. Cartojan susține că Dosoftei a compus în limba română psalmii prin anii 1667 – 1669 și au fost finalizați în manuscris la 1671, ca apoi să fie tipăriți în Polonia anului 1673. Deci prima poezie românească s-a scris pe la 1667. Cercetătorul T. Olteanu într-un comentariu despre „Viața Lumii” scrisă de Miron Costin în perioada prebarocă, între anii 1671 și 1673, adoptă tema fugit irreparabile tempus, dar si fortuna labilis, una din teme fiind evidențată chiar de către autor în predoslovie: „Cu această pildă scrisu-ţ-am și eu această mică carte arătându-ţi pre scurt cum iaste lunecoasă și puţină viaţa noastră”. Sub semnul ”panta rhei”, Miron Costin a fost și el un refugiat în Polonia, alături de domnitorul refugiat Ștefan Petriceicu. În anul 1672, cronicarul Miron Costin compune poemul filosofic „Viața lumii”, un fel de elegie despre necazurile prezentului tenebros: „Fum și umbră sântu toate, visuri și părere. Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere?”

Este evident că, în acea perioadă, exista o emulație lirică în spațiul românesc similară și sinergică cu apusul european. Nu doar în Moldova, în vremea aceea, poeții români erau încercați de muze, dar și în spațiul transilvan, unde limba română era ”tolerată”. Mihai Halici din Caransebeș îi plăcea să se autointituleze „Valachus Poeta”. Prima poezie scrisă şi publicată în limba română, compusă în versuri metrice, apare prima dată în Transilvania, mai bine zis în Banat. Mihail Halici ((n. 9 octombrie 1643, Caransebeş – d. 1712, Londra) este autorul primei poezii în versuri metrice din literatura română. Are un merit major de a fi stabilit primele contacte culturale româno-engleze. Mihail Halici s-a născut în Banat, la Caransebeş, unde a făcut şi studiile primare. Tatal sau este Mihail Halici, teolog, jurat în senatul din Caransebes si rector al şcolii calvine din oraş. La 1651 învaţă la şcoala calvină din Caransebeş. Mama sa este Ana, nascuta Magiar. Studiile secundare le-a urmat la gimnaziul reformat din Sibiu, apoi la gimnaziul academic reformat din Aiud. Pe când era pe băncile gimnaziului, a versificat o poezie în limba latină, dedicată prietenului său Franck von Franckenstein un Carmen, inspirat de o Canto de amore. După ce a finalizat studiile secundare, a plecat în străinătate, cerând în 1665 înscrierea la universitatea din Nürnberg. Între anii 1667-1669 a fost rector al Colegiului din Orăștie. Oda în româneşte în metru antic este tiparită la Basel, la 1674, împreună cu alte poezii, intr-un volum omagial, „Vota solennia”, dedicat lui Francisc Pariz Papai, lexicograf şi doctor în medicină aici. Autointitulat „Valachus Poeta”, Halici a devenit celebru prin această odă scrisă la 1 iunie 1674 prietenului său Franciscus Pariz Papay. Această odă este prima poezie din literatura română scrisă în hexametre şi pentametre. Pentru întâia oară se pune alături, într-o lucrare lexicografică, limba română cu cea latină din care s-a născut. În 1679 părăseşte Transilvania, lăsând în urmă un testament. Este student la drept la Leiden din Ţarile de Jos. La 1694 se mută la Londra, angajat la Foreign Office pentru chestiuni orientale. În 1712 semnează un „Tatăl nostru” în latină şi maghiară. Este ultima lui scriere. Probabil ca în acest an va muri la Londra. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că în Transilvania secolului XVII se prefigura prin poezie unitatea şi originea limbii române prin rădăcinile sale latine. Istoricul clujean Doru Radosav, un specialist în istoriografie și istoria Banatului, a scris și a adus la lumină istoria acestui poet român puțin cunoscut de publicul larg. Poeții români publicau, iată, în Elveția calvină. Îl putem considera pe Mihail Halici un precursor al Şcolii Ardelene din secolul XVIII. Opera sa trebuie recuperată şi introdusă în opera poeţilor români ai secolului XVII. Iată că poezia timpurie în limba română oferă noi surprize.Literatura română intra, încă, din secolul XVII-lea în circuitul cultural european. Istoricii literari români trebuie să elucideze această dilemă: cine a scris prima poezie românească? Opinia lui N. Cartojan privind Psaltirea în versuri scrisă de mitropolitul Dosoftei, între anii 1667 – 1669, se pare că primează față de poeziile lui Miron Costin și Mihai Halici publicate în intervalul 1671 – 1674. Poezia română, deja în a doua jumătate a secolul XVII, își exprimă cu originalitate vigoarea lirică și valoarea în Europa preiluministă. Poeții români au fost primii intelectuali, care au intrat în circuitul cultural european, înaintea autorilor de proză sau de cronci istorice.

Ionuţ Ţene