Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

     CLINICA DE GHEAȚĂ (21). ROMAN FOILETON

     

                Timpul trecea anevoios. Se împlinea deja o lună și medicii nu făceau progrese vizibile în recuperarea lui Rodion. Era  în aceeași stare de inconștiență. Ținea mai tot timpul ochii deschiși fără a comunica ceva palpabil.  Stătea mai mult pe partea dreaptă. Se întorcea cu dificultate de pe o parte pe alta, ajutat de Clementine sau de asistenta de serviciu. Uneori mișca pleoapele, lăsând impresia că aude. Era prea devreme  pentru concluzii.

            Personalul de pază de la salonul nefericitului Rodion fu solicitat să accepte o vizită specială a unui medic detectiv tocmai din Coasta de Fildeș. Cererea venită din partea lui Antonio Soltero  era în banca de date a serviciului de piar în dreptul numelui , fu acceptată imediat. Aici la Viena în dreptul numelui Soltero scria:
     Medic expert în accidente ciudate, care deteriorează cutia craniană, recunoscut de organismele internaționale de investigare a crimelor cu autori necunoscuți.

     După câteva schimburi de informații cu chirurgii spitalului de chirurgie cerebrală și cu doamna Clementine, Antonio Soltero , ceru câteva fotografii ale leziunii craniene. Își xeroxă de asemenea fișele de observație ale medicilor implicați în tratarea zonei craniene afectate.
     Cu Rodion nu putură comunica. Acesta clipea rar, voind parcă să spună ceva.
            Oarecum nemulțumit de scurta investigație, medicul-detectiv din Coasta de Fildeș se hotărî să plece spre Clinica de Gheață din capitală, în apropierea căreia avusese loc cumplitul accident. Avionul pentru București decola peste trei ore. Avea timp destul să ajungă la aeroportul militar din Viena, dat fiind cazul de excepție. Rana provocată de accident semăna cu o rană asemănătoare provocată de o mașină într-un accident din Uganda. Asta îl puse pe gânduri și îl sună pe Pedro să ia legătura cu Agenția de detectivi din capitala Coastei de Fildeș și să-i trimită urgent tot ce este arhivat în legătură cu accidentul din Uganda de acum doi ani. Omul de afaceri Han su Don murise la cinci zile după accident și dosarul fusese clasat cu indicativul „Autor necunoscut”. Se aflase însă că oglinda morții fusese fabricată în localitatea Busembatya. Brevetul aparținea unui fost membru al Legiunii franceze. Accidentele provocate de oglinda morții nu dădeau niciodată greș Oglinda era montată în partea dreaptă a mașinii pe un pinten telescopic. Mașina rula normal pe bandă. Procedura era simplă. Mai întâi se sincronizau vitezele. În momentul în care cel vizat să fie ucis ajungea în dreptul oglinzii, aceasta cobora până la nivelul capului. Automat țâșnea pintenul cu trei vârfuri care pătrundea prin parbriz și se înfigea în capul șoferului vizat. Pentru situațiile în care conducea altcineva, lucrurile se complicau puțin. Oglinda morții se putea regla. De regulă, se folosea o mașină și pe partea opusă pentru a distrage atenția. La mașinile cu volan britanic, montajul se făcea invers.  Toate aceste informații medicul-detectiv le primi pe Android în drum spre aeroport.

             Zborul spre România dură mai puțin de o oră.
    Ateriză la Băneasa și după formalitățile vamale se aruncă într-un Uber, cerând să fie dus la Poliția Capitalei. Șoferul de la   UBER          mirosi că bărbatul pe care îl luase client nu era de prin partea locului. Încercă să intre în vorbă, dar tentativa eșuase.
    -Unde coboară domnul?
    -La Poliția capitalei, vă rog!

    Antonio Soltero plăti 20 de euro și se îndreptă direct spre esplanada de marmură roșie , de unde începeau scări spiralate. Se opri în fața unei uși imense, pe care se vedea că nu intra publicul larg.
    Polițistul de serviciu îl atenționă că această intrare era exclusiv pentru oficialități de rang înalt.

    -Vreau să-l sun pe Special 432 se poate?
    – Dacă vă legitimați, da.

    Antonio îi întinse cardul, rugându-l să-l scaneze.
     Polițistul își ceru scuze și chemă un coleg pentru a-l conduce pe domnul direct la biroul expertului Nazarie.
     Nazarie știa de venirea lui Antonio și-și ceru scuze pentru procedura birocratică. Îl văzu pe Antonio și un zâmbet înflori pe fața temutului criminalist din Cetatea lui Bucur:
    -Nu cumva ne cunoaștem?
    – Ba bine că nu!
    -Să fie 20 de ani de când am absolvit Academia Militară din Pitsburg?
    – Parc-a fost ieri.
    -Am venit cu treburi urgente, dragul meu coleg!
    – Se prea poate. Astăzi nu te mai pot ajuta cu nimic. Serviciul meu de documentare și-a terminat programul. Am plăcerea să te invit la reședința mea de protocol. Știu despre ce este vorba. Eventualele întrebări mi le vei adresa mâine. Îți voi pune la dispoziție tot ce am. Mulțumit?
    Ce pot să mai zic? 

    •      Va urma”
    • Vasile LEFTER, membru UZPR

     

          



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5