CLINICA DE GHEAȚĂ (7)- Roman foileton

             Pauza de cafea espresso de la „Galaxia” fu mai scurtă ca de obicei. Primul care se grăbi să-și ocupe locul în marea sală a Galaxiei era însuși savantul Aristide Pleuran, secondat de ispititoarea sa tovarășă de viață Adelaida. Unul după altul ca la o comandă se grăbiră savanții Ulise, Quijote etc.

 Emoționat, amfitrionul aprinse lumina verde. Aceasta însemna că dialogul cu tinerii supuși terapiei prin frig putea să înceapă. Se convenise ca cele trei criosaune să fie prezentate pe rând. Fiecare savant putea adresa o singură întrebare. 

 Toată asistența era în așteptare. Fasciculul de lumină albă se focaliză spre criosauna numărul 1. Expunerea se făcu pe o melodie de Verdi. Oamenii de știință veniți de departe pentru un experiment epocal erau fascinați de jocul sunet-culoare. Aristide Pleuran ceru servantului să grăbească prologul. Muzica se opri brusc. Cabina saunei părea o  mărească suspansul. Însuși Aristide Pleuran se gândi o clipă că subalternii săi se țin de farse.

A doua cabină era de asemenea goală. Cea de a treia semăna cu primele două.

Speriați de ceea ce se întâmplă servanții se repeziră spre cutiile din plexiglas. Deschiseră concomitent trapele. Toate erau goale. Prizonierii profitaseră de scurta pauză și dispărură misterios. Pe camere nu se vedea mai nimic. Eliberarea pusă la cale fusese un succes. Se creă o harababură generală. Organizatorii erau învinuiți de invitați și acuzați dur, pe motiv că totul a fost regizat .ca să pună mâna pe fonduri impresionante de la sponsori cu dare de mână.

• Așa ceva nu putem permite , dragi colegi! Prestigiul nostru este în mare pericol. Ne vom pierde încrederea marilor institute de cercetări din lume. Vorbise Quijote.
• -Dragi prieteni! Cum puteți vorbi de o farsă? Noi am pregătit acest experiment ca la carte. Se vede că i-am subestimat pe cei de la Universitatea Spațială. Au reușit să-și recupereze oamenii prin mijloace tehnice peste ale noastre. Într-o zi, ne-o vor plăti!
• Doamna de Stael: Problema e că trebuie să găsim o soluție. Vom proceda asemenea marilor medici ai omenirii. Vom fi noi înșine material didactic pentru terapia prin frig. Eu mă ofer prima. Dacă formele mele în saună nu mai sunt chiar ca în tinerete, îmi cer scuze. Bărbații va trebui să fie atenți mai mult la actul medical și mai puțin la formele mele, de care încă mai sunt mândră. Ce ziceși? Acceptați provocarea?

 Un ropot de aplauze acoperiri ultimele cuvinte ale celebrei doamne.

• Aristide Pleuran  se repezi să îmbrățișeze această salvatoare plină de curaj și devotament pentru știință.
• – Iubiți confrașț, eu zic să ne continuăm activitatea mâine, pentru a pune totul la punct ca la carte. În seara aceasta eu zic să petrecem românește. Oamenii de rând vor înțelege că nu le vrem răul și că suntem pregătiți să ne sacrificăm pe altarul științei.
• -Bravo, colega! Va ieși un experiment de nota 10.
•        Ziua se termină frumos. Cei de la Universitatea Spațială lăsaseră un microfon deschis și nutreau o mică răzbunare pentru gestul răpirii celor trei studenți. Nu era prea elegant sălovești în oameni de știință ca și tine, dar câte o lecție trebuie dată. Cine putea găsi o pedeapsă mai nimerită decât cei tineri aflați în mare pericol? Detaliile privind răzbunarea fură încredințate de rectorul Universității Spațiale studenților care au fost aproape de încheierea vieții și a visului de om de știință. Timp era. Răzbunarea va fi una bine gândită, ca o lecție la nivel academic. Cei din Galaxia va trebui să se dea bătuți în planul supraviețiirii Planetei. Dacă lucrurile vor curge academic, nu e exclus ca cele două grupuri de savanți să abordeze o temă de cercetare comună menită să salveze Planeta.
•       Între timp, studenții reveniți în laboratoarele lor refuzară timpul de odihnă propus de rectorul Augustin Lenoreanu, conștienți că au de recuperat trei zile de cercetări. Pe muntele magnetic, timpul nu avea răbdare. Un cataclism se poate declanșa în orice moment , fără posibilitatea de a fi oprit. Deseori, Rectorul nu-și putea explica de unde vine această încrâncenare în studiu la niște tineri care abia intră în viață. Pe de altă parte era tare mândru că tinerii români dau clasă lumii la frecventele concursuri de matemetică, informatică, robotică. Da ,erau români de-ai lui! Oricât i-ar ademeni străinătatea, tot mai rămân. Rămân că sunt mulți, foarte mulți! Nici muntele magnetic nu e întâmplător la noi!
•  Va urma!
•  Vasile Lefter, membru UZPR