• Conacul Mihai Alexandrescu din Guranda
  • Autor: Elena CHIPONCĂ
    © Elena Chiponcă
    © Revista Luceafărul (www.lucafarul.net)

  ___

Adeseori, trecutul este greu de cercetat din cauza puţinelor informaţii care au ajuns până la noi prin săpături arheologice, date scrise sau prin intermediul unor descendenţi care au păstrat documente ale vechilor familii. Astfel, o parte dintre datele următoare provin de la moştenitorul conacului, Benjamin Nino Malfatti, prin bunăvoinţa căruia publicăm şi câteva fotografii ca mărturii de epocă.

Despre satul Guranda, căruia i se spunea Budeşti, Catagrafia Ţinutului Iaşi precizează că în anul 1820 era stăpânit de spătarul Iancu Canano şi avea 18 locuitori, dintre care un vătaf, doi plugari, trei vieri, doi pădurari, un cârciumar, un argat, un baci, un jitar, un chelar şi cinci cu alte preocupări, hrana acestora fiind asigurată din slujba la stăpân.

Situat la sud de Pădurea Zgârieta (fostă Cărpiniş) şi la vest de Pădurea Valea Florii-Bârsăneşti (fostă Cârlig-Mihăileşti), satul Guranda, din comuna Durnești, județul Botoșani, se învecinează cu satul Bârsăneşti la est, cu localitatea Truşeşti la vest şi cu satul Băbiceni la sud. Împreună cu satul Bârsăneşti, a fost stăpânit din vremuri străvechi de Mănăstirea Dragomirna. Numele satului evoca natura terenului, „buda” însemnând pădure, loc împădurit sau cocioabă de lemn din pădure, aşezarea fiind deci formată prin defrişarea pădurii. Etimologic, denumirea de Budeşti ar putea fi legată şi de numele unei persoane – Budescu, în pluralul Budeşti.

Conform istoricului satului Guranda, scris de preotul paroh Vasile Honciuc, localitatea s-a format prin deplasarea din satul Bârsăneşti în Pădurea Cârlig, poate din calea năvălitorilor, a unui grup de localnici care au înfiinţat sub un deal, în gura unei văi, câteva bordeie. Locuitorii din Bârsăneşti le spuneau acestora „cei din Gura Văii”, cu timpul ajungându-se la „Gurandvăi” şi, mai târziu, la Guranda de astăzi. Satul fiind mănăstiresc, aici au stăpânit şi maici care, odată cu trecerea timpului, s-au stabilit în zonă. Potrivit aceluiași autor, maica stareţă se numea Gurandeanca, iar cei care veneau aici la rugăciune e posibil să fi spus că merg la maica Gurandeanca, nume preluat ulterior de către sat. Maica Gurandeanca s-a retras ulterior la Mănăstirea Văratec, lăsându-le în loc pe maicile Suzana și Elena Codrescu.

Lucrarea Protopopiatul Botoșani (contribuții monografice asupra așezărilor, bisericii și învățământului), scrisă de preotul Ioan Canciuc, precizează că numele satului ar veni de la Toader Guranda, care, la 15 august 1802, a fost numit „căpitanu la târgu Ștefănești ot ținutul Dorohoiului, pentru trebuința și paza târgului”. E posibil ca acesta să fi fost stăpân și peste o parte din moșia vechiului sat răzeșesc Budești, care apoi i-a preluat numele.

În anul 1873, căpitanul Ioan G. Codrescu a cumpărat moşia Guranda de la Eliza Milo, soţia colonelului A. N. Milo din Iaşi. La 9 iunie 1874, noul proprietar s-a judecat cu arendaşul moşiei Truşeşti, Nicolae Enăşescu, pentru încălcarea hotarului.

Conform unui pomelnic din luna iulie 1875 al ctitorilor Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Guranda, scris pe lemn în limba slavonă, biserica a fost construită, după doi ani de la cumpărarea moşiei, de Ioan G. Codrescu. Acesta a fost fiul monahiei Elena Codrescu și fratele Eusanei Codrescu, căreia locuitorii îi spuneau monahia Suzana. Elena Codrescu a decedat în anul 1908 și este înmormântată în partea de sud-est a curții Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Guranda, iar monahia Suzana s-a retras mai târziu la Mănăstirea Agafton.

Pe peretele din dreapta al pridvorului, se află o icoană înfăţişându-i pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan, sub care figurează inscripţia: „Această icoană este a lui Georgie, fiul lui Petru Rugariu şi al soţiei sale Anica, 1873. Vasile Smâdu, zugrav”. În anul următor, tot el a scris epitaful şi a pictat scena punerii în mormânt a Domnului Iisus Hristos din biserica parohială Ionăşeni, comuna Truşeşti.

În anul 1897, Ioan G. Codrescu a vândut moşia Guranda, cu multe datorii, cumnatului său Mihai Alexandrescu, care a contractat, în anul 1900, cu un arhitect italian construcţia conacului, finalizată în anul 1905, aducând meşteri cărămidari care au făcut cărămida la Iazul Iepărie, unde exista pământ bun pentru fabricarea acesteia. În acelaşi an, a clădit trei grajduri cu pod şi magazie, având o capacitate de peste 100 de capete fiecare, dintre care unul pentru boi, în lungime de 64 m, altul cu boxe pentru cai şi altul pentru vaci de lapte şi tineret de prăsilă. Simultan, a mai construit un pavilion cu birouri pentru administraţie şi o droşcărie cu teascuri, zdrobitori, căzi şi butoaie pentru prelucrarea strugurilor şi păstrarea vinului. Tot atunci, a ridicat şi 17 case de locuit pentru slujbaşii aduşi din alte părţi care nu aveau locuinţe în sat, amplasate dincolo de brazda care delimita satul în anul 1864, înfiinţând astfel un cătun scutit de bir (al scutelnicilor), ce începea din punctul Livadă, la colţul grădinii lui Başagă, de unde făcea unghi spre grădina lui Şologon, pe malul iazului, după grădini, numit cătunul „de peste brazdă” şi aflat în apropierea conacului.

Mihai Alexandrescu s-a născut în anul 1859 şi se trăgea dintr-o familie latifundiară valahă din regiunea Dunării, tatăl său fiind ministrul Finanţelor în timpul domnitorului George Bibescu. A studiat Dreptul, dar nu a profesat; fire energică, de statură mijlocie, era poreclit „piticul” şi avea un talent înnăscut pentru afaceri. A cumpărat cu credit bancar moşia Guranda, de circa 1.700 ha, dintre care 1.015 ha teren arabil, împreună cu o casă spaţioasă de locuit pe care a demolat-o după construcţia conacului. Cu producţia de grâu obţinută în câţiva ani, a rambursat complet creditul. A fost căsătorit cu Matilda Alexandrescu (1862-1959), fiica Susannei Jaquemot şi a ofiţerului Nae Băicoianu (fiu al prinţului Alexandru Ghica al II-lea), cu care a avut doi copii:

– Ivoneta Yvonne Alexandrescu (1890-1974), care şi-a petrecut copilăria la Guranda. A urmat studii de artă (pictură şi sculptură) la Geneva, Paris şi München. În anul 1912, s-a căsătorit cu Ion Cantacuzino (1888-1954), din ramura Rafoveni; tatăl lui, Gogu Cantacuzino, fusese ministru al Finanţelor, calitate în care a fondat Banca Naţională a României. Au avut o fiică, Ioana Claudine, născută la 10 decembrie 1914 în Bucureşti, care a locuit până la vârsta de 11 ani la Guranda, fiind crescută mai mult de bunica Matilda. Ivoneta Yvonne Cantacuzino a divorţat şi s-a recăsătorit cu Otto (Ben) Malfatti (1898-1966), pe care l-a cunoscut în călătoriile sale prin Europa. Împreună cu fiica ei, aceştia s-au stabilit la Guranda, administrând proprietatea în urma decesului lui Mihai Alexandrescu, survenit în anul 1929 la Nisa (Franţa). În anul 1931, şi-au cumpărat o maşină şi au construit un garaj cu o anexă folosită drept cancelarie; mai aveau fierărie, lemnărie, trăsură cu cai şi vizitiu. Pentru deplasările frecvente la Truşeşti şi transportul cerealelor cu carele trase de boi şi cai la gara din localitate, foloseau un drum mai scurt ce cobora pe lângă Pădurea Cărpiniş, pe Valea Gurandei, evitând astfel dealul cu serpentine din şoseaua Guranda – Truşeşti. Nici această căsătorie nu a durat şi s-a ajuns la un nou divorţ, întrucât fiica Ioana Claudine s-a îndrăgostit de tatăl vitreg, cu care a plecat, în anul 1937, la Innsbruck (Austria), unde Otto (Ben) a administrat farmacia familiei. Din această căsătorie, au rezultat trei fii: Mihai Şerban, născut la 22 ianuarie 1939, Benjamin Nino, născut la 10 octombrie 1940, şi Otto Radu, născut la 16 decembrie 1943. În familie vorbindu-se româneşte, copiii au deprins cu uşurinţă limba maternă, care avea să le fie utilă mai târziu.

– Dan Alexandrescu, născut la 30 iunie 1893, a studiat la Paris, unde s-a stabilit şi a murit, bolnav, la 10 decembrie 1942. Trupul neînsufleţit a fost repatriat şi înmormântat în curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Guranda, pe care familia sa o moştenise de la monahia Suzana. Se pare că a fost căsătorit cu Henriette, care i-a cununat, la 24 ianuarie 1932, împreună cu judecătorul Emanoil Sân-Giorgiu, pe învăţătorii Gheorghe şi Elvira Huţanu (fostă Muraru), care au funcţionat şi la Truşeşti.

Conacul era amplasat în mijlocul unei suprafeţe de 16,24 ha, fiind compus din parter, etaj şi mansardă şi cuprinzând 31 de camere. Avea apă curentă de la castelul de apă, care asigura o diferenţă de nivel corespunzătoare, construit pe atunci în Pădurea Cărpiniş, unde se află şi în prezent, la intrarea în pădure, lângă drumul care duce la Mănăstirea Guranda. În incintă, existau o livadă cu pomi fructiferi, un parc dendrologic, o frumoasă fântână arteziană, instalații sanitare și de salubritate de ultimă generație, precum și o uzină pentru producerea curentului electric atât la conac, cât și la dependințe (grajduri, ateliere și pavilionul administrativ).

În august 1911, familia Mihai Alexandrescu avea 1.015 ha de teren arabil (pentru care folosea 117 boi, 13 cai, zece maşini de secerat, cinci semănători, două maşini de treierat, o maşină cu aburi de bătut porumb, un trior, două vânturători şi o moară cu abur), pădure şi iazuri. Prin reforma agrară din luna decembrie 1918, au fost expropriate 507 ha, care au fost împărţite ţăranilor.

În anul 1949, conacul a fost transformat de regimul comunist în sanatoriu T.B.C., care a funcţionat până la 31 martie 2011; din anul 2008, acesta a plătit chirie proprietarului care l-a recuperat.

Până la naţionalizarea de la 11 iunie 1948, Matilda Alexandrescu a locuit împreună cu fiica sa Ivoneta Yvonne într-o remiză a conacului, întrucât acesta fusese devastat de săteni şi de armata rusă afltă în retragere în perioada 1941-1944, în timp ce ele se refugiaseră la Sinaia. La moartea fratelui Dan Alexandrescu, Ivoneta Yvonne avea 800 ha de teren arabil lângă pădure, pajişti, fâneţe şi luciu de apă, 400 de oi, 80 de boi şi vaci, 50 de cai şi 120 de porci, precum şi o vastă gamă de maşini agricole. Prin reforma agrară din anul 1945, le-au mai rămas câte 50 ha de teren arabil, după care au primit domiciliu forţat la Mediaş. Matilda Alexandrescu a murit în anul 1959 cu sufletul rănit de regimul comunist, care îi luase totul, inclusiv remiza unde şi-ar fi putut trăi bătrâneţea.

În anul 1960, la insistenţele fiicei Ioana Claudine, Ivoneta Yvonne a reuşit să trimită la Viena, prin ambasada austriacă, planurile cadastrale ale terenurilor, câteva fotografii şi scrisori. Mai târziu, a părăsit ţara definitiv, stabilindu-se la Geneva (Elveţia), unde a murit în anul 1974.

În anul 1992, Ioana Claudine Cantacuzino Malfatti Seitan a solicitat, în baza acelor documente, retrocedarea a 50 ha de teren, pentru care a primit hotărârea definitivă după nouă ani, când, bolnavă fiind, cu o tumoare la creier, nu a mai realizat că a reuşit să recupereze pământul pe care-l aşteptase peste 55 de ani. A murit la 13 iulie 2001 la Innsbruck.

În toamna aceluiaşi an, fiul său Benjamin Nino Malfatti a ajuns întâia dată la Guranda pentru a primi titlul de proprietate în numele mamei sale şi a intra în posesia domeniului. În anul 2007, a făcut cerere de retrocedare pentru încă 50 ha de păşune şi fâneaţă şi, după 13 ani de proceduri judiciare, a preluat încă o parte din terenuri, situate în Valea Florilor. La 4 septembrie 2008, a primit şi conacul cu suprafaţa aferentă de 16,24 ha.

Benjamin Nino Malfatti, căsătorit cu Hilde, are un fiu, Johannes (Ionel), căsătorit cu Kodac, cu care locuieşte la Berlin. De două-trei ori pe an, revin la Guranda pentru a-şi revedea conacul, astăzi având 18 camere şi aflat în conservare. Terenul arabil şi păşunea sunt exploatate prin arendaşi.

Pomelnicul ctitorului Sfintei Biserici din Guranda, Ioan G. Codrescu (iulie 1875) – vii: Eusana (monahie), Ioan, Nedejdea, Nicolae, Manuil, Mariea, Ana, Profira, Zenaida (monahie), Elena, Eusana (monahie), Agafia (monahie), Iustina (monahie), Georgie, Ilie, Constantin, Manuil, Mariea, Ecaterina, Matei, Mariea, Nicolae, Vasilie, Agafia (monahie), Alexandru, Maria, Casandra, Nicolae, Profira, Ecaterina, Vasilie, Zoi, Vasilie, Nedejdea, Vera, Epistimia (monahie), Augustina (monahie), Rahila (monahie), Giorgie, Mariea, Anastasia şi fiul Giorgie, Zoi şi fiul Alexandru, Venieamin (monah), Georgie, Elena şi fiica Ecaterina.

Pomelnicul ctitorului Sfintei Biserici din Guranda, Ioan G. Codrescu (iulie 1875) – morţi: Constantin, Mariea, Nicolae, Georgie, Constantin, Georgie, Benedict (monah), Ruxanda, Magdalena (eximonahie), Ioan, Ruxanda, Grigorie, Benedict (monah), Ruxanda, Grigorie, Mariea, Susana (eximonahie), Susana (eximonahie), Gherasim (monah), Ilie, Ecaterina, Alistar, Teodor, Mariea, Zoi, Dimitrie, Elena, Iosif, Mihail, Elena, Teodor, Cleopa (monah), Manuil, Teodor, Matei, Paraschiva, Petru, Lazăr (preot), Elena (prezbiteră), Georgie (preot), Georgie (preot), Vasile (preot), Constandin (preot), Ioan (preot), Ioan (preot), Constandin, Ioan, Andrei, Ioan, Ioan, Georgie, Constandin, Mihail, Miron, Parascheva, Alexandru, Mihail, Mihail, Haralambie, Manoil, Elena, Ioan, Teodor, Glicheria (monahie), Serafima (monahie), Iuliana (monahie), Gaftonia (monahie), Nicolae, Profira, Georgie şi tot neamul lor.