Constantin Hurmuzaki, fiul moșierului bucovinean Eudoxiu Hurmuzachi, s-a născut la Cernăuţi, pe 12 noiembrie 1811. Tatăl lui Constantin a fost mare paharnic şi a cumpărat moşia Cernauca, raionul Noua Suliţă, în 1765, fiind cetăţean al Imperiului Rus, dar care avea şi moşii în Moldova (Miclăuşeni şi Ipoteşti).

Eudoxiu Hurmuzachi a avut cinci fii: Eudoxiu, Gheorghe, Alecu, Constantin și Eufrosina.   După ce a absovit liceul din Cernăuţi, a urmat, împreună cu fratele său Eudoxiu, Facultatea de Drept a Universităţii din Viena, în perioada 1830-1836, lucrând la Chişinău şi Sankt Petersburg, câştigând multe procese ale boierilor, din Imperiul Rus.
Constantin Hurmuzaki a studiat dreptul la Viena împreună cu Ioan Popazu, Ioan Maiorescu, Constantin Alpini şi Iosif Pop, devenind un jurist foarte priceput, fiind angajat de boieri în procesele ce le aveau cu proprietăţile lor din Rusia.
Constantin Hurmuzaki a fost editor al Gazetei Bucovinei, angajându-se împreună cu fratele său pentru independenţa şi autonomia Bucovinei., provincie sub ocupație Austro- Ungară.
După o neînţelegere cu tatăl său, pleacă din Bucovina şi se stabileşte în Moldova, pe moşia boierului Costache Balş din Dumbrăveni, pe care îl slujește mai mulți ani.
Constantin Hurmuzaki a susţinut unirea Principatelor Române, ajungând ministru al Justiţiei, la Iaşi, în 17 ianuarie 1861. În 1868, a fost numit preşedintele Curţii de Casaţie de la Bucureşti, dar fiind bolnav, nu l-a mai practicat. Bolnav fiind, a plecat la Viena pentru tratament, unde a şi murit pe 15 februarie 1869. A fost înmormântat la Dulceşti, judeaţul Neamţ.
Constantin Hurmuzachi l-a cunoscut pe Constantin Balş, proprietarul moşiei Dumbrăveni, la Viena, devenind buni prieteni. În anul 1835 Constantin Balş se întoarce la moşia sa Galbena din Basarabia şi-l ia şi pe Hurmuzachi cu dânsul. Moşiile lui Balş de la Dumbrăveni sunt administrate în regie, cu personalul necesar şi o cancelarie condusă de Gh. Eminovici. În 1835, Constantin Hurmuzachi este numit plenipotent al moşiei Dumbrăveni, un fel de administrator general, primind 2500 galbeni pe an, sumă destul de mare, față de 250 galbeni, cât primea Gh. Eminovici.
O gospodărie ca aceea a lui Costache Balş de la Dumbrăveni, era greu de administrat, cu cheltuieli mari şi de aceea boierul Balş îl adduce, ca administrator principal, pe Constantin Hurmuzaki, pe care îl plăteşte cu o sumă mare, faţă de Gh. Eminovici care primea numai 250 galbeni, casă de locuit şi produsele necesare traiului său şi a familiei sale.

Barițiu, scrie în ,,Familia Hurmuzaki”: ,,Constantin Hurmuzaki decis a lua diploma de doctor în drept, abia apucase a depune vre-o două riguroase, pre când una din familiile principale de la Moldova (familia Balş), îl înduplecă să lase ori-ce studiu ulterior şi să treacă la Iaşi cu scop de a purta cele mai grele procese, pe care le avea atât acea familie, cât şi altele câte-va cu statul Rusiei pentru proprietăţile lor din Basarabia. Toate încercările de a scăpa moşiile acelea din Ghearele fiscului rusesc, rămaseră până pe la 1835 vane. Procesele se purtau la St. Petersburg, precum de sine se înţelege, în limba rusească şi după legile ruseşti. Unde să afle boierii om de încredere, care să cunoască tot-de-odată limba rusească şi legile ruseşti? Junele C. Hurmuzaki avu rarul curaj de a lua asupra-şi acele procese. În opt luni învăţă şi limba şi legi, eară apoi trecând în Rusia, după lupte de jurisconsult – atlet câştigă procesele şi salvă averile familiilor moldovene. Dară apoi Constantin nici nu mai scăpă din Moldova, pentru că moldovenii cunoscură în curând eminentele lui calităţi, cum şi propriul lor interes de a-l avea tot-da-una, precum zic latinii, a consiliis….Bărbat bine făcut, frumos, ca toţi membrii familiei sale, elocinte, precum pot să fie numai oamenii care înaintează mereu cu epoca şi sunt ageriţi în luptele publice, ajutat de un tact fin, propriu earăşi la întreaga familie, dânsul ştie să atingă scopuri mari în linişte, fără a insgomota lumea de prin-prejur” (G. Bariţiu- Familia Hurmuzaki- Fragmente din Istoria Românilor de Eudoxiu Baron de Hurmuzaki, tomul întâiu, Ed. Socecu, Sander& Teclu, Bucuresci, 1879- traducere de M. Eminescu).

Cunoscându-l de la Viena şi fiind buni prieteni, Costachi Balş îl convinge să vină la Dumbrăveni şi constituie o tutelă pentru fiul său Dumitru, format din Ioan M. Sturza, spătarul Mihalache Cantacuzino Paşcanu şi Hurmuzaki, lăsând fiecăruia câte 2000 galbeni, ,,pe care, în temeiul prieteşugului care urmează între noi, îi poftesc să primească această însărcinare şi să dei fiului meu Dimitrie creştere potrivit cu familia sa, trimeţându-l la cele mai bune universităţi a Germaniei de sus ca să facă cursuri regulate de ştiinţă pregătitoare şi filozofie, istorie, literatură, ştiinţe politiceşti şi naturale şi anume de agricultură în toată întinderea ei”. Această tutelă va ţine până în 18 decembrie 1859, când Dimitrie împlineşte 25 de ani, se căsătoreşte cu Zoe Sturza şi începe să-şi administreze singur moşia.

Sunt cunoscute mai multe scrisori ale lui Gh. Eminovici către plenipotentul Constantin Hurmuzaki, în care îl informează despre modul cum se desfăşoară activităţile pe moşie, căruia i se adresează cu formula ,,Sărut mânule dumneavoastră milostive stăpân!”, sau cu ,,Al dumneavoastră pre plecată şi supusă slugă”.  Eminovici avea o atitudine de slujitor a lui Hurmuzachi, adresându-i-se ceremonios și cu mult respect. De multe ori Gh. Eminovici reclama lui C. Hurmuzaki, modul cum îşi făceau atribuţiile ceilalţi angajaţi, neregulile de la distilerie, sau cheltuirea nejustificată a unor sume de bani, de către casier.

La 8/20 martie 1846, tatăl său, aga Doxachi Hurmuzachi, dă fiului său Constantin o plenipotenţă pentru a-l reprezenta în toate problemele judecătoreşti şi administrative privind averea sa din Moldova: ,,Plenipotenţă, Prin care dau neîngrădită putere iubitului meu fiu, Constantin Hurmuzachi, a apăra drumurile şi interesurile averei mele din Moldova şi pentru acest sfârşit a se înfăţoşa în calita de pârât sau pârâş la toate instanţele judecătoreşti şi administrative a prinţipatului Moldovei, precum şi la chezaro crăiasca Agenţie de acolo, a reclama şi a lua în stăpânire în numele meu a treia parte din moşia Miclăuşenii, din ţinutul Dorohoiului, ce mi se cuvine după toată dreptatea, împreună cu veniturile ei, precum şi orişice altă avere ce mi s-ar cuveni ori şi de la cine, a se înfăţoşa împreună cu arbitru din partea mea, pe care dumnealui sângur îl va alege, la hotărâturile atât a moşiei Ipoteştii, din ţinutul Botoşanilor de cătră cele megieşite moşii, cât şa la hotărâturile acestor de pe urmă de cătră Ipoteştii” (Arh. St. Iaşi, fond Judecătoria Botoşani, tr. 1629, op. 1861, dosar 21, f. 115. Copie scrisă de C. Hurmuzachi). Această moșie de la Ipotești va fi cumpărată de Gh. Eminovici.

Prin această plenipotenţă, Constantin Hurmuzachi îl înlocuieşte, de fapt, pe tatăl său în toate problemele privind averea sa şi a fiicei sale Eufrosina Petrino, din Moldova. Aşa se face că cel care vinde lui Gh. Eminovici moşia de la Ipoteşti, a surorii sale Eufrosina, este C. Hurmuzachi, care va urmări cu insistenţă achitarea datoriei de 2500 de galbeni şi-l va purta pe Eminovici prin mai multe procese. De la o relaţie de subordonare, între ei se stabileşte o relaţie de parteneri de afaceri şi se ajunge chiar şi la o mare adversitate.
♦ ♦ ♦
După venirea lui Constantin Balş la Dumbrăveni, el instituie un anumit mod de viaţă, invitând la conacul său de la Dumbrăveni personalităţi de seamă dintre vecinii moşiei sale, printre care se aflau: Alecsandru Sturza Miclăuşanul, Constantin Hurmuzaki, Dunca Schiau, Vârnav şi Miclescu. Cu invitaţii săi, Balş întreţinea discuţii pe teme politice, filozofice şi literare, discuţii care se întindeau până după miezul nopţii. La aceste reuniuni erau invitaţi şi administratorii moşiilor sale, printre care se afla şi Gheorghe Eminovici:,,Între uşă şi sobă stafagiu mut, stăteau adunaţi cei paisprezece administratori ai satelor moşiei Dumbrăvenii şi cotune, toţi cu dreptul şi datoria d’a nu lipsi seara de la masa boierească şi a umplea colţurile salonului până după miezul nopţii. Între aceştia cel mai înalt şi chipos, cu faţa lată şi barbă castanie era ,,Domnul Eminovitz”. Şi el cult şi el bucovinean” (Constanţa de Dunca Schiau- Amintiri din copilărie. Mihail Eminescu– Budapesta, 1897).

Aşa după cum precizează căpitanul Matei Eminescu, din personalul lui Balş, făcea parte: ,,Intendent general, avocat şi consilier intim (Hoffrath) era Constantin Hurmuzaki, cunoscut om politic (fratele istoricului Doxaki), care avea 2000 de galbeni leafă pe an. Enacovici, tata avocatului din Botoşani (coleg la Viena cu Mihai Eminescu), a lui Alecu, senator sau deputat actualmente, era şeful guardiei. Tatăl lui Siriteanu, fost magistrat nu ştiu pe la ce Curte, era frizer şi bărbier. Tatăl locotenentului Hakman era stahlmaistru (şeful grajdurilor). Sotir Zarifopol, fecior în casă; Karl Hein era şeful velniţei. Doctor de casă era Holtztreger, străbunul lui Alexandru Frank, tot prezident, în Moldova. Mama tatei lui Alexandru Frank, era fata D-rului Holtztreger şi soră cu mama D-rului Hynek din Botoşani”.

După moartea lui Costache Balş, pe 15 aprilie 1848, Constantin Hurmuzaki rămâne administrator plenipotent al moşiei Dumbrăveni, până ce Dimitrie ajunge la maturitate, în 1859. El intră în conflict cu Ana Balş care voia să vândă moşia şi să se mute la Iaşi. Hurmuzaki nu este de acord şi se ocupă, în continuare de administrarea Dumbrăvenilor, luând măsuri de creşterea veniturilor moşiei. În acest scop el vinde o parte din avere: herghelia de cai, un număr însemnat de vite, vinuri, rachiu, cereale şi altele, prin licitaţie publică, pentru achitarea datoriilor lăsate de Balş. Gh. Eminovici nu cumpără nimic din aceste bunuri, el aşteptând o recompensă din partea proprietarilor, dar care nu mai vine, deşi, Ana Balş avea mare încredere în el. Dar, se vede treaba, nu ea hotăra în această privinţă ci Hurmuzachi, cu care Eminovici intrase în conflict.
  Boierul Costachi Balş, era un om cult, cu o bună pregătire de administrator şi cu o vastă cultură generală, obişnuit să aibă la curtea sa de la Dumbrăveni, o vastă bibliotecă cu cărţi vechi, româneşti şi străine, tablouri de mare valoare, mobilier şi obiecte prețioase. Din cărţile, pe care le avea în biblioteca sa, împrumuta şi Gh. Eminovici, mai ales cele de istorie. Această vastă bibliotecă a fost văzută şi de tânărul Mihai Eminovici (în 1864), fiind impresionat de multitudinea şi frumuseţea cărţilor, la care boierul ţinea foarte mult.

După moartea lui Costache Balş, plenipotentul Constantin Hurmuzaki, rămâne cel care hotăra în toate problemele administrative şi financiare ale moşiei Dumbrăveni, vânzând anumite bunuri, animale şi chiar mobilă din casă. El cunoştea bine biblioteca lui Balş, a folosit multe din cărţile boierului, mai ales cele de factură juridică, din care se documenta în procesele şi contractele încheiate.

Este posibil ca această bibliotecă, sau numai o parte din ea, să fi ajuns chiar în posesia lui C. Hurmuzaki, donate sau cumpărate de la Ana Balş şi fiul ei Dumitru şi, împreună cu cele ce le avea în biblioteca proprie şi a familiei sale, să fi format una din cele mai mari biblioteci din zona Moldovei. După moartea lui Constantin Hurmuzaki, fratele său Gheorghe, donează în 1871, Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, condusă de Samson Botnărescu, ,,întreaga sa bibliotecă, bogată în cărţi de valoare, mai ales din domeniul istoriei, în total 7461volume” (Karl Kurt Klein- Biblioteca Universităţii din Iaşi, în revista Boabe de grâu, nr.5, 1934).

Gheorghe Hurmuzakii, îi scrie lui Samson Botnărescu, pe 19 aprilie/1 mai 1872:,,Cu atât mai mult m-am bucurat în urmă aflând scrisorile D-voastre cum că în fine Domnul Ministru al Instrucţiunii Publice ar fi binevoit a regula de a vi se da în localităţile Bibliotecei Centrale din Iaşi încăperile necesare pentru aşezarea demnă şi potrivită a bibliotecei răposatului meu frate Constantin Hurmuzache, pe care v-am încredinţat- o D- voastre, domnule Bibliotecar, astă toamnă la Iaşi ca deposit condiţionat până la Sf. Gheorghe a.c. 1872”. Gh. Hurmuzachi era nemulţumit că nu se respectase termenul de instalare a bibliotecei donate, în timpul prevăzut şi, acest lucru, din lipsă de spaţiu. În cele din urmă, Botnărescu, stabileşte două încăperi unde depozitează cărţile donate de Constantin Hurmuzachi, cele ce vor fi administrate şi de Mihai Eminescu, începând cu data de 1 septembrie 1874, când devine directorul bibliotecii. Din cele 26.970 de volume şi 234 de rarităţi, aflate în cele cinci încăperi a Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, un sfert constituia donaţia lui Constantin Hurmuzachi, cărţi aranjate în două încăperi şi prinse în Procesul-verbal, din 2 iulie 1875, încheiat între Eminescu şi Dimitrie Petrino, dar care, nu erau aranjate pe destinaţii clare, motiv pentru care Poetul a fost dat în judecată, pentru presupusa lipsă a unor cărți.

Eminescu scrie, pe 25 noiembrie 1876 lui Samson Botnărescu, în care îl roagă să depună mărturie şi să spună adevărul.,,Judecătorul de instrucţie nu aşteptă decât mărturia ta pentru a da ordonanţă de ,,non lieu”, adică că nu e loc de urmărire împotriva mea în privirea cărţilor în cestiune. Dacă nu poţi veni la Iaşi trimite, după ce vei primi citaţia, o suplică către judecătoriul de instrucţie, prin care să-l rogi ca să delege pe primariul comunei să-ţi ieie interogatoriul. De urmărirea pe cale civilă adică de restituirea preţului cărţilor lipsă nu vom scăpa; acolo vom intra cu toţii de la Cătănescu începând până la inclusiv Petrino că nici unul din noi n-au primit biblioteca în deplină regulă… Când vei fi interogat, te rog spune adevărul. Nu evaziv, nu încurcat, căci toată responsabilitatea civilă e o copilărie alături de urmările ce le-ar avea pentru mine un singur neadevăr ce l-ai spune. Un neadevăr ar fi în stare să mă nenorocească pe toată viaţa şi să-mi răpească onoarea. De aceea spune ce am spus eu… Eu am spus adevărul deplin, petru că orice evazivitate ar fi fost numai o bănuială mai mult. Orice evazivivitate din partea ta ar fi o bănuială asupra mea”.
Eminescu reuşeşte să demonstreze judecătorului, că nu lipseşte nici o carte, numai locul unde erau depozitate, dădeau această impresie, ceea ce face ca procesul să se închidă prin achitarea poetului nevinovat.

Procesul intentat lui Mihai Eminescu de către Dimitrie Petrino, avea cauze mai vechi – critica lui Eminescu a broșurii lui Petrino ,,Coruperea limbei românești” și procesele dintre familia sa și Gh. Eminovici pentru moșia Ipotești – dar și lipsa unor cărți din bibliotecă, din care o parte erau donate de unchil său, Constantin Hurmuzache. Până la urmă s-a făcut dreptate, Eminescu a fost scos nevinovat și procesul s-a închis.

      Bibliografie:
1.Gheorghe Ungureanu- Eminescu în documente de familie, Editura Minerva Bucureşti, 1977;
2.Karl Kurt Klein- Biblioteca Universităţii din Iaşi, în revista Boabe de grâu, nr.5, 1934

Nicolae Iosub, 21 mai 2024, Botoşani