CÂND A PLECAT FAMILIA EMINOVICI DE LA  DUMBRĂVENI LA BOTOŞANI?
– Aprilie 2014 – 165 de ani –

 Comuna Dumbrăveni aparţinea de judeţul Botoşani, în perioada cât Gheorghe Eminovici şi familia sa au locuit la conacul lui Costache Balş (1835-1849), marele şi bogatul boier moldovean, proprietarul acestei moşii.

    Aici, la Dumbrăveni Gh. Eminescu a lucrat ca slujbaş timp de 14 ani, aici s-a format ca administrator, şi-a luat titlul de căminar cu sprijinul boierului, şi-a întemeiat familia şi tot aici i s-au născut şase dintre copiii săi.

    Deşi tânăr, Gheorghe Eminovici este numit în 1836, în dificila slujbă de vătaf al moşiei, fiind însărcinat să-l reprezinte pe Costache Balş în diferite procese şi apoi ca vechil, boierul dându-i procură că ,,tot ce va fi săvârşit el va fi primit ca bun”. Costache Balş avea mare încredere în Gh. Eminovici care era un slujbaş muncitor, cinstit, corect, descurcăreţ şi cu grijă faţă de avutul boierului. Lucrând cu silinţă şi devotament, acesta spera să-şi facă şi el o situaţie materială mai bună şi să se ridice pe scara socială a vremii.

     Gheorghe Eminovici s-a mutat cu familia la Botoşani pe 23 aprilie 1849, după moartea lui Costache Balş (15 aprilie 1848). Constantin Hurmuzachi a preluat frâiele moşiei după moartea lui Balş şi la insistenţele Anei Balş, care avea mare încredere în Gh. Eminovici, acesta îi înnoieşte contractul cu încă un an.

     Gheorghe Eminovici cumpărase de la Eufrosina Petrino o parte din moşia Ipoteşti, conform înştiinţării Nr.8647 a Divanului Apelativ din Iaşi, din 17 noiembrie 1847: ,,Dumneaei cucoana Eufrosina Petrino, prin vechil fratele dumisale Costachi Hurmuzachi, au vândut de veci dumisale căminarului Gheorghe Iminovici două cincimi ce au avut în trupul moşiei Ipoteştii din ţinutul Botoşani, în preţ de 4000 galbeni (Foaie sătească a Prinţipatului Moldovei, Iaşi, IX, 1847, nr.46 din 16 noiembrie, f. 360, col.2). Gheorghe Eminovici achită 1500 galbeni, iar pentru restul de 2500 galbeni semnează o poliţă cu C-tin Hurmuzachi.

     Gheorghe Eminovici  intră în conflict cu Constantin Hurmuzachi, cel care răspundea de întreaga avere a lui Costache Balş, din cauza întârzierii la plată a ratelor pentru moşia de la Ipoteşti şi este nevoit să plece de la Dumbrăveni, în luna aprilie 1949. Hurmuzachi îi datora lui Eminovici o sumă de bani şi produse agricole pentru munca sa la moşia lui  Costachi Balş, în ultimul an de contract 1848-49, pe care o tot amâna din cauză că şi Eminovici nu era cu plata la zi pentru moşia de la Ipoteşti. Între ei au intervenit neînţelegeri şi certuri şi după expirarea termenului de un an al contractului său, căminarul părăseşte definitiv Dumbrăvenii, deşi, Ana Balş ar fi voit ca el să mai rămână la moşie, fiind un om de mare încredere.

      La 16 decembrie 1849, Gh. Eminovici depune o jalbă la Departamentul Trebilor din Lăuntru, în care arată nedreptăţile ce i se fac în pricina cu C. Hurmuzachi: ,,Mai mulţi ani, împreună cu supusul austriecesc, dumnealui Constantin fon Hutmuzachi, m-am găsit slujind la răposatul boieriu, dumnealui nadvornoi sovetnic şi cavaler Constandin Balş, iar după săvârşirea din viaţă a acestuia, dumnealui Hurmuzachi s-au îmbrăcat cu drit de proprietar la casa răposatului şi m-au alcătuit căutător moşiilor Dumbrăvenii, unde slujindu-l un an mi-au rămas dator cu rămăşiţă de 105 galbeni şi cu preţul politicit în trecuta lună aprilie, pentru 57 merţă  şi 3 dimirlii orz sau ovăs. Şapte luni sânt trecute de când m-am desfăcut în totul de dumnealui Hurmuzachi, în cari vreme în mai multe rânduri i-am făcut aduceri aminte ca să mă îndestuleză cu dreptul ce mi se cuvine, însă dumnealui m-au tot îngăimat cu plata zicând că nu ar avea închipuire, să fiu îngăduitor, şi în cele de pe urmă mi-au hotărât că mă va scăde din capital şi a lui dobândă ci cu formalnic îi datoresc dumisale” (Arh. Statului Iaşi, fond Ministerul de Interne, tr.1772, op. 2020, dosar 16240, f. 6- 9). Dacă trecuseră şapte luni înseamnă că Gh. Eminovici plecase de la moşia lui Balş în luna aprilie 1849, dup Paşti.

     O altă dovadă că familia lui Gh. Eminovici era la Botoşani este şi cererea lui C. Hurmuzachi din 30 ianuarie 1850, către Departamentul Trebilor din Lăuntru, în pricina ce o avea cu Gh. Eminovici pentru neplata ratelor poliţei de la cumpărarea moşiei Ipoteşti. El trebuia să precizeze în mod corect unde locuia Eminovici, altfel cererea nu era luată în consideraţie. Iată ce spune C. Hurmuzachi în cerere:,,Sora mea, dumneaei cucoana Eufrosina Petrino, soţia supusului rosienesc Petru Petrino, proprietariu din Besarabia, are a lua de la dumnealui căminarul Gheorghi Eminovici, trăitoriu în Botoşeni, cu două sâneturi (poliţe) ale acestuia, date pe numele meu, iar de mine trecute cătră numita sora mea, o sumă de bani însămnătoare şi anume: cu un sânet 175 galbeni, iar cu altul 2500 galbeni, cu a lor dobândă, câte şase la sută pe an.

     Termenul sânetului de 175 galbeni au trecut încă la fevruarie 1849, iar din terminele aşezate pentru plata dobânzilor a sânetului de 2500 galbeni, au trecut unul la 23 aprilie, iar altul la 26 octombrie 1849….Acestea nefiind de ajuns pentru acoperirea legiuitei pretenţii surorii şi încredinţătoarei mele, Isprăvnicia ar fi trebuit să întindă măsurile ei de siguripsire (asigurare) şi împlinire şi asupra averii mişcătoare a datornicului care se află în Botoşani, unde dumnealui lăcuieşte” (Arh. Statului Iaşi, fond Ministerul de Interne, tr.1772, op.2020, dosar16240, f.12- 13).

     Observăm că cei doi interveneau cu jalbe către autorităţi pentru rezolvarea diferendului dintre ei şi această situaţia se întinde pe o perioadă de cca. trei ani, până ce Gh. Eminovici reuşeşte să achite moşia Ipoteşti.

     În jalba din 23 mai 1850 către Grigore Alexandru Ghica, domnitorul Moldovei, Gh. Eminovici reclamă din nou datoria pe care o are Hurmuzachi faţă de el şi necazurile pe care le are cu oficialităţile locale după sechestrul ce i se pune pe bunurile mobile: ,,Eu, prea înălţate Doamne, datorind dumisale Costachi Hurmuzachi suma de 2500 galbeni (plata pentru moşia Ipoteşti, n.n), este un drept a se zice că ar fi trebuit să-i plătesc aceşti bani la vade şi că o dreptate, fiindcă nu i-am plătit atunce, ar fi stat să fiu îndatorit la plată. Nu cred însă că nu ar fi fost tot atât de drept şi tot atâta dreptate n-ar fi stat, ca şi dumnealui să mă scadă cu 105 galbeni ce-mi datoreşte încă de când mă aflam la casa răposatului nadvornoi sovetnic Costachi Balş, precum şi cu valoarea a 57 merţe şi 5 dimerlii orz, pe preţ de patru carboave merţa, precum se politice în anul trecut 1849…” (Arh. Statului Iaşi, fond Ministerul de Interne, tr. 1772, op. 2020, dosar 16240, f. 39- 40).

     Lui Eminovici i se vând boii, ce-i avea la moşia arendată la Durneşti fără respectarea legii: ,,…prin apucături de nedreptate s-au înlăturat şi ieri, ca de năprasnă aflu că atât de pe moşia mea Ipoteştii, cât şi de moşia Dorneştii a dumisale cucoanei Caţichi, ce o ţin în posesie, mi s-au ridicat boii de la pluguri, de pe brazdă, şi s-au vândut spre îndestularea dumisale Hurmuzachi, între altile şi fără forma cerută de aşezăminte cu liţitaţie de 40 de zile”.

     Gh. Eminovici revine cu o nouă jalbă pe 26 mai 1850 la Departamentul Trebilor din Lăuntru, prin care cere să nu i se vândă averea mobilă, ci să se îndrepte spre lucrurile amanetate: ,,Prin jaloba ce am dat cinstitului Departament la 16 decembrie anul trecut, 1849, am arătat ca eu datoresc dumisale Constantin fon Hurmuzache cu dobândă ce i se cuvine dumisale, însă totodată m-am rugat cinstitului Departament ca să scrie Isprăvniciei Botoşani ca să împlinească de la dumnealui Hurmuzachi suma cuvenită mie, adică 105 galbeni, bani în aht, şi 76 galbeni şi 12 lei cuveniţi mie pe 53 merţă, trei demerlii orz sau ovăz, precum preţul s-au politicit în luna aprilie anul trecut, 1849, căci eu, în nădejdea făgăduinţelor sale că mă va scădea din capital şi a lui dobândă” (Arh. Statului Iaşi, fond Ministerul de Interne, tr.1772, op.2020, dosar 16240, f. 37).

     După cum se observă din această jalbă, C. Hurmuzachi era dator lui Gh. Eminovici cu suma totală de 181 galbeni şi 12 lei (6.709 lei vechi), sumă stabilită la 16 aprilie 1849, când i se termină  serviciul la Dumbrăveni. De altfel, Gh. Eminovici trebuia să plece de la Dumbrăveni, deoarece, în toamna anului 1849, arendase 1000 hectare de teren pe moşia Durneşti de la Cleopatra Caţichi şi trebuia să înceapă arăturile şi însămânţările de toamnă pe această moşie. El, oricum, nu mai putea rămâne să mai lucreze la Dumbrăveni.

     Pe 16, 17 şi 18 aprilie 1849 au fost Sărbătorile de Paşti, petrecute la Dumbrăveni, după care familia Eminovici se mută definitiv la Botoşani, în casele proprii ce le avea pe Calea Naţională, la nr.179, casă pe care o renovase şi o mărise cu câţiva ani înainte. Ziua onomastică de Sf. Gheorghe, căminarul şi-o petrece în casele sale din Botoşani, împreună cu familia şi rudele sale.

     Alte dovezi că familia lui Gh. Eminovici era la Botoşani în luna aprilie 1849 sunt şi cele două acte depuse de Raluca Eminovici: procura din 26 aprilie 1849 dată de Raluca lui Vasile Iuraşcu pentru vinderea şi încasarea banilor de pe moşia Orăşeni şi cererea din 26 aprilie 1849, către Judecătoria Botoşani ca să-i întărească această procură. Amândouă actele sunt semnate de Raluca, ,,iscălita însăşi s-au înfăţoşat, şi a învoirii dumisale căminarului Eminovici, soţul dumisale, să încuviinţează a să înformălui alăturata vechilime, în cât priveşte că sânt supt adevăratele iscălituri” (Arh. Statului Iaşi, fond Judecătoria Botoşani, tr. 1625, op.1857, dosar 11, f.184).

     Toate aceste jalbe adresate de Gh. Eminovici, nu face decât să demonstreze că Eminovici a mai lucrat un an la Dumbrăveni după moartea lui Costache Balş (15 aprilie 1848), că a intrat în conflict cu C-tin Hurmuzachi pentru neplata ratelor moşiei Ipoteşti şi a plecat de la Dumbrăveni, în luna aprilie 1849.

     Toate aceste documente demonstrează, fără vre-un pic de îndoială, că Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani, unde locuia familia lui, începând cu luna aprilie 1849.

     Cu toate acestea, unii au susţinut, şi susţin şi astăzi, că Poetul s-ar fi născut la Dumbrăveni, iar Leon Ghika, proprietarul Dumbrăvenilor, dezveleşte bustul lui Eminescu, în incinta conacului de la Dumbrăveni, în 15 iunie 1902.

     Magistratul botoşănean Corneliu Botez, se deplasează personal la Dumbrăveni, în anul 1903, ca să lămurească dilema naşterii lui Eminescu în această comună şi consemnează:,,Am întrebat oameni bătrâni din Dumbrăveni. Şi am constatat că Eminescu nici nu era născut în timpul când familia sa vieţuia în Dumbrăveni. Poetul Eminescu este chiar necunoscut acestor bătrâni care n-au cunoscut decât pe fraţii mai mari ai acestuia, născuţi în Dumbrăveni”.

     Corneliu Botez a mers la biserica Ospenia, unde a fost botezat poetul, dar preotul Dimitrie Stamati, fiul lui Ion Stamati care-l botezase pe Eminescu, îl îndrumă la primărie ,,că mitricele de născuţi şi botezaţi- în care ar fi înscrisă naşterea poetului Eminescu- nu se mai găsesc în posesia zise biserici fiind de mulţi ani transportate dimpreună cu ale tuturor bisericilor din judeţ, la oficiul Primăriei Botoşani, că nu el e acela care a botezat pe poet, ci tatăl său economul Ion Stamati, care era şi duhovnicul familiei Eminescu”. Preotul Dimitrie asistase ca diacon la botez. La Primărie Corneliu Botez găseşte ,,Registrul pentru naştere şi botez pe anul 1850” şi găseşte la nr.3 înregistrarea naşterii poetului, la ,,15 Ghenarie 1850 şi a fost botezat la 21 Ghenarie acelaşi an, din părinţii: Gheorghe Eminovici , căminar şi soţia sa Ralu, căminăreasă, proprietari. Naş a fost Vasile Iuraşcu, stolnic şi Ioan Iconomul, preotul ce l-a botezat”. Magistratul solicită primăriei o copie după actul de naştere, pe care îl reproduce în Albumul ,,Omagiul lui Eminescu” din 1909. Actul a fost eliberat sub nr.30735, 1903, Noiembrie 27, grefier Calino (Unde s-a născut poetul Eminescu– Corneliu Botez, revista ,,Mihail Eminescu” Iaşi, I, nr.6, 1 martie 1904, p. 76- 78).

      Afirmaţiile care se fac astăzi de către unii eminescologi, la dorinţele oficialităţilor din Comuna Dumbrăveni şi lansarea ipotezei, precum că Mihai Eminescu s-ar fi născut la Dumbrăveni este un enorm fals care nu foloseşte nimănui.

     Mai grav este că aceste personalităţi culturale nu iau în calcul sau n-au citit documentele ce se găsesc la Arhivele Statului din Iaşi, documente cercetate şi publicate de Gh. Ungureanu în cartea ,,Eminescu în documente de familie” şi, care, demonstrează că familia Eminovici nu mai locuia la Dumbrăveni, din luna aprilie 1849.

     A mai susţine acum, la 164 de ani de la naşterea poetului, că acesta s-a născut la Dumbrăveni este rea voinţă şi induce confuzie în rândul cititorilor şi iubitorilor lui Mihai Eminescu, care, în modestia ce-l caracteriza spune despre sine:,,Dumnezeu la adiţiunea lumii a greşit cu unul, acela am fost eu…”.

     Destinul a făcut, totuşi, ca să existe o fericită şi strânsă legătură între localităţile Dumbrăveni şi Botoşani: la Dumbrăveni a fost conceput cel mai genial poet român şi la Botoşani s-a născut, sub zodia Luceafărului, zodie ce a patronat anul naşterii lui Mihai Eminescu.

    Când vorbim de Eminescu trebuie s-o facem în cunoştinţă de cauză, trebuie să cunoaştem toate documentele şi cercetările făcute cu privire la poet şi familia lui, documente existente în arhive, să ştim tot ce alţii au cercetat şi descoperit, de-a lungul timpului, despre poet, să corelăm şi să comparăm toate datele şi apoi să ne pronunţăm. Nu avem voie să scriem despre Eminescu orice credem noi, ci trebuie să fim bine documentaţi şi informaţi. În felul acesta îl respectăm şi cinstim, aşa cum se cuvine, pe Mihai Eminescu, cel mai mare poet al românilor- Luceafărul poeziei româneşti.

Ing. Nicolae Iosub, aprilie 2014

BIBLIOGRAFIE:

1. Gheorghe Ungureanu- Eminescu în documente de familie– Editura Minerva Bucureşti, 1977;
2. Augustin Z.N. Pop-Pe urmele lui Mihai Eminescu– Ed. Sport-Turism Bucureşti- 1978;
3. Augustin Z.N. Pop-Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu– 1969;
4. Eminescu. Un veac de nemurire-Victor Crăciun-Ed. Minerva Bucureşti-1990;
5.Omagiu lui Mihail Eminescu– Atelierele Grafice Socec & Co., Bucureşti, 1909.