Pe urmele lui Mihai Eminescu (VII)

EMINESCU LA DUMBRĂVENI

Ing. Nicolae Iosub

 Numele lui Mihai Eminescu este legat de localitatea Dumbrăveni, judeţul Suceava, (ce făcea parte de Ţinutul Botoşani la 1850) printr-o serie de întâmplări reale dar şi unele fanteziste.

 Aici, la Dumbrăveni avea să trăiască şi să muncească familia lui Gheorghe Eminovici, o bună perioadă de timp, aici îşi întemeiază familia, născându-i-se şi primii copii, aici este ridicat la rangul de căminar de către domnitorul Mihail Sturza, la 12 mai 1848, şi tot aici va învăţa taina administrării moşiilor şi afacerilor.

 Gheorghe Eminovici părăseşte de timpuriu satul natal, Călineştii lui Cuparencu, înainte de 1835, trece graniţa în Moldova şi se stabileşte la Dumbrăveni, pe moşia boierului Costache Balş, la început ca scriitor de cancelarie şi apoi ca administrator până în anul 1848. Costache Balş a intervenit pe lângă domnitor pentru obţinerea, de către Gh. Eminovici, a titlului de sluger, în 1837 şi apoi de căminar.

 Costache Balş, moare la 15 aprilie 1848, iar Constantin Hurmuzachi, îl reţine pe Gh. Eminovici, pentru administrarea moşiei până la 23 aprilie 1849.

 La 29 iunie 1840, Gh. Eminovici se căsătoreşte cu Raluca Iuraşcu, fiica stolnicului Vasile Iuraşcu, cu care va avea şase dintre copiii săi, născuţi aici la Dumbrăveni

 Curtea boierească de la Dumbrăveni avea un conac moldovenesc de stil vechi, cu 9 odăi, cu beciuri şi cu o terasă spaţioasă. De jur-împrejur se întindea un parc cu straturi de flori, boschete, copaci înalţi de ornament şi pomi roditori. În spate se afla un pavilion din cărămidă unde a locuit familia lui Gh. Eminovici. Tot aici se găseau diferite construcţii: hambare, grajduri pentru animale, cişmele de piatră etc. Curtea dispunea şi de o biserică din piatră cu două clopote.

 Ana Balş, soţia lui Constantin Balş, apelează de multe ori la Gh. Eminovici, după moartea soţului său, pentru rezolvarea unor afaceri, având o mare încredere în căminar. După ce Constantin Hurmuzaki renunţă la administrarea moşiei, Ana Balş îi propune lui Gh. Eminovici să preia administrarea moşiilor sale, dar acesta refuză pe motive de sănătate, aşa după cum spune Matei Eminovici, într-o scrisoare către Corneliu Botez din Galaţi, din 29.04.1909: ,,…Hurmuzachi cu timpul a părăsit serviciul la Bălăşoaia, şi orice afacere mai serioasă se ivea, Bălăşoaia trimitea după tata, într-un rând i-a oferit ad-ţia şi n-a primit-o numai din cauza sănătăţei căci la un foc nu ştiu unde, ridicând tata nu ştiu ce lucru greu, se surpase, îi eşiau maţele sub piele la partea dreaptă…şi era tata aşa de reu, în cît nici putea încăleca, nici umbla de cît în trăsură pe arcuri”.

 Gh. Eminovici a făcut parte din comisiile de împroprietărire, în anul 1864, şi cunocând bine moşiile lui Balş, a fost numit în comisia de împroprietărire a ţăranilor din Dumbrăveni şi Vlădeni. Fiind şi el proprietar, Gh. Eminovici, a nedreptăţit pe unii ţărani în procesul de împroprietărire, având şi reclamaţii din partea acestora. Deşi unionist înflăcărat, nu-i prea convenea să dea pământ ţăranilor, deoarece trebuia să dea şi din moşia sa.

Ipoteza naşterii lui Mihai Eminescu, la Dumbrăveni, se datoreşte lui Matei Eminescu, care a afirmat că, poetul s-a născut aici la 8 noiembrie 1848. Această ipoteză a fost îmbrăţişată de locuitorii localităţii şi mai ales de Leon Ghika, proprietarul moşiei Dumbrăveni, mare iubitor de cultură şi artă, descendent din familia domnitorului Grigori Ghika.

 Dacă, poetul Mihai Eminescu nu s-a născut la Dumbrăveni, în schimb el a fost cu tatăl său prin acest sat şi la curtea lui Balş, în anul 1864, aşa după cum îşi aminteşte Matei Eminovici, în aceeaşi scrisoare către Corneliu Botez, în 1909: ,,Aceasta exact în anul 1864, căci era delimitarea şi Bălăşoaia rugase şi angajase pe tata ca perfect cunoscător a Dunbrăvenilor, s-o reprezinte tata în comisia de delimitare, vr-o 8 luni a stat tata mai mult în Dumbrăveni şi atunci ne-a luat şi pe noi, pe mine şi pe Mihaiu, cari eram în vacanţă acasă, şi ne-a dus pe acolo”.

 Deci, Mihai împreună cu fratele său Matei au stat la Dumbrăveni mai multe luni, în vacanţa lor de vară. Mihai venise de la Cernăuţi chiar mai repede, după cum afirmă actorul Al. Vlădicescu: ,,În adevăr la 63/64 când am fost în Bucovina cu Theatrul Român…Eminescu se afla atunci la Botoşani şi pornit de acest entuziasm a mers cu noi numai de mulţumire nu însă ca sufleur, ci ca simplu admirator şi când am părăsit Cernăuţii pentru a merge în Transilvania am trecut iar prin Botoşani şi Eminescu a rămas în familie” (Scrisoarea lui Al Vlădicescu către Nicolae Petraşcu- Galaţi-12 decembrie,1919). Acest lucru se întâmpla în 15 mai când trupa de teatru îşi încheie turneul la Cernăuţi. Mihai este la Ipoteşti până în luna octombrie 1864, când se angajează ca practicant la Tribunalul din Botoşani. Deci, Mihai l-a putut însoţi pe tatăl său la Dumbrăveni şi cred că l-a ajutat la întocmirea tabelelor cu ţăranii împroprietăriţi, având în vedere scrisul său frumos şi ordonat. În urma acestei experienţe i-a venit ideea de a cere un post de practicant la Tribunalul din Botoşani, lucru care se întâmplă, în luna octombrie, după ce vine de la Dumbrăveni.

 Aici, la Dumbrăveni, Mihai aude povestea de dragoste dintre nepoata Bălăşoaiei, venită de la Viena şi feciorul lui Gheorghe Hodoroabă din Vereşti, ce lucra la Velniţa din Dumbrăveni şi despre care: ,,Spunea tata că acest flăcău ţăran era de o frumuseţe parcă era un cadru”. Fata s-a îndrăgostit de frumosul flăcău, a furat vreo 300 de galbeni de la stăpână, a încălecat pe-un armăsar arab negru şi a plecat la Vereşti. Împreună cu Hodoroabă au trecut Siretul şi au plecat la Viena. Calul a ajuns înapoi acasă alb de spume. Balş a făcut intervenţie prin ambasada rusă şi Hodoroabă a fost extrădat, dar fata n-a mai primit-o la Dumbrăveni. Poetul a reuşit să cunoască povestea de dragoste dintre nepoata soţiei lui C. Balş şi acest ţăran cu care ar fi fugit peste graniţă. În urma acestei poveşti, poetul a scris pe poarta castelului, cu cretă, versurile:

,,La castel în poartă calul

Stă a doua zi în spume,

Dar frumoasa lui stăpână

A rămas pierdută-n lume”.

 O altă informaţie din care se deduce că Mihai Eminescu a fost de mai multe ori la Dumbrăveni, este o scrisoare a poetului către Veronica Micle, în care acesta spune: ,,Îmi amintesc că stăteam ceasuri întregi sub fereastra M-me Heller, soţia administratorului moşiei Balş,care cânta la piano. Tata de multe ori m-a descoperit acolo şi era vorba în casă, văzând pasiunea mea pentru muzică, ca dânsa să-mi deie lecţii”.

 Perioada cât Mihai a stat la Dumbrăveni, a fost suficientă pentru ca să cunoască acestă mare familie de boieri moldoveni. În casa lui C. Balş, Mihai Eminescu are prilejul să cerceteze vasta bibliotecă, de cca. 3000 de volume, cu cărţi vechi şi rare, în limbile română, latină, germană, franceză şi rusă, cărţi legate în piele aurită, ţinute în dulapuri de mahon.

 Boierul avea şi vre-o 56 de tablouri, din care şi a membrilor familiei Balş, pe care Mihai are prilejul să le admire şi cred că l-au impresionat cele ale lui Napoleon, Petru cel Mare, cele şapte minuni ale lumii, al Mariei Magdalena şi icoana lui Iisus Hristos.

 Trecerea lui Mihai Eminescu, pentru o perioadă scurtă din viaţa sa prin acest loc, unde a muncit şi locuit familia sa, o bună perioadă de timp, nu a rămas fără urmări. Locuitorii Dumbrăvenilor, mândri că poetul a trăit şi în localitatea lor l-au cinstit aşa cum se cuvine, ridicându-i un frumos bust din bronz, în anul 1902.

 Acum 107 ani, pe 14/27 iunie 1902, într-o zi de duminică, satul Dumbrăveni a trăit unul din cele mai importante evenimente din istoria sa, graţie iniţiativei proprietarului de atunci, Leon Ghika. Bustul lui Eminescu a fost aşezat în parc, în faţa curţii, instalat pe un postament din piatră, fiind executat în bronz de sculptorul Oskar Spathe din Bucureşti. Chipul poetului este redat ,,cu fruntea ridicată şi cu ochii visători, privind în depărtare ca stăpânit de inspiraţii poetice” (Victor Crăciun, Un veac de nemurire, Ed. Minerva-1991 ).

 Pe un soclu, ce are o înălţime de doi metri şi jumătate, este fixată o placă de bronz pe care sunt inscripţionate, un veritabil mesaj peste veacuri, versurile din poezia ,,Valurile! Vânturile!” şi inscripţia: ,,Aici s-a născut Mihai Eminescu- 15 Ianuarie 1850-15 Iunie 1889”:

,,Ne-nţeles rămâne gândul

Ce-ţi străbate cânturile,

Zboară numai îngânându-l,

Valurile, vânturile”.

 Printre participanţii la manifestare s-au aflat: Petre Grădişteanu- preşedintele Ligii Culturale, I. A. Rădulescu din partea revistei ,,Convorbiri literare”, Cincinat Pavelescu, Al. Davilla, o delegaţie din Galaţi, iar din Bucovina- S.Fl. Marian şi Victor Morariu- reprezentanţii studenţilor cernăuţeni şi reporterul Constantin Berariu.

 Solemnitatea dezvelirii bustului a avut loc duminică 14 iunie, ora 11, cu o slujbă religioasă oficiată de preotul Vasile Gheorghiu din Dumbrăveni, urmat de piesa corală, pe versuri de Eminescu ,,Rugămu-ne-ndurărilor” şi o cântată compusă de L. Tempea din Ardeal pe versurile lui Şt. O. Iosif şi prezentată de elevii ambelor şcoli din Dumbrăveni. S-au recitat ode, s-au rostit discursuri şi s-a dat citire unei telegrame cu semnătura a 500 de gălăţeni, din partea cărora s-a depus o coroană de flori cu inscripţia: ,,Gălăţenii, nemuritorului poet român Eminescu”.

,,Şi iată astăzi Dumbrăvenii

Te-au regăsit, cum te-au pierdut,

O! geniu falnic între genii

De-a pururi falnic renăscut” (Şt. O. Iosif)

 Festivitatea s-a încheiat cu un marş compus de Eminescu, ,,La arme!”, pus pe muzică de compozitorul ieşean Eduard Caudella, poezie ce a stârnit un entuziasm de nedescris:

 

 LA ARME!

 Auzi! Departe strigă slabii,

Şi asupriţii către noi.

E glasul blândei Basarabii,

Ajunsă’n ziua de apoi.

E sora noastră cea mezină,

Gemând sub cnutul de Calmuc,

Legată’n lanţuri e-a ei mână,

De ştreang târând-o ei o duc.

Murit-au ? poate numai doarme,

Ş’aşteptă moartea de la câini.

La arme! La arme!

La arme dar Români!

Fraţi Români ! La arme!

La arme dar Români!”. (Mihai Eminescu-1878)

 Textul acestui marş a fost conceput de Eminescu în anul 1878, când ruşii ne-au răpit judeţele din sudul Basarabiei, sub pretextul ,,compensaţiei” pentru Dobrogea, oferită României prin Pacea de la Berlin. Toată asistenţa s-a fotografiat în jurul bustului.

 După serbare, Leon Ghica a dat un concert coral şi instrumental în incinta şcolii, susţinut de corul plugarilor din Dumbrăveni şi apoi o petrecere nocturnă în parcul conacului, luminat feeric cu lămpi electrice: ,,Seara se aprinseseră globurile electrice, iar în cerdacul casei roşie, unde să se fi născut Eminescu, era o feerie de lampişoare electrice în toate culorile” (Victor Morariu – Bustul lui Eminescu de la Dumbrăveni).

 Destinul bustului lui Eminescu de la Dumbrăveni nu a fost dintre cele mai fericite. După a doua conflagraţie mondială, bustul lui Eminescu a fost luat de pe soclu, adăpostit de familia lui Petrache Andruşcă şi apoi adus la Botoşani şi ascuns în podul Liceului Laurian de unde a dispărut. Soclul a fost demolat de un tractor rusesc cu şenile, lichidându-se astfel ,,odioasa moştenire burghezo- moşierească”.

 După mai mulţi ani, în 1992, locuitorii comunei Dumbrăveni, care n-au uitat povestea bustului lui Eminescu, în frunte cu profesorii de la şcoala din sat şi oficialităţile comunei au amplasat, în faţa şcolii, pe un soclu de piatră, un alt bust al marelui nostru poet. Bustul a fost inaugurat pe 14 iunie 1992, deci exact la 90 de ani de la inaugurarea primului bust. Alături se află o piatră, probabil o porţiune din soclul primului bust, pe care scrie că la Dumbrăveni s-a născut Eminescu: ,,Aici s-a născut/ EMINESCU”.

 Nu credem că, profesorul de limba română nu cunoaşte data şi locul naşterii poetului Mihai Eminescu, ci mai degrabă dorinţa lor de a se mândri cu acest eveniment, i-au făcut să inscripţioneze piatra cu această inexactitate. Fiindcă aşa cum spune Victor Morariu, unul dintre participanţii la evenimentul din 1902: ,,Dincolo de legendă, semnificativ rămâne faptul că, la Dumbrăveni s-a consumat una din cele mai importante manifestări de cinstire a ,,însinguratului Luceafăr” şi aproape că nu mai contează astăzi natura impulsurilor care au provocat-o. Unde nu s-ar întâmpla minunea ca fiecare localitate a acestei ţări să găsească pretexte de a-şi adjudeca mândria de a-l fi ivit pe cel care reprezintă, expresiv şi ideatic, chintesenţa gândirii şi simţirii noastre etnice?!”. ________________________

Bibliografie:

1. Nicolae Cârlan, Mihai Eminescu în context bucovinean, Fundaţia Culturală a Bucovinei, 2000.
2. Corneliu Botez, Omagiu lui Mihai Eminescu, 1909
3. Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie,  Ed. Minerva Bucureşti, 1977
4. Eminescu, Un veac de nemurire, Ed. Minerva Bucureşti, 1991