Într-o lume diversă marcată de pluralism cultural și moral, identitatea personală a fiecărui creștin, dar și cea colectivă devine tot mai fragilă. Credința creștin ortodoxă oferă un punct de sprijin ferm și puternic, un pilon al identității care răspunde nevoii umane de stabilitate spirituală și sens. În cadrul educației religioase, credința nu este doar o înșiruire  de doctrine, ci o forță transformatoare a firii umane, capabilă să modeleze valorile personale, comportamentele și convingerile. După cum afirma Sfântul Apostol Pavel: „Credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute” (Evr. 11, 1). Prin urmare, credința se află la temelia vieții creștinului care își dorește să își găsească un sens autentic și devine o cheie fundamentală în definirea identității personale și comunitare.

Această lucrare își propune să exploreze rolul credinței ca fundament al identității, analizând perspectivele oferite de teologia ortodoxă, pedagogia românească și internațională. Opiniile Sfinților Părinți, dar și a pedagogilor consacrați ajută la înțelegerea modului în care credința modelează personalitatea și relația omului cu societatea.

1. Credința în teologia ortodoxă – fundament al identității

Din perspectiva teologică ortodoxă, credința este baza relației vii dintre om și Dumnezeu. Sfântul Grigorie de Nyssa afirmă: „cunoașterea de sine începe cu cunoașterea lui Dumnezeu, iar omul nu poate înțelege cine este cu adevărat decât dacă Îl caută pe Creatorul său”, subliniind că identitatea umană nu poate fi separată de dimensiunea divină, căci omul este creația cea mai de seamă a lui Dumnezeu. Credința nu este doar o acceptare intelectuală a dogmelor, ci o relație vie și frumoasă, marcată de iubire, smerenie și ascultare.

Un alt Sfânt Părinte, iubit de către Biserică și credincioși, Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă: „credința este temelia tuturor virtuților, fără de care omul rătăcește și se pierde în întunericul propriilor dorințe” . Această idee sugerează că, fără credință, omul își pierde ușor ușor orientarea spirituală, iar identitatea sa devine confuză, fiind influențată de factori externi și trecători dar care pot conta la schimbarea atitudinii omului. În schimb, credința ancorează omul în valori eterne, oferindu-i o direcție clară și un sens profund al existenței sale vremelnice pe pământ, dar veșnice în ceruri.

Pentru un profesor de religie, acest aspect este crucial în educația elevilor și al tinerilor din zilele noastre. Credința nu este predată doar ca un set de reguli uneori greoaie, ci ca o experiență personală care transformă viața fără îndoială. Elevii sunt invitați să descopere propria identitate prin prisma relației vii cu Dumnezeu, învățând că sunt creați „după chipul și asemănarea Lui” (Fac. 1, 26).

2. Identitatea personală în pedagogia creștină și laică

Din perspectiva pedagogiei, formarea identității unui individ este un proces complex, influențat de mai mulți factori , cum ar fi: culturali, sociali și spirituali. Credința, în acest context, devine un element esențial pentru stabilirea unui set de valori în vederea dezvoltarea caracterului. Filosoful român Constantin Noica afirma că „educația nu este doar o transmitere de cunoștințe, ci și o cultivare a sufletului”, ceea ce subliniază rolul spiritual al educației, important pentru viitorul adult.

În pedagogia internațională, autori precum Paulo Freire au evidențiat importanța educației pentru eliberarea personalității și afirmarea identității. În lucrarea sa Pedagogia oprimaților, Freire vorbește despre necesitatea ca educația să fie „un act de curaj care să trezească conștiința” pentru ca aceasta să devină o conștiință lucrătoare. În acest sens, educația religioasă are un rol deosebit: prin credință, elevii pot învăța să depășească provocările pe care le trăiesc în viața de zi cu zi și să își dezvolte o identitate solidă, bazată pe valori universale.

Sfântul Vasile cel Mare completează această perspectivă afirmând că „ceea ce este cu adevărat important nu este acumularea de cunoștințe, ci formarea sufletului în virtute” . Această formare a sufletului duce la o luminare a minții și a inimii și contribuie direct la formarea unei identități creștine autentice, capabile să facă față provocărilor lumii contemporane. Lumea contemporană, brăzdată de tot felul de ideologii care mai de care mai atrăgătoare, poate fi pentru un tânăr la început de drum agasantă, periculoasă, plină de neprevăzut și astfel acestuia îi va fi foarte greu să traverseze toate aceste provocări.

În volumul Jurnal de idei, filosoful Constantin Noica, arată cât de importantă este educația în formarea caracterului: „educația nu trebuie să fie doar informare, ci transformare, o cultivare a sufletului care dă sens cunoștințelor acumulate”. Este o perspectivă care vine în întâmpinarea pedagogiei religioase și arată că omul își poate construi o identitate adevărată și sănătoasă doar cu un fundament moral solid.

În plan internațional, găsim multe idei care se referă la ceea ce am afirmat mai sus, însă am ales doar viziunea lui Paulo Freire, pe care am găsit-o în volumul Pedagogia oprimaților. În acest volum ni se propune viziunea conform căreia educația nu este doar un transfer de cunoștințe, ci „un proces de eliberare”, proces care face ca individul să își poată afirma propria identitate.  În acest sens, importanța educației religioase rezultă din oportunitatea de a insufla elevilor nu doar cunoștințe, ci și competențe și, mai ales, o conștiință reală a valorilor care o să le modeleze viața în viitor.

3. Credința și comunitatea – identitate colectivă

Credința nu modelează doar identitatea individuală, ci și pe cea colectivă care este importantă pentru fiecare comunitate în parte. În Ortodoxie, Biserica este văzută ca o comunitate lucrătoare a celor care împărtășesc aceeași credință, valori și năzuințe. Este „Trupul lui Hristos” (1 Cor. 12, 27). Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că: „omul se împlinește pe deplin doar în comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele” , subliniind unitatea indisolubilă dintre credincioși, ei fiind un nucleu extrem de important al comunității eclesiale.

În societatea contemporană, această dimensiune comunitară a credinței oferă un răspuns la individualismul exacerbat promovat de mass media tot mai intens. Creștinul este chemat să trăiască nu doar pentru sine, ci și pentru aproapele său, conform poruncii lui Hristos: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mat. 22, 39). Astfel, identitatea personală devine completă doar atunci când este trăită în cadrul comunității eclesiale și nu este exprimată doar prin egoism.

Din punct de vedere pedagogic, profesorul de religie are un rol esențial în a încuraja elevii să participe activ la viața comunității, să fie voluntari în diferite acțiuni caritabile, să vadă durerile și neputințele pentru a putea înțelege complexitatea unei comunități. Prin exemple concrete de solidaritate, iubire și comuniune, aceștia pot învăța că identitatea lor este legată de apartenența la o tradiție și la o familie spirituală.

4. Provocări contemporane în raportarea credinței la identitate

Astăzi, credința și identitatea sunt deseori puse la încercare de ideologiile secularizante, relativismul moral și globalizarea. În acest context, profesorul de religie devine un mediator real  între tradiție și modernitate, ajutând elevii să înțeleagă că valorile creștine nu sunt doar o relicvă a trecutului, ci un ghid și o comoară pentru viața contemporană.

Din cuvintele lui Andrei Pleșu: „omul modern trăiește o criză a sensului, fiind rupt de rădăcinile sale spirituale” , deducem faptul că toate fenomenele moderne duc la o separare a omului de rădăcinile lui sănătoase. Este necesară o regăsire a sensului, posibilă prin credință, iar această regăsire îi ajută pe elevi să-și dezvolte o identitate puternică, capabilă să facă față tentațiilor și provocărilor lumii actuale.

Concluzie

Credința este pilonul central al identității umane, oferind răspunsuri la întrebările fundamentale despre sensul vieții și despre relația cu Dumnezeu și cu semenii. În calitate de profesor de religie, misiunea mea este de a ajuta elevii să descopere această dimensiune profundă a credinței și să o integreze în formarea propriei identități. Într-o lume aflată într-o permanentă schimbare, credința rămâne un far călăuzitor, care leagă trecutul de prezent și oferă speranță pentru viitor.

Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sinodală, București, 2001.
2. Grigorie de Nyssa, Sfântul, Despre viața creștină, Editura Deisis, Sibiu, 1994.
3. Ioan Gură de Aur, Sfântul, Omilii la Matei, Editura Doxologia, Iași, 2011.
4. Maxim Mărturisitorul, Sfântul, Ambigua, Editura Sophia, București, 2006.
5. Vasile cel Mare, Sfântul, Scrieri ascetice, Editura Institutului Biblic, București, 2004.
6. Freire, Paulo, Pedagogia oprimaților, Editura Polirom, Iași, 2000.
7. Noica, Constantin, Jurnal de idei, Editura Humanitas, București, 1990.
8. Pleșu, Andrei, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Editura Humanitas, București, 2012.