Criză şi în Educaţie

                                                Alina Cojocaru

Deşi septembrie îşi cere al toamnei tribut, vara indiană nu pare ameninţată. Soarele a eternizat în sufletul nostru construcţia luminii, însă, pentru o parte dintre noi, un clopot interior ne vesteşte că… prima zi de şcoală se apropie.

Dar cum arată şcoala românească la începutul anului şcolar 2011-2012? Din afară privind, regăsim problemele generate de subfinanţarea sistemului, de incoerenţa demarării investiţiilor şi de cele determinate de managementul defectuos. Din lăuntru se vede însă marea problemă: absenţa speranţei cadrului didactic şi, implicit, a elevului! Până şi marii optimişti păşesc pe cărările blazării, de vreme ce niciun argument nu le mai susţine dreptul la speranţă. Poţi privi altfel când, la scară naţională, vezi închise anual mii de lăcaşuri educaţionale, iar fenomenul în sine, ireversibil, poate căpăta o altă desfăşurare doar în Ceruri?! Să pomenesc de salarii? Nu, deja sfidez nişte norme ale bunului simţ, iar un profesor trebuie să ţină la o anume etichetă şi sobrietate a discursului, gestionat de rigorile ţinutei… Despre cea din urmă, ce să mai vorbesc? Bine că s-a şters obligativitatea uniformei elevului, pentru a i se impune – întru necesară compensaţie – cadrului didactic un anumit tip de vestimentaţie. Care? Depinde de feuda fiecărui inspectorat şcolar! Ştim că profesorul român rezistă bine la presiune, neripostând nici dacă absurdul i se livrează ambalat în aşa-zisa cutie a responsabilităţii…

Rămânând în zona elucubraţiilor, zâmbesc când mă gândesc că întreaga suflare românească s-a revoltat după ’89 împotriva cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Straniu e că, în timp ce mai toţi blamau respectivul cult, o bună parte dintre noi ne-am pregătit să aducem osanale altora, de o factură intelectuală şi morală care, probabil, îl oripilează de Sus şi pe fostul lider socialist. Se vede acest lucru în toate palierele societăţii, de la un primar de comună a cărui putere e înzecită faţă de cea pe care o deţinea în urmă cu un sfert de secol şi până la nelipsitul parlamentar, care-şi impune voinţa în colegiul pe care-l stăpâneşte. Cât despre decidenţii din învăţământ, unşi adesea din raţiuni bizare, nu sunt multe de spus, deoarece în parohia lor ei sunt ,,biciul lui Dumnezeu”, iar arsura plesniturii – deşi nu se mai produce pe calul balan, în acordurile generoase ale Sfântului Nicolae – împrumută efectele angoasante regăsite în ,,Viaţa pe un peron”, unul dintre romanele importante ale marelui scriitor Octavian Paler.

Cei îndrăgostiţi de stilul cazon ar spune: bine că sunt puşi la zid profesorii, că vezi ce rezultate au avut la titularizare?! Nu e nicio problemă, pentru că odată cu titularizarea la nivel local toate se vor rezolva… evident cu un preţ – acela al asumării sclaviei! Parcă-i văd pe reprezentanţii comunităţilor locale – mici întreprinzători, vajnici muncitori ori destoinici agricultori – cum îşi freacă mâinile de nerăbdare pentru a decide pe cine vor alege pentru a propaga educaţia în aria lor de putere. ,,Să mai decidem şi noi pe cine încadrăm în învăţământ, nu să ne vină profesori de te miri unde!”, îmi spunea recent un consilier local comunal, mândru de certificatul de instalator, obţinut la şcoala profesională…

Nu ştiu până unde poate fi reprimată frustrarea cadrului didactic în faţa atacurilor decidenţilor direcţi sau indirecţi, dar ştiu sigur că o atmosferă încordată inhibă dorinţa şi putinţa asigurării unui climat propice obţinerii performanţei la catedră. În plus, cadrul didactic, prin empatie, transferă o fărâmă din starea sa interioară şi elevului, iar acesta din urmă, ieşit mai ales în clasele de liceu de sub controlul parental, se construieşte cu ce are la îndemână. Urmarea? Fiasco-ul e abia e la început, dar tare m-aş bucură să fiu contrazisă de realitate.

Până atunci, îi salut pe toţi cei care păşesc în sistemul de educaţie şi-i invit ca, măcar la Ziua Naţională sau într-o justificată grevă, să evite dansul pinguinului. Nu pentru că n-ar avea ritm, dar parcă pe la spate se rostesc cam multe nădufuri!