Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

CU ,,INCORIGIBILUL CĂLĂTOR” CONSTANTIN GANE, PRIN HOTINUL ANULUI 1926

Republicare: 26 mart.2016
Articolul a fost publicat în această publicație: 23 mai 2009
Autor: Ionel BEJENARU

 

 

Gane ConstantinCU ,,INCORIGIBILUL CĂLĂTOR” CONSTANTIN GANE, PRIN HOTINUL ANULUI 1926

Vechi centru comercial al Moldovei, cu trecutul său zbuciumat, Hotinul l-a atras, cum altfel, pe istoricul Constantin Gane, în călătoriile lui. L-au atras istoria și legendele locului. L-a atras lumea sa reală, în care, a cărei viață se consuma într-un cadru natural bogat în toloace și băltoace. Sigur, au rezultat descrieri interesante. Totodată, istoricul și scriitorul a dat și de lucruri impresionante – BIRTUL și GHETTO-ul. Astfel, la birt – ,,Acolo e viață, nu glumă. Tot ce e de soi în oraș: Domn Prefect, Domn Subprefect, Domn Comandant de Jandarmi, magistrați, notari, ofițeri, comercianți din oraș și moșieri de prin vecini. Un taraf de lăutari spune de dor sau de săltat, un fost colonel rus numără la tejghea și două fete umblă forfota printre mese. Una e tomnatică, bine legată, și se dă la om, cealaltă tânără, frumușică și sfântă, parcă-i scoasă acum din iconostas. Ca’n Tannhäuser, mă rog, Venerea și Elisabeta! Mai o votcă și-o zacuscă, o zacuscă și încă o votcă și cheful s-a încins. În fiecare seară cheful s-a încins./ Într`una din ședințele acele l-am cunoscut pe Domnul Blumenthal, șeful Poștei. Ochi mici, nas încovoiat, umerii obrajilor ieșiți afară de-un cot. Șeful Poștei nu e Directorul Oficiului Poștal, ca`n toate celelalte orașe din țară. La Hotin, Directorul PTT-ului e unul și șeful Poștei altul.
E D-l Blumenthal, cel mai mare peste poștalioanele orașului căci, deoarece cale ferată nu este, sunt acolo poștalioane, ca`n vremea lui Mihalache Vodă Sturza./ Am să fac o destăinuire: D-l Blumenthal e jidan!/ Cheful fiind incins, lumea era pornită pe glume. Într-un colț, la o masă, desface unul ,,Apărarea Națională” și citește, cu glas tare, un motto: ,,Noi-dacă nu vom lupta contra elementului jidovesc-vom pieri ca națiune” (Vasile Conta)”./ D-l Blumenthal nu se mișcă./ După câteva minute, ziarul a trecut într`alt colț al birtului. Îl desface un mesean și, cu glas tare, citește motto: ,,Noi-dacă nu vom lupta contra elementului jidovesc-vom pieri ca națiune” (Vasile Conta)”./ D-l Blumenthal stă țeapăn, parcă și-ar fi înghițit furculița./ Ziarul ajunge la masa noastră, primarul din Mămăliga – Mămăliga e un orășel între Hotin și Sulița Nouă, cine nu crede, să se uite pe hartă – primarul citește cu glas tare, pentru a treia oară, motto lui Vasile Conta./
D-l Blumenthal pierde răbdarea. Cu cel mai curat accent evreiesc, de-ai crede că exagerează, d-sa spune: ,,Ei, și ceee, mu rog?? Vreți să mă suupăr, iacă nu mă suupăr! Vreți să mă duuc? Iacă nu mă duuc!”/ Toată lumea scandează în cor: ,,Iacă-nu-mă duuc!”. Apoi, la plecare, consemnează C. Gane – ,,Șeful Poștei mi-a șoptit la ureche: – ,,Ei cred că iu mă suupăr. Ei râd di mini, iu râd di dânșii!”. Vedeți, armonie în regulă!
Cât despre ghetto, C. Gane consemnează – ,,(…) Căci orice-o spune D-l Blumenthal, Hotinul are un ghetto. Nu e Calea Văcăreşti, nu e Târgul Cucului, nu e Buhuşi, DOROHOI, DARABANI sau SULIŢA (s.n.). E curat un ghetto – ghetto-ul din Hotin. Nu ştiu cum am putut asămui aceste două lucruri din Cairo şi mahalaua mizeriei din Hotin./ S`au dus străzile largi, casele rezleţe, populaţia rară, vedenia aievea nordicelor stepe. Calci deodată în plin Orient. Icoana unei amintiri a locurilor de baştină. Uliţi înguste şi întortochiate, case mici şi strâmbe, ţinându-se lanţ sub o straşină, şi`n deosebi – căci asta mi-a amintit cartierele arabe – viaţa toată înafară. Fiecare casă e o prăvălie. Peretele dinspre stradă e un oblon mare din lemn, care stă ziua deschis, răzămat pe două picioare, slujind drept masă, pe care fiecare negustor îşi aşterne marfa, sau îndărătul căruia, în văzul tuturor, meseriaşii toţi, maeştri, calfe şi ucenici, lucrează de zor. Sunt acolo pitari, cizmari, croitori, bărbieri, negustori de tot ce poate trece prin mintea unui om. Sunt bărbaţi şi femei lucrând laolaltă, bătrâni fumând sub straşini, copii desculţ sau goi hârjonindu-se în noroaie. Furnicar de oameni – viaţă în vălmăşeală. Haine rupte, miros greu, sărăcie, murdărie, anteree şi perciuni.- Seara însă, când obloanele se ridică şi uşile se închid, străzile rămân goale, câni nu sunt să latre, liniştea se lasă… oraşul pare mort. Însă înăuntru, îi ghiceşti cum stau toţi, clai peste grămadă, în promiscuitatea odăilor mici şi întunecoase. Tainic se ridică de undeva, de nu ştiu unde, de pretutindeni, un zumzet de cântec talmudic trăgănat… iar Blumenthal spune că Hotinul n-are ghetto, ca şi cum nu s-ar frământa acolo gândul cel sublim al Poporului Ales; ca şi cum nu s-ar plămădi în liniştea serilor, când bunicii stau cu cornul în frunte, sufletele tari ai micuţilor goi ce se tăvăleu ziua prin băltoace (…)”.
Aşa scris-a Constantin Gane un crâmpei din realitatea Hotinului anului 1926, altfel un vrednic fiu al Botoşanilor noştri (n.27 martie 1885, Botoşani – 12 aprilie 1962), ofiţer în anii Războiului Reîntregirii României, sub culorile Regimentului 37 Infanterie Botoşani, prigonit şi întemniţat în anii stalinismului, plătind pentru convingerile sale antibolşevice.


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5