Actorul și scriitorul clujean Dorel Vișan și-a exprimat nemulțumirile sale în dialogul purtat cu omul de știință clujean dr. Adrian A. Toader-Williams despre mutilarea drapelului României, imnul actual ”Deșteaptă-te, române!” Dorel Vișan consideră că ”în ceea ce privește imnul, am spus că suntem singura națiune din lume care, în imnul nostru, ne preamărim cuceritorii. Orice națiune din lume abia așteaptă să scape de ei. (…) Avem un imn în care cântăm <> și nu ne putem deștepta. Suntem blestemați de Dumnezeu să ascultăm imnul în fiecare zi, dar avem texte mai frumoase”. Acesta a mai afirmat că un imn mai bun ar fi ”Trei culori” sau ”Hora Unirii”. Dorel Vișan mai propune să se organizeze un concurs cu textieri și compozitori pentru a se alege cele mai bune versuri și cea mai frumoasă melodie. Deși sunt un cititor al poeziilor lui Dorel Vișan și îmi plac mult rolurile jucate de acesta în filme, în această chestiune de interes major național mă despart total de actor. În primul rând, un imn național sau un marș caracteristic patriotic ce intră în conștiința unui popor nu se face prin concurs de texte ca la ”Mamaia” sau Cerbul de Aur, ci se naște în focurile istorice sau revoluționare ale unui popor, ca Marseieza franceză. Ca și contributor din partea municipalității la ridicarea statuii din bronz a lui Anrei Mureșanu în format rondbos din Cluj-Napoca m-am simțit solidar cu autorul versurilor Imnului Național. Noi, românii avem șansa istorică ca versurile Imnului Național să fie scrise în febra revoluției pentru democrație și libertate de la 1848. Poezia ”Un răsunet” prin forma stilistică și expresia artistică revoluționară poate sta alături de cele mai frumoase cântece patriotice și imne din din lume. Da. Putem spune că poetul Andrei Mureșanu este autorul unei singure poezii ”Un răsunet” care a fost redenumită ”Deșteaptă-te, române”.

Poetul Andrei Mureşanu (1816-1863) se afla la Braşov și era profesor la Colegiul Latino-German din localitate. De asemnea, acesta era redactor la suplimentul literar „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” al periodicului românesc „Gazeta Transilvaniei”. Andrei Mureșanu a fost greco-catolic. După adunarea de la Blaj de pe Câmpia Libertăţii (3/15 mai 1848), în rândurile opiniei publice româneşti emoţia era febrilă. Discursul de la Blaj de la începutul lunii mai 1848 al lui Simion Bărnuțiu, patriarhul ideologiei naționale, l-a inspirat pe Andrei Mureșeanu, care primele versuri le-a compus în gând urcând Tâmpa Brașovului. Împrejurările în care a fost scrisă celebra poezie sunt descrise de soţia lui Andrei Mureşanu, Susana, în consemnarea profesorului Moroianu: “…prin a doua jumătate a lunii mai 1848 erau adunaţi la Braşov mai mulţi fruntaşi ai românilor din Principate, între care Bălcescu, unul sau amândoi fraţii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Gh. Sion, Bolintineanu, fraţii Goleşti şi alţii, dintre care unii se înapoiaseră de la Adunarea Naţională din Blaj, la care luaseră parte. În Braşov, aceşti fruntaşi din Ţara Veche se întâlneau adeseori cu fruntaşii locali ai românilor, cum erau cei doi Mureşeni, Iacob şi Andrei, cu Bariţ, cu protopopul Popazu şi cu dr. Vasici. (…) De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, bărbatul ei, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din Deşteaptă-te, române!” După aceasta poetul a luptat pentru a da publicităţii creaţia sa. Despre aceasta ne relatează publicistul George Bariţiu: “După munca zilei ieşeam amândoi aproape regulat pe la cinci ore la aer curat. Astă dată Andrei venise la mine înainte de amiază ca să eşim spre pădure, că are să-mi mai citească ceva. Era Deşteaptă-te, române! – Oare cenzura ceva zice? – Vom încerca într-un noroc. Censorul cel mai sever va pleca de acasă, numai câteva zile să aşteptăm. – Până atunci doară îi voi afla şi o arie.” Această stratagemă a reuşit, poezia fiind publicată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al “Foii pentru minte, inimă şi literatură” sub titlul “Răsunet”. Atragem atenţia asupra confuziei generalizate, întreaga posteritate reţinând poezia mai degrabă cu titlul cuprins în primul vers. Aceeaşi Susana Mureşanu relatează: “Andrei Mureşanu şi-a luat băieţii de români de la gimnaziul catolic din localitate şi băieţi de la şcoala primară a neguţătorilor români şi s-a dus cu ei pe Tâmpa, cântând Deşteaptă-te, române! După o melodie veche, tărăgănată, care i s-a potrivit. Când s-a coborât de pe Tâmpa, băieţii îl cântau de minune. E bine deci să se ştie că melodia lui Deşteaptă-te, române! Tot poetul Mureşanu i-a dat-o, cum povestesc mai sus, şi acest imn mai întâi a fost cântat, pe urmă a fost publicat.” Iacob Mureşianu compozitorul, răspunzând unei întrebări formulate de redacţia “Astra” din Iaşi afirma: “Autorul poeziei, cât şi a melodiei imnului Deşteaptă-te, române!, este Andrei Mureşanu. Armonizată însă a fost de un muzic boem la dorinţa autorului, şi s-a publicat într-un caet intitulat Flori române, împreună cu alte jocuri naţionale, pe la 1860. Melodia originală se vede în Muza Română, nr. 2/1888, la începutul putpuriului românesc.” Poezia lui Andrei Mureșanu a răsunat în Munții Apuseni în timpul revoluției.În lucrarea „Mişcarea românilor din Ardeal la 1848”, Nicolae Bălcescu, rememorând evenimentele, în special atunci când s-a aflat în tabăra lui Avram Iancu, din Munţii Apuseni, spunea că fusese fascinat de aceeaşi ţărani, care în timpul zilei luptaseră cu duşmanul, iar seara se adunau pe lângă focuri, povestind întâmplări obişnuite sau din trecut, cântând din fluiere, buciume sau cimpoaie. Alţi tineri învăţau pasaje din broşura tradusă de ieromonahul Dionisie Romano, sub titlul „Cuvintele unui credincios” a lucrării „Paroles d’un croyant” de Lamennais, în timp ce alte grupuri făceau să răsune văile de „cântări de vitejie şi de naţionalitate, mai ales de acea puternică şi frumoasă marselieză” a lui Andrei Mureşanu „Deşteaptă-te, române!”, cântată „chiar în mijlocul focurilor şi a urletelor de tunuri”, consemnează acelaşi volum.

ADVERTISING

Imnul Național a fost cântat prima oară în public la Râmnicu Vâlcea, în parcul Zăvoi, muzica fiind atribuită și Anton Pann sau G. Ucenescu. Se crede că Gheorghe Ucenescu, elev și colaborator al lui Anton Pann, a fost rugat de Mureșanu să cânte câteva melodii printre care și „Din sânul Maicii mele” pentru a găsi o idee de imn. La vremea respectivă, Ucenescu, care avea doar 14 ani și studia muzica bisericească, s-a considerat „autorul moral” al melodiei. Cu toate acestea, Anton Pann a cules muzica și este considerat oficial autor al muzicii imnului.Sursa, pe baza căreia s-a adoptat legea “Zilei Imnului Naţional al României” din 1999, este Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti, publicat în Monitorul Oficial nr. 14, 1848, din 26 august. Datat în 30 iulie 1848, documentul anunţa că “ieri, joi 29 ale curgătoarei luni”, cetăţenii din Râmnicu Vâlcea au manifestat “într-o câmpie înconjurată cu arbori ce este la marginea cetăţii pentru constituţie, iar garda naţională a răspuns printr-un număr însemnat de arme cu salve detunătoare”. Aflându-se în acest “pompos constituţiu şi d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor”. Așa a început istoria Imnului Național. Românii au cântat din inimă ”Deșteată-te, române” în zilele Revoluției din Decembrie 1989, impunându-se ca Imn de Stat si consfințit prin Constituția din 1923.

Ionuț Țene