ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Istoria Imnului Național în anul Centenarului: poezia ,,Un răsunet” de Andrei Mureșanu

Primit pentru publicare: 16 Oct. 2018
Autor: Dorina RODU, redactor șef – Revista Luceafărul
Cenaclul DinOgor
Publicat: 16 Oct.2018
Editor: Ion ISTRATE

Poezia Un răsunet, împletită cu istoria și cu vitregiile înfruntate de poporul nostru, devine în anul 1990 Imnul Naționl al României, denumit „Deșteaptă-te, române!”, „Decretul-lege din 24 ianuarie 1990 l-a oficializat ca Imn Naţional.”[1]. Versurile acestei poezii au fost puse pe note după ce Andrei Mureșanu a recitit textul unor prieteni din Brașov, „fiind cântat pentru prima oară la Braşov, într-o grădină din Şchei, şi nu în data de 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, cum îndeobşte este cunoscut, după cum susţine Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureşenilor” din Braşov.”[2] În acea vreme, fiind prezentă cenzura, pentru a fi publicate versurile poeziei „Un răsunet”, s-a dat o adevărată luptă pentru a trece de vigilența cenzurii, abia la 21 iunie 1848, se reuşea publicarea poeziei în numărul 25 al „Foii pentru minte, inimă şi literatură” (Dumitru Manolache). De atunci, versurile acestei poezii au fost cântate cu ocazia fiecărui conflict politico-social din România, „insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiul de independență (1877 – 1878), Primul și Al Doilea Război Mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio. În ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele ,,Autocamionul” au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.”[3], bineînțeles, că și în timpul revoluției din anul 1989, aceste versuri se puteau auzi în mai toate zonele țării.

Iubirea lui Andrei Mureșanu față de neam, de libertate și de literatura românească, se zărește printre rândurile poeziei-imn, insuflându-ne și astăzi dragostea față de țară, glasul lui a răsunat neîntrerupt în sufletul neamului. (Episcopul Martir Iuliu Hossu). Ca un prooroc, poetul, a dorit o unire deplină „în cuget și simțiri” (cu toate că această unire a venit mai târziu, abia în 1918), chiar cu sacrificiul suprem: „Murim mai bine-n lupta, cu glorie deplina, / Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost pamant!”. Speranța care se ridică din versurile poeziei „Un răsunet” va păstra vie, în sufletele românilor de pretutindeni, scânteia unui viitor mai bun pentru întreaga țară, Un răsunet va rămâne poezia speranţei şi demnităţii noastre. Şi nota mesianică a versurilor sale, şi spiritul constructiv, care o caracterizează, vor deschide spre viitor largi şi luminoase orizonturi (Otilia Bălaș). Peste toate aceste sentimente se evidențiază și metaforele antitetice care domină în versuri: somnul cel de moarte și focul dorinței de libertate, acestea fiind ca un fel de portativ al romantismului din acea vreme, pe care Andrei Mureșanu l-a folosit pentru a-și așeza versurile într-un moment istoric.

Suflul patriotic al lui Andrei Mureșanu este și va rămâne, prin această poezie, un imbold sentimental puternic pentru fiecare român, care nu își va pierde vigoare niciodată, ci își va păstra ecoul și în viitorul îndepărtat al neamului românesc. La unele festivități, la intonarea imnului se interpretează doar strofele 1, 2, 4 și 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!”” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

 O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

 Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

 Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

Note:
[1] Bălaș, Otilia: Andrei Mureşanu, autorul Imnului Naţional al României – 200 de ani de la naştere, articol publicat în cotidianul „Crișana”, 27 noiembrie 2016;
[2] Manolache, Dumitru: Istoria Imnului Național al românilor, articol publicat în ziarul „Lumina”, 30 noiembrie 2011; [3] Sursă online, Wikipedia – Istoria Imnului „Deșteaptă-te, române!”