Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Lângă bronzul statuii lui Andrei Mureşanu, autorul imnului Naţional

Primit pentru publicare: 08 Sept. 2019
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 09 Sept. 2019
© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.

Oraş transilvan încărcat de istorie, Bistriţa păstreză cu pietate amintirea poetului  transilvan glorificat de Eminescu în poemul ,,Mureşanu” şi succint şi strălucit în  ,,Epigonii”: ,,Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce de aramă.” Lângă Biserica Evanghelică a oraşului, centrul  istoric al lumii saşilor de odinioară, se păstrează  o magnifică stauie înfăţişându-l pe un soclu impunător şi chemând şi acum, cu braţul ridicat, la lupta eroică pentru libertate. De altfel, însăşi prezenţa poetului aici, în această postură marchează un reviriment al conaţionalilor săi, în sensul că ceea ce le  era interzis românilor -accesul în interiorul zidurilor urbei- devenise caduc în perioada interbelică.

    Am trecut de atâtea ori pe lângă acest superb monument realizat de sculptorul Cornel Medrea în 1932. Lângă el, istoria neamului îţi renaşte în minte în fastuoase panorame. La 29 iulie ale acestui an, când se sărbătoreşte  Ziua Imnului Naţional cu tot fastul de ceremonial militar şi civill, mi-am reamintit că veneam aici adesea pentru câte o lecţie -totdeauna memorabilă -de educaţie naţională.

    (De altfel, Biblioteca judeţeană ,,George Coşbuc”organizează în fiecare an la Casa memorială a poetului un superb regal de ,,Seri ale poeţilor” , luna trecută înregistrând a şasea ediţie.)

     Unii poeţi pot rămâne faimoşi printr-o singură creaţie a lor, aşa cum e un Roger de  Lisle, autorul ,,Marsilliezei”. Andrei Mureşanu (1816-1863) rămâne cu deosebire de neuitat prin micropoemull ,,Un răsunet”, cu titlul redefinit după primele cuvinnte  din întâiul vers-,,Deşteaptă-te române”.

    Născut în familia unui arendaş bistriţean, figură intelectuală de marcă, a participat cu entuziasm la  Marea Adunare a românilor, de la Blaj. Ajuns acasă, ,,a stat treaz toată noaptea” după mărturisirile soţiei, copleşit de emoţie după cele trăite la Blaj. Nu a lăsat pana din mână până spre dimineaţă, când a terminat poezia ,,Un răsunet”, ce-i va aduce o netrecătoare celebritate. Alături de ,,Proclamaţia de la Blaj”, poezia apare în revista ,,Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

  Clamarea poetică mureşană a avut un ecou puternic în inimile românilor. Anton Pan va trece prin Braşov şi, în casa poetului, inspiratul Pan îi asociază o melodie populară, cu tentă religioasă, folosită şi la un text al fabulistului Gr. Alexandrecscu: ,,Din sânul maicii mele”. De la un cântec mai mult sau mai puţin lumesc, se ajunge la un cântec revoluţionar ce pune pe jar autorităţile austro-ungare, care îl interzic cu grăbire şi spaimă. Se ştie că forţa unui cântec bine scris şi topit în creuzetul muzical, egalează preabine forţa unei armate. (,,Marseieza” lui Roger de Lisle trezeşte Franţa revoluţionară, ,,Avanti popoli” ridică Italia la unitate naţională, ,,Hora Unirii” temeluieşte Principatele Române, ,,Garoafele roşii”  prăbuşeşte dictatura salazaristă a  Portugaliei etc.)

    Nicolae Bălcescu mărturiseşte că măreaţa realizare muzical-literară (sau invers) a fost intonată pasional de un Cezar Boliac, C. Magheru, I. C Brătianu, de oamenii de rând şi  apoi în inima Apusenilor lui Avram Iancu în toiul Revoluţiei române transilvane. Un călător francez care trece prin acele locuri mărturiseşte profunda impresie lăsată de superba cântare ce răzbătea dulce şi avântat, ca un alt cor al sclavilor ebrei  din ,,Nabuco” al lui Giusepe Verdi.

   Iosif Vulcan numea această creaţie mureşană  ,,o Evanghelie naţională”, fiindcă Dumnezeu ne-a creat ca oameni liberi, dar aceştia sunt pretutindeni în lanţuri: ,;Preoţi, cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină,/ Deviza-i libertate şi scopul ei preasfâmt…”

   Gavriil Musicescu avea să armonizeze melodia pentru cor mixt şi voci egale, fiind premiat la Expoziţia Innternaţională de la Paris, în 1889.  Melodia a primit acum tonalităţile de imn prin modificarea unor note şi intervale şi încadrarea în măsura de 4/4. Interesant este că anumite modificări (minore, dar nu nesemnificative) vor aduce Ion Vidu, Iacob Mureşianu -aşadar, compozitori din toate provinciile istorice româneşti.

   ,,Deşteaptă-te române” i-a însoţit pe români în toate momentele lor eroice: la 1848, în 1859 (Unirea), în 1877 (Independenţa naţională), 1 Dec. 1918 şi în decembrie 1989. Ulterior, a devenit prin lege Imn Naţional. Libertatea trebuia mereu şi mereu recucerită….

    În noaptea de 11/12octombrie 1863, autorul nemuritorului ;Un răsunet” se stinge la Braşov, în sărăcie, lăsând în urmă pe fiul Gheorghe, abia în clasa aVIIa de gimnaziu  şi o fetiţă de doar 11 luni. Locuitorii din Tocila, un fel de anexă rurală braşoveană, refuză să îi  dea loc în cimitirul ortodox, pe motiv…că e greco-catolic şi merg cu penibilul motiv până la mitropolitul Andrei Şaguna, care-i ceartă scurt şi straşnic:,,Proştilor!Îngropaţi-l şi tacă-vă gura!” (apud Ion Buzaşi ,,Ultimii ani ai lui Andrei Mureşanu”).

    Dacă pe Tocila, ignoranţa i-a făcut piedici pentru veşnica odihnă, inimile noastre şi ale celor din vremile viitoare pare că îl vor păstra cu strălucirea de zenit  de care se bucură azi.