ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Cuvântul acad. Constantin D. Dimoftache-Zeletin la conferirea  titlului de Cetăţean de onoare a comunei natale în cheie nu dificil să deschidă drumul unor anumite subtilităţi critice, crede comentatorul

Primit pentru publicare: 28 Nov. 2018
Autor:  Ion N.  OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 29 Nov. 2018
Editor: Ion ISTRATE

    „Mulţumesc  Domnului Primar şi colegilor Domniei Sale pentru faptul de nobleţe pe care mi-l arată, numindu-mă  Cetăţean de onoare al comunei”, scrie C. Dimoftache-Zeletin din Bucureşti în ziua de 13 octombrie 2018 în textul pe care i-l dictează prin telefon, colegului său conf. univ, dr.Ioan Dănilă din Bacău, însărcinat a-l înlocui şi a-i face un scurt bilanţ al vieţii cu ocazia manifesării de a doua zi la Răchitoasa unde Consiliul local hotărîse să-i confere titlul omagial, Domniei.Sale starea  sănătăţii ne permiţându-i să părăsească Bucureştiul, după cum spune împuternicitul în Ateneu-Bacău, octombrie 2018, care, cinstindu-l, oferă Evenimentului o pagină intitulată „Un genius loci al judeţului Bacău şi al ţării”.

…”Domnule Primar, iubiţi consăteni, scrie el mai apoi, nu pot încheia fără să-mi exprim  înainte de toate părerea de rău de a nu fi putut lua parte la acest eveniment pentru comuna Răchitoasa  şi pentru satul Burdusaci, părere de rău cu atât mai apăsătoare cu cât mă priveşte…altădată, în venirile  mele la Burdusaci, aduceam cu mine cele ale scrisului: poezie, eseistică, filologie etc., în răstimpuri examinând şi chiar tratând, ca medic, consătenii suferinzi”…

       Acum, omul pe care Sorin Braşoveanu, preşedintele  Consiliului judeţean, îl numea ca fiind „o preţioasă comoară a locurilor” venea şi transmitea cuvinte de adâncă şi importantă istorie care, după părerea mea,  şi acuză. Să-l ascultăm: …„Burdusacii şi Răchitoasa au constituit o permanenţă în sufletul meu, cu bucuriile şi durerile pe care le-au presupus. Le-am slujit cu armele mele, numite mai sus, – adică onoare, corectitudine  de viaţă, ridicată la rang de virtute,cu consacrarea slujirii frumuseţii înălţătoare a trupului şi sufletului -, dar şi cu cercetarea vechimii acestor aşezări graţie instrumentelor specifice acestui demers, pe care le-am privit cu toată seriozitatea. Ele au ca subiect – e şi firesc –  istoria Burdusacilor, atestaţi pentru întâia oară, indirect, ca „Oprişeştii de Jos”, în anul 1452, şi nominal în anul 1555. Vechime emoţionantă!

Punctez două realităţi extrem de importante:

 1.Capul Dealului de la Burdusaci este o aşezare eneolitică, aparţinând  Culturii Cucuteni, faza A, mileniilor 4 şi 3 î. Hr., necercetată arheologic.

2.Biserica „Sfinţii Voievozi”, atestată documentar în 1487 (cea mai veche biserică de lemn din Moldova), se dărâmă sub ochii noştri… Fiecare bucată de zid când cade „pe deal la Cimitir”, îmi loveşte, prin ecou, sufletul la Bucureşti… Inălţată  în vremea lui Ştefan cel Mare, domn al Moldovei între 1457 şi 1504 – te cutremuri! Deasupra uşii de la intrare se păstrează şi astăzi, din nefericire expusă la acţiunea distrugătoare a soarelui, încadrată într-o torsadă monoxilă, o inscripţie de foarte mare însemnătate atât prin faptul că atestă vizitarea  Bisericii de către Vasile Lupu, domnitor al Moldovei între 1634 şi 1653, cât şi prin numele enoriaşilor de pe acele timpuri”.

        Şi de aici, dăm răsucire cheii de care vorbeam, că dacă la Biserica în cauză a ajuns Vasile Lupu, Domnitorul, oare e vinovat doar paraclisierul că Biserica se dărâmă iar inscripţia în cauză se degradează, comuna în cei 40 de ani trecuţi, – de la procurarea scândurilor –  nu a avut preot în sat, nu a existat director de cămin cultural, primar care au încasat şi o fac şi astăzi, salarii de la locuitorii locului? Poate de asta s-a şi întârziat, până a-l face netransportabil, pe C.D. Zeletin, până a i recunoaşte calitatea de „preţioasă comoară a locurilor”!

       Cel ce scrie aceste rânduri, precizează sărbătoritul, născut la Burdusaci dar trăitor în Bucureşti de peste 60 de ani, a cumpărat în urmă cu mai bine de 40 de ani, de la gaterul din Răchitoasa, şase scânduri masive de stejar, pentru ca, lucrate adecvat, să protejeze ca obloane inscripţia. Scândurile se află şi astăzi (?) depuse în Biserică. Niciun tâmplar al locului nu s-a învrednicit să ducă la bun sfârşit  iniţiativa. Obloanele urmau să apere aceste preţioase elemente de artă veche românească, să fie închise cu un lacăt, cheile putând fi cerute de cei intresaţi de la paraclisierul ce-şi are casa alături. Dumnezeu să-l odihnească, dat fiind faptul că între timp s-au dus acei consăteni…

     „Iată textul inscripţei, foarte  importantă prin atestarea vizitei voievodului şi penru onomastica acelor vremi: „I.H. + Cu numele Tatălui, cu ajutorul Fiului şi Duhului Sânt, amin.  Această sântă besearecă s-a făcut cu hramu Sânţii Arhangheli Mihail i Gavreil. Vă dnăi*. Io Vasilie  Voevod pomeni Gospodi; N. Ionaşco, Toader Zeletin, Anasonia, Parasca, fiica, Ion Musta, Danat, Ivaşco,  Savin, Toderică, Aniţa, Tofana, fiica, Nasonica, Vasilia, Ion Stratul”… (*Ambiguitate în decriptarea textului: va dnăi ar putea însemna „am văzut-o”).

     „E momentul, socotesc,scrie mai departe academicianul, să menţionez  contribuţiile mele originale în stabilirea etimologiei (care au avut ecou în mediul  specialiştilor) a două toponime: Burdusaci şi Colonoasa. Aici, zic eu, comentatorul, parcă se cuvine să fim atenţi la a doua învârtitură de cheie, care nici ea nu-i ficţiune. Răchitoasa, zice academicianul cu monografia, rămâne legată de familia mea prin câteva nume, pe care cred că e necesar să le amintesc. Întâiul ar fi Gheorghe I. Palade, stareţ al Mânăstirii Răchitoasa sub numele  de ieromonahul Gherman, trăitor în prima jumătate a secolului XIX (Copil, vizitând Mânăstirea după cutremurul din 1940, încă se păstrau în pictura murală crămpeie din portretul lui, deteriorate). Ieromonahul Gherman a luat pe lângă el nepotul de frate Gheorghe I. Palade (1854-1928) când a rămas ofan de mamă, nepot care, după ce şi-a făcut primele trei clase în Răchitoasa şi a urmat  Seminarul, a devenit preot, păstorind o viaţă Şendreştii, judeţul Tutova (azi comuna băcăuană Motoşeni). El este bunicul marelui savant George-Emil Palade (1912-2008), primul român laureat al Premiului Nobel (1974) pentru Medicină. Azilul de alienaţi de pe lângă mânăstire era vizitat în scop ştiinific, de un alt unchi al meu, Alexandru N. Brăescu (1860-1917), care după studii în Elveţia, Franţa,Belgia şi Scoţia, a fost primul profesor universitar de psihiatrie al Facultăţii de Medicină din Iaşi şi ctitor al Aşezămintelor  Socola. I-am consacrat o carte. Apoi,un frate al bunicii mele după tată, dr. Cezar Brăescu (1890-1957), a fost medic la Răchitoasa, după care, făcând specializare în stomatologie, a fost primul medic stomatolog al Bacăului, care până atunci nu avea decât „dentişti”, adică tehnicieni dentari”.

          Referitor la sine, născut la 13 aprilie 1935, în curâd va împlini 84 de ani, spune că „are şi a avut o viaţă împărţită între ştiinţă şi artă, o viaţă lipsită de vacanţe, în sensul strict al noţiunii…. la Bucureşti, în Catedra  de biofizică a Facultăţii de Medicină „Carol Davila”, rămânând seara singur, în întunericul necesar al laboratorului de citospectrofotometrie, concentrat în conul de lumină al prietenei mele de-o viaţă, veioza, lucram la recrearea în româneşte a operei beletristice integrale a lui Michelangelo  Buonarroti ori a „Florilor răului”, de Chales Baudelaire, ca să nu citez decât două nume: unul ilalian şi unul francez, dintre sutele pe care le-aş putea cita…”

         Şi citându-l pe George Enescu,  „ păstrând distanţa cuvenită”, împrumutându-i din vorbe,  C. Dimoftache-Zeletin îşi încheie discursul , cu ceea ce face: „Mă odihnesc din muncă prin altă muncă! Pe celelalte – le ştie numai bunul Dumnezeu”, urând tuturor „sănătate şi lumină sufletească!”

          Un segment autobiografic, în spirit dacic, lupta pentru continuitate, spusele de mai sus eu, omul cu invocata cheie, socotesc pentru cei care citesc printre rânduri, că Dada Dimoftache, cum îi spuneam la liceu, dar şi astăzi când suntem faţă în faţă ori la telefon, face o chemare pentru ceea ce încă nu s-a realizat, dar nu din vina sa,pentru posteritate, înfăptuirea Casei-Muzeu-Casa Memorială „C.D. Zeletin” la Burdusaci-Răchitoasa,judeţul Bacău.

        Dă Doamne dezlegare gândurilor mele, materialele şi speranţa la Dada şi noi, cheia la Primarul localităţii şi a responsabililor de la judeţ, ajutor de a Uniunea Europeană, pentru un genius loci al judeţului Bacău şi al ţării, cu un impuls, dacă va fi nevoie, şi de la Ioan Dănilă, profesorul…

                                      Ion N. Oprea, 28 noiembrie 2018