Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Dacia preistorică actualizări. Dacia, Dacia preistorică Şi Nicolae Densuşeanu, ignoraţi de istoriografia română

Oprea,I-NPrimit pentru publicare: 30 mai 2016
Pentru conformitate: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 31 mai 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Dacia preistorică actualizări

Dacia, Dacia preistorică Şi Nicolae Densuşeanu, ignoraţi de istoriografia română

-Câteva date biografice despre istoriograf –

Am scris şi scriu despre daci, despre daci şi romani, strămoşii noştri, despre personalităţi, istorici mai ales care s-au ocupat şi fac acelaşi lucru şi în zilele noastre, acum despre Nicolae Densuşeanu, în special, pentru a-mi informa cititorii despre cel care, cred eu, a fost şi a rămas nu doar un iniţiator, un emul în domeniu. Indirect, justific de ce am scris în cele două cărţi, „Dacii la ei acasă”, 2014, şi „Dacii şi noi. Comentarii”,  2015,  poate şi să aduc „un elogiu  României şi pământului ei binecuvântat”, cum vede Ion Popescu-Sireteanu în revista „Târgoviştea Literară” din ianuarie-martie 2016, p.102, încercările mele. Mă voi folosi, ca să se ştie, şi de reproducerea în facsimil a chiar lucrării sale Dacia preistorică, apărută pentru prima dată la Bucureşti în 1913, prezentată de  Constantin I. Istrati, 1850-1918, fost membru şi preşedinte al Academiei Române, profesor şi întemeietorul şcolii de chimie organică, membru de onoare al mai multor societăţi ştiinţifce străine, cu preocupări şi istorice.

“Constantin I Istrati a elaborat o reacţie chimică datorită căreia a descoperit în 1887 o clasă de coloranţi – franceinele, substanţe fără azot şi cu mare stabilitate la lumină. El a întreprins studii însemnate şi asupra sării (unul din zăcămintele cele mai importante ale României), şi a chilimbarului. A fost comisar  general pentru pregătirea expoziţiei inaugurale a Parcului Carol I (1906), parc ce azi este inclus  în rândul  monumentelor din tezaurul naţional, constituind şi un punct de atracţie turistică. Tot el a elaborat un studiu introductiv  la volumul Dacia preistorică a lui Nicolae Densuşianu sub titlul Însemnătatea Daciei Preistorice”, scrie în “Magazin cultural-ştiinţific” nr 37, Huşi, aprilie 2016, p.116, Nicolae Aurelian  Diaconescu.

“Densuşianu Nicolae, 1846-1911, istoric român din Transilvania. A fost membru corespondent al Academiei Române. D. a căutat să stabilească rolul social-politic al românilor în Transilvania în evul mediu, subliniind însemnătatea luptei lor  pentru libertate. Nicolae Densuşianu a căzut însă în unele exagerări, negând influenţa slavilor în dezvoltarea societăţii şi a culturii româneşti. Op. pr.: “Revoluţia lui Horea în Transilvania şi Ungaria”, 1784-1785 (1884). “Documente privitoare la istoria românilor” (6 volume, în colecţia Hurmuzaki, 1887-1897. “Dacia preistorică” (1913).

 Acesta  este spaţiul care i-l oferă Dicţionarul Enciclopedic Român, vol. II, Editura Politică Bucureşti, 1964, p. 59, savantului român.

„Nicolae Densuşianu (scris uneori Densusianu; n. 18 aprilie 1846, Densus, Hunedoara – d.24 martie 1911, Bucureşti) a fost un jurist şi istoric  român, membru corespondent al Academiei Române, care este cunoscut mai ales prin lucrarea sa monumentală Dacia preistorică. Ca istoric, Densuşianu s-a remarcat drept unul dintre continuatorii muncii lui Eudoxiu Hurmuzaki: a publicat între 1887 şi 1897 şase volume de documente referitoare la istoria românilor. De preţuire s-au bucurat şi monografia din 1884, intitulată Revoluţia lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785, şi studiile sale numeroase de istorie militară. Influenţat de Şcoala Ardeeană, a fost un adept al curentului latinist.

La fel ca şi Bogdan Petriceicu Haşdeu,, a atribuit ideile generaţiei sale epocii anterioare şi a avut obsesia elucidării începutului istoriei românilor, întreprindere în cursul căreia a apelat, în lipsa izvoarelor sigure, la tradiţii, legende şi folclor. A lucrat un sfert de secol la cartea Dacia preistorică, apărută postum, în 1913, care a fost descrisă de istoricii  contemporani şi ulteriori drept o lucrare de fantezie. Dacă la momentul publicării opul a suscitat doar emulaţia unor istorici amatori, lovindu-se de profesionalismul şcolii critice, el a devenit în timpul regimului comunist o sursă a curentului protocronist, adaugă drept sau exagerat sursele net.

Fiul parohului unit din Densuş, Bizantius Pop, şi al Sofiei, Nicolae a fost frate cu Aron Densusianu, 1837-1900,  poet şi critic literar, profesor de limba latină la Universitatea din Iaşi. Fiul profesorului Aron a fost poetul Ovid Densuşianu, 1873-1938, filolog, lingvist, folclorist, istoric literar şi poet român, fost profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române, membru al Societăţii de texte vechi franceze  şi al Societăţii de lingvistică din Paris.

Numele familiei lui Nicolae era Pop, iar primul căruia i-a fost schimbat numele a fost fratele său Aron. Acesta, ajuns la gimnaziu în Blaj, a primit numele Densuşianu pentru a fi mai uşor deosebit de ceilalţi elevi care purtau numele de Pop; noul nume a fost însuşit ulterior şi de Nicolae.

 În 1865 Nicolae Densuşianu a terminat liceul, iar examenele de maturitate (astăzi bacalaureat) le-a trecut cu laudabiliter valde bonum. Octombrie 1865 îl găseşte pe Nicolae înscris la Rechtsakademie din Sibiu, Facultatea Juridică. Pe parcursul studiilor la această facultate este premiat de mai multe ori cu clasa prima cu distincţiune. În anul 1870 Nicolae este notar al magistratului oraşului Făgăraş. Tot în acest an depune o cerere pentru examenul de stat pentru avocatură, iar în 1872 primeşte dreptul de avocatură din partea curţii de Apel din Mureş  şi totodată depune jurământul de avocat în faţa aceleiaşi curţi. În Făgăraş  reuşeşte să scoată publicaţia Orientul Latin  împreună cu fratele său Aron şi Teofil Frâncu.

La data de 16 martie 1878 N. Densuşianu este ales membru corespondent al Academiei Române în domeniul istoriei, în acea perioadă preşedintele Academiei era Ion Ghica, iar secretar B.P. Hasdeu.  Din 1878 N. Densuşianu devine bibliotecar-arhivar la Academia Română şi este însărcinat să efectueze o culegere de documente despre istoria României.  În urma acestei misiuni atribuite de Academia Română, N. Densuşianu a adunat în 38 de volume manuscris peste 783 de documente despre Revoluţia  lui Horia, Cloşca şi Crişan şi 125 de documente din perioada 1290 – 1800. Iată un citat din raportul care a urmat cercetării întreprinse de N. Densuşianu:

„În timpul de 15 luni, cât a ţinut misiunea aceasta, am cercetat peste 12 biblioteci şi 16 arhive. Am studiat peste tot locul diferitele colecţiuni de manuscrise şi documente, ce pot să reverse o lumină nouă, sau să deschiză perspective mai vaste în domeniul istoriei noastre naţionale… cel mai preţios material istoric cu privire la epoca aceasta l-am aflat în arhivele cancelariei aulice şi în arhiva comisiuni Jancoviciane. Actele descoperite aici ne dezvelesc înaintea ochilor o lume cu totul necunoscută din suferinţele şi faptele părinţilor noştri; ele răstoarnă în mod deciziv rătăcirile scriitorilor străini, ce apucase literatura modernă se îmbrace costumul verităţii istorice”

La data de 10 martie 1884 Ion Brătianu îl numeşte pe Nicolae Densuşianu translator pe lângă Marele Stat Major. În perioada 1884-1911, Nicolae Densuşianu a fost director la Biblioteca Militară Naţională. În anul 1885  Academia Română îl premiază pe N. Densuşianu pentru lucrarea Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria şi îi este răsplătit efortul printr-o primă de 5.000 lei.În anul 1895 este rugat de Ministerul de Război să întocmească o lucrare despre căpitanii Armatei Române. Densuşianu scrie lucrarea şi îi dă titlul Domnii glorioşi şi Căpitanii celebri ai ţerilor române, iată mai jos şi un pasaj grăitor din această lucrare:

    „Istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre este numai o lungă serie de lupte uriaşe răsboinice, ce a trebuit să le susţină cu multă vitejie şi devotament poporul român pentru apărarea ţerilor române, a naţionalităţii, limbii, religiunii şi libertăţilor sale.”

La data de 1 aprilie 1897 este avansat ca Şef de birou Clasa II în cadrul Statului Major al Armatei.

Moare în 1911. Este înmormântat la cimitirul Bellu. Biblioteca judeţeană din Deva  îi poartă numele”.

Pentru conformitate, Ion N. Oprea

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5