Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Darclee Hariclea, privighetoarea Carpaţilor României, la 80 de ani de la moarte, 159 ani de la naştere…

Primit pentru publicare: 13 Iun. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 14 Iun. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

---

 

Motto: „Cu o voce somptuoasă, rară, de soprană drammatico d’agilità, stăpânind secretele imuabile ale stilului, cu o linie de canto desăvârşită, dispunând de un temperament scenic ieşit din comun, ea a cucerit imediat la Paris admiraţia lui Gounod şi la Milano pe aceea a lui Verdi, odată cu ovaţiile nesfârşite ale publicului. În istoria muzicii, ea rămâne în primul rând prin impactul extraordinar pe care l-a avut asupra compozitorilor contemporani, aşa-zişii verişti din generaţia postverdiană. Nu mai puţin de 13 opere au fost scrise pentru vocea ei şi interpretate de ea cu un enorm succes. Unele au intrat în patrimoniul mondial al culturii, «Tosca» de Puccini, «La Wally» de Catalani, «Iris» de Mascagni” îi redă V. Brădăţeanu– dar şi Ana Buga –  la Radio-România, potretul documentar pe care îl face Mariana Nicolesco legendarei soprane pe drumul străbătut de la faima ei mondială la sărăcia în care ajunsese în România anilor prosperităţii, 1939…

Despre compatrioata noastră surprinsesem şi eu ceva din ceea ce ştiau doi prieteni ai mei, Ion Mitican şi Aurel Leon, amândoi nişte mari cunoscători:

Darclée Hariclea, spectatorii o ovaționau, regele îi oferea decorații, poeții îi închinau ode, gazetele îi vesteau sosirea și succesele, iar ea ajunsă la o vârstă onorabilă, fără de pensie, își număra lucrurile intime să aibă din ce trăi…

                                     Aveam propus să scriu despre Hariclea Darclee, Doamna care mai vizita Cotnariul, dar Ziarul Lumina din 27 septembrie 2017 mi-a luat-o înainte, a republicat articolul lui Ion Mitican din 20 august 2008, intitulat “Hariclea Darclee, privighetoarea din Carpați care a încântat capitalele lumii”, lucru pe care îl fac și  eu în respect pentru vasluian și convorbitorul său, amândoi prieteni și decedați, Aurel Leon la 4 octombrie 1996 iar Ion Mitican la 24 martie 2012.

          “Sporovăind într-o zi din anul 1987 pe strada Lăpuşneanu din Iaşi, împreună cu unul dintre venerabilii cronicari ieşeni – bădia Aurel Leon – în jurul căruia uceniceam, acesta mi-a prins deodată braţul şi s-a oprit în dreptul unei case, lângă vechiul Palat al Telefoanelor, dorind parcă să tragă o gură de aer şi s-alunge năduful paşilor repezi. Căutându-mi privirile, şi-a întors ochii spre clădirea din colţul fostei străzi Banu, zicându-mi cu tristeţe: „Vezi zidirea aceasta bătrână? Are şi ea o poveste pe care ai putea s-o întregeşti Ia Arhive sau s-o păstrezi, mai bine, pentru dumneata. Este dureros că, după ce Ii se cunoaşte istoria, unele dintre vechile zidiri din salba de amintiri a marilor înaintaşi dispar, fără să se încerce în vreun fel salvarea şi cuprinderea în noul peisaj. Apropo de casa în care a pictat peste 40 de ani Octav Băncilă, de Grădina «Pavilion» a lui Cezar Petrescu, Panait Istrati, George Lesnea, Păstorel Teodoreanu şi Mihai Codreanu sau de locuinţa poetului Dimitrie Anghel, toate dispărute“. Şi a început să povestească despre o ilustră femeie şi talentată cântăreaţă care şi-a luat zborul pe scenele lumii din uitata casă a străzii Lăpuşneanu, unde a locuit şi s-a instruit vreme de trei ani: Hariclea Darclée.

          Istoria începe cu mai bine de o sută de ani în urmă, într-o noapte din toamna anului 1885, la ceasul când „garconii“ faimoasei cofetării „Georges“ de pe Lăpuşneanu întorceau somnoroşi scaunele deasupra meselor pustii, iar vântul tăios mâna grăbit de-a lungul străzii, roiuri de frunze înfrigurate.  Aprinzând lampa dormitorului de la etajul casei Irimescu, aflată vizavi de cofetărie, o tânără femeie nefericită s-a repezit spre garderobă şi a început să numere disperată rochiile demodate şi încălţările scâlciate. Puţine şi vechi mai erau, iar în caseta pentru podoabe şi economii doar câţiva zeci de franci păstraţi din solda soţului, Hartulari, căpitan de artilerie, mutat din Tulcea la Iaşi. Şi totuşi, trebuia să-şi desăvârşească pregătirea muzicală.

„Nu vă cheltuiţi vocea şi talentul pe la sindrofii de binefacere“

             Compozitorul George Stephănescu (1843-1925), directorul orchestrei Teatrului Naţional din Bucureşti, întemeietorul reprezentaţiilor de operă în limba română, care îi cunoscuse vocea fermecătoare şi talentul cu ocazia unor lecţii, i-a cerut, insistent, să nu-şi irosească vremea şi să-şi completeze educaţia muzicală la şcoala de canto a marilor maeştri, pe scenele teatrelor lirice europene, România de atunci fiind lipsită de asemenea posibilităţi: „E păcat să vă cheltuiţi vocea şi talentul pe la sindrofii de binefacere. Făceţi-vă datoria“, i-a mai spus, la despărţire, cu ocazia unei vizite prin Iaşi.

             Perpelindu-se ca pe foc zile şi nopţi, din lipsa banilor, a pus cap la cap nevoile şi speranţele, iar într-o zi a închis ochii şi cu inima tremurând s-a decis şi, în aprilie 1886, a purces spre Paris, cu sprijinul părinţilor cu origini greceşti Ion Haricli, posesorul unei moşii în Teleorman, şi Maria Haricli, fostă Aslan.

         La Iaşi face Conservatorul şi susţine primele concerte

         Tânăra doamnă din strada Lăpuşneanu era Hariclea Hartulari, născută la Brăila, în 10 iunie 1860 (unde veniseră părinţii din Turnu Măgurele), căsătorită în februarie 1881 cu locotenentul de artilerie Iorgu Hartulari, avansat la gradul de căpitan şi mutat prin februarie 1883 la Iaşi. Aici, Hariclea, preocupată de muzică încă de la Viena, unde urmase un pension, de la Bucureşti, unde locuise cu părinţii pe strada Romană, cât şi de la Brăila, avea prilejul să facă studii fundamentale la Conservatorul din localitate, susţinând emoţionante duete cu Margareta (Maria) Iamandi (Nouvina), altă ieşeancă de celebritate europeană.

         Remarcând-o, celebra pianistă şi profesoară Zoe Miclescu, eleva lui Franz Liszt, a luat-o    parteneră în concertele sale ieşene, cum a fost cel din 15 aprilie 1884, remarcat de ziarele vremii.

         Îndurând lipsuri şi privaţiuni şi trăind din ajutorul de 500 de franci pe lună pe care i-l trimiteau părinţii, la Paris şi-a împărţit timpul între lecţiile de canto şi micul ei fecior, născut în iulie 1886, efectuând neobosită studii muzicale cu profesori renumiţi.

         Debut la 28 de ani, la Opera din Paris

         Ziua de 14 decembrie 1888 i-a adus mult dorita bucurie: debutul pe scena Operei Mari din Paris în rolul Margaretei din Faust, remarcată de compozitorul Charles Gounod, care îi găsise şi pseudonimul de scenă: Darclée, pentru activitatea sa artistică. Uimit, Vasile Alecsandri avea să scrie unui prieten, în ţară: „Încă o stea română pe cerul artelor!“.

         Au urmat apoi Scala din Milano, vestitele teatre din Roma, Petersburg, Madrid, Rio de Janeiro, Montevideo, Buenos Aires, New York, Lisabona, Madrid, Berlin, Florenţa, Moscova, Constantinopol (unde a fost invitată la nunta fiului sultanului), cântând în limbile, franceză, italiană, spaniolă, germană, engleză, greacă, rusă, pe care le şi vorbea, cucerind publicul. A cunoscut şi a colaborat cu celebrii compozitori Giuseppe Verdi, Massenet, Gomez sau Giacomo Puccini pentru care a devenit Floria din Tosca, precum şi cu Pietro Mascagni, care i-a dedicat opera „Iris“, sau Alfredo Catalani care i-a compus „La Wally“.

        Regele Portugaliei se îndrăgostise, efectiv, de dânsa, scriindu-i: „Dacă aş putea, te-aş păstra pentru mine şi ţi-aş cere mereu, mereu să cânţi!“ Hariclea nu încuraja asemenea situaţii, dedicându-se numai muzicii. „Toată faima pe care şi-o câştigase nu i-a alterat deloc caracterul deosebit.“ (G. Sbârcea şi Ion Hartulari, „Darclée“)

       Cu „frică de Dumnezeu şi bun simţ“

      Profund credincioasă, înaintea concertelor se ruga la icoana Sfintei Maria, ce stătea totdeauna pe măsuţa cabinei sale din teatre. „Păstrându-şi mereu frica de Dumnezeu şi bunul simţ,“ cum relatau gazetarii ce-i urmăreau paşii, „înainte să urce pe scenă, întotdeauna aprindea o lumânare la icoana Maicii Domnului.“

      Jucând alături de renumitele vedete ale timpului, pe toate scenele lumii, nu uita niciodată ţara ei, prezentă în buchetul de flori roşii, galbene şi albastre sau în stindardul tricolor, pe care îl dorea fluturând pe mesele banchetelor, în apartamentele luxoaselor hoteluri şi-n cabinele teatrelor, România fiind, potrivit gazetelor, „la cara patria della grande artista.“

         „Biletul de stat în ogradă“   

         Abia aştepta ziua întoarcerii definitive acasă, unde îşi dorea o catedră la o şcoală prin care să predea ştafeta altor tinere românce, revenind adesea la Bucureşti sau la laşi, dând spectacole fascinante pe scena Operei din Bucureşti şi a teatrului din Iaşi (1897, 1902, 1903, 1906, 1910). Concertele ei erau adevărate sărbători, în timpul cărora spectatorii, ovaţionând-o, strigau „Trăiască privighetoarea Carpaţilor“, Regele Carol I oferindu-i „Bene Merente clasa I“, iar poeţii închinându-i ode oridecâte ori         de câte ori sosea în ţară, se întorcea fericită, la Iaşi, iar gazetele îi vesteau sosirea. „Curierul“ din 1/13 septembrie 1889 îi anunţa prezenţa la Petersburg şi la Odessa, de unde „peste câteva zile va sosi la laşi“. Joi, 21 septembrie, dădea un „Mare Concert“ la Teatrul Pastia, unica sală de spectacole ieşeană, după arderea Teatrului Naţional din Copou, (17/18 februarie 1888).

Sala fiind mică, situată în curtea hotelului România (fostul han Petrea Bacalu), lumea care nu a încăput în sală a rămas să asculte afară, prin ferestrele larg deschise, plătind locantierului cel mai original tip de bilet din lume: „biletul de stat în ogradă“.

          În anii aceia de sfârşit de secol XIX, „La Diva ilustra“, „Privighetoarea Carpaţilor“ sau Hariclea Darclée, iubita artistă, aşteptată în gări cu covoare de crini şi anemone şi purtată pe braţe sau în faetoane trase de tinerii vestitelor metropole, păşea modestă pe strada Lăpuşneanu, căutând cu emoţia amintirilor clădirea Conservatorului din strada Banu, unde studiase şi luase aripi, şi revăzând încântată Palatul Roznovanu şi Teatrul, în care avusese primele succese sub privirile maeştrilor ieşeni.

          Se găzduia, de obicei, în fosta ei locuinţă de la etajul micului hotel „De France“ numit şi „Paris“ (fostul „dâEurope“), adăpostit în casele Constantinescu, trecute apoi avocatului Gh. Irimiescu.

          Şi ce sărbătoare era în zilele ei muzicale dăruite laşului! Hotelul era ascuns în păduri de brazi, camera din fosta locuinţă se transforma în seră de plante tropicale, iar în stradă, la scară, o aşteptau ovaţionând, studenţii. Însoţind-o cu braţele pline de flori, se înhămau la trăsură, în locul cailor şi o purtau cântând pe dragile lor străzi: Copou, Lăpuşneanu, Ştefan cel Mare.

            Concertele Divei la Iaşi nu aveau nevoie de prezentări. Ajungea doar un anunţ ca acela din ianuarie 1896: „Darclée la Iaşi“ publicat în “Evenimentul“. Entuziasmul cuprinsese oraşul, întâlnirea cu celebra interpretă fiind considerată o mare sărbătoare, tineretul „a luat hotărârea de a veni la teatru în ţinuta de gală. Spectacolul, opera şi interpreta au fost sublime“ (lulia D. Dinu, „Sunetul era lumină…“)

Palatal Roznovanu

           Alteori, îşi găsea liniştea mergând la Cotnari, lângă Iaşi, în mult dorita casă a bătrâneţilor, pe care o cumpărase de la fostul socru Nicu Hartulari cu două hectare de vie. Aici o aşteptau amintirile copilăriei mutate acolo, cât şi vechea pianină în faţa căreia seara se aşeza visătoare, interpretând lieduri şi cuplete ce ajungeau la urechile sătenilor, aşezaţi pe marginea şanţurilor drumurilor, ca în fotoliile teatrelor…

          S-a retras după 30 de ani de activitate neîntreruptă

         Retrasă din activitatea muzicală în anii grei ai războiului din 1918, „ilustra divă“ se despărţea de scenă la teatrul de operă „Pergola“, din Florenţa, înainte de a apărea semnele de alterare a vocii. Avea peste 30 ani de activitate neîntreruptă, prea mulţi pentru o cântăreaţă.

       A locuit un timp la Milano, pentru a se ocupa de educaţia fiului care va deveni mai târziu talentatul compozitor Ion Hartulari-Darclée, autorul unor lucrări importante.

       S-a întors definitiv în ţară prin septembrie 1936, coborând din tren la Bucureşti cu credinţa că va continua activitatea la o şcoală de canto pe care dorea s-o înfiinţeze. Era adepta crezului lui Enescu: „Să te odihneşti de muncă prin altă muncă!“ A petrecut o parte din toamna anului 1936 acasă, la Cotnari, susţinând activitatea „Asociaţiei pentru Propăşirea Cotnarilor“. Seara, cânta la pian spre bucuria sătenilor ce o ascultau ca pe o zeitate.

       Aşteptând împlinirea visului ei de profesoară, a trăit într-un dureros anonimat la hotelul bucureştean Bratu din strada Polizu, în preajma gării. Fiindcă nu avea pensie, la cei 76 de ani, ducea o viaţă dificilă, despărţindu-se pe rând de amintirile tinereţii pe care le-ar fi păstrat pentru istorie, dar pe care a trebuit să le înstrăineze din cauza lipsurilor.

        I s-au făcut multe promisiuni, au intervenit pentru o pensie Geoge Enescu, Cezar Petrescu, Victor Eftimiu, dar nu s-a finalizat nimic. Din indiferenţă, sau fiindcă ţara trecea prin momentele grele ale ajunului viitorului Război Mondial.

       Deprimată şi bolnavă, la sfârşitul lunii decembrie 1938, s-a internat la Spitalul Filantropia, chinuită de dureri, stingându-se din viaţă la 12 ianuarie 1939, doborâtă de un sarcom hepatic. Încercase să înfrunte moartea, interpretând un refren, ascultat cu durere de o personalul medical. „Privighetoarea Carpaţilor“, Hariclea Darclée, „una dintre cele mai de seamă artiste lirice din toate timpurile“, interpreta a peste 60 de roluri în opere celebre, murea în sărăcie.

      Funeraliile şi înmormântarea la Belu au fost suportate de Ambasada Italiei, pentru care răposata rămânea „o artistă naţională“. Şi cât dorise întoarcerea în ţară, acasă, la Bucureşti: „Tot ceea ce fac este ca să câştig dreptul de a mă întoarce definitiv acasă“, îi scrisese odată mamei.

           Casele Irimescu au rezistat până în 1988

           Aproape neschimbate, casele Irimescu de la Iaşi s-au păstrat până prin 1988, lângă vechile bolţi din clădirea alăturată, Strasshoffer, în care se pitiseră o agenţie CEC, o librărie şi un mic atelier foto. Erau aproape singurele vestigii rămase de la străbunii veacului trecut. Vechea locuinţă se păstra pe colţ cu strada Banu, chiar în faţa uşii de intrare la vechiul sediu al telefoanelor (unde este acum aripa blocului Nr. 7 B) şi adăpostea la parter cofetăria Făget, ducând mai departe tradiţia fostei locante „Cafe de Paris“, cafeneaua literară a vechilor junimişti. Aici se sărbătorise, de câteva ori, Aniversarea Junimii (1868, 1871, 1872, 1877).

       Alături de cofetăria Făget, deasupra uşii din fosta strada Banu (desfiinţată astăzi de blocul cu numărul 7) se găsea încă porticul hârtoiat de vânturi al fostului hotel „Paris“ (foto dreapta, pe colt) cu cerdac larg spre valea pitorească a Bahluiului, pe care vechii ieşeni cereau fixarea unei plăci de amintire a vestitei sale locatare, Hariclea Hartulari Darclée.

        Un articol din „Flacăra laşului“ din 6 septembrie 1987 pleda pentru păstrarea clădirii cu adânci rezonanţe istorice şi, deşi ideea avea tot mai mulţi aderenţi, adepţii „sistematizărilor“ nu renunţau la ridicarea unor blocuri pe locul său.

      Pentru a se curma discuţiile, autorităţile vremii au decis să intre în acţiune buldozerele şi apoi a început ridicarea noilor construcţii întinse astăzi de la Biserica Banu şi până la vechiul sediu al telefoanelor, aşternându-se uitarea, nedreaptă, peste o amintire scumpă, ce merită reînviată măcar la 12 ianuarie 2009 cu prilejul a împlinirii a 70 de ani de la trecerea în nefiinţă a artistei.

       La 135 de ani de la naştere, în 1995, Brăila i-a adus omagiu, organizând Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée“, prima ediţie desfăşurându-se în 1997 şi repetându-se la fiecare doi ani. Se desfăşoară la Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila, oraşul unde în care a cântat în anul 1881, când locuia cu soţul acolo. Centenarul naşterii îl sărbătorise Teatrul de operă şi balet din Bucureşti, în anul 1960”..

Despre repertoriu

Despre repertoriul ei, Wichipedia spune că vocea sa excepțional cultivată i-a permis abordarea unui foarte vast repertoriu în cadrul căruia a interpretat roluri de soprană lirică lejeră, soprană lirică, soprană lirică spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană și contraltă, numai că, din păcate, nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea ei.. Există  doar două cântece românești, Cântecul Fluierașului de George Stephănescu și Vai mândruță drag ne-avem de Tiberiu Brădiceanu, înregistrate cu acompaniament de pian, când era la o vârstă foarte înaintată, dar la care își păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale vocii sale minunate.

          A avut în repertoriu 58 de roluri din 56 opere compuse de 31 compozitori dintre care 12 compozitori de tradiție și 19 tineri compozitori cărora le-a interpretat operele în premiere absolute și premiere locale de foarte mare importanță; din cele 56 opere intepretate, 32 sunt de tradiție, 12 au fost interpretate în premieră absolută și 16 în premiere locale de mare importanță; faptul că 45 %, adică aproape jumătate, din repertoriul său reprezintă opere originale, atestă poziția singulară pe care o ocupă Hariclea Darclée în istoria tearului liric universal pe care a influențat-o într-un mod determinant.

          Despre Festivalul „Hariclea Darclee” de la Brăila, 2017, scrie „Dilema” din 18 iulie 2017: „Între 25 iulie şi 6 august, 200 de tinere talente își dau întîlnire la Brăila, în cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée”. Fondat în 1995 de legendara soprană Mariana Nicolesco, Artist UNESCO pentru Pace, Festivalul și Concursul „Hariclea Darclée” a dobîndit o anvergură internațională remarcabilă. Nu mai puţin de 2500 de artişti din 50 de ţări şi 5 continente au participat din 1995 încoace la Festivalul şi Concursul „Hariclea Darclée”, precum şi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco în anii dintre o ediţie şi alta a Competiţiei.

         Anul acesta, vin la Brăila tineri cîntăreți din 18 țări ale lumii. „Numărul record de 200 de concurenţi din acest an întăreşte acel credo formulat de mine adeseori, conform căruia nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decît cântul”, declară Mariana Nicolesco.

         Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée” de la Brăila, ediţia 2017, va începe pe 25 iulie cu Deschiderea Festivă şi Concertul Inaugural susţinut de laureaţii Premiului I şi, respectiv, al Marelui Premiu Darclée, soprana Silvia Micu şi tenorul Ioan Hotea, acompaniaţi la pian de Alexandru Petrovici.

         În paralel cu competiţia de canto, vor avea loc următoarele evenimente: pe 29 iulie, conferinţa cu videoproiecţii susţinută de muzicologul şi medicul foniatru Dr. Stephan Poen pe tema „Din nou despre Gloria Muzicii: Omagiu lui Nicolae Herlea la 90 de ani de la naştere”; pe 3 august, concertul  pianistului Matei Varga – un omagiu la centenarul Dinu Lipatti; în 4 august, reprezentaţia cu opera I Pagliacci de Leoncavallo, operă în care au triumfat pe scenele lumii Hariclea Darclée, Nicolae Herlea, dar şi Mariana Nicolesco; pe 5 august, tradiţionalul concert extraordinar de pe Esplanada Dunării, la care iau parte laureaţii Concursului „Darclée” cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu” şi a Orchestrei Festivalului „Darclée”, dirijor Marco Balderi; pe 6 august, Gala Laureaților actualei ediții a Concursului Internațional de Canto „Hariclea Darclée”.

        Lista integrală a operelor și autorilor cu mențiunile de rigoare referitoare la operele compuse pentru vocea sa și la interpretările în premieră absolută sau în premieră locală de mare importanță arată astfel: Daniel Auber La Muette de Portici (Luisa); Georges Bizet Carmen (Carmen); Arrigo Boito Mefistofele (Margherita); Alfredo Catalani La Wally (Wally) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro alla Scala din Milano la 20 ianuarie 1892; Alexis Catargi Enoch Arden (Ammie Lee) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premnieră absolută la Teatrul Național din București în 1904;Isidore De Lara Amy Robsard (Amy Robsard) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Opera din Montecarlo în aprilie 1897; Gaetano Donizetti Don Pasquale (Norina); Gaetano Donizetti L’elisir d’amore (Adina); Gaetano Donizetti Linda di Chamounix (Linda);Gaetano Donizetti Lucrezia Borgia (Lucrezia); Gaetano Donizetti Maria di Rohan (Maria); Alberto Franchetti Cristoforo Colombo (Isabella di Aragona, Ikuamota) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Genova, la 6 octombrie 1892; Michail Glinka Ivan Susanin (Vania) – operă interpretată în premieră pentru Franța, la Nisa, în 1890; Carlos Gomes Condor (Odalea) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro alla Scala din Milano la 21 februarie 1891; Carlos Gomes I Guarany (Cecilia); Charles Gounod Faust (Marguérite); Charles Gounod Romeo și Julieta (Julieta); Jacques Halévy La Juive (Rachèle); Ruggero Leoncavallo I Pagliacci (Nedda) – operă interpretată în premieră pentru România, la București în 1903; Ruggero Leoncavallo Zaza (Zaza); Luigi Mancinelli Hero e Lenadro (Hero) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Madrid, în 1897; Pietro Mascagni Cavalleria rusticana (Santuzza) – operă interpretată în premieră pentru România, la București în 1891; Pietro Mascagni L’amico Fritz (Suzel) – operă interpretată în premieră pentru Teatro Della Pergola din Florența în 1891 și în premieră la București în 1910; Pietro Mascagni Iris (Iris) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro dell’Opera din Roma, la 22 ianuarie 1898, în premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 19 ianuarie 1899 și în premieră la București în 1908; Pietro Mascagni I Rantzau (Luisa) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro della Pergola din Florența la 10 noiembrie 1892 și în premieră la Teatro dell’Opera din Roma la 26 noiembrie 1892; Jules Massenet Le Cide (Chimène) – debutul în Italia și premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 26 decembrie 1890; Jules Massenet Manon (Manon); Jules Massenet Thaïs (Thaïs); Giacomo Meyerbeer L’Africaine (Selika); Giacomo Meyerbeer Les Huguénots (Regina, Valentine) – în premieră pentru România, la București, în 1897; Wolfgang Amadeus Mozart Don Giovanni (Zerlina); Giovanni Pacini Saffo (Saffo) – premieră pentru Teatro dell’Opera din Roma la 28 octombrie 1911; Ubaldo Pacchierotti Eidelberga mia (Catina) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1909; Ettore Panizza Aurora (Aurora) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1909; Giacomo Puccini Manon Lescaut (Manon Lescaut) – operă compusă pentru vocea sa și intepretată în premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 27 martie 1897; Giacomo Puccini La Bohème (Mimì) – operă interpretată la premieră pentru America la Teatro Colon din Buenos Aires, în 1896 și în premieră pentru România la București, la 15 ianuarie 1903; Giacomo Puccini Tosca (Floria Tosca) – operă compusă pentru vocea sa și în cadrul căreia, aria sopranei, Vissi d’arte, a fost scrisă la sugestia artistei pe baza indicațiilor sale muzicale; a fost interpretată la premiera absolută de la Teatro dell’Opera (Constanzi) din Roma, la 14 ianuarie 1900 și la premiera de la Teatro Regio din Torino la 20 februarie 1900, Teatro alla Scala din Milano la 17 martie 1900, Lisabona la 19 ianuarie 1901, București la 18 ianuarie 1902 și Montecarlo la 28 martie 1903; Luigi & Federico Ricci Crispino e la Comare (La Comare); Gioacchino Rossini Guglielmo Tell (Matilde d’Absburgo); Gioacchino Rossini Stabat Mater (Soprano); Anton Rubinstein Demonul (Tamara); Camille Saint-Saëns Proserpina (Proserpina); Richard Strauss Der Rosenkavalier (Marschalin) – premieră pentru Italia la Teatro dell’Opera di Roma, la 14 noiembrie 1911; Ambroise Thomas Hamlet (Ofélie); Ambroise Thomas Mignon (Mignon); Pietro Vallini Il Voto (Maria) – operă compusă pentru vocea sa și interpretată în premieră absolută la Teatro dell’Opera di Roma, la 27 noiembrie 1894; Giuseppe Verdi Aida (Aida); Giuseppe Verdi Un ballo in maschera (Amelia); Giuseppe Verdi Otello (Desdemona); Giuseppe Verdi Rigoletto (Gilda); Giuseppe Verdi Simon Boccanegra (Amelia-Maria) – premieră pentru Teatro dell’Opera din Roma, la 17 mai 1892; Giuseppe Verdi La Traviata (Violetta Valery); Giuseppe Verdi Il Trovatore (Leonora); Richard Wagner Die Meistersänger (Eva); Richard Wagner Lohengrin (Elsa); Richard Wagner Tannhäuser (Elisabeth) – premieră pentru Teatro alla Scala din Milano la 29 decembrie 1891 și pentru Teatro Colon din Buenos Aires în 1897;

            Articole biografice

          Vă mai amintiți de…Haricleea Darclée, 27 aprilie 2010, Eliza Zdru, Adevărul ;Farmecul tulburător al unei voci, 8 martie 2011, Loreta Popa, Jurnalul Național; Gioconda numita Darclee, 2 octombrie 2006, Loreta Popa, Jurnalul Național; Mandru ca sunt roman: Hariclea Darclee, soprana careia Puccini i-a dedicat opera Tosca, 27 noiembrie 2012, Victor Pitigoi, Ziare.com; Hariclea Darclee a fost privighetoarea din Carpati, 1 martie 2004, Jurnalul Național;BNR pune în circulație o monedă dedicată sopranei Hariclea Darclée, 28 iulie 2010, Amos News; Hariclea Darclée, privighetoarea din Carpați care a încântat capitalele lumii, 20 august 2008, Ion Mitican, Ziarul Lumina; Suspinele unei mari artiste – Hariclea Darclee, Natasa Galche, Formula AS – anul 2010, numărul 933

Viile de la Cotnari

         La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.

Ion Hartulary-Darclée (n. 7 iulie 1886, Paris, Franța -d. 2 aprilie 1969, București, România) a fost un dirijor și compozitor român, singurul fiu al sopranei Haricleea Darclée și a lui Iorgu Hartulary.

A studiat cu maeștri de seamă, ca André Gédalge, Xavier Leroux și Charles-Marie Widor.

S-a întors în țară în plină maturitate creatoare și a activat, ca dirijor al Orchestrei simfonice a Radiodifuziunii, timp de un sfert de veac, la alcătuirea și formarea artistică a orchestrei de studio. Între timp, a continuat să compună.

Este autor de opere și operete (Amorul mascat, Capriciu antic, Amazoana, Miracolul cameliilor, Zig-Zag, Operetta, Margery), muzică vocal-simfonică (poemul Visul lui Bălcescu), simfonii (Vârful cu dor) precum și suita Picturi de Grigorescu

                                                10-15 decembrie 2017

       Din volumul OBELISC Album-Dicţíonar, pp.405-415, OPERA OMNIA, de Ion N. Oprea, TipoMoldova, 2018. Ion N. Oprea, 13 iunie 2019.