Angela BURTEA, Brăila: La mulţi ani tuturor acelora care vă aplecaţi zi de zi asupra cuvintelor, rostuindu-le frumos, întru bucuria cititorilor!

DE ANUL NOU

Mâine e Anul Nou, apoi Sf. Vasile, sărbătoare mare, plină de lumină dumnezeiască, dătătoare de putere. Încerc să-i redescopăr strălucirea şi aroma venită din vremea copilăriei. Nu reuşesc! E prea departe! O las pe mai târziu, poate mi s-or mai limpezi minţile!
Alerg prin oraş pentru ultimele cumpărături. Mă amestec printre semenii mei, încercând să le înţeleg pornirile. Magazine aglomerate, oameni nervoşi, cărora le sare ţandăra din te miri ce, precupeţi puşi pe speculă, hoţi de buzunare cât cuprinde, copii care scâncesc de frig şi de drum lung.
Ajung în piaţă. Intru în sectorul lactate. Stau o clipă locului. Îmi place să-i privesc pe ţărani cum îşi ademenesc cumpărătorii cu produsele lor. Îmi aduc aminte de mama. În fiecare an făcea plăcinte cu răvaşe de Sf. Vasile. Doamne, cât aşteptam momentul în care să-mi încerc norocul! E drept că nu prea ştiam eu ce înseamnă norocul, dar prinsesem că trebuie să fie ceva de bine! Ce vremuri!
O caut cu privirea pe Lina, o ţărancă de-a mea, de la care cumpăr brânză şi smântână. Nu-i! Plec mai departe spre fructe. Mă uit la feţele comercianţilor. Nu-mi plac! Mă îndrept spre locul unde sunt adevăraţii producători. Puţini, dar mai sunt! Samsarii i-au înăbuşit de tot! Mă opresc o clipă în loc, iau seama şi-i recunosc. După chipuri şi mâini. Chipuri brăzdate de vreme şi mâini muncite, pline de bătături. Vreau să cumpăr mere şi pere. Găsesc un negustor şugubăţ. Îmi place! Seamănă cu tata! Facem vorbele, mai glumim puţin şi iată sacoşa încărcată. Mă-ntorc s-o găsesc pe Lina. A venit! A-ntârziat că nu s-a-nţeles cu bărba-su de dimineaţă. „A băut, nebunu’! îmi spune ea. I-a rămas drojdia la cap!” Zâmbesc! Lina era fată bună! De! Se mai încurcă omu’!
Ies la aer. Nu mai trebuie să cumpăr nimic! Greutate mare n-am, aşa că merg pe jos o bucată de drum. Aerul tare al iernii îmi face bine. Oi fi semănând cu mama! Ei îi plăcea să trebăluiască prin curte, făcându-şi loc printre nămeţii de zăpadă, căci era omăt destul în vremea copilăriei mele şi nimeni nu se speria de el. Lumea era bucuroasă, căci grâul Bărăganului nostru domnea sub plapuma moale şi binefăcătoare, iar noi, copiii, chiuiam din zori şi până seara, într-o veselie fără seamăn. Acum s-a dus. S-a dus şi omătul, s-a dus şi biata mamă! Şi parcă a luat cu ea tot frumosul de odinioară!
Nici colindătorii nu mai sunt cei de demult! Dar nu i-am uitat! Veneau cete, cete, cântau după putinţă şi voinţă şi ne plăcea. Mă-nghesuiam adesea spre uşă să dau eu darurile colindătorilor. Şi tare mai îmi plăcea când printre cei care colindau se afla şi câte un flăcău care-mi gâdila inima de drag! Mi se-mbujorau obrajii de plăcere, el îmi făcea ocheade, iar mama se făcea că nu observă. De, vremuri care au vremuit frumos, altfel nu m-ar fi scormonit acum, pe drumul tranziţiei!
Trece un tramvai, mai trece altul. Eee, şi multe alte maşini! Lasă-le să treacă! îmi zic. Mai merg şi eu pe jos împreună cu mine şi cu gândurile mele. De mult timp n-am mai fost împreună! Am mers cu alţii şi m-am risipit laolaltă cu ei. Nu s-a meritat întotdeauna, dar cale de ales n-am avut! Acum e altceva. Vorbesc cu mine, pe limba mea. Culmea, mă şi înţeleg! Nu-i rău!
Mâine e Anul Nou! Apoi „Sf. Vasile”, sfânt mare şi drept, zi de sărbătoare! Se-nnoieşte lumea, mă-nnoiesc şi eu! Vreau gânduri calde şi frumoase care să primenească plăcut sufletele semenilor mei, vreau sclipire în priviri care s-aducă zâmbete şi mai vreau sănătate şi iertare de păcate! De, om sunt şi eu!
La mulţi ani tuturor acelora care vă aplecaţi zi de zi asupra cuvintelor, rostuindu-le frumos, întru bucuria cititorilor!