Gruia COJOCARU

Nicio crimă nu justifică altă crimă. Legea talionului funcționează onest doar atunci când ești dispus să lupți uzând de energiile tale, nu când cerșești sprijin de pe la vecini ori de la te miri ce alianțe de conjunctură!

Rusia a declanșat operațiunea militară specială în Ucraina. A fost justificată invazia? Da, din punctul lor de vedere, câtă vreme mare parte din Ucraina le-a aparținut, iar NATO s-a apropiat amenințător de zona de interes a Federației Ruse. Nu, din perspectiva Occidentului și a majorității ucrainenilor – mai puțin a comunității rusofone – invazia a fost un act criminal, de o brutalitate incalificabilă.

Așadar, reacția față de invazie se justifică sau nu, în funcție de unghiul de convergență pe care l-ai asimilat. Având un plan – atac, apărare, contraatac –, logica războiului funcționează implacabil. Când însă violezi femeile pe care le-ai prins în invazie, războiul își arată plenar hidoșenia. Pe de altă parte, când capturezi invadatori și-i castrezi ca pe vierii din complexele zootehnice de suine, demonstrezi că ești la fel de abominabil ca inamicul tău!

Asasinarea Dariei Dughina – fiica unuia dintre ideologii Kremlinului – căreia i-a explodat mașina în trafic, pare o victorie a Ucrainei, care, prin serviciile secrete a demonstrat că are suficientă vitalitate. Să ajungi în capitala inamicului și să pui la punct un atentat terorist nu e la îndemâna oricui. Însă, când adaugi la castrarea, bătăile și umilirea rușilor un atentat criminal, căruia i-a căzut victimă o rusoaică autentică – febrilă susținătoare a spiritului triumfător rus – l-ai atacat pe Marele Urs în substanța sa profundă. Din punctul meu de vedere, abia acum Vestul a pus bazele eșecului, fără drept de apel, în războiul pentru integritatea Ucrainei!

Moscova va transforma – pe termen scurt și mediu –  imaginea Dariei Dughina într-un simbol la fel de puternic ca Ioana d’Arc a Franței. Eroină a Rusiei, va fi simbolul redeșteptării spiritului războinic și cuceritor al rușilor. Restul nu are importanță, nici măcar adevărul… Că ar fi mâna unei ucrainence din serviciile lor secrete, intrată în Rusia prin Estonia și fugită după atentat prin același stat baltic – după cum susține FSB-ul rusesc – e cu atât mai grav pentru Țările Baltice. Că ar fi creația unui așa-zis grup clandestin, care-ar opera în patria lui Putin e nerelevant. Pentru rusul neaoș, Ucraina este responsabilă și trebuie să plătească! (Mai târziu vedem și de baltici!)

Pe de altă parte, un atentat la un astfel de nivel – unde politologul Aleksandr Dughin s-ar părea că era vizat – nu putea fi opera unor ageamii, ci brațul unor servicii specializate, care (probabil) fac agenda Kievului, ori poate pe cea a Moscovei… E (iarăși) de așteptat ca Moscova să ducă intensitatea atacurilor în Ucraina la un nou nivel greu de suportat. Paradoxal, Kremlinul a primit în urma acestui atentat o nouă gură de oxigen, care va justifica orice pierderi umane și materiale de aici și până la victoria finală. 

Dacă mai aveam ușoare dubii, acum s-au spulberat: dacă rușii vor să cucerească întreaga Ucraină, o vor îngloba în colosul lor, dacă nu acceptă să-și asume (și) zona vestului, care le e extrem de ostilă, tot la latitudinea lor e. Acum însă spiritul rus s-a redeșteptat deplin, iar dacă SUA își mută fundamental centrul de interes în zona Asia – Pacific, după cum e de anticipat în următorii ani, Țările Baltice au deja motive de îngrijorare. Joncțiunea strategică cu enclava Kaliningrad, din vechea Prusie Orientală, a devenit (cred) abia acum un obiectiv consistent în politica externă pentru Kremlin. Dar acest obiectiv nu poate fi atins decât prin cucerirea balticilor.

Vom vedea!

Crima despre care-am făcut vorbire mă duce cu gândul la leadership-ul european, asupra căruia, tangențial, m-am pronunțat și cu alte ocazii. Știu că din colțul de lume din care emit vocea mea n-are mare rezonanță, dar asta nu mă împiedică să am convingerea că națiunile care-și ung în departamentele de politică externă oameni cu un strop de cunoaștere a Istoriei pot întreține mai ușor relații lucrative cu alte entități statale. Dac-ar fi fost vorba despre românii de azi, un atentat de acest tip ar fi îngrozit și scările de bloc, zugrăvite cu fum de mititei și udate pe la colțuri prin distilarea berii la pet. Dar i-a vizat pe ruși – bețivi vârtoși și leneși cât încape, când e pace, dar harnici și necruțători, când războiul le atacă esența, spațiul personal! Oare campania lui Napoleon, din anul 1812, n-a însemnat nimic în mentalul european?! Au uitat vesticii că incendierea Moscovei – nu contează cine-a pus focul, important a fost că acolo erau trupele franceze! – i-a mobilizat atât de profund pe ruși, încât dezastrul invadatorilor a fost aproape total?! Apoi, eșecul zdrobitor al Operațiunii Barbarossa – unde trupele naziste au încercat să cucerească Uniunea Sovietică, începând cu vara lui ’41 – n-ar trebui să fie astăzi un avertisment?! Or, dacă trăim (doar) în prezent – protejați de lecțiile de psihologie, care (uneori) șterg senin memoria – Istoria și-a uitat cursul albiei?!?

N-aș vrea să generalizez, nici să dau cu lingurița. Mai curând aș opta pentru un exercițiu de imaginație: să ne închipuim o întâlnire între ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, și omologul său german, Annalena Baerbook. Care-ar putea fi fondul discuției, confortabil pentru tânăra doamnă ecologistă, de altfel femeie apetisantă pentru o nemțoaică – câte împunsături de ac sunt necesare pentru realizarea unui goblen de mărime medie, sau care-ar fi timpul optim de fierbere pentru două porții de spaghete, menite să-ți încânte papilele gustative, în preambulul unei seri suculente?…

Merge și-așa, câtă vreme sacrificăm meritocrația surâzând în așternutul politic al alianțelor guvernamentale.

Gruia Cojocaru