Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    De la un timp, de Stelian Platon

    De la un timp
    Stelian Platon

    regretatului poet Gabriel Stănescu
    plecat recent de lângă noi

    De la un timp, îmi pare că aud
    Clopotul vestind, ca un bun profet,
    Silabisind cu glas casant şi crud,
    Că-n toamnă mai dispare un poet.

    Se lăsa pioasă o tăcere,
    Când Sapho îl primea-n legenda sa,
    Poemul său de patimă şi miere
    În casa nemuririi-l aşeza.

    Uscate-s ramuri tot mai sângerii,
    Iar chipu-mi este mai împovărat,
    Stele de-argint se sparg când tu nu vii,
    Poetul meu trudit, de ce-ai plecat?

    Scrisoare mamei
    Stelian Platon

    Ce rar mai poartă astăzi vântul,
    Miros de pâine de acasă,
    Pe drumuri mi s-a încleiat cuvântul
    Şi-n colţ, scrisoarea mea e roasă.

    De-aici, dintre pereţi străini,
    Gândul mi-e-mpietrit spre tine;
    Tot cauţi în lătrat de câini,
    Poştaşul cu o veste ce nu vine.

    Cu ochii stinşi,întrebători,
    Când zeii din rugăciuni căzură,
    Mă cauţi printre călători,
    Cu scrisoarea prefăcută-n zgură.

    Şi-acolo sus, lângă fereastră,
    Pe unde zorii se strecoară întâi,
    Unde aşezai icoana noastră,
    În lungă rătăcire tu rămâi.

    Plânge teiul nostru-n poartă,
    Spre cer bătrâne braţe-ntinzi,
    Pe margine fântâna este spartă,
    Iar pomii în grădină suferinzi.

    Mă răstignesc aducerile-aminte,
    Când simt în talpă iarba udă,
    Doresc pe-ai noştri din morminte
    Şi satul care-mi este rudă.

    Trec albe păsări mari, de ger
    Şi iarna nu se mai termină.
    Pe-aici eu mă destram stingher
    Şi-mi eşti icoană de lumină.

    Din câte osândiri m-ai scos,
    Ţipând în disperări cu voce spartă.
    De-ndepărtări mi-e chipul ros
    Şi-atât mai văd; cum plec din poartă.

    Icoana în perete se destramă;
    Plângând subţire-ntr-un ungher,
    În fiecare noapte treci o vamă,
    Cu ruga ta, urcându-te la cer.

    Fiecare clipă e o şoaptă rece,
    Şi cioburi de stele confete de durere;
    Un zeu de fum printre luceferi trece,
    Te văd acolo mamă,învinsă de tăcere.

    A câta risipire?
    Stelian Platon

    Pescăruşii doar, pătează bolta moartă;
    Ciocurile sorb apusul greu din apă.
    Noaptea traversează sonuri moi pe clape,
    La geam, Isus Hristos cu degetul îmi bate.

    Târziu, se-adună zorii în straie de hermină,
    Din coasta răstignită a răsărit lumină.
    Un madrigal plutea în taina de departe,
    Precum piciorul sfânt, care venea pe ape.

    Va fi din nou o cină şi iarăşi taină mare
    Şi trădătorul, altul, plătit de alt păgân;
    A câta risipire şi grea crucificare,
    Mai poţi răbda, Isuse-poporule român?!



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5