De la un timp
Stelian Platon

regretatului poet Gabriel Stănescu
plecat recent de lângă noi

De la un timp, îmi pare că aud
Clopotul vestind, ca un bun profet,
Silabisind cu glas casant şi crud,
Că-n toamnă mai dispare un poet.

Se lăsa pioasă o tăcere,
Când Sapho îl primea-n legenda sa,
Poemul său de patimă şi miere
În casa nemuririi-l aşeza.

Uscate-s ramuri tot mai sângerii,
Iar chipu-mi este mai împovărat,
Stele de-argint se sparg când tu nu vii,
Poetul meu trudit, de ce-ai plecat?

Scrisoare mamei
Stelian Platon

Ce rar mai poartă astăzi vântul,
Miros de pâine de acasă,
Pe drumuri mi s-a încleiat cuvântul
Şi-n colţ, scrisoarea mea e roasă.

De-aici, dintre pereţi străini,
Gândul mi-e-mpietrit spre tine;
Tot cauţi în lătrat de câini,
Poştaşul cu o veste ce nu vine.

Cu ochii stinşi,întrebători,
Când zeii din rugăciuni căzură,
Mă cauţi printre călători,
Cu scrisoarea prefăcută-n zgură.

Şi-acolo sus, lângă fereastră,
Pe unde zorii se strecoară întâi,
Unde aşezai icoana noastră,
În lungă rătăcire tu rămâi.

Plânge teiul nostru-n poartă,
Spre cer bătrâne braţe-ntinzi,
Pe margine fântâna este spartă,
Iar pomii în grădină suferinzi.

Mă răstignesc aducerile-aminte,
Când simt în talpă iarba udă,
Doresc pe-ai noştri din morminte
Şi satul care-mi este rudă.

Trec albe păsări mari, de ger
Şi iarna nu se mai termină.
Pe-aici eu mă destram stingher
Şi-mi eşti icoană de lumină.

Din câte osândiri m-ai scos,
Ţipând în disperări cu voce spartă.
De-ndepărtări mi-e chipul ros
Şi-atât mai văd; cum plec din poartă.

Icoana în perete se destramă;
Plângând subţire-ntr-un ungher,
În fiecare noapte treci o vamă,
Cu ruga ta, urcându-te la cer.

Fiecare clipă e o şoaptă rece,
Şi cioburi de stele confete de durere;
Un zeu de fum printre luceferi trece,
Te văd acolo mamă,învinsă de tăcere.

A câta risipire?
Stelian Platon

Pescăruşii doar, pătează bolta moartă;
Ciocurile sorb apusul greu din apă.
Noaptea traversează sonuri moi pe clape,
La geam, Isus Hristos cu degetul îmi bate.

Târziu, se-adună zorii în straie de hermină,
Din coasta răstignită a răsărit lumină.
Un madrigal plutea în taina de departe,
Precum piciorul sfânt, care venea pe ape.

Va fi din nou o cină şi iarăşi taină mare
Şi trădătorul, altul, plătit de alt păgân;
A câta risipire şi grea crucificare,
Mai poţi răbda, Isuse-poporule român?!