Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    POESIS, STELIAN PLATON

    POESIS
    Stelian Platon
    Românul Român la New York

    Cu sperana că îmi veţi publica aceste poezii, îmi exprim recunoşti şa trimiţîndu-vă mulţumiri şi sincere aprecieri pentru revista „Luceafărul”, născută în perimetrul copilăriei marelui nostru Eminescu. Acest „colet” de dor pornind din îndepărtatul New York, de unde zilnic îmi imaginez, ce-o mai face ţara mea.
    Cu mult respect Stelian Platon

                            20.10.2010
     

    Voi părinţi…

      Aşchii de dor sunt purtate de vânt,
    Cum risipa mă poartă pe aspru pământ,
    Departe, în alte lumi… singurătate
    Cu veşti, şi drumuri netede, spre moarte.

    Durere, lacrimi,suferinţă, teamă…
    Se aprind lumini să mă caute, mamă,
    Prin cerul de toamnă spuzit cu scântei
    Şi luceferi goi, căzuţi în ochii mei.

    O briza jeluia pe strâmbe ramuri,
    Din soare se scurgeau uscate flamuri,
    La piept un fulger parcă tot strângeam,
    Albi copaci dezrădăcinaţi sorbeam.

    Voi părinţi, trăiţi în moarte pân’ la cap,
    Fărâmiţaţi în bezna udă, bolovănoasă,
    Căutându-vă înfrigurat unde să sap?
    Părinţii mei, poate sunteţi cu îngerii la masă!

    Mai vin
       
      Mai vin în vis şi iară rup îndepărtarea…
    Simt ce trandafiri sunt la tine-n gând,
    Şi acele păsări blânde, călătoare,
    Ne vor împărtăşi din zborul lor rotund.

    Şi iară se va umple cerul de lumină.
    Eu de pe terasa mică fără flori,
    Privesc cum Luna este singura regină,
    Pe cerul somnoros căptuşit cu nori.

    Vom îmbătrâni de atâta fericire,
    Iar şoaptele vom pierde într-un mic decor…
    E misteru-acesta o ademenire,
    Şi adâncire este în clipele ce dor.

    Aş vrea să cred că dragostea e-o vină,
    Şi că ea loveşte sub umărul meu stâng,
    Viaţa a decis să-mi fie prea puţină,
    Şi te-a sculpt în mine ca să pot să plâng

    Cântecul cerşetorului

    Un cerşetor mergea pe drumuri
    Şi bătea din poartă-n poartă;
    Ducea în rugăciuni durerea
    Şi în toiag întreaga-i soartă.

    Se aşeza în colţ de stradă,
    Bătrân proscris de Dumnezeu,
    Din când în când un ochi să-i vadă
    Braţul tremurând şi greu.

    Lumea n-are timp să-l vadă,
    Icoanele şi le-a vândut
    Şi e doar umbră trecătoare,
    Pe lângă trupul lui durut.

    Într-o zi căzu în stradă
    Şi se zbătu cuprins de frică,
    Iar cu o mână tremurândă
    Strângea la piept icoana-i mică.

    Şi se făcea…

    Azi-noapte te-am visat iubire.
    Zburând, cercam prin aer să înot
    Şi în zadar pe-o sabie subţire
    Desculţ, treceam cu ideal cu tot.

    Azi-noapte te-am visat tăcută.
    Strivind lumina de pe nuferi moi,
    Trasai cu linii mari sfârşitul
    Şi-un zid al neputinţei între noi.

    Şi se făcea că-n gest pripit,
    Ai tăinuit un gând pe clape,
    Iar eu mergeam pe fier topit
    Desculţ, ca un profet pe ape.

    Se-ncremenise-n ramuri Luna,
    Sfios se cuibărise-n palma mea;
    Tu mă priveai şi mă priveai într-una
    Şi se făcea… şi se făcea…

    Voi reveni copac

    Gândurile-s tot mai rupte,
    Lacrima e tot mai mare,
    Jalea umbrelor mă mustră,
    Bântuită-i orice cale.

    La acest sfârşit de seară,
    Ce putem pune-n cuvânt,
    Unde ne-am lăsat părinţii
    De se-aud ca sub pământ?

    Parc-ar fi o altă lume
    Şi grădina e de lut
    Satul e plecat de-acasă,
    Un alt hotar e dedesubt.

    Parcă ieri privea din poartă
    Mama şi bătrânul tei;
    Astăzi frunza lui se-mbată
    Cu roua din ochii ei.

    Pe mine îşi culcă umbra
    Casa noastră şchiopătând,
    Rugăciuni abandonate
    Mă aşteaptă murmurând,

    Ard cuvinte răsturnate
    Ca nisipul în pustie,
    Iar în golul meu din suflet,
    Nici nu ştiu ce se mai scrie.

    Păsări grele de-astă vară
    Vor veni să mă petreacă,
    Când se-apropie din ceruri
    Cel cu Luntrea să mă treacă.

    Eu cel de azi şi cel de ieri
    Sunt o cumplită asemănare,
    Şi nici unul nu se teme
    De-această lungă legănare.

    Cădelniţându-mi plopii-preoţi
    Drumul ars de paşii sorţii,
    Mă întorc în ascunziş
    Înconvoiat sub ţărmul nopţii.

    Supus mereu de zodii triste
    Legilor din cer cumplite,
    Voi reveni copac în toamnă,
    Cu frunzele neliniştite.

    Vin corbii

    Din cer venea răscoală neagră,
    Bizar strigau triburi de ciori,
    Veneau din lumi ce nu există,
    Potop de aripi negre-n zări.

    Vin corbii! Lăcrimând sălcii bătrâne,
    Măsurau tăceri pe lacul dezbrăcat;
    Toamna şi Iarna două zâne bune,
    Bat la geamul meu înstrăinat.

    Biserici cu turnuri înfipte în nori,
    Sorb în clopot frigul de metal,
    Zări de plumb, cumplite aşteptări,
    Rod sub cer destinul meu total.

    Nu vii! Doar tu nu vii, s-auzi în ploi,
    Lugubra muzică expresă,
    Cum salcia suspină despletită-n vânt
    Si uneori cum plâng fără adresă.

    Dor de părinţi

    Istoria se scurge pe turnuri în jos,
    Oştenii şi caii frenetic dansează;
    Planeta încearcă un ultim reproş,
    Veacul se-nchide şi sângerează.

    Şoferul anunţă următoarea oprire,
    Când în clepsidră timpul e zgură.
    Mă paşte o nuntă ca o prevestire
    Mireasa mă cere în altă trăsură.

    E ora când lui Nimeni de mine îi pasă,
    Când cuvintele încă atârnă în dinţi,
    Când o istorie pe umeri ne-apasă,
    Şi scurm în pământ când mi-e dor de părinţi.

    De n-ar fi cer

    O toamnă lăcrimează îndelung peste livezi,
    Frunzele se împleticesc pe trotuare,
    Amirosea a umbre înalte în amiezi
    Şi pe gutuile uscate prin sertare.

    Pune-ti o dorinţă, noaptea o să vină
    Şi noi vom da o fugă în eternitate.
    Strugurii se crapă, şiroind lumină,
    Şi sânii tăi miros a două mere coapte

    Să nu te îndoieşti de rugăciune,
    Ci treci prin lacrimi drumul înapoi.
    De n-ar fi cer, n-ar fi nici departare
    Şi nici nemăsurare dincolo de noi.

    Aş vrea să strig, dar glasul mi se frânge.
    Din negură se-ntoarce, parcă, murmur blând,
    Din neam în neam acelaşi clopot plânge
    Toamna într-un muritor de rând.

    N-a mai rămas nimic neprofanat,
    Irosirea noastră tremură-n cuvânt,
    Fiecare zi e-o trecere-n păcat
    Şi fiecare zi ne-mbracă cu pământ.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5