ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit la redacție: 17 Ian. 2018, ora 19:30
Autor: Dorina RODU, redactor șef
Publicat:  17 Ian. 2018, ora 20:30
Editor: Ion ISTRATE

Editura care își terfelește numele…

De Ziua Culturii Naționale, la Zilele Eminescu, 15 ianuarie 2018, la Botoșani a avut loc omagierea și sărbătorirea Luceafărului poeziei românești, în cadrul căreia a fost decernat şi Premiul Naţional de Poezie  Mihai Eminescu, unul dintre cele mai importante premii pentru poezie din țară. În cadrul acestui eveniment editura Cartea Românească a ținut să premieze anumiți scriitori pentru activitatea ce au desfășurat-o în anul 2017. Printre acești scriitori care au fost premiați se numără și domnișoara Iancu Medeea, o autoare care a fost premiată pentru volumul Delacroix este tabu: suita românească. Până aici, toate bune și frumoase, însă, dezgustul a început când această autoare a ținut să citească o „poezie”, creație proprie, pe scena Casei Tineretului. Bineînțeles, că mulți dintre spectatori, scandalizați și dezgustați, de acele așa-numite versuri, au părăsit sala.

Stau și mă întreb cum și de ce a fost premiată această autoare plină de frustrări și complexe, de o astfel de editură care se vrea a avea un anumit prestigiu în această țară. Îmi pare nespus de rău că această  poetesă a ajuns pe acea scenă, tocmai de ziua lui Mihai Eminescu. Acele versuri nu doar că au scandalizat oamenii care erau de față la eveniment, dar din punctul meu de vedere reprezintă o blasfemie, o nerozie și o jignire adusă atât județului, comunității, cât și către tot ceea ce înseamnă poezie în adevăratul sens al cuvântului. Mesajul este cu totul distorsionat, inadecvat, needucativ și chiar nu își avea locul la un astfel de eveniment care, până la urmă, reprezintă Ziua Culturii Naționale; acele versuri și acel mesaj transmis de autoare îl pot omagia pe Mihai Eminescu?! Pot ele, în vulgaritatea lor, să aducă elogiu culturii naționale?! Respectul pentru tot ce au făcut înaintașii noștri pentru literatura românească și pentru cultura noastră poate fi manifestat prin asemenea „versuri” imorale?! Eu cred cu desăvârșire că răspunsul este un NU categoric. Într-adevăr, să zicem că a fost un manifest „feminist” (mă întreb ce feminitate poate avea o femeie cu asemenea exprimări?!), așa cum a declarat autoarea, dar cred că putea să folosească un limbaj mai adecvat, ținând cont măcar de faptul că în sală se aflau atât copii cât și oameni în vârstă. Dacă acele exprimări ale gândului înseamnă evoluție poetică (sau orice tip de evoluție), prefer să fiu o conservatoare înapoiată, care apreciază, în primul rând, bunul simț. Și, cum acestea nu ar fi fost parcă de-ajuns, directorul editurii Cartea Românească, Călin Vlasie, consideră că publicul botoșănean este învăţat cu un alt tip de poezie, mai moale, mai calmă, în dulce grai moldovenesc. […] Publicul botoşănean este mai altfel, este mai conservator, nu este un public experimental. Domnule C. Vlasie, dacă publicul nu a acceptat acele cuvinte vulgare și argotice, nu înseamnă că oamenii nu acceptă poezii mai puțin „calme”, mai acide, sau poezii manifest cu mesaje dure sau efervescente, din contră le acceptă, dar să fie poezii care să nu conțină expresii de la periferia limbii române și, cel mai probabil, nu era locul și nici timpul unui asemenea limbaj josnic și lipsit de demnitate. Vă asigur domnule șef de editură, că botoșăneni v-au dat, deja, un calificativ! Nu am curajul și nu-mi stă în demnitate să vi-l aduc la cunoștință! E asemănător versurilor pe care le-ați promovat ca o provocare, un atac la memoria literară a nației noastre.

Poate că numele acestei autoare, Iancu Medeea, este un nume predestinat până la urmă. Vă amintiți de tragedia „Medeea” scrisă de Euripide? Ei bine, această tragedie o are ca personaj pe Medeea, o vrăjitoare care, în numele răzbunării își sacrifică propriii copii și săvârșește și alte crime odioase. Ura nemărginită și necondiționată a Medeei lui Euripide este destul de asemănătoare cu ura exprimată printr-un limbaj la fel de „estetic” ca sentimentul în sine, al Medeei Iancu, o tânără cu „versuri” pline de frustrări, care pe scena unde a fost premiată, a batjocorit pur și simplu evenimentul cultural al unei națiuni întregi.

Dar poate că am înțeles totul greșit și ea doar a vrut să se axeze pe estetica urâtului, așa cum a făcut Tudor Arghezi, doar că într-un mod mai „modernist” și mai „feminist”. E departe de așa ceva….