Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Debut la Luceafărul. Nicolae ROTARU: HITLER ȘI CEI DOI CUMNAȚI

 Primit pentru publicare: 21 febr.2015.
Autor: Nicolae ROTARU.
Publicat: 22 febr.2015.

 Debut la Luceafărul
N Rotaru-DeclaratiadeavereNICOLAE ROTARU

n.28 mart.1950, în comuna Leordeni, județul Argeș

Jurnalist, Profesor Universitar Dr., General (rez), membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști şi al Cercului Rebusist Club XXI Bucureşti.
A fost ofițer de transmisiuni în Jandarmeria Română, director al revistei Pentru Patrie (editată de MAI) și profesor universitar la Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul şi Universitatea Hyperion.
Este Cetățean de Onoare al comunei Leordeni, Argeș.

Activitatea publicistică și literară:
– a publicat și condus revista ,,Pentru Patrie”;
– a fost omologat de trei concursuri de debut – romancier (Ed. Eminescu, 1982), poet (Ed. Cartea Românească, 1984) şi povestaş (Ed. Facla, 1985) -;
– a publicat peste 100 de cărți de beletristică (epică, lirică, pamflet, eseistică etc.), literatură de specialitate (comunicare, psihosociologie, management etc.);
– în prezent pregătește romanul generațiilor de duși şi rămași din lumea rurală, ,,Satul de sub sat” la Ed. ANIMV.

*

HITLER ȘI CEI DOI CUMNAȚI

Când trăia Gogu Dahalea, vecinul lui, Rilă Hancu i-a botezat boii Lenin și Stalin, cu accentul pus, la amândoi, pe /i/. Acum, când Dahalea nu mai e, iar Rilă, din prostul Văii Seci, a ajuns gospodarul cel mai avut al cătunului, cumpărându-şi la rându-i cal și căruță, și-a botezat roibul Hitler. Numai ce-l auzi, dimineața, când pleacă unde are de dus-adus ce-a furat noaptea (lemne, dovlecei, porumb, pietriș), cum se adresează cârlanului:

— Ho, încet, Adolf, tată. Ocși-napoi! Ptrîîî…

Apoi, după ce dă indicații Ionelei, nevastă-sa care-l petrece până la gârlă cu șușoiul în brațe, mai strigă o dată parcă pentru impresie artistică:

— Gata, băiatu’. Hai, Hitler! Înainteee!

Și căruța se urnește, apucă pe drumul Curmăturii, iar cei școliți, ca mine, ori cu războiul la activ, ca Marin Șchiopu, se miră că Rilă nu e încă arestat și luat la întrebări de Sterescu, polițaiul care l-a înlocuit pe milițianul Zoltan Negulici. Și pentru că și-a botezat mârțoaga cum și-a botezat-o, și că se folosește de salutul nazist: Heil, Hitler! De fapt, căruțașul analfabet, zice cum se aude „Hai, Hitler!” Adică își îndeamnă bidiviul la drum.

În dimineața aceea de martie, lotrul n-a mai avut noroc: chiar i-a ieșit în cale agentul principal Sterescu și l-a întrebat de actele însoțitoare ale materialului lemnos din căruță:

— Știe domn primar Ceainic, domn șef! eschivă, după învăț, Hancarezul.

— Da?! Ce știe? C-ai intrat azi noapte pe proprietatea domnului Ștefan Trucală, cetățean de onoare al comunei și ai retezat fără marcă treizeci de arbori de esență tare?

— Nu e de la nea … pardon, de la domn Fane… E de la Tarifă, din exploatarea Ocolului Toporoveni… pară hoțul experimentat.

— Bine… Indiferent de unde e, tot furt se cheamă. Să vedem … Uite c-a răspuns … „Domn primar? … Scuze… Sterescu … Da… Vă deranjez c-am prins un delincvent în flagrant delict… Da… Hancu Rilă… Are căruța plină și declară că dumneavoastră i-ați ordonat să taie… Da… Neagă c-ar fi tăiat din … da… potrivit reclamației… el zice c-ar fi tăiat din punctul de exploatare la Tarifă… Cu știrea dumneavoastră… Da… E aici … Am înțeles…

— Da, domnul Hancu: se confirmă. Ai dreptate. Domnul primar a zis să tragi căruța în curtea postului de poliție, să descarci marfa și să-l așteptăm amândoi până vine dânsul…

— Am înțeles… Să trăiți…

În mai puțin de-o jumătate de ceas hoțul a descărcat cei 30 de arbori. A deshămat calul, i-a pus un braț de fân dinainte și a intrat în clădirea postului.

— Gata, Rilă?! întrebă Sterescu.

— Gata, domn șef.

— Bine. Semnează aici!

— Păi ce-i aia, șefu’?

— Proces-verbal de constatare, ce să fie?

— Dar…

— Restul, când va veni domn primar. Îl anulează și gata. Ne descărcăm amândoi… Până una alta, intră în camera asta…

Rilă se codi. Îl privi suspicios pe polițist.

— Hai, îndrăznește! O cunoști doar. Nu aici l-a încarcerat Zoli Negulici pe Iisus Christos, iar tu l-ai păzit așa de bine, încât reținutul a evadat?

Făcuse vâlvă pățania cu acel bărbos prins, noaptea, în zona bisericii cu un crucifix, o icoană veche și un potir de argint asupra sa. Fiind cam ciupit, milițianul l-a anchetat, cel reținut s-a dat Iisus reîntrupat în om după ce a coborât dintr-un desen de pe zidul bisericii de secol XVII. Persoană de sprijin și om de încredere al milițianului de atunci era tot Rilă, infractorul de acum. L-a păzit așa de bine, încât reținutul bărbos ce se dădea Christos a evadat.

Acum, el este bietul acuzat și osândit cu arestul și nu vede cum ar putea evada dintr-o încăpere fără fereastră și cu grilaj de fier la ușa zăvorâtă. Dacă nu vine primarul Ceainic să-l salveze, situația se-ngroașă, că acest Sterescu se pare că nu glumește. Nici n-avea cum să vină primarul, de vreme ce-i spusese la telefon omului legii să-și facă datoria, fiindcă unsul (cu alifiile furtișagului) minte de-ngheață apele. El crede că dacă i-a făcut cândva unele servicii – e drept, tot la limita legalității – acum poate să-și permită orice cu … complicitatea primului gospodar al obștei.

Ei, bine Ceainic îi transmisese lui Sterescu să-i dea o lecție lotrului din Valea Seacă. Ceea ce și făcuse marele plutonier reșapat.

— Am o veste proastă pentru tine, dragă cetățene Hancu G. Rilă… îi zice când îl scoase din celula „Mântuitorului”.

— Aoleo, domn șef mă pișa … mă iertați …. mă aia pe mine dacă mai ședeam puțin.

— Aha… Du-te și te aia, unde știi și vino să-ți spun bucuria…

Întors de la WC, Rilă află că va trebui să taie și să spargă lemnele din curtea postului, fiindcă domnul primar, care abia pe seară va veni de la Pitulești, unde e cu o delegație străină, le vrea tocate mărunt pentru școala de surdo-muți de pe ulița gării Lerodeni.

— Domn ‘tonere, mie-mi miroase a mişto… Eu cred că vă bateți joc de mine … îndrăzni Hancu.

— Așa crezi tu? Bine! Atunci o să chem echipajul să te ducă pentru 29 de zile plus restul, cât va hotărî judecătorul, la mititica răcoroasă. Nici nu-l mai deranjez pe domn primar: îi voi raporta deseară. Foarte bine! Ai dreptate: tu nu ești om să-ți speli păcatele prin muncă în folosul societății. Pușcăria se recomandă celor ca tine. Poate că greșesc fiindcă nu sunt jurist, dar eu înaintez dosarul și pe cel reținut. Am scăpat și să am grija ta, să te țin în cătușe, să-ți asigur o gustare acolo și-o cană cu apă, să nu mori!

— Gata, domn șef, le sparg … asta e: cine e prost plătește. Dar dacă-mi pui cătușe cum mai țin toporul?

— Nu-ți pun că locul e supravegheat cu ochiul ăla care te pune pe ecran la Pitulești, plus că Gogu Dia care e în post de pază abia așteaptă să te dea în primire dacă încerci s-o fentezi, ca să-l iert de amenda pe care o merită c-a mers și beat și fără lumini pe bicicletă.

Lui Rilă zis Joagărul îi ghiorăiau mațele. Măsură grămada cu bușteni din priviri. Pentru prima dată îi păru rău că s-a lăcomit să taie atâția arbori. Calul care terminase nutrețul necheză ușor. Ca din întâmplare, în curtea postului își făcu apariția Jonglerul, cumnatul lui Rilă. Polițistul se făcu că-l ia la refec:

— Ce e, magraonule. Ți s-a făcut dor de celula lui Mesia? E liberă. A liberat-o domnul Hancu, aici de față. Apropo. El are ceva treabă la post, așa că te roagă, te rog și eu să iei căruța și să i-o duci acasă. Spune-i Ionelei, nevasta lui și cumnata ta, că va întârzia mai mult în seara asta, că-l așteptăm pe domn primar, care are o treabă cu el.

Jonglerul, uns cu alifiile hoției, ca și Rilă, răspuns militărește „am înțeles”, înhămă calul și plecă, mulțumit, că nu el e cel reținut și pus să taie lemne la greu.

Rilă se-apucă de treabă. Nu-i era chiar greu: spaima lemnului are forță și dibăcie. Dar avea să taie cam doi metri cubi de bușteni. Muncă, nu glumă.

Când a revenit în Valea Seacă, seara târziu, Jonglerul l-a întâmpinat zeflemitor:

— Rilă, apă i-am dat la iapă, dar nutreț n-am avut de unde, iar s-o las prin tarlalele lui Hoarnă, cum faci tu, n-am avut curaj. Ia zii, ce-ai pățit?

— Du-te-n mă-ta! rosti cumnatul celuilalt hoț. Vezi că am o bănuială! Să nu cumva să rezulte că tu m-ai dat în primire la milițist, că dracu e al tău…

— Ce-ai mă, ești nebun? Cum să te dau? Și cu ce? Știu eu ce-ai făcut? Că altădată mă luai și pe mine la vreun pont, mai câștigam și eu o lovea… abătu vorbele și bănuielile insul cu școala penitenciarului absolvită curs de zi, nu cu suspendare cum se-ntâmplă cu marii infractori de azi.

— Bine. Lasă-mă-n durerea mea.

Și Jonglerul l-a lăsat pe Joagăr în durerea lui. Care, durere, n-a … durat mult. La miez de noapte i-a bătut în geam lui cumnatu-său:

— Hai, mă!

— Unde.

— În Brașnița. Hai să umplem o căruță cu stejeriș.

— Păi…

— Păi, ce?

— Nu ţi-e frică?

— De ce? De cine? Am bilet scris de la primar. Vii? Jumi-juma. Trebuie duse la o babă-n Ciocești.

— Gata, frate! Înhamă-l pe Adolf.

Și au plecat, pe Valea Voinii, în sus spre pădurea Brașnița. După vreo două ore, cine venea, singurel, fără căruță, pe Curmătură? Rilă. S-a oprit direct la post. L-a sculat pe Sterescu. Polițaiul a ieșit în izmene:

— Ce e mă? Ai venit să toci și restul de lemne?

— Domn șef, am venit să spun că fac moarte de om…

— Ce-ai zis, mă?! zise omul legii uitându-se după pistol.

— L-ați trimis pe Jonglerul să-mi ducă acasă calul și căruța și el s-a dus direct în Brașnița, a umplut-o de două ori cu lemne și le-a dat la țiganii din Cotu Malului.

— Ce vorbești, mă?

— Eu vreau să spun asta şi domnului primar și la delegația de străini care sunt în vizită, c-am înțeles că sunt veniți chiar pe probleme de mediu.

— Cin’ te crede, măi Rilă? Tu, infractor, hoț de codru, pârăști că altul face la fel?!

— Dacă nu mergeți acum, cu mine, în Brașnița, mă duc singur, omor și calul dar îl ucid și pe el. Am avut grijă să-l leg de căruța plină cu bușteni. Dacă nu cumva m-a ajutat vreo haită de lupi şi nu mai e nevoie să-mi fac păcate cu el.

— Mă, tu ești nebun? Dacă bat drumul până acolo și mă minți, te-mpușc.

— Dar dacă nu?

— Dacă nu, ce?

— Dacă Jonglerul e legat de roata căruței ca Horia, Cloșca și Crișan, iar Hitler e priponit de altă roată?

Șeful de post s-a echipat val vârtej, a pornit mașina, l-a luat și pe Rilă și-n mai puțin de o jumătate de ceas erau în Brașnița. Da, Rilă nu mințise. Cumnatu-său era mai mult mort, decât viu… Calul, nicărieri, Delicventul abia putu îngăima câteva vorbe.

— Unde e, mă Hitler? întrebă Rilă.

— A mâ … a mânca… l-a … lupii! … zise arătând înspre un desiș al pădurii, după care leșină.

Sterescu armă pistolul. Rilă simți cald pe cracul pantalonilor. Jonglerul era în lumea viselor. La lumina lanternei, cei doi văzură resturile calului. Nici diabolicului Rilă nu-i veni să creadă. Avusese gura aurită când adusese vorba de lupi. Gândi: „Mai bine-l mâncau pe el, decât să mă fi lăsat fără mârțoagă!”

Sterescu luă legătura cu ajutorul său. Undeva, dinspre fundul pădurii se-auziră urlete: semn că haita își poate face din nou apariția. Scoase arma și trase două focuri. Ecoul spintecă liniștea dimineții care se căznea să se nască. Obiectul infracțiunii – căruța plină – era, făptașul – care dădu semne de viață după cele două percuții – era și el. Martorul – chiar păgubașul rămas fără cabalină – era. Condițiile pentru întocmirea procesului-verbal și de alcătuire a celui de-al doilea dosar erau. Șeful de post i-a cărat pe cei doi la sediu, pe Rilă l-a lăsat deocamdată, slobod, iar pe Jongleru l-a luat la întrebări.

— Tu-ți dai seama ce spui? Ce tâmpenii debitezi? Cum să fi plecat la furat amânoi, când el a stat unde stai tu și a dat cu subsemnatul, după ce a tăiat o căruță de lemne în spatele postului? O să te duci din nou unde ai mai fost. O să-i plătești și talanul lui Rilă și să te duci la biserică s-aprinzi lumânări c-ai avut noroc că nu te-au halit lupii. Până mă consult cu domn primar să vedem ce facem cu tine, să te pregătești să tai mărunt toate lemnele acolo, în Brașnița și să le urci în căruță. Trimit eu pe cineva, poate chiar pe Rilă cu un alt cal să scoată căruța din pădure și să le descărcați aici, lângă cele tocate de cumnatu-tău. Ai neclarități?

— Nu, domn șef.

— Atunci la treabă. Uite, vă fac la amândoi o favoare: vă repede la locul faptei mașina poliției. Succes!

— ?!

— Rilă!

— Ordonați, dom șef.

— Treci pe la Hoarnă și vezi că-ți împrumută calul diseară să aduci lemnele tăiate de Jongleru aici. Ca un cumnat bun ce ești, poate-i dai o mână de ajutor. Că trebuie să strângă bani să-ți găsească un alt Hitler. Acum, poate-l botezi și tu Musolini sau, dacă e iapă, Maria Tereza…



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Cu mult respect, felicitări și sincere urări de bine, d-le NICOLAE ROTARU!

  2. NERO spune:

    O proza pe care o druiesc femininelor de mărtisor şi cu care Luceafarul ma onoreaza, mai ales ca-n aceasta luna rotunjesc 13 lustri de existenta terestra! Multumesc gazdelor si primului cititor care a accesat revista inaintea mea! Succes si stralucire, Luceafarul!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5