Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

Flori înflorind

Autor: lnvitaţie la lectură

 

Flori înflorind


 

Și florile înflorind încep să cadă
Le-au strâns prea strâns sărutările de mâini
Nici iubirea ta nu mai știu dacă este originală
Ma cert cu mine ca să aflu cine sunt.
Sărutarea care plânge se cheamă înviere
Pădurea din pădure se cheamă amurg
Ce adânc taie cuțitul arcuit în mine..
Taie și flori frumoase, abia înflorind.
Inelul de pe deget te strânge, femeie, puțin
Îmbracă-te, femeie, cu zăpadă mai subțire
La noi în casă va veni un colind
Hai să-l servim cu țuică tare de Rădeni
Scoate, femeie, și colacul împletit în bucăți de veac
Din beciul stelar scoate vinul cel bun
Aveai și o plăcintă gustoasă cu dovleac
Băieții n-au mai sunat, ori n-au credit încă
La soba cu lemne să-mi faci un ceai din flori de liliac
Hai să ținem colindul măcar o noapte
Să vadă și el cât de străin eu sunt.
În afară de colind mai am timpul din mine
Și niște cuvinte frumoase ca niște flori înflorind.

 

Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor:

Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu