Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Decalajul dintre învățământul urban și cel rural – stereotipuri și realitate

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.5 (149), Mai 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Decalajul dintre învățământul urban și cel rural – stereotipuri și realitate

Primit pentru publicare: 07 Mai 2021
Autor: Gruia COJOCARU, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 07 Mai 2021
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Decalajul dintre învățământul urban și cel rural – stereotipuri și realitate

În societatea românească a ultimelor decenii, există percepția că învățământul rural e la ani lumină în spatele celui urban, unde calitatea e dimensiunea care cristalizează rotund procesul instructiv-educativ. Argumentele celor care susțin plusul educației din mediul urban, față de cel rural sunt următoarele: calitatea resurselor curriculare de bază, reprezentate de manualele școlare și de mijloacele de învățământ, care asigură predarea-învățarea și evaluarea sunt deficitare în școala rurală, la fel și resursele didactice scrise, o raritate fiind volumele de psihopedagogie și pedagogie, ghidurile metodologice, dicționarele, enciclopediile. De asemenea, bibliotecile din școlile rurale sunt cât se poate de palide, nu asigură suportul necesar studiului școlar. Pe de altă parte, susțin cei care analizează decalajul dintre învățământul urban și cel rural, nu putem vorbi, în cazul celui din urmă, despre dialoguri cultural-educaționale între elevi-profesori și oameni de cultură de calibru ori despre pachete software educațional accesibile, utile în diversificarea consumurilor culturale din această rețea școlară. Ultimul argument e legat de calitatea resursei umane de la catedră, în general superioară în sistemul de învățământ urban, datorită interacțiunilor cultural-educaționale, care împiedică plafonarea, blazarea, limitarea orizontului. 

Mai putem adăuga factori de natură economică, sărăcia e un fenomen specific lumii rurale, iar de aici și până la excluziunea socială mai e un pas, procesul instructiv-educativ fiind profund perturbat. Ca urmare, elevii care, după gimnaziul rural, urcă treptele afirmării în școala din lăuntrul orașului sunt, mai ales în primă fază, tratați discriminatoriu de către unii profesori, care-și manifestă direct disprețul față de educația generată de învățământul de la sate. Expresii de tipul: voi, ăștia de la țară sunteți needucați, proști și mirosiți a grajd! le cunosc din vremea când urmam cursurile liceale, dar, cu mici înflorituri, mi le-a livrat recent și a mea fiică, încă liceană… Percepția se modifică doar dacă acei elevi reușesc să performeze în relație cu elevii care au urmat doar cursurile de învățământ în școli din mediul urban. 

Personal, ca om din sistemul educațional, care de trei decenii urmăresc evoluția acestuia, aș zice că nimeni nu te împiedică să achiziționezi materialul didactic de specialitate dorit. Nu suntem în anii postdecembriști când, de pildă, pentru a studia Fundamentele psihologiei trebuia să-l cauți pe universitarul Mielu Zlate la Sala de lectură a Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din București, singura instituție păstrătoare a volumului. Astăzi, în orice librărie prăpădită, dintr-un oraș obscur, găsești zeci de volume ale regretatului doctor în psihologie, la prețuri accesibile. Cât despre interacțiunea cu oamenii de cultură, se știe că în orice zonă a țării sunt personalități care, de regulă, răspund pozitiv la invitația școlii într-un moment festiv, dincolo de pandemie, evident. Că noi alegem să-i ignorăm, ține de tipul de management educațional practicat, nu de coordonatele spațiale în care gravitează școala. Avem, de exemplu, lideri marcanți ai intelectualității românilor nord-bucovineni din Ucraina, care introduc cu bucurie elevul de gimnaziu ori liceu în istoria complexă a Bucovinei și în mozaicul cultural din vatra pădurilor de fag, însă trebuie le solicităm sprijinul. Nu în ultimul rând, câtă vreme accesul la internet e o realitate comună, pachetele de software sunt o prezență relativ constantă și în învățământul rural.

  Acum, după ce m-am străduit să demontez câteva stereotipuri, constat că, totuși, rezultatele elevilor din învățământul rural sunt modeste comparativ cu cele ale elevilor din învățământul urban. Altele sunt motivele, însă pentru a le descifra trebuie să fac apel la istorie. E nevoie să coborâm până în anii ’50 ai secolului trecut, când începe exodul tinerilor din mediul rural înspre centrele industriale în efervescență heirupistă. Trebuie precizat că Reforma învățământului din anul 1948, care a pus bazele alfabetizării reale în România, i-a plasat pe toți copiii din țară pe picior de egalitate în sfera educațională. După acest moment, odată cu exodul, se pune întrebarea: cine au fost cei care, de regulă, au plecat din vatra satului spre marele oraș, cum observa Preda? Pe de o parte, au părăsit universul rural cei care căzuseră în pauperitate și, pe de altă parte, cei care au descoperit în școala rurală scânteia învățării și erau dornici să exploreze alte spații, nu doar cel bătătorit de generații pe ogorul străbun. Foarte rar în acele vremuri adolescenții cu ceva pregătire alegeau să rămână în lumea satului. Dacă însă, datorită dificultăților financiare, părinții tăiau aripile copiilor, forțându-i să rămână în bătătura casei, aceștia din urmă își duceau cu încrâncenare trauma toată viața,  făcând orice efort astfel încât, peste ani, copiii lor să se rupă de viața dură de la țară. Cei mai mulți, prin continuarea studiilor, au ajuns muncitori destoinici, dar și ingineri, profesori, actori, medici, arhitecți ș.a.m.d.  

Aproape toate energiile umane valoroase pe care lumea satului le-a emanat cu generozitate de-a lungul timpului au fost captate de universul urban. Iar anii postdecembriști nu fac excepții. Au (re)venit în primă instanță o serie de tineri în sate, fericiți că li s-a retrocedat pământul strămoșesc, dar copii lor, după frecventarea școlii din localitate, au luat drumul liceelor și universităților din spațiul urban, apoi și-au găsit loc de muncă în orașele țării ori în Occident. 

Mereu defensive, cu resurse umane împuținate, sărăcite de măsuri guvernamentale fără predictibilitate și coerență, comunitățile rurale abia dacă mai zămislesc pentru lăcașele lor educaționale mlădițe noi, care așteaptă nerăbdător să evadeze într-un areal cu oportunități sporite. Un studiu pe care de-a lungul timpului l-am realizat în școala rurală a revelat faptul că, până și elevii fără rezultate satisfăcătoare la învățătură, optau pentru un domeniu ocupațional din marile orașe, ori pentru a presta o muncă necalificată în vestul continentului. 

În cheia ecuației zugrăvite, rezultă limpede că mediul rural a fost și rămâne un furnizor permanent de resursă umană (cel mai adesea) de calitate pentru mediul urban și, implicit, pentru școlile din orașele patriei. Discuția despre cum nivelăm decalajul dintre instituția educațională din mediul urban cu cea din perimetrul satului pare, așadar, fără fundament. Paradoxul se impune însă și astăzi, când unii elevi din școala rurală obțin premii la olimpiade naționale și internaționale, devenind veritabili ambasadori ai învățământului românesc. Ei sunt nu doar o dovadă a veșniciei inteligenței naturii umane, ivită plenar din respirația satului, ci și certitudinea că prin efort și determinare înflorește imaginația creatoare, depășindu-se barierele de orice fel, ca-ntr-o corolă de minuni blagiană în care, la final, te-ntrebi: Nu știi că numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.664 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5