Decalog istoriografic despre comunitatea armenilor din Botoşani,
la şapte secole de existenţă neîntreruptă

          Doi intelectuali botoşăneni, Viorica Popa (fostă bibliotecară la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani) şi Florin Simion Egner (fost primar al oraşului Botoşani, în perioada 2000 – 2004, consilier local), urmaşii unor importante familii armeneşti din Botoşani şi, respectiv, Săveni, sunt iniţiatorii şi realizatorii unui important proiect istoriografic cu titlul final: O istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni, structurat în zece cărţi sau capitole, cum le-au numit autorii. Până acum (mai 2013) au fost editate patru cărţi, celelalte aflându-se deja la tipar sau în stadiu final de elaborare, pe masa (tastatura calculatorului!) autorilor. Cele prime patru titluri, în ţinute grafice foarte bune, imprimate pe hârtie semi-velină, cu imagini, hărţi, grafice etc. color şi alb-negru, lansate oficial la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani (Secţia de împrumut elevi – Cabinetul de Numismatică), la 14 mai 2013, sunt:
Istoria comunităţii armenilor din Botoşani (1045 – 2012), Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 114 p. Autorii au structurat demersul lor istoriografic în 16 sintetice capitole, cu un Cuvânt înainte, În loc de concluzii şi Referinţe bibliografice. Capitolele au următoarele titluri, care rezumă şi caracterul evenimentelor istorice prezentate: 1. Perioada 1045 – 1350. Primele migraţii armene. Aşezarea armenilor în Botoşani, până la construirea bisericii armene Sfânta Maria; 2. Biserica armeană din Botoşani de la 1350 – prima biserică creştin-ortodoxă din piatră din Botoşani, prima biserică armeană din România şi prima biserică cu serviciul religios continuu din întreaga diasporă armeană; 3. Colonia armeană din Botoşani de la 1350 până la atestarea documentară a oraşului. Târgul Botoşani înfiinţat de armeni; 4. Migraţiile armenilor în Moldova între 1418 – 1484. Mărirea continuă a coloniei armene în Botoşani până în secolul al XVII-lea; 5. Administraţia armeană proprie în Botoşani în perioada medievală, până la Regulamentele Organice. Perioada 1526 – 1820 (sic!); 6. Persecuţiile anti-armeneşti declanşate de domnitori ai Moldovei (1551 – 1671); 7. Prima perioadă de prosperitate. Construirea şi extinderea edificiilor bisericilor armeneşti din Botoşani între 1551- 1797; 8. A doua perioadă de prosperitate. Expansiunea economică a comunităţii armene în Botoşani până la Regulamentele Organice(sic!);  9. Privilegiile economice, civile şi politice acordate armenilor. Memoar-ul botoşăneanului Valerian Aritonovici; 10. Viaţa socială în comunitatea armeană din Botoşani până la Regulamentele Organice (sic!);  11. Evoluţia populaţiei armene în oraşul Botoşani. Recensămintele populaţiei armene; 12. Armenii în administraţia Moldovei şi a oraşului Botoşani. Perioada 1820 – 1944; 13. A treia perioadă de prosperitate. Comunitatea  armeană din Botoşani în perioada 1820 – 1894; 14. Perioada de declin a comunităţii armene din Botoşani (1894 – 1944); 15. Comunitatea  armeană din Botoşani în era comunistă. Perioada 1945 – 1989; 16. Comunitatea  armeană din Botoşani în zilele noastre. Perioada 1989 – 2012.
Paginile concluzive (pp. 112 – 113) rezumă principalele idei expuse de autori: emigrând din Hayastan (Armenia de astăzi), coloniştii armeni s-au aşezat „în Botoşani” începând cu „anii 1045 şi 1064”, ulterior şi în „anii 1239, 1313 şi 1342”; colonia armeană a construit la Botoşani o biserică din lemn, ulterior una din piatră, biserica Sfânta Maria, cu o pisanie datând din „1350”, dispărută ulterior; colonia armenească foarte mare la 1330 „a dat naştere târgului Botoşanilor”. Autorii au mai adăugat că „A scrie istoria armenilor din Botoşani înseamnă a scrie istoria Botoşanilor. O istorie a oraşului văzută din perspectiva unei colonii adoptate, puternică şi aducătoare de prosperitate. Bogăţia armenilor botoşăneni a însemnat bogăţie pentru oraşul Botoşani, pentru că armenii nu au luat nimic cu ei pentru a duce în alte părţi, dar au adus atâtea încât fiecare loc important în oraş poartă amprenta lor durabilă: case, astăzi monumente de arhitectură urbană; biserici monumentale; străzile armene şi spaţiile comerciale cu beciurile boltite în Piaţa Târgului; cimitire cu monumente funerare unice în Moldova; Piaţa Mare a oraşului. Armenii botoşăneni, prin eforturi prometeice, dar şi prin mijloace atât de comune, au înălţat condiţia oraşului Botoşani, care fără armeni ar fi rămas un loc mult mai puţin cunoscut”. O referire punctuală trebuie făcută la primarii armeni ai localităţii Botoşani, din ultima treime a secolului XIX şi prima jumătate a celui următor: Gheorghe Ciolac (1867, 1872), Ilie (Luţă) Ciolac (1890, 1898), Christian (Cristea) G. Ciomac (1927, 1928-1929), Ioan Missir (1931, 1941 – 1943). Autorii au utilizat 42 de Referinţe bibliografice (fonduri de arhivă, articole, studii, monografii, statistici, memorii), unele dintre ele enumerate incomplet.
Al doilea titlu din decalogul istoriografic armenesc este: Biserica armeană din Botoşani, o existenţă de peste şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 122 p. Folosirea singularului în titlul cărţii face trimitere la instituţia bisericii armene din Botoşani şi nu la biserica armeană ca element arhitectonic,  pentru că autorii prezintă trei lăcaşuri de cult armene şi o mănăstire ortodoxe, din Botoşani. Prima dintre ele este biserica Sfânta Maria (Sfânta Născătoare), construită în „1350”, conform părerii autorilor, cu o istorie interesantă (prezentate în capitolele: 1. Începuturile bisericii armene din Botoşani; 2. Mărturii şi izvoare care atestă construirea bisericii armene Sfânta Maria (Sfânta Născătoare) în Botoşani în anul 1350; 3. Cercetări arheologice privind atestarea perioadei construirii bisericii armene  Sfânta Maria (Sfânta Născătoare) din Botoşani; 4. Biserica Sfânta Maria (Sfânta Născătoare) din Botoşani – cea mai veche biserică armeană din diaspora; 5. Biserica Sfânta Maria (Sfânta Născătoare) din Botoşani în perioada 1350 – 1551; 6. Biserica Sfânta Maria din Botoşani în perioada 1551 – 1669; 7. Biserica Sfânta Maria din Botoşani după 1669. Funcţia de catedrală armeană. Reşedinţă episcopală; 8. Viaţa religioasă în parohia bisericii armene botoşănene Sfânta Maria).                                   Al doilea edificiu religios este biserica Sfânta Treime din Botoşani, construită din lemn în 1655 şi din piatră în 1795 (prezentată în capitolele: 9. Construirea bisericii Sfânta Treime din Botoşani. Perioada 1655 – 1797; 10. Biserica armeană Sfânta Treime din Botoşani între anii 1797 – 1945; 11. Clopotniţa Bisericii armene Sfânta Treime din Botoşani; 12. Viaţa religioasă la biserica armeană botoşăneană Sfânta Treime din Botoşani).
A treia biserică este Buna Vestire a cimitirului armenesc Eternitatea din Botoşani, construită în 1884 (prezentată în capitolul Biserica armeană Buna Vestire de la cimitirul armean Eternitatea din Botoşani). Cazul particular a fost biserica de lemn şi mănăstirea armenească Sfântul Axtentie din Botoşani, cu activitate religioasă între anii 1560 – 1655. Autorii au prezentat apoi Administraţia bisericii armene din Botoşani (pp. 102 – 108), Biserica armeană din Botoşani în perioada comunistă. Perioada 1945 – 1989 (pp. 108 – 114) şi Biserica armeană din Botoşani după comunism. Perioada 1989 – 2012 (pp. 114 – 121). În Referinţe bibliografice (fonduri de arhivă, articole, studii, monografii, statistici, memorii), autorii au inserat 23 de unităţi, unele dintre ele citate incomplet.
Şcoala armeană din Botoşani, o existenţă de şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 22 p., este titlul celei de-a treia cărţi din seria decalogului istoriografic armenesc despre armenii botoşăneni. Autorii au prezentat sumar cele trei şcoli ale comunităţii armeneşti din Botoşani. Prima dintre ele a fost şcoala armenească de pe lângă biserica armenească Sfânta Maria, întemeiată, presupun logic autorii, încă din secolul XV. Şcoala a devenit, din 1811, Şcoala publică armeană de băieţi, cu predare în limba armeană, iar după 1850 cu predare şi în limba română. Din 1858 a funcţionat la Botoşani Şcoala armeană de băieţi nr. 2, cu  predare în limba armeană şi în limba română, dar cu o existenţă efemeră, doar câţiva ani şcolari. În perioada 1866 – 1894 a funcţionat periodic la Botoşani Şcoala armeană de fete, susţinută financiar de Societatea armeană de binefacere Bratstva. Şcolile armeneşti din Botoşani erau susţinute material şi moral de comunitatea armenească din localitate, Societatea Patrioţilor (Azkasiraţh) şi persoane particulare, cu plata activităţilor didactice ale învăţătorilor şi profesorilor, chiria şi / sau cheltuielile de întreţinere a clădirilor, manuale şcolare, cărţi, rechizite, burse şcolare, îmbrăcăminte, încălţăminte etc. acordate elevilor nevoiaşi, orfani de unul sau ambii părinţi. În statisticile Inspectoratului Şcoalelor din Botoşani au figurat, în 1877 şi în 1888, două şcoli armeneşti în localitate, una de băieţi şi una de fete. După 1900 elevii armeni frecventează tot mai mult şcolile româneşti primare, secundare, liceale, pentru o cât mai folositoare şi rapidă integrare a lor în societatea românească. După 1945 – 1948 nu au mai existat şcoli armeneşti în oraşul Botoşani, elevii armeni frecventând şcolile româneşti de diferite grade.
Cimitirele armene din Botoşani, Tipografia Mediator, Botoşani, 2013, 118 p., este titlul celei de-a patra cărţi din seria decalogului istoriografic armenesc despre armenii botoşăneni, care completează informaţiile din Biserica armeană din Botoşani, o existenţă de peste şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 122 p. Autorii au prezentat noutăţi despre cimitirele conexe bisericilor armene din Botoşani: 1. Cimitirele armene în oraşul Botoşani şi vechimea lor (pp. 5 – 10); 2. Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Maria, primul cimitir ortodox  descoperit în Botoşani (pp. 10 – 30); 3. Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Treime (cimitir parohial) – (pp. 30 – 36); 4. Cimitirul Eternitatea. Biserica cu hramul Buna Vestire (pp. 36 – 108). Au existat, de asemenea, din diferite motive, cazuri de armeni înmormântaţi în cimitirul catolic (nemţesc) din Botoşani (5. Cimitirul nemţesc, legătura de veacuri a două naţii, pp. 110 – 115), în cimitirul românesc Eternitatea din Botoşani (6. Armeni înmormântaţi în cimitirul românesc, pp. 110 – 115), în cimitirele armeneşti din Bucureşti, Iaşi, Focşani, Cluj, Oradea, Buzău, Cernăuţi, Târgu Ocna (Armeni botoşăneni înmormântaţi în alte locuri. Români înmormântaţi în cimitirul armenesc Eternitatea, pp. 115 – 117). Optsprezece Referinţe bibliografice încheie excursul de memorie şi de pomenire al autorilor pe urmele armenilor înmormântaţi în Botoşani şi în alte localităţi româneşti.
Următoarele apariţii editoriale din seria O istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni sunt, în viziunea autorilor: 5. Case armene din Botoşanii de altădată; 6. Personalităţi armene din Botoşani; 7. Patrimoniul comunităţii armene din Botoşani; 8. Tradiţii şi obiceiuri armene din Botoşani; 9. Ajutorarea la armenii din Botoşani; 10. Documente din arhiva comunităţii armene din Botoşani.
Am lăsat deliberat, la sfârşitul acestei sumare prezentări a celor patru apariţii editoriale despre armenii din Botoşani, formularea unor opinii personale despre conţinutul lor ştiinţific. Voi sistematiza aceste opinii personale astfel:
–          anul „1045” al primei opriri a armenilor „la Botoşani” este total discutabil, nefiind amintit şi dovedit de nici un izvor istoric, de orice categorie, cunoscut până acum; exista pe atunci, la mijlocul secolului XI, aşezarea „Botoşani”, cu nucleul poziţionat undeva în perimetrul actual cunoscut al localităţii Botoşani?;
–          anul „1350” al construirii (reparaţiei?) bisericii armene de piatră Sfânta Maria din Botoşani este, de asemenea, discutabil, nefiind până acum atestat direct de nici un izvor istoric cunoscut; pisania în limba armeană medievală a bisericii a dispărut, neştiindu-se unde se află (dacă mai există!?) acum; pe de altă parte, Evanghelia armeană de la Caffa din 1354, aflată la biserica armeană de piatră Sfânta Maria din Botoşani până în 1954, care poate conţine informaţii despre amintitul edificiu de cult, se află acum la Ecimiadzin, în Armenia, investigarea ei fiind deocamdată imposibilă;
–          târgul Botoşani existent „la 1350”, cu o puternică colonie armeană, care a ridicat deja o biserică ortodoxă din piatră, este o ipoteză incitantă, seducătoare istoriografic, care schimbă unele coordonate cronologice ale însuşi procesului de formare a statului feudal Ţara Moldovei, dar care trebuie dovedită temeinic în viitor cu izvoare istorice; dovezile autorilor sunt indirecte, circumstanţiale, de fapt citări succesive din operele unor autori armeni şi străini;
–          „Târgul Botoşani întemeiat de armeni, la o răscruce de drumuri şi nod comercial” este o afirmaţie ce trebuie nuanţată, în sensul că armenii s-au aşezat într-o localitate deja întemeiată şi dezvoltată de autohtoni, de români adică, cu un statut economico – administrativ între sat şi târg, contribuind masiv la dezvoltarea schimbului de mărfuri de diferite categorii, existente în zonă, sau aduse din alte regiuni, organizând şi dezvoltând un „iarmaroc” etc.;
–          este foarte interesant de văzut şi de studiat obiectiv, ştiinţific,  Arborele genealogic al familiei armeneşti Capri, care „începe în anul 1211, anul stabilirii în Moldova”;
–          atestarea târgului Botoşani în 1401, într-un document emis de Alexandru cel Bun referitor la organizarea religioasă a episcopiilor moldoveneşti de la Botoşani şi Dorohoi, izvor istoric nedescoperit încă, dar menţionat în Cronica paralelă a Ţării Româneşti şi Moldovei, întocmită de Axinte Uricariul, ediţie şi studiu introductiv de Gabriel Ştrempel, Bucureşti, 1993, este o ipoteză care trebuie privită cu toată atenţia şi seriozitatea ştiinţifică;
–          în Moldova a existat şi s-a aplicat un singur Regulament Organic, cu rol de Constituţie a ţării, de la 1 / 13 ianuarie 1832, nu din „1820”;
–          la prima vedere, cele patru cărţi publicate până acum sunt lucrări de popularizare a subiectului tratat, neavând aparat critic; probabil când ele vor fi reunite în monografia proiectată şi promisă de autori, aparatul critic va fi aplicat în text.
Cu toate aceste aspecte perfectibile printr-o hotărâtă intervenţie ştiinţifică ulterioară, primele patru cărţi din decalogul armean, tipărite până acum, sunt paşi îndrăzneţi către finalizarea unui proiect istoriografic, la rândul său curajos. Proiectul va lămuri aspecte necunoscute / puţin cunoscute despre colonia armeană din Botoşani în ultimele şapte secole şi, nu în cele din urmă, pagini din istoria medie, modernă şi contemporană a localităţii Botoşani, prin utilizarea unor izvoare istorice inedite, nefolosite până acum: arhiva comunităţii armene, pietrele tombale din cimitirele armene, obiecte de cult creştin armene etc. Recomand autorilor, care nu sunt istorici de meserie, să colaboreze cu istorici de profesie pentru traducerea izvoarelor istorice armene din Botoşani, care pot oferi informaţii istorice preţioase, dar şi pentru asigurarea aspectului şi caracterului ştiinţific al monografiei O istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni. Deşi este prematur să mă pronunţ, nefiind publicate încă toate capitolele / cărţile viitoarei lucrări, cred că şi titlul amintit trebuie analizat cu atenţie: dacă accentul se pune pe localitatea Botoşani locuită (şi) de armeni, poate să rămână aşa; dacă accentul se pune pe armenii care locuiesc de cel puţin şapte secole în Botoşani, cred că trebuie reformulat: O istorie ilustrată a comunităţii armene din oraşul Botoşani. Bineînţeles, autorii vor decide forma finală a titlului viitoarei monografii.