Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Primul cvintet livresc despre istoria şi patrimoniul armenesc din Botoşani

Primit pentru publicare: 7 dec.2014.
Autor: Dan  PRODAN

Publicat: 8 dec.2014

 

Primul  cvintet  livresc  despre  istoria  şi  patrimoniul  armenesc  din  Botoşani

 

Picture1Titlul acestei prezentări de carte trimite la tomul Din istoria şi patrimonial comunităţii armene din Botoşani, vol. I, Botoşani, Tipografia Mediator, Botoşani, 2014, 535 p. elaborat de Florin Simion Egner şi Viorica Popa. Vol. I reuneşte primele cinci fascicole tematice referitoare la subiectul precizat în titlu, pe care le-am prezentat anterior în paginile revistei Luceafărul de Botoşani. Până în 2013 au fost editate cărţile din primul volum, celelalte fascicole, reunite în volumul al doilea, fiind deja trimise la tipar sau în stadiu înaintat de elaborare, pe masa (tastatura calculatorului!) autorilor.

Cele cinci prime titluri, în ţinute grafice foarte bune, imprimate pe hârtie semi-velină, cu imagini, hărţi, grafice etc. color şi albnegru, lansate oficial la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani, au fost: Istoria comunităţii armenilor din Botoşani  (1045 – 2012), Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 114 p. Autorii au structurat demersul lor istoriografic în 16 sintetice capitole, cu un Cuvânt înainte,  În loc de concluzii  şi Referinţe bibliografice. Capitolele au următoarele titluri, ce rezumă şi caracterul evenimentelor istorice prezentate: 1. Perioada 1045 – 1350. Primele migraţii armene.  Aşezarea armenilor în Botoşani, până la construirea bisericii armene  Sfânta Maria; 2. Biserica armeană din Botoşani de la 1350 – prima biserică creştin-ortodoxă din piatră din Botoşani, prima biserică armeană din România şi prima biserică cu serviciul religios continuu din întreaga diaspora armeană; 3. Colonia armeană din Botoşani de la 1350 până la atestarea documentară a oraşului. Târgul Botoşani înfiinţat de armeni; 4. Migraţiile armenilor în Moldova între 1418 – 1484. Mărirea continuă a coloniei armene în Botoşani până în secolul al XVII-lea; 5. Administraţia armeană proprie în Botoşani în perioada medievală, până la Regulamentele Organice. Perioada 1526 – 1820; 6. Persecuţiile anti-armeneşti declanşate de domnitori ai Moldovei (1551 – 1671); 7. Prima perioadă de prosperitate. Construirea şi extinderea edificiilor bisericilor armeneşti din Botoşani între 1551- 1797; 8. A doua perioadă de prosperitate. Expansiunea economică a comunităţii armene în Botoşani până la Regulamentele Organice (sic!); 9. Privilegiile economice, civile şi politice acordate armenilor. „Memoar”-ul botoşăneanului Valerian Aritonovici; 10. Viaţa socială în comunitatea  armeană din Botoşani până la Regulamentele Organice; 11. Evoluţia populaţiei armene în oraşul Botoşani. Recensămintele populaţiei armene; 12. Armenii în administraţia Moldovei şi a oraşului Botoşani. Perioada 1820 – 1944; 13. A treia perioadă de prosperitate. Comunitatea armeană din Botoşani în perioada 1820 – 1894; 14. Perioada de declin a comunităţii  armene din Botoşani (1894 – 1944); 15. Comunitatea armeană din Botoşani în era comunistă.  Perioada 1945 – 1989; 16. Comunitatea armeană din Botoşani în zilele noastre. Perioada 1989 – 2012.

Paginile concluzive rezumă principalele idei expuse de autori: emigrând din Hayastan (Armenia de astăzi), coloniştii armeni s-au aşezat „în Botoşani” începând cu „anii 1045 şi 1064”, ulterior şi în „anii 1239, 1319 şi 1342”; colonia armeană a construit la Botoşani o biserică din lemn, ulterior una din piatră, biserica Sfânta Maria, cu o pisanie datând din „1350”, dispărută ulterior;  colonia armenească foarte mare la 1330 „a dat naştere târgului Botoşanilor”. Autorii au mai adăugat că „A scrie istoria armenilor din Botoşani înseamnă a scrie istoria Botoşanilor. O istorie a oraşului văzută din perspectiva unei colonii adoptate, puternică şi aducătoare de prosperitate. Bogăţia armenilor botoşăneni a însemnat bogăţie pentru oraşul Botoşani, pentru că armenii nu au luat nimic cu ei pentru a duce în alte părţi, dar au adus atâtea încât fiecare loc important în oraş poartă amprenta lor durabilă: case, astăzi monumente de arhitectură urbană;  biserici monumentale;  străzile armene şi spaţiile comerciale cu beciurile boltite în Piaţa Târgului; cimitire cu monumente funerare unice în Moldova; Piaţa Mare a oraşului. Armenii botoşăneni, prin eforturi prometeice, dar şi prin mijloace atât de comune, au înălţat condiţia oraşului Botoşani, care fără armeni ar fi rămas un loc multmai puţin cunoscut”. O referire punctuală trebuie făcută la primarii armeni ailocalităţii Botoşani, din ultima treime a secolului XIX şi prima jumătate acelui următor: Gheorghe Ciolac (1867, 1872), Ilie (Luţă) Ciolac (1890,1898), Christian (Cristea) G. Ciomac (1927, 1928-1929), Ioan Missir (1931,1941 – 1943).Autorii au utilizat 42 de Referinţe bibliografice (fonduri de arhivă, articole, studii, monografii, statistici, memorii).

Al doilea titlu din decalogul istoriografic armenesc este: Biserica armeană din Botoşani, o existenţă de peste şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 122 p. Folosirea singularului în titlul cărţii face trimitere la instituţia bisericii armene din Botoşani şi nu la biserica armeană ca element arhitectonic,  pentru că autorii prezintă trei lăcaşuri de cult armene şi omănăstire ortodoxe, din Botoşani. Prima dintre ele este biserica Sfânta Maria (Sfânta Născătoare), construită în „1350”, conform ‚tradiţiei”, cu o istorie interesantă (prezentată în capitolele:  1. Începuturile bisericii armene dinBotoşani;  2. Mărturii şi izvoare care atestă construirea bisericii armene Sfânta Maria (Sfânta Născătoare) în Botoşani în anul 1350; 3. Cercetări arheologice privind atestarea perioadei construirii bisericii armene Sfânta Maria (Sfânta  Născătoare) din Botoşani; 4. Biserica Sfânta Maria (Sfânta Născătoare) din Botoşani – cea mai veche biserică armeană din diaspora; 5. Biserica Sfânta Maria (Sfânta Născătoare) din Botoşani în perioada 1350 – 1551; 6. Biserica Sfânta Maria din Botoşani în perioada 1551 – 1669; 7. Biserica Sfânta Maria din Botoşani după 1669. Funcţia de catedrală armeană. Reşedinţă episcopală; 8. Viaţa religioasă în parohia bisericii armene botoşănene Sfânta Maria. Al doilea edificiu religios este biserica SfântaTreime din Botoşani, construită din lemn în 1655 şi din piatră în 1795, prezentată în capitolele: 9. Construirea bisericii Sfânta Treime din Botoşani. Perioada 1655 – 1797; 10. Biserica armeană  Sfânta  Treime din Botoşani între anii 1797 – 1945; 11. Clopotniţa Bisericii armene Sfânta Treime dinBotoşani; 12. Viaţa religioasă la biserica armeană botoşăneană Sfânta Treime din Botoşani). A treia biserică este Buna Vestire a cimitirului armenesc Eternitatea din Botoşani, construită în 1884 (prezentată în capitolul Biserica armeană Buna Vestire de la cimitirul armean Eternitatea din Botoşani). Cazul particular a fost biserica de lemn şi mănăstirea armenească Sfântul Axentie din Botoşani, cu activitate religioasă între anii 1560 – 1655. Autorii au prezentat apoi Administraţia bisericii armene din Botoşani, Biserica armeană din Botoşani în perioada comunistă. Perioada 1945 – 1989 şi Biserica armeană din Botoşani după comunism. Perioada 1989 – 2012. În Referinţe bibliografice (fonduri de arhivă, articole, studii, monografii, statistici, memorii), autorii au inserat 23 de unităţi, unele dintre ele citate incomplet.

Şcoala armeană din Botoşani, o existenţă de şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 22 p., este titlul celei de-a treia cărţi din seria decalogului istoriografic armenesc despre armenii botoşăneni.  Autorii au prezentat sumar cele trei şcoli ale comunităţii armeneşti din Botoşani. Prima dintre ele a fost şcoala armenească de pe lângă biserica armenească  Sfânta  Maria, întemeiată, presupun logic autorii, încă din secolul XV, citând o referinţă despre apariţia unei şcoli pe lângă biserică, pe când ar fi existat o biserică din lemn, încă din secolul al XIII-lea, referinţă care nu poate fi însă confirmată documentar. Şcoala a devenit, din 1811, Şcoala publică armeană de băieţi, cu predare în limba armeană, iar după 1850 cu predare şi în limba română. Din 1858 a funcţionat la Botoşani Şcoala armeană de băieţi nr. 2, cupredare în limba armeană şi în limba română, dar cu o existenţă efemeră, doar câţiva ani şcolari. În perioada 1866 – 1894 a funcţionat periodic la Botoşani Şcoala armeană de fete, susţinută financiar de Societatea armeană de binefacere Bratstva. Şcolile armeneşti din Botoşani erau susţinute material şi moralde comunitatea armenească din localitate, Societatea Patrioţilor (Azkasiraţh) şi persoane particulare, cu plata activităţilor didactice ale învăţătorilor şi profesorilor, chiria şi / sau cheltuielile de întreţinere a clădirilor, manuale şcolare, cărţi, rechizite, burse şcolare, îmbrăcăminte, încălţăminte etc. acordate elevilor nevoiaşi, orfani de unul sau ambii părinţi. În statisticile Inspectoratului Şcoalelor din Botoşani au figurat, în 1877 şi în 1888, două şcoli armeneşti în localitate, una de băieţi şi una de fete. După 1900, elevii armeni frecventează tot mai mult şcolile româneşti primare, secundare, liceale, pentru o cât mai folositoare şi rapidă integrare a lor în societatea românească. După 1945 – 1948 nu au mai existat şcoli armeneşti în oraşul Botoşani, elevii armeni frecventând şcolile româneşti de diferite grade.

Cimitirele armene din Botoşani, Tipografia Mediator, Botoşani, 2013, 118 p., este titlul celei de-a patra cărţi din seria decalogului istoriografic armenesc despre armenii botoşăneni, care completează informaţiile din Biserica armeană din Botoşani, o existenţă de peste şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 122 p. Autorii au prezentat noutăţi despre cimitirele conexe bisericilor armene din Botoşani: 1. Cimitirele armene în oraşul Botoşani şi vechimea lor; 2. Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Maria, primul cimitir ortodox descoperit în Botoşani; 3. Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Treime (cimitir parohial); 4. Cimitirul Eternitatea. Biserica cu hramul Buna Vestire. Au existat, de asemenea, din diferite motive, cazuri de armeni înmormântaţi în cimitirul catolic (nemţesc) din Botoşani; 5. Cimitirul nemţesc, legătura de veacuri a două naţii, în cimitirul românesc Eternitatea din Botoşani; 6. Armeni înmormântaţi în cimitirul românesc, în cimitirele armeneşti din Bucureşti, Iaşi, Focşani, Cluj, Oradea, Buzău, Cernăuţi, Târgu Ocna (Armeni botoşăneni înmormântaţi în alte locuri. Români înmormântaţi în cimitirul armenesc Eternitatea). Optsprezece Referinţe bibliografice încheie excursul de memorie şi de pomenire al autorilor pe urmele armenilor înmormântaţi în Botoşani şi în alte localităţi româneşti.

Al cincilea volum al seriei armeneşti, care încheie primul cvintet tematic al monografiei Din istoria şi patrimoniul comunităţii armene din Botoşani, intitulat Case armene din Botoşani (Tipografia Mediator, Botoşani, 2013, 168 p.), a fost structurat în 10 capitole, cu subcapitolele respective: capitolele I – VI, Concluzii, Anexa nr. 1 (Propuneri pentru Rezervaţia de artă plastică Cimitirul armean Eternitatea), Bibliografia utilizată de autori, Addenda (Scurtă cronologie a istoriei armenilor în Botoşani, secolul XI – începutul secolului  XXI, întocmită de Florin Simion Egner). Construcţiile armenilor din Botoşani au fost în primul rând locuinţe private, obişnuite sau sofisticate, după averea şi poziţia socială a proprietarului în comunitatea armeană şi în societatea botoşăneană a secolului respectiv. Au urmat apoi clădirile de interes şi de utilitate publică, construite special sau găzduite în clădiri ridicate de armeni ori pe terenuri donate de proprietary armeni. Astfel, arhitectura prezentă a oraşului  Botoşani include clădiri armeneşti cunoscute de botoşănenii din generaţiile a doua şi a treia, dar necunoscute sau ignorate în tumultul vieţii cotidiene de tânăra generaţie, pentru care construcţiile  urbei în general, clădirile armeneşti în particular, constituie penultima grijă şi preocupare a zilei. Autorii, Florin Simion Egner şi Viorica Popa, urmând motto-ul auto-asumat: „Prin armeni descoperim istoria oraşului Botoşani”, au grupat clădirile armeneşti, dispărute sau încă existente, după criteriul geografic şi al utilităţii publice. Referitor la Ansamblul de case armeneşti din Mahalaua Armeană (catalogat ca Rezervaţia de arhitectură urbană „Cartierul armenesc”- R2), autorii au prezentat 11 „case”, începând cu Casa Maximovici – Alaci şi terminând cu Casa Truşchievici – Goilav, analizând stilul arhitectonic, perioada construirii, reparaţii – modificări arhitecturale structurale, completând cu date despre familia constructoare, situaţia juridică şi starea prezentă a construcţiei. A urmat apoi Capitolul al III-a, Ansamblul de case armeneşti din Mahalaua Sfântul Gheorghe (catalogat ca Rezervaţia de arhitectură urbană „Cartierul comercial al Târgului Vechi” – R1), în cadrul căruia autorii au prezentatalte 15 case armeneşti zidite în perioada: sfârşitul secolului XVIII – începutul secolului XX, de la Casa negustorilor armeni din Piaţa Sfântul Gheorghe până la Casa Enăşescu – Goilav. Unele dintre ele sunt încă „active” astăzi, altele au fost abandonate / părăsite, din motive pe care autorii le-au menţionat cu regret şi cu durere în suflet.

O altă zonă cu case armeneşti a fost segmentul topografic al actualului Bulevard Mihai Eminescu, de la intersecţia cu Str. Marchian spre ieşirea către Iaşi (Cap. IV, Alte case armene din Botoşani, catalogat ca Rezervaţia de arhitectură urbană „Zona rezidenţială” – R6). Sunt recenzate 11 clădiri, unele utilizate astăzi, cum ar fi cea care găzduieşte Direcţia de sănătate publică a judeţului Botoşani sau Casa Memorială „Nicolae Iorga”, ori altele parasite (Casa Ciolac, Casa Ion Ciolac etc.). Dar armenii au avut o contribuţie foarte importantă şi la edificarea unor clădiri de interes şi de utilitate publică: Teatrul „Mihai Eminescu”, Judecătoria de pace (Str. Cuza Vodă colţ cu Calea Naţională), Şcoala armeană din curtea Bisericii armene „Sfânta Maria”, Spitalul de copii „Filantropia” (intersecţia str. Bucovina cu Str. Nicolae Iorga), Spitalul de boli contagioase – Spitalul Militar (lângă Mănăstirea Popăuţi), Casa comunităţii armene (pe Str. Poştei). Sunt clădiri ale căror personalităţi arhitectonice şi instituţionale trebuie re-promovate şi re-personalizate pentru Municipiul Botoşani la începutul secolului XXI (Cap. V, Teatru, judecătorie, şcoală, spitale, farmacii construite de armeni în Botoşani). Case armeneşti care nu mai sunt (Cap. VI), posibilă parafrază a titlului cărţii de evocări a lui Nicolae Iorga, Oameni cari au fost, istoricul însuşi locuind în copilărie în casa armencei Ecaterina Ciolac de pe str. Liceului, este capitolul cel mai trist al cărţii. Au fost dărâmate, din varii motive, pe care autorii le-au enumerat cu regret, în a doua jumătate a secolului XX, casele construite de familiile Constantin Ciolac, Cerchez, Falinski, Sofian Goilav, Missir – Onicescu, Ţaranu – Jaba, sau Casa cu prăvălie (Str. Victoriei, nr. 12) ori Casa cu cerdac pe două laturi (Str. Dochia, nr. 3). Şi încă alte exemple ar putea fi adăugate… „Majoritatea caselor care s-au păstrat până astăzi, au concluzionat autorii, au fost construite de armeni în Botoşani, între anii 1786 – 1928. Perioada începe şi se termină cu construirea a două edificii emblematice de către comunitatea armeană din Botoşani. În 1786 s-a construit Şcoala armeană iar în 1928 a fost dată în folosinţă Casa comunităţii armene. Anul 1930 a însemnat în recensămintele locale, dar şi în documentele păstrate înarhive, o ieşire din primul plan al rolului acestei comunităţi locale”.

Comunitate importantă în Botoşani, etnia armeană a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea multi – sectorială a localităţii şi la completarea arhitecturală a ansamblului urbanistic  Botoşani cu edificii specifice, unele încă „în picioare” şi „active” în diferite domenii de activitate umană, clădiri care bucură ochii privitorilor, profani sau specialişti, dar toţi doritori să vadă şi să atingă trecutul de lângă ei; altele dărâmate, rămase doar în fotografii, desene, filme sau în memoria botoşănenilor din generaţiile a doua şi a treia, care se mai opresc astăzi cu nostalgie şi regret în dreptul unor locuri din oraş, rostind nostalgic pentru ei şi pentru alţii şi indicând cu mâna tremurândă de emoţie sau de bătrâneţe: „Aici a fost odată Casa…”. Conservarea valorilor arhitectonice şi spirituale armeneşti din Botoşani, înfiinţarea unui muzeu şi a unui „Lapidarium“ armene se impun cu necesitate în viitorul apropiat, pentru a combate uitarea care se aşază ca un linţoliu negru peste istoria armenilor din nordul Moldovei. La îndepărtarea uitării şi la rememorarea trecutului contribuie  şi Scurtă cronologie a istoriei armenilor în Botoşani, întocmită de Florin Simion Egner. Plecând de la motoul: „Prin armeni descoperim istoria oraşului Botoşani”, deja amintit anterior, autorul a realizat o schiţă a istoriei armenilor plecaţi în diaspora la mijlocul secolului XI şi aşezaţi în micro-regiunea şi apoi în târgul Botoşani, ulterior trăitori şi activi în urbe până în zilele noastre, la începutul secolului XXI şi al mileniului III. Pentru secolele XI – XIV autorul a formulat ipoteze bazate pe logica istorică, pe dovezi istorice indirecte, circumstanţiale, pe bunul simţ raţional, dar care trebuie dovedite pe viitor cu izvoare istorice credibile, solide, directe. Autorii au în vedere pe viitor aşezarea unor plăci sau indicatoare explicative pe clădirile armeneşti încă existente, funcţionale sau părăsite, şi pe locurile unde au existat în trecut construcţii armeneşti. Pentru că, dacă s-a spus şi încă se mai spune că oamenii şi cărţile îşi au soarta lor, mai bună sau mai rea, eu sunt sigur că pot afirma, fără teama de a greşi sau de a fi blamat: HABEAT  SUA  FATA  AEDIFICII!

După cartea a cincea: Case armene din Botoşani, următoarele apariţii editoriale din seria O istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni sunt, în viziunea autorilor: 6. Familii armene în istoria şi cultura oraşului Botoşani; 7. Patrimoniul comunităţii armene din Botoşani; 8. Tradiţii şi obiceiuri la armenii din Botoşani; 9. Ajutorarea la armenii din Botoşani; 10. Documente din arhiva comunităţii armene din Botoşani, formând al doilea cvintet al monografiei. Aşteptăm, astfel, cu mare interes apariţia celui de-al doilea cvintet al Istoriei armenilor botoşăneni, care va forma al II-lea volum al sintezei armene semnate de Florin Simion Egner şi Viorica Popa.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Impresionant articol prin informatiile comasate!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5