Primit pentru publicare: 14 aug. 2016
Autor: Prof. D-r Dan PRODAN, redactor al Revistei Luceafărul (Bt)
Publicat: 14 aug. 2016
Editor: Ion ISTRATE

Personalităţi militare armeneşti din Botoşani (secolele XIX – XX)

Prezentarea unei noi cărţi din seria, deja cunoscută şi apreciată în Botoşani şi nu numai, O istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni, a celor doi intelectuali botoşăneni, Viorica Popa (fostă bibliotecară la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani) şi Florin Simion Egner (fost primar al oraşului Botoşani, în perioada 2000 – 2004, ulterior consilier local), urmaşii unor importante familii armeneşti din Botoşani şi, respectiv, Săveni, implică o scurtă trecere în revistă a titlurilor anterior editate, subsumate amintitului proiect de cercetare şi de recuperare identitară, etnică, culturală. Astfel, importantul proiect istoriografic cu titlul amintit anterior, a fost structurat în zece cărţi sau mari capitole, cum le-au numit autorii. Până în decembrie 2014 au fost editate şase cărţi, celelalte aflându-se deja la tipar sau în stadiu final de elaborare, pe masa (tastatura calculatorului!) autorilor. Cele prime şase titluri, în ţinute grafice foarte bune, imprimate pe hârtie semi – velină, cu imagini, hărţi, grafice etc. color şi alb – negru, lansate oficial la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani (Secţia de împrumut elevi – Cabinetul de Numismatică), în 2013 – 2014, sunt:

Istoria comunităţii armenilor din Botoşani (1045 – 2012), Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 114 p. Autorii au structurat demersul lor istoriografic în 16 capitole sintetice, cu un Cuvânt înainte, În loc de concluzii şi Referinţe bibliografice. Autorii au precizat că „A scrie istoria armenilor din Botoşani înseamnă a scrie istoria Botoşanilor. O istorie a oraşului văzută din perspectiva unei colonii adoptate, puternică şi aducătoare de prosperitate. Bogăţia armenilor botoşăneni a însemnat bogăţie pentru oraşul Botoşani, pentru că armenii nu au luat nimic cu ei pentru a duce în alte părţi, dar au adus atâtea încât fiecare loc important în oraş poartă amprenta lor durabilă: case, astăzi monumente de arhitectură urbană; biserici monumentale; străzile armene şi spaţiile comerciale cu beciurile boltite în Piaţa Târgului; cimitire cu monumente funerare unice în Moldova; Piaţa Mare a oraşului. Armenii botoşăneni, prin eforturi prometeice, dar şi prin mijloace atât de comune, au înălţat condiţia oraşului Botoşani, care fără armeni ar fi rămas un loc mult mai puţin cunoscut”. O referire punctuală trebuie făcută la primarii armeni ai localităţii Botoşani, din ultima treime a secolului XIX şi prima jumătate a celui următor: Gheorghe Ciolac (1867, 1872), Ilie (Luţă) Ciolac (1890, 1898), Christian (Cristea) G. Ciomac (1927, 1928 – 1929), Ioan Missir (1931, 1941 – 1943).

Al doilea titlu din decalogul istoriografic armenesc este: Biserica armeană din Botoşani, o existenţă de peste şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 122 p. Folosirea singularului în titlul cărţii face trimitere la instituţia bisericii armene din Botoşani şi nu la biserica armeană ca element arhitectonic,  pentru că autorii prezintă trei lăcaşuri de cult armene şi o mănăstire ortodoxe din Botoşani. Prima dintre ele este biserica Sfânta Maria (Sfânta Născătoare), construită în „1350”, conform părerii autorilor. Al doilea edificiu religios este biserica Sfânta Treime din Botoşani, construită din lemn în 1655 şi din piatră în 1795. A treia biserică este Buna Vestire a cimitirului armenesc Eternitatea din Botoşani, construită în 1884. Cazul particular a fost biserica de lemn şi mănăstirea armenească Sfântul Axtentie din Botoşani, cu activitate religioasă între anii 1560 – 1655.

Şcoala armeană din Botoşani, o existenţă de şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 22 p., este titlul celei de-a treia cărţi din seria decalogului istoriografic armenesc despre armenii botoşăneni. Autorii au prezentat sumar cele trei şcoli ale comunităţii armeneşti din Botoşani. Prima dintre ele a fost şcoala armenească de pe lângă biserica armenească Sfânta Maria, întemeiată, presupun logic autorii, încă din secolul XV. Şcoala a devenit, din 1811, Şcoala publică armeană de băieţi, cu predare în limba armeană, iar după 1850 cu predare şi în limba română. Din 1858 a funcţionat la Botoşani Şcoala armeană de băieţi nr. 2, cu  predare în limba armeană şi în limba română, dar cu o existenţă efemeră, doar câţiva ani şcolari. În perioada 1866 – 1894 a funcţionat periodic la Botoşani Şcoala armeană de fete, susţinută financiar de Societatea armeană de binefacere Bratstva. După 1945 – 1948 nu au mai existat şcoli armeneşti în oraşul Botoşani, elevii armeni frecventând şcolile româneşti de diferite grade.

Cimitirele armene din Botoşani, Tipografia Mediator, Botoşani, 2013, 118 p., este titlul celei de-a patra cărţi din seria decalogului istoriografic armenesc despre armenii botoşăneni, care completează informaţiile din Biserica armeană din Botoşani, o existenţă de peste şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 122 p. Autorii au prezentat noutăţi despre cimitirele conexe bisericilor armene din Botoşani: 1. Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Maria, primul cimitir ortodox  descoperit în Botoşani; 2. Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Treime (cimitir parohial); 3. Cimitirul Eternitatea. Biserica cu hramul Buna Vestire.

În septembrie 2013 a apărut al cincilea volum al seriei armeneşti, care încheie primul cvintet tematic al monografiei Istoria armenilor din târgul Botoşani. Volumul, intitulat Case armene din Botoşani, Tipografia Mediator, Botoşani, 2013, 168 p., a fost structurat în 10 capitole, cu subcapitolele respective: capitolele I – VI, Concluzii, Anexa nr. 1 (Propuneri pentru Rezervaţia de artă plastică Cimitirul armean Eternitatea), Bibliografia utilizată de autori, Addenda (Scurtă cronologie a istoriei armenilor în Botoşani, secolul XI – începutul secolului XXI, întocmită de Florin Simion Egner). Construcţiile armenilor din Botoşani au fost în primul rând locuinţe private, obişnuite sau sofisticate, după averea şi poziţia socială a proprietarului în comunitatea armeană şi în societatea botoşăneană a secolului respectiv. Au urmat apoi clădirile de interes şi de utilitate publică, construite special sau găzduite în clădiri ridicate de armeni ori pe  terenuri donate de proprietari armeni. Astfel, arhitectura prezentă a oraşului Botoşani include clădiri armeneşti cunoscute de botoşănenii din generaţiile a doua şi a treia, dar necunoscute sau ignorate în tumultul vieţii cotidiene de tânăra generaţie, pentru care construcţiile urbei în general, clădirile armeneşti în particular, constituie penultima grijă şi preocupare  a  zilei.

Propun autorilor să aibă în vedere pe viitor aşezarea unor plăci sau indicatoare explicative pe clădirile armeneşti încă existente, funcţionale sau părăsite, şi pe locurile unde au existat în trecut construcţii armeneşti. Pentru că, dacă s-a spus şi încă se mai spune că oamenii şi cărţile îşi au soarta lor, mai bună sau mai rea, eu sunt sigur că pot  afirma, fără teama de a greşi sau de a fi blamat: habeat  sua  fata  aedificii !

Următoarele apariţii editoriale din seria O istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni sunt, în viziunea autorilor: 6. Patrimoniul cultural şi religios al comunităţii armene şi al parohiei bisericii ortodoxe armene din Botoşani; 7. Personalităţi armene din Botoşani; 8. Tradiţii şi obiceiuri armene din Botoşani; 9. Ajutorarea la armenii din Botoşani; 10. Documente din arhiva comunităţii armene din Botoşani, formând al doilea cvintet al monografiei.

În decembrie 2013 a fost editat şi a fost lansat oficial, sâmbătă 14 decembrie 2013, la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani (Secţia de împrumut elevi – Cabinetul de Numismatică), al şaselea volum al decalogului armean botoşănean, intitulat: Patrimoniul cultural şi religios al comunităţii armene şi al parohiei bisericii ortodoxe armene din Botoşani. Autorii, Florin Simion Egner şi Viorica Popa, urmând motto-ul auto – asumat: „Prin armeni descoperim istoria oraşului Botoşani”, au inventariat, au catalogat şi au editat o carte – catalog care prezintă diferite categorii de obiecte de patrimoniu, religioase sau laice: fixe: trei biserici ortodoxe armene (Sfânta Maria / Sfânta Născătoare, Sfânta Treime, Buna Vestire); trei cimitire confesionale (Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Maria, primul cimitir ortodox descoperit în Botoşani; Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Treime (cimitir parohial);  Cimitirul Eternitatea. Biserica cu hramul Buna Vestire); mobile: cărţi religioase, icoane cu diferite teme religioase, obiecte de cult religioase, acoperăminte, veştminte şi covoare vechi, pietre tombale şi monumente funerare supraterane, diferite categorii de documente civile.

Cartea include 13 capitole, distribuite tematic astfel: momente din istoria armenilor, între secolele XI î.Hr. – XI d.Hr., migraţia lor în Europa Centrală şi aşezarea lor în zona Botoşani, secolele XI – XIV d.Hr., după părerea autorilor (capitolele I – II), consideraţii generale despre patrimoniul comunităţii armene din Botoşani: origini istorice, categorii de inventar, importanţă istorică şi etnică (capitolul III), cărţi religioase (capitolul IV), icoane de la Biserica Sfânta Maria (capitolul V), de la Biserica Sfânta Treime (capitolul VI), de la Biserica Buna Vestire (capitolul VII), obiecte de cult religios (capitolul VIII), obiecte de cult de la Biserica Sfânta Maria (capitolul IX), obiecte de cult de la Biserica Buna Vestire (capitolul X), acoperăminte, veştminte şi covoare armene (capitolul XI), pietre tombale şi monumente funerare supraterane (capitolul XII), documente civile şi religioase de diferite categorii (capitolul XIII).

Prezenta carte are o importanţă deosebită, pentru că indică realitatea cantitativă şi calitativă a patrimoniului comunităţii armene din Botoşani, deteriorat, pierdut, substituit sau împrumutat, fără a fi readus la Botoşani, în ultimul secol. Cel puţin din 2013 înainte, patrimoniul comunităţii armene din Botoşani trebuie păstrat în oraş, restaurat, aşezat ştiinţific într-un muzeu deschis publicului şi popularizat în comunitate, în localitate, în ţară.  

Primul cvintet livresc despre istoria şi patrimoniul armenesc din Botoşani a fost grupat în tomul Din istoria şi patrimonial comunităţii armene din Botoşani, vol. I, Botoşani, Tipografia Mediator, Botoşani, 2014, 535 p. elaborat de Florin Simion Egner şi Viorica Popa. Vol. I reuneşte primele cinci fascicole tematice referitoare la subiectul precizat în titlu, pe care le-am prezentat în paragrafele anterioare.

Noua carte din seria O istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni, elaborată de Florin Simion Egner, se intitulează Armeni botoşăneni în armata română, cu Prefaţă de Prof. D-r Dan Prodan, Tipografia RIA, Botoşani, 2016, 66 p. Ea face parte din volumul tematic: 7. Personalităţi armene din Botoşani, la care se vor mai adăuga: Personalităţi armene cu funcţii administrative din Botoşani; şi Personalităţi armene civile din Botoşani, care ultime contribuţii complementare vor fi editate în perioada următoare. Cartea a fost structurată astfel: o Prefaţă (pp. 7 – 11) a Prof. D-r Dan Prodan, care prezintă noua contribuţie tematică şi o aşează tematic – cronologic în seria volumelor subsumate proiectului O istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni; Cuvântul autorului, în care a răspuns la incitanta întrebare: De ce este actuală o carte despre militarii armeni şi armata română? (pp. 11 – 13); patru capitole tematico – cronologice (pp. 14 – 59); o Anexă bibliografică (pp. 60 – 61).

Florin Simion Egner a precizat că participarea şi activitatea armenilor din Botoşani în armata română, în secolele XIX – XX, în cadrul diferitelor arme, în timp de pace şi de război, merită să fie cunoscută atât de către minoritarii armeni, cât şi de majoritarii români. De asemenea, “S-a dorit publicarea lucrării despre militarii armeni şi în contextul în care co-etnicii [armeni] din diaspora îşi manifestă îngrijorarea pentru soarta ostaşilor armeni angajaţi pe frontul de luptă din Nagorno – Karabach, provincia istorică armeană ajunsă, după transferurile de populaţie caracteristice perioadei de expansiune a statului sovietic, enclavă în statul azer”. Cartea întregeşte informaţiile de ordin militar – civic despre comunitatea armeană botoşăneană în epocile modernă şi contemporană (pp. 12; 58).

Militari armeni (soldaţi, grade inferioare, comandanţi) au fost atestaţi documentar în Ţările Române extra – carpatice încă de la mijlocul secolului XVI. Ion vodă Armeanul, fiul lui Ştefăniţă vodă, nepotul lui Ştefan cel Mare, şi al unei armence, cu afaceri comerciale prospere cu pietre preţioase înainte de domnie, a ajuns mare voievod şi domn al Ţării Moldovei în ianuarie 1572, conducând-o până în iunie 1574, când a fost ucis mişeleşte de către comandanţii otomani, aflaţi în conflict militar deschis cu viteazul domnitor moldav, cu ascendenţă maternă armeană. De asemenea, au activat în structurile diplomatice, militare şi administrative moldave şi alţi armeni: Axentie Vărzărescu (sf. sec. XVII), Gheorghe Malhas (sf. sec. XVIII), Iohan Goilav, S. Sergheevici, N. Cerchez, Anton Sahan, P. Ciolac, unii membri ai familiilor Goilav şi Haret, Simeon Popovici, Iordachi Ciolac etc. (secolul XIX) – (Cap. I – Strategi militari şi diplomaţi armeni [secolele XVI – XIX], pp. 14 – 27).

Cea mai intensă legătură a armenilor botoşăneni cu armata română s-a manifestat în perioada 1877 – 1945, adică de la Războiul pentru câştigarea Independenţei de Stat a României până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, derulată fie în formă “civilă” (sprijinirea materială a armatei cu sume de bani, medicamente şi instrumentar medical de prim – ajutor, alimente, animale, voluntariat etc.), sau în componenta “militară” (recrutare, voluntariat, instrucţie militară, participarea la luptele de pe front etc.). Câteva exemple: prefectul Ilie Ciolac, colonelul Bogdan Chessim, generalul Mardiros Ciomac, d-r Dionisie Goilav, Ioan Missir, Iacob Cristian Burdea, d-r Iacob Melcon Iacobovici, căpitanul în Garda Regală – Grigore Popovici – Bâznoşanu, şeful Oficiului PTT al Casei Regale de la Cotroceni – Grigore Gr. Goilav, colonel Grigore Ariton Burdea – comandantul apărării anti – aeriene a oraşului Bucureşti în a doua conflagraţie mondială, ofiţerul Ioan Simion Egner etc. etc. (Cap. II – Armeni botoşăneni în armata română [1877 – 1945], pp. 28 – 54).

De asemenea, s-a bucurat de atenţia autorului şi acea categorie militară de Ofiţeri şi comandanţi armeni aflaţi în Botoşani în cele două războaie mondiale (Cap. III, pp. 55 – 57), reprezentată de colonelul Jak Jamgotian, ofiţer în armata otomană şi refugiat în România în 1916, după genocidul împotriva armenilor; ulterior de maiorul sovietic S.I. Grigorian, aflat în Botoşani în primăvara – vara anului 1944, care a protejat populaţia, averea şi inventarele bisericilor armeneşti din localitate de abuzurile armatei sovietice, aflată în înaintare rapidă către frontul din sudul Moldovei. Ultimul capitol, al IV-lea, intitulat “Românii de neam armenesc – cetăţeni cuviincioşi şi apărători ai noii lor patrii” – (pp. 58 – 60), transmite cititorilor armeni, români sau din diaspora mesajul comportamental civic – militar al armenilor aşezaţi şi naturalizaţi în România în ultimele secole: pace, credinţă şi loialitate.

Un Indice general (antroponimic, toponimic, hidronimic etc.) ar fi ajutat cititorul la orientarea mai rapidă în carte şi evitarea unor confuzii între diferiţi membri ai unei familii de armeni botoşănene etc. Aşteptăm cu vădit interes celelalte cărţi referitoare la istoria armenilor botoşăneni, subsumate capitolelor tematice 7 – 10, conform sumarului anterior prezentat.