ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Decembrie eminescian la Dumbrăveni

Primit pentru publicare: 09 Dec. 2018
Autor: D. M. GAFTONEANU, redactor, Revista Luceafărul
Publicat: 11 Dec. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 Motto:,,Caracterul unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul. Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.” (Mihai Eminescu)    

 …Vineri, 7 decembrie 2018, cu începere de la orele 11.00, în localul modern și primitor de oaspeți al Liceului Tehnologic ,,Mihai Eminescu” din Dumbrăveni (director, prof. Mihaela Apetrei), într-o organizare cu totul și cu totul de excepție a Primăriei Dumbrăveni, a avut loc un eveniment cultural conceput ca o sărbătoare a spiritului eminescian avându-i ca  invitați de marcă pe scriitorul Varujan Vosganian și pe actorul de teatru și de film George Mihăiță.

Moderatorul evenimentului a fost d-l acad. Mihai Cimpoi, iar la prezidiul manifestării au luat loc alături de cei doi distinși invitați gazdele reuniunii- primarul Ioan Pavăl și secretarul Mihai Chiriac, acad. Vasile Tărâțeanu, precum și Constantin Cojocaru, primarul orașului Edineț (din apropierea localității Pererîta, raionul Briceni, locul nașterii poetului Grigore Vieru). Au mai fost prezenți poetul Viorel Dinescu, prof. Florentina Paraschiv, prof. Maria Bajura, directorul Gimnaziului ,,Adrian Păunescu” de la Copăceni, Vasile Bahnaru, directorul Institutului de filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, reprezentanți ai mass-media, pasionați ,,veterani” ai fenomenului cultural, un public consistent printre care și un grup de elevi  care, cu candoarea specifică adolescenței, au interpretat printre colinde străvechi muzică aparținând mai multor genuri și au recitat din opera poetică a Luceafărului Eminescu. Din Botoșani au fost prezenți amfitrioana Festivalului Cultural ,,Teiul de Aur și Teiul de Argint”, prof. Elena Condrei și binecunoscutul numismat Mihai Cornaci, pe care i-am însoțit în calitate de modest gazetar ad-hoc. Facem aici public un binemeritat cuvânt de mulțumire aparte pentru amabilitatea față de noi a dlui Dorel Galan, membru al Consiliului Local Dumbrăveni și a dlui Petrică Huțuțui, consilier al primarului.  

Poetul Viorel Dinescu a prezentat în linii mari volumul lui George Mihăiță ,,Reconstituirea unei vieți”, deschizându-și expunerea cu titlurile unor capitole intitulate sugestiv ,,Hazul adevărat e o floare rară…” și ,,Sunt jumătate râs și restul plâns”, după care, în zi de mare grație, ne-a oferit un plăcut moment poetic din creația personală și din cea a lui Grigore Vieru.

Primarul Constantin Cojocaru  a adresat o invitație de participare în august anul viitor la Universitatea culturală de vară la Edineț, într-o zonă în care minoritățile slave au procente semnificative în întregul populației, iar acest lucru, evident, implică eforturi suplimentare pentru administrația locală.

Secretarul primăriei Dumbrăveni, dl Mihai Chiriac, a reamintit celor prezenți că primii șase copii ai ,,conului Gheorghieș Eminovici” s-au născut la Dumbrăveni, iar în privința locului nașterii celui de-al șaptelea, Mihai, precum se știe prea bine, controversele au rezistat de-a lungul timpului și, a mai adăugat cu fin umor că, fie și prin prisma lucrurilor cert dovedite și a vieții de familie a părinților, aici există destule elemente care-i justifică din plin apartenența la comunitatea locală și asocierea de imagine cu Dumbrăveniul.

Acad. Vasile Tărâțeanu, cu naturalețea care-l caracterizează, a subliniat cât de importantă este cinstirea și însușirea operei poetice cu specific neaoș românesc, că Eminescu în mod cert a trecut prin aceste locuri, iar revendicarea locului de naștere a autorului într-o localitate sau alta este până la urmă doar o chestiune de orgoliu local.

Acad. Mihai Cimpoi, printre spumoasele replici încărcate de subtile jocuri de cuvinte cu istoricul Vasile Bahnaru, ne-a readus în atenție vorbele de duh ale unui alt conațional precum că ,,Moldova este slobodă, dar nu liberă”. Totuși, în ciuda faptului că nu avem conducători de state care să-și asume repetarea Unirii Basarabiei cu țara-mamă, măcar avem conducători destoinici de sate, așa ca dl Cojocaru, care, iată, au semnat o declarație politică în acest sens.

Am ascultat confesiunile depănate cu mult aplomb din copilăria petrecută la Moreni și din viața de truditor în platoul de filmare sau pe scena de teatru, urmate de recitalul impecabil din opera lui Marin Sorescu, Nichita Stănescu și Adrian Păunescu ale actorului George Mihăiță, iar șoapta discretă a prietenului Mihai Cornaci: ,,mare-mare actor!” spune totul despre calitatea interpretării artistice.

Dl Varujan Vosganian, ca întotdeauna, cu un elegant discurs de înaltă ținută intelectuală, ne-a captivat atenția și ne-a redat concentrat geneza, intriga și mesajul mai multor cărți sub semnătură proprie: ,,Statuia comandorului”, ,,Cartea șoaptelor”, ,,Jocul celor o sută de frunze”, ,,Copiii războiului”. Stropii condensați de umor pur sânge cu trimitere autoironică la originea etnică sau la preocupările străbunilor au făcut deliciul spectatorilor prezenți: ,,Împreună cu chinezii, noi, armenii, suntem mult peste un miliard de oameni”, ,,Eu m-am născut pe 25 iulie 1958, la orele 2,00 p.m., exact în clipa în care, oficial, și-au retras rușii ultimul soldat din țară, dar, aici, se pare că m-am înșelat totuși…”, ,,Comerciantul armean de demult își vindea marfa și îi înșela pe clienți în așa fel încât acestora să le facă plăcere și să-și dorească să revină la prăvălie cu drag… să mai fie înșelați și altă dată!”.

De mare efect au fost remarcile satirico-umoristice pe seama celebrului post de radio Erevan și considerațiile politice asupra vremurilor tulburi trăite de către români în ultimii treizeci de ani: ,,mai întâi nu știam că vom prinde postcomunismul, comunismul s-a prăbușit taman când ne obișnuisem mai bine cu acesta, apoi la căderea acestuia nu ne propuneam să schimbăm regulile ci doar să ne strecurăm printre ele fără a afecta sistemul și, acum, e limpede pentru toată lumea că nu suntem pregătiți mental să fim liberi.”

Dna Elena Condrei a vorbit despre simbolul catedralei spirituale de la Botoșani avându-l ca patron pe Poetul Mihai Eminescu și despre arealul de răspândire a medaliilor care poartă până departe emblema teiului eminescian în ambientul universal cultural.

Cărțile cu autograf de la autori oferite cadou de către primărie alături de alte suveniruri și multe alte lucruri frumoase pe care le trecem sub tăcere ne-au trezit melancolia trecerii neiertătoare a timpului aflat în cădere liberă pe toboganul celei de-a doua jumătăți a vieții.

Am coștientizat cu nostalgie după cele două ore și ceva că, pe cât de greu vin, pe atât de repede trec momentele frumoase în viață, și cât de ușor uităm nemuritoarele cuvinte ale înțeleptului Seneca: „Cea mai mare comoară este să poţi să fii fericit cu puţin. Pentru că puţinul nu îţi va lipsi niciodată!”  …Pentru excelenta organizare și atmosfera autenticului ,,acasă”, mulțumim, Dumbrăveni!

Merită reamintit în acest context de sărbătoare faptul  că, recent, la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Literar „Mihai Eminescu” din iunie 2018 de la Dumbrăveni, ediţie dedicată Centenarului Unirii, a avut loc dezvelirea complexului statuar „Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand – făptuitori ai actului de unitate naţională”.

Public și un lapidar raport personal prezentat la acest eveniment de la Dumbrăveni:

În urma unor cercetări consistente efectuate în acest an la arhivele naționale și la bibliotecă, unde am consultat mii de documente îngălbenite sub povara trecerii unui veac și jumătate, mi-am regăsit satul în care am văzut lumina zilei, mai întâi ca pe una dintre cele douăsprezece așezări ale moșiei Dumbrăveni aparținând familiei Balș, unde au fost slujbași stolnicul Vasile Iurașcu și căminarul Gheorghe Eminovici, iar mai apoi ca pe un sat subordonat administrativ comunei Dumbrăveni între anii 1906-1926.

Aici l-am identificat pe Alexa Potloff-Donțu, tatăl răsăritean al Paraschivei Donțu, bunica maternă a Poetului Mihai Eminescu, mergând pe urmele unei străvechi povestiri de familie, ulterior confirmate în detaliu, care ne leagă numele de cel al Mănăstirii Agafton, poveste confruntată cu catagrafiile vremii și cu binecunoscuta corespondență dintre căpitanul Matei Eminescu și magistratul Corneliu Botez. De asemenea, tot în satul Bursuceni, l-am găsit transferat de la Ipotești pe preotul Neculai Karano-Hackman, cel care i-a urmat preotului Vasile Hudișteanu, ,,popa Vasile”, cum i se spunea, preot care oficiase la îndemnul lui Gheorghe Eminovici o căsătorie între un ortodox și un catolic, fiica negustorului Costache Caraieni, Valeria, cu Ioan Frank, viitor primar de Botoșani, fără acordul înaltului ierarh bisericesc Chesarie Răzmeriță Sinadon și, reclamat la Domnie, a suportat consecințele de rigoare, fiind pus sub stare de arest, împreună cu căminarul.

Am găsit mai multe indicii care converg spre ipoteza că Ileana, mama presupusului copil natural al lui Mihai Eminescu, Mihail-Ilie Lăzăreanu, era fiica/nepoata Saftei și a lui Dumitru Murariu, morar la Cucorăni.

Acest Dumitru era fiul Ilenei și al lui Vasile Murariu, din familia străbunicului meu, Io(a)n (,,Brânză”)-Conachi-Murariu-Gaftoneanu, cel care a trăit la Schitu Agafton/Vlădeni/Ipotești/Cucorăni și la Botoșani (Manolești, ,,Botoșanca”). Din considerente pe care nu le pot dezvălui deocamdată,  în această chestiune, nu mă voi pronunța aici asupra gradului de rudenie al acestuia cu neamul Iurașcu-Donțu al Ralucăi Eminovici. Din puținele date pe care le oferă registrele Administrației cimitirelor Botoșani pentru locația Eternitatea și din alte surse, am dedus locurile de înmormântare aproximative unde își duc somnul de veci Harieta Eminovici și Mihail Lăzăreanu.

Coincidențe și nimic mai mult, evident, simple picături de condiment, mi-am descoperit doi înaintași din familia lărgită, ambii decedați spre sfârșitul anului 1902, la etatea de 119, respectiv 120 de ani, apoi faptul că sunt născut în aceeași zi cu distinsa mamă a Poetului, Raluca Eminescu, născută și decedată pe 13 august, la etatea de 60 de ani. Mai mult, bunicul și străbunicul au murit în timpul primului și al celui de-al doilea război mondial, în 1917 și respectiv, 1942, dar nu pe front ci răpuși de bătrânețe și de boală, iar eu locuiesc în Botoșani în proximitatea fostelor adrese Lascăr Catargiu nr. 14, respectiv Calea Națională nr. 270, acolo unde a trăit funcționarul de primărie Mihail Lăzăreanu, cel care avea să fie înmormântat pe data de 15 ianuarie (!) 1944. Dar, despre cercetările lui Pavel Țugui, apoi despre familiile Udrițchi, Enacovici, Hynek, Drogli, Hajnal, Ștefanovici, Periețeanu, despre profesorul Vasile Paulini, despre publicistul Scipione Bădescu,despre notarul Haralambie Simionescu și preotul A.H. Simionescu, mai multe detalii în viitoarea mea carte.

Ursită
Să fiu un scriitor de marcă,
Așa-mi scria în condamnare,
Cu stil și cu talent, dar parcă,
S-a pronunțat cu suspendare!
Vă mulțumesc pentru atenție!

D.M. Gaftoneanu, Botoșani, 08.12.2018.