Gheorghe Gheorghiu-Dej (în realitate, Gheorghe Gheorghiu) s-a născut la 8 noiembrie 1901, la Bârlad, județul Tutova (astăzi, în județul Vaslui) și a murit la 19 martie 1965, la București, inițial trupul său fiind depus într-un mausoleu și, ulterior, reînhumat la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A absolvit patru clase primare și trei industriale. A fost căsătorit și a avut două fiice. A devenit membru al Partidului Comunist din România (1930) și membru al Comitetului Central al P.C.dR. (1936). A fost ministru al Comunicațiilor (1944), ministru al Comunicațiilor și lucrărilor publice (1945-1946), secretar general al P.C.dR. (1945-1948) și al Partidului Muncitoresc Român (1948-1954, 1955-1965), ministru al Economiei naționale (1946-1947), membru în Adunarea Deputaților (1946-1948), deputat în Marea Adunare Națională (1948-1965), președintele Consiliului de Miniștri (1952-1955) și președintele Consiliului de Stat (1961-1965). A făcut parte din delegația oficială a României la Conferința de Pace de la Paris (1947). A fost distins, între altele, cu titlul de Erou al Muncii Socialiste și medalia de aur „Secera și Ciocanul” (1951), medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei” (1964) și Ordinul „Polonia Restituta” în grad de Mare Cruce. Numele său a fost purtat de municipiul Onești, orașul rusesc Liski, Lacul Vidraru, Universitatea Politehnică din București și de mai multe instituții, întreprinderi, străzi, bulevarde și parcuri. Au existat case memoriale la Bârlad, Moinești, Galați și Dej. Au fost emise timbre poștale cu chipul său în România și U.R.S.S.

Alina Butnaru s-a născut la 9 aprilie 1974, la Bârlad, județul Vaslui. A absolvit Colegiul Tehnic și de Administrație (specializarea Muzeologie) al Universității Ștefan cel Mare din Suceava și lucrează ca muzeograf la Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad. Despre viața și cariera lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 8 octombrie 2012, la Bârlad.

– Doamnă Alina Butnaru, cine a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej?

– A fost o personalitate contradictorie, care s-a afirmat în viața politică românească între anii 1945 și 1965, ajungând până la demnitatea de șef de stat.

– De ce spuneți „contradictorie”?

– Purtăm această discuție în anul în care s-a împlinit o jumătate de veac de la începutul derusificării României, când Dej își consolidase puterea prin eliminarea grupului prosovietic, iar viața românilor începuse să cunoască schimbări spectaculoase sub toate aspectele; pe străzile Capitalei, apăruseră mașini de tip occidental, în magazine erau stofe englezești, barurile aveau program de striptease și erau deschise până dimineața, restaurantele, în care cântau Maria Tănase, Ioana Radu, Fărâmiță Lambru și Gică Petrescu, erau pline și deschise până la 2,30 noaptea. Pe de altă parte, tot în timpul său au fost închiși pe nedrept, trimiși la muncă silnică, maltratați și uciși foarte mulți intelectuali și nu numai; o întreagă clasă socială a fost decimată și atunci trebuie să punem totul în balanță, iar concluziile să le tragă fiecare.

– În casa aceasta, s-a născut?

– Chiar aici. Casa în care ne aflăm este o clădire de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul veacului următor, situată pe strada Trotuș, la numărul 52, care a fost casă memorială din luna noiembrie 1966 (cu o întrerupere în anul 1974) până în anul 1993, când a fost transformtă în grădiniță de copii. [La 23 septembrie 2020, a devenit Centrul de informare și documentare privind regimurile totalitare din România.] Cele aproape 200 de piese legate de personalitatea lui Dej puteau fi vizionate în patru săli de expoziție, pe lângă care mai existau un birou, un depozit, o magazie, două toalete și o curte, care măsura în jur de 400 m2.

– Ce puteți spune despre familia sa?

– Părinții lui au fost muncitorii bârlădeni Ana și Tănase Gheorghiu, dar, la vârsta de doi ani, a fost înfiat de un unchi din Moinești, Nicolae Gheorghe Ionescu, căsătorit cu o soră a tatălui său, Tasia. Acolo, Dej a urmat clasele primare la o școală din oraș care astăzi se numește Școala Gimnazială nr. 1 Ștefan Luchian.

– A avut frați sau surori?

– A avut cinci surori, care au mai rămas o vreme la Bârlad, după care au plecat și ele de aici.

– Care a fost traseul ulterior al biografiei sale?

– La 11 ani, a intrat ca ucenic la un meșter cizmar din Moinești, însă această meserie nu l-a captivat și s-a angajat la o fabrică de cherestea din Dărmănești, apoi la postăvăria din Buhuși, după aceea la un maistru dogar din Piatra Neamț și, din nou, la un alt dogar din Moinești. Aici, a intrat apoi ca ucenic electrician la atelierele centrale electrice ale Societății Steaua Română, unde lucra tatăl său, pasiunea pentru această meserie declanșându-se atunci când a asistat la montarea unui cablu electric aerian. Momentul a fost decisiv în alegerea meseriei de bază și, astfel, a continuat să o practice la Atelierele Grivița de lângă Câmpina și apoi, în 1921, la Societatea de exploatare a tramvaielor din Galați, unde se întrevedea șansa de a urma cursuri de specializare în Belgia, dar lipsa banilor l-a determinat să le facă prin corespondență. După efectuarea, în perioada 1923-1926, a stagiului militar la Focșani, s-a angajat, în 1926, la Atelierele C.F.R. din Galați, unde a venit în contact cu ideile partidului comunist. În acest oraș, a cunoscut-o, în același an, pe singura sa soție, Maria Stere Alexe, fiica unui sifonar, din această căsătorie rezultând cele două fiice ale sale, Vasilica (Lica) și Constantina (Tanți). Prima dintre ele a ajuns o actriță mediocră de film; pentru ea, Dej avea o slăbiciune dusă la extrem, deschizându-i orizonturile mai mult decât ar fi trebuit. Nu era o mare actriță, cum scriau ziarele vremii; tatăl ei îi înlesnise ridicarea pe un piedestal, așa încât Lica dispunea de mașini și toalete scumpe, călătorii în străinătate, roluri în cinematografie și multe alte avantaje. Mariajul lui Dej s-a încheiat în 1931, când a fost mutat disciplinar la Atelierele C.F.R. din Dej, de unde și-a atașat la nume particula „Dej”. În 1933, a fost condamnat la 12 ani de detenție pentru implicarea în grevele muncitorești de la Atelierele Grivița din București, fiind închis în penitenciarele de la Jilava, Văcăreşti, Craiova, Ocnele Mari, Aiud, Doftana, și Caransebeş, precum și în lagărul de la Târgu Jiu, de unde a evadat la 12 august 1944. În această perioadă, a trăit o poveste de dragoste prin corespondență cu o profesoară de geografie pe nume Elena Sârbu, activistă comunistă; în 1938, a cerut acordul partidului comunist pentru a se căsători cu ea, însă dorința lui nu s-a concretizat, Elena murind, în 1944, în închisoarea din Pitești în timpul unui bombardament.

– Cum era în viața personală?

– În viața particulară, era un om bun; îi plăcea să trăiască, dar îi lăsa și pe alții să se desfășoare. Încă din tinerețe, agrea restaurantele și iubea petrecerile în compania prietenilor; bea și vin, dar băutura sa preferată era coniacul franțuzesc, la care adăuga Armagnac-ul. Restaurantele sale preferate erau Parcul privighetorilor și Pescăruș din Pădurea Băneasa; de vreo două ori, la ultimul a venit cu câteva persoane, între care și Ana Pauker. Cel mai adesea, îl însoțeau fidelul său prieten Gheorghe Apostol și alți doi sau trei apropiați. Simțea că, dacă sunt peste patru-cinci comeseni, nu mai este atmosferă de restaurant, ci chermeză. Niciodată, nu punea să fie dați afară ceilalți clienți; două sau trei mese erau ocupate de agenți, dar restul consumatorilor erau mușterii autentici. La sfârșitul mesei, întreba, chiar de două ori, dacă chelnerilor și picolițelor le-au fost lăsate bacșișurile cuvenite.

– Trecând la viața intimă…

– În afară de căsnicie, a avut și trei povești amoroase cu actrițe celebre în acea vreme – Dina Cocea, fiica scriitorului N. D. Cocea (bârlădean, și el), Elvira Godeanu, foarte cunoscută pe atunci, și franțuzoaica Michèle Morgan, care era adusă de la Paris cu un avion de vânătoare trimis în mod special de către Dej. Despre relația cu Elvira Godeanu, a ieșit la suprafață o serie de picanterii – de exemplu, faptul că ea l-a învățat să se îmbrace; deși, la 60 de ani, era corpolent, costumele stăteau pe el impecabil. Avea și o voce plăcută de bariton și, în acest fel, părea mai degrabă un domn decât un tovarăș. Chiar dacă nu apăreau împreună în public, legătura lor era notorie și se vorbea despre ea, iar Dej se simțea flatat.

– Care a fost sfârșitul lui?

– A murit în urma unui cancer pulmonar, extins la ficat. Există mai multe ipoteze ale cauzei morții, printre care iradierea de către K.G.B. în timpul unei vizite la Varșovia, iradierea de la o mostră de uraniu pe care o păstra în biroul său sau condițiile grele de muncă încă din vremea copilăriei.

– Unde a fost înmormântat?

– Inițial, a fost depus, cu mare pompă și onoruri, la Mausoleul Eroilor Socialismului din București, iar, în 1991, a fost reînhumat la Cimitirul Bellu din Capitală.

Florin Bălănescu