Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Desfăşurarea manifestării: Cea de-a treia Reuniune Naţională a Muzeografilor şi Colecţionarilor Particulari din România

La Crişeni-Atid-Harghita, 17-19 octombrie 2014
Cea de-a treia Reuniune Naţională a Muzeografilor şi Colecţionarilor Particulari din România

2

Desfăşurarea manifestării: Cea de-a treia Reuniune Naţională a Muzeografilor şi Colecţionarilor Particulari din România

 În  momentul în care se apreciază că am sosit toţi, domnul preşedinte Vaida deschide lucrările Reuniunii. Ne adresează un călduros bun venit şi dă cuvântul domnului  Szocs Lajos,, colegul nostru, amfitrionul întâlnirii, care în cuvinte calde ne încredinţează că este nespus de bucuros să ne primească cu prilejul acestui eveniment, ne urează bun venit şi ne cântă un imn închinat Domnului Isus Hristos, domnia sa urmând să fie sfinţit preot catolic.

Domnul preşedinte Eugen Vaida prezintă un raport de activitate pentru perioada de la ultima întâlnire  care a avut loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi până în prezent, cât şi un program de acţiune pentru etapa următoare. Ne-a bucurat să auzim că în prezent se lucrează la două programe de care vom beneficia cu toţii şi că ne vom întări şi mai mult legăturile de colaborare atât la nivel naţional cât şi regional.

Dându-se cuvântul la dezbateri şi propuneri, şi apreciindu-se că sunt proprietarul celui mai valoros şi reprezentativ muzeu din ţară, care face parte din acest organism, respectiv Reţeaua Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor Particulare din România, am avut întâietate în a vorbi. Am apreciat preocuparea deosebită a conducerii reţelei noastre în ceea ce priveşte mediatizarea, prin editarea de pliante şi ghiduri turistice gratuite şi mai ales editarea acelor albume superbe în care apar într-o grafică de excepţie imagini din muzeele şi colecţiile noastre, date despre proprietarii  acestora, care sunt denumiţi simbolic „Robi ai frumosului”. De asemenea, m-am referit la confecţionarea şi montarea la locuri potrivite, accesibile a acelor panouri-indicatoare realizate la o unitate specializată din Timişoara, cu un design atrăgător, datorită cărora am simţit că numărul de vizitatori a crescut şi mai mult. La fel, am vorbit ca de un sprijin eficient, despre preluarea unor exponate cu un grad de uzură accentuată care au fost restaurate în mod gratuit în Laboratorul central din Bucureşti.

În acest context, am informat că la cele 14 secţii ale Muzeului „Ioan Grămadă” existente anul trecut am adăugat încă trei, respectiv,  o sală de clasă din Şcoala de altădată, dedicată învăţătoarei mele Victoria Mangiunea şi un Paraclis cu hramul “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, închinat părinţilor, cu un impact major asupra vizitatorilor, simbolizând acel adevăr incontestabil că din satul tradiţional nu a lipsit nici şcoala şi nici biserica,fiind considerate ca adevăraţi stâlpi de foc ai societăţii. La acestea s-a adăugat şi amenajarea unei săli reprezentând munca la căile ferate, activitate şi ea  cândva  tradiţională la noi.

Am subliniat că cele două reuniuni organizate până acum, prima la Sibiu şi  a doua la Bucureşti, la Muzeul Ţăranului Român, au constituit adevărate forumuri – schimburi de experienţă foarte utile pentru activitatea noastră, fapt ce necesită  a fi continuate pe zone etnografice, cu aplicaţii practice în ceea ce priveşte păstrarea, conservarea şi modul de expunere a obiectelor, precum şi realizarea unor colaborări directe între noi – colecţionari şi muzeografi.

Şi pentru că întâlnirea noastră a debutat cu o poezie şi un cântec, am prezentat  şi eu câteva strofe dintr-o poezie dedicată acestui eveniment, care au fost primite cu aplauze.

Am urmărit cu mult interes intervenţiile şi ale celorlalţi colegi şi în mod sincer mă bucur şi astăzi de cât profesionalism, pasiune şi dăruire dau dovadă, fiind mândru de sclipirile lor.

Cu prezentarea câtorva concluzii din partea d-lui preşedinte Varga şi a doamnei Ana Pascu, gazdele ne-au invitat la masa de prânz, pe care am servit-o cam în grabă, pentru că realizarea programului destul de comprimat impunea aceasta.

În curtea cantinei-restaurant facem fotografii de grup, cel care ne surprinde în clişeele aparatului fiind noul nostru prieten, prof. Vasile  Dobreanu, după care, plecăm cu maşinile spre Corund, pe un drum tot accidentat, cale de 65 kilometri şi după o oră de mers ajungem la destinaţie.

Corund este o localitate care are mai mult un caracter urban având în vedere construcţiile sale masive, impunătoare, cu o arhitectură deosebită, în mijlocul cărora tronează acel Complex comercial, mai degrabă un Combinat de prelucrare a renumitei ceramici de Corund, amplasat, cum era şi firesc, într-o zonă bogată în materie primă necesară acestei îndeletniciri.

Am vizitat secţiile de producţie şi finisare precum şi de ardere a produselor finite în cuptoare imense, unde după uscare intră pe mâinile artiştilor decoratori, admirând numeroasele standuri şi magazinele de prezentare cu acele superbe lucrări de artă, de care, cu regret, nu am reuşit să cumpărăm vreun exemplar, ca suvenire, fiind exagerat de scumpe şi la producător  acasă.

Ne-am îndreptat spre Praid, localitate renumită prin organizarea Festivalului sarmalelor dar mai ales prin existenţa vestitei saline, unde, din păcate, deşi vizitarea acesteia era prinsă în program, am ajuns prea târziu şi era cu lacătul pe uşă.

Şi cum călătorului îi stă bine cu drumul, am purces spre Sovata, recunoscută şi apreciată staţiune balneo-climaterică, pentru  efectele sale benefice, curative. La  acea oră, deşi  a înserării,  aveam să descoperim centrul  staţiunii într-o atmosferă de deplină sărbătoare, fiind în desfăşurare tradiţionalul Festival al Dovleacului, cu expoziţii ale diferitelor lui specii, care alegorice, cu personaje mitologice, glume şi veselie, cu turişti de toate vârstele ce inundau practic arterele principale ale staţiunii cu o aşezare pitorească inedită, în trepte,  şi meditam -la câte eforturi am făcut eu cu soţia mea Dina, începând din primăvară până acum, am fi meritat şi noi câteva zile de odihnă aici-.

Cuprinşi de această atmosferă şi poate cu gândul la ceea ce încă meditam, domnul preşedinte Vaida şi colega noastră  muzeografă de la Petroşani s-au prins într-un dans popular de mare virtuozitate, admiraţi de cei prezenţi, dumnealor fiind  şi absolvenţi ai Şcolii populare de artă – respectiv de coregrafie.

Seara târziu ne întoarcem la gazda noastră care ne invită la cină rezervându-ne o nouă surpriză, fiind adus un acordeonist, al doilea român din zonă, care ne-a relaxat cu romanţele şi cântecele sale de pahar”…



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5