Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Desţelenind adânc. Lucian Boia tot istoric rămâne*

Oprea Ion [320x200]Primit pentru publicare: 23 nov. 2014.
Autor: Ion N. OPREA

Postat: 24 nov.2014.

 

Desţelenind adânc. Lucian Boia tot istoric rămâne*

Despre Balcic, teritoriu românesc în anii 1913-1940, au scris mulţi şi nu destui autori, dar Lucian Boia, profesor, scriitor  şi istoric, prin „Balcic Micul paradis al României Mari”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014, 190 p., adâncind şi sintetizând ceea ce au spus Regina Maria a României în însemnările zilnice… nu doar de la Polirom,ci Balcica Măciucă în amintirile ei,  Doina Păuleanu în Balcicul în pictura românească, 2004 şi ediţie revăzută, 2007, dar şi albumul Pictori români la Balcic, 2012, diferiţi alţi autori în publicistica şi arhivistica vremii, chiar şi cea de la A.C.N.S.A.S., numai lista ilustraţiilor cuprinzând aproape patru pagini, dovedeşte prin conţinut şi stil, ceea ce ne-am închipuit – Lucian Boia, autorul atâtor volume, dintre care păstrăm în memorie pe cele mai recente intitulate „Istorie şi mit în conştiinţa românească” (1997, 2000, 2002, 2006, 2010, 2011), dar şi „De ce este România altfel” (2012), tot la Humanitas apărute, că tot istoric rămâne.

Materialul de la punctele 17 („O lovitură din senin: neaşteptatul sfârşit”), 18 („După sfârşit”),dar şi 19 („Destine”), dezvăluie dedesubturi care numai istoricul bine informat le redă şi interpretează, punctul 20 al cărţii („Reîntoarcerea reginei: gadgeturi şi legende urbane”) constituind, după părerea noastră, corolarul ştiinţific al lucrării sintetic muncite.

Pe ansamblu, istoricul nostru reuşeşte să refacă nu doar în esenţă , ci şi în detaliui istoria târguşorului care a fost Balcicul, Tenha Juvah, „Cuibul liniştit” al Reginei Maria, tradus din turceşte, intrat în componenţa României după Tratatul de pace de la Bucureşti din 1913, devenit staţiune modernă de vacanţă în perioada interbelică, staţiune maritimă a României Mari în 1924, un centru al Coastei de Argint, echivalent românesc al Coastei de Azur, aşezare a reginei care a obligat administraţia locală şi centrală a României să o modernizeze, adăugându-i şcoli, spitale, biblioteci, alte instituţii culturale, dar mai întâi drumuri şi şosele. Clădirile şi grădinile adiacente ale Tenha Juvah au devenit polul magnetic nu doar pentru administraţia locală, cât punctul de întâlnire al elitei româneşti, boema casei regale dar şi artistice, scriitori, pictori, dar şi oameni politici care au pus umărul la crearea… deosebitului.

Henrietta Delavrancea-Gibory este cea care a dat, ca arhitect, specificul românesc al „micului paradis” local (să ne reamintim şi să vedem expoziţia Henrieta Delavrancea-Gibory, arhitectură 1930-1940, alcătuită de Militza Sion, cu colaborarea lui Emil Retegan, Răzvan Luscov, Emma Pârlac şi Irina Patrulius, ilustrată printr-un volum, 2011). .

Cu informaţii bogate, Lucian Boia, centrându-şi atenţia pe Jurnalul Reginei, reuşeşte, poate cum nu ar fi făcut-o un alt autor, reconstituirea cu verva specifică sieşi a poveştii Balcicului, cu informaţii care de care mai interesante .

*Balcic, Micul paradis al României Mari, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014.despre viaţa publică şi privată a personagiilor, evidenţiind amplu preocupările de la „Cuibul liniştit” în relaţiile cu autohtonii, mulţi devenind prietenii celei care îşi va lăsa inima la Balcic, nu la figurat.

Captivante şi pilduitoare chiar mi s-au părut punctele din carte care se ocupă de ceea ce profesorul Boia a intitulat „Un oraş presărat cu gropi, câţiva pictori şi o regină”, „Invazia artiştilor”,  „Scriitorii”, „Primarul şi regina”, „Balcicul feminin…şi feminist”…

Balcicul, prin 1921, o localitate cu vreo 9000 de locuitori, care nu aspira la vreun loc special,european, avea totuşi, oameni unul şi unul. Un Gheorghe D. Mugur, un entuziast, cum îl numeşte Lucian Boia, p. 83, care „depăşea frecvent limita de sus a entuziasmului”, „cam exaltat”, îi fixează locul acelaşi, se visase scriitor, dar după ce trecuse de un duş  rece oferit de criticul Mihail Dragomirescu care îl găsise  lipsit de talent, a devenit inspector al activităţilor extraşcolare în Ministerul Instrucţiunii Publice, apoi se ocupase de Cercetaşii României, ba şi un fel de îndrumător al prinţului Carol, încurcat în căsătoria clandestină cu Zizi Lambrino de la Zăpodeni-Vaslui. El însuşi un conferenţiar al  Universităţii Libere din localitate, chiar directorul ei, unde, în cele trei cicluri, dădeau lecţii de educaţie cetăţenească intelectuali ca: Jean Bart, G.I. Brătianu, Emanoil Bucuţa, Oscar Walter Cisek, Nichifor Crainic, Gala Galaction, Nae Ionescu, Alexandru Marcu, Ştefan I. Neniţescu, Octav Onicescu, Ion Petrovici, Ion Pilat, Dragoş Protopopescu, Ion Marin Sadoveanu, Eugen Titeanu, Ionel Teodoreanu, menţionaţi în Universul din 9 iulie, Cuvântul şi  Dimineaţa  din 11 iulie 1927.

Balcicul unde un om, Octavin Moşescu, scotea un ziar, Farul Caliaacrei, cu colaboratori precum Cezar Petrescu, Emanoil Bucuţa, Ştefan I. Neniţescu şi G.D. Mugur care se ocupau de căminele de cultură, anchete sociale, cărţile în circulaţie, serbările desfăşurate, muzee şi expoziţii, hipodromuri, societăţi nautice, sporturi marine, bâlciul Dobrogei, ca din aprilie 1928 să apară Coasta de Argint, ziarul cultural şi săptămânal al Universităţii Libere Balcic, unde principalul şi textul de frunte aparţinea însăşi reginei Maria, cu alte semnături ale cunoscuţilor Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Adrian Maniu….

Balcicul unde în 1931 primar ajunsese Octavian Moşescu,  care, atenţie, alcătuia comitete cetăţeneşti pe sectoare, auxiliare ale consiliului comunal, compuse din bărbaţi şi femei cu domiciliul în Balcic sau viligiaturişti, alcătuite din zece membri, cu preşedinte, vicepreşedinte, secretar, casier, cu preocupări care nu-i plictiseau: scoaterea din necunoscut a tinerilor cu talent, proslăvirea memoriei oamenilor mari şi încurajarea iniţiativei pentru ridicare de monumente în amintirea lor, combaterea luxului şi încurajarea costumului, jocului şi cântului naţional, apropierea sufletească a minorităţilor, încurajarea sportului, cu înfăptuirea operei de profilaxie fizică şi morală, combaterea alcoolismului, ridicarea gunoaielor, îmbrăcatul şi hrana copiilor săraci, găsirea de burse pentru studenţii săraci, înfiinţarea şi funcţionarea cantinelor şcolare şi ospătării pentru muncitorii şi micii funcţionari, dar şi separat pentru elevi şi colonii de vară, asigurarea adăpostului necesar pentru mamele singure şi sărace înaintea naşterii. În drumul spre plaje, domnii erau obligaţi să poarte cel puţin chiloţi de baie, iar doamnele şi o bluză pe deasupra (p.109)…

Balcicul unde în 1934 primar era George Fotino, parlamentar, cu salariu lunar de 8750 lei, şi 10% reţinere pentru pensie, mandat de trei ani şi jumătate, cu susţinere politică şi posibilitate de a interveni eficient la nivelul de sus, pentru localitatea de care se ocupa, inclusiv la Regină, despre care unii spuneau că ar fi fost amanţi…Dar localitatea era bine gospodărită şi primarul “Bărbat chipeş”, cum îl caracteriza alt istoric, Constantin C. Giurescu, în Amintirile sale (Editura ALL., Bucureşti, 2000, p. 93).

Comunele şi oraşele României 2014? Ferească Dumnezeu să se audă la Primării de Comitetele de cetăţeni, cu participarea pensionarilor, care se plictisesc în parcuri sau pe marginea şanţurilor, unii în aşteptarea ajutoarelor sociale că, ştiţi,  alegerile prezidenţiale 2014, au creat obligaţii!…

În orice caz, oricât de „campion” al demitizărilor şi răsfăţat al best sellingului ar fi Lucian Boia (vezi „Ziarul de Iaşi”, 8 noiembrie 2014, p. 7), cartea de faţă chiar aici poate fi încadrată, dar realizată cu respect şi meticulozitate pentru descoperirea şi reliefarea de adevăruri care, altfel, greu le-am fi aflat. În ce ne priveşte, ca cititor, n-am găsit nimic fals în ea, „seducător”, metaforic ca autorul să ne convingă, devenindu-ne simpatic doar prin argumente şi stil îngrijit de scriitor şi istoric.

O carte care, alături de ceea ce-i este bibliografia, se citeşte cu interes şi aduce, pentru a câta oară, şi pe celelalte din biblioteca, poate, uitată.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Popești spune:

    Bun articol, bună carte.
    Regina Maria este și astăzi respectată la Balcic, mai mult decât monarhia în România …

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5