Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

DICŢIONAR SPECIAL

160. VISUL LUI NICCOLO MACHIAVELLI:
L-am găsit prezentat de Adrian Cioroianu în „Dilema” nr. 409 din 2000: „…se făcea că Machiavelli stătea la o margine de drum şi, dintr-o dată, vede trecând pe cale, prin faţa lui, un grup de oameni tăcuţi, cu seninătate pe chipuri şi cu haine zdrenţuite pe trupuri. „Cine sunteţi voi şi unde mergeţi, oameni buni?”, ar fi întrebat proprietarul visului; „Noi suntem cei binecuvântaţi, sfinţii lumii ăsteia, şi mergem, se-nţelege, spre Paradis”, ar fi spus zdrenţăroşii. Doar ce mai trecuse ceva timp şi Machiavelli, rămas în visul său şi tot la margine de drum, vede trecând un grup de bărbaţi bine hrăniţi şi cu figuri impozante, prinşi într-o discuţie despre subiectele politice ale zilei. Şi discuţia era tot atât de animată pe cât de bune erau straiele de pe ei. Uitându-se mai bine, posesorul reveriei vede, printre vorbăreţi, pe un Platon, pe un Plutarh, pe un Tacitus – numai nume unul şi unul, toate dragi lui. „Dar voi cine sunteţi şi încotro vă îndreptaţi?”, a întrebat Niccolo; „Noi suntem cei condamnaţi la Iad”, ar fi venit răspunsul. Şi, înconjurat de prietenii săi, pe patul de moarte, Machiavelli ar fi spus: „Şi eu aş fi mult mai fericit să merg în Iad şi să discut de-ale politicii, cu astfel de oameni mari ai lumii vechi, decât să merg în Paradis şi să mă plictisesc printre sfinţi”. Şi, în ziua ce a urmat acestui vis, pe 21 iunie 1527, Niccolo Machiavelli a murit cu un zâmbet pe buze”;

161. OMUL IOV:
Este evidenţiat în cartea lui Constantin Abăluţă „Iov în ascensor. Iov în funicular” ( Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2009). Gabriela Gherghişor, în „România literară” nr. 3 din 2010, explică: „Prezenţa, încă din paratext, a celor două utilitare moderne vine să întărească forţa de sugestie a inalterabilului şi fertilului simbol biblic: pe de o parte, prin semnificaţia mişcării repetitive în dublu sens, ascendent-descendent (fortuna labilis), iar pe de altă parte, prin ideea de recluziune deasupra golului ( limitarea şi fragilitatea condiţiei umane”. Continuă Gabriela Gherghişor: „Şi în fiecare om se ascunde un Iov rănit şi indignat, dar care mai păstrează un rest de credinţă în divin sau de bucurie în faţa miracolului existenţial”;

162. ALGORITMUL ROMANULUI POLIŢIST:
L-am întâlnit prezentat de Cosmin Ciotloş într-o cronică la romanul „Viaţa începe vineri” de Ioana Pârvulescu şi publicată în „România literară” nr. 3 din 2010: „Într-un eseu celebru din 1934, „Modalitatea şi tehnica romanului poliţist”, Camil Petrescu schiţează maliţios algoritmul genului acestuia popular. (Ceea ce nu l-a împiedicat, cu un an înainte, să-l folosească în mod consecvent în „Patul lui Procust”). E vorba întotdeauna, spunea el de două trasee narative, amândouă ducând către crimă. Cel dintâi e de obicei pus în evidenţă cu ostentaţie. De-a lungul lui sunt presărate indicii din ce în ce mai clare, însă, se va dovedi la urmă, fără excepţie, amăgitoare. Adevărata pistă e cea de-a doua, permanent vizibilă, dar semnificativă numai pentru ochiul versat al investigatorului”;
163. CARACTERISTICILE
POEZIEI TRANZITIVE:
Au fost reliefate de Gheorghe Crăciun în eseul „Aisbergul poeziei moderne” ( Ed. Paralela 45, Piteşti, 2002): 1. este scrisă de tipul liric denotativ, preocupat de cotidian şi nu de transcendent, de mesaj şi nu de limbaj; 2. s-a născut odată cu poezia reflexivă simbolică; 3. e directă, democratică, mizând pe metonimie şi nu pe metaforă; 4. ea respinge în întregime postulatele „purităţii”, „ermetizării”, „obscurităţii” limbajului din poezia modernistă; 5. nu e o poezie a transcendentului, ci una a contingenţei „pline”, a existenţei cotidiene, a obiectelor şi enunţurilor clare; 6. face limbajul cât mai permisiv comunicării, îl deschide făcându-l cât mai verosimil; 7. se adresează direct cititorului, apropiindu-se direct de poezia existentă în lucruri; 8. ea nu mai separă lumea în poezie şi real, unde poeziei îi revenea un spaţiu ideal, epurat de concret; 9. acest tip de lirism se pune la dispoziţia realităţii, a cititorului; 10. devine o poezie cu întrebuinţare; 11. acest tip de poezie are în vedere o sensibilitate umană reală; 12. pactul cu realitatea al poetului tranzitiv este de cele mai multe ori un pact al adevărului, al autenticităţii şi sincerităţii, al mărturiei documentare şi mărturisirii; 13. ea transcende copierea realităţii, producând semnificaţie.
Poezie tranzitivă a scris Bacovia în „Stanţe burgheze”, iar din afară Witman, Ezra Pound, Pessoa sau Kavafis.

164. TACTICA BOLŞEVICĂ:
Am întâlnit-o în „Convorbiri literare” nr. 1 din 2003 într-o formulare dată de Dan Mănucă: „Robul trebuie măgulit pentru ca lanţul să poată fi suportat”;

165. SIMONA – GRAZIA DIMA
DESPRE POEZIE:
1. „un soi de rachetă pornită din tine”; 2. „subita declanşare a furtunii”; 3. „o cunoaştere mai deplină”; 4. „curajul de a numi lucrurile în tot ce au ele mai regal”; 5. „lavă a libertăţii”; 6. „călător pe scurtăturile vieţii” 7. „un elev care învaţă conştiincios inventarul creaţiilor lumeşti”;

166. COMPLEXUL INOCENŢEI: Sintagmă pe care am întâlnit-o la Radu Pavel Gheo şi prezentată în „Timpul” nr. 4 din 2003 ca reflexie în urma citirii cărţii de memorii „Amintiri deghizate” de Ovid S. Crohmălniceanu: „Mi-am amintit de nenumăraţii intelectuali şi politruci care azi exaltă valorile democraţiei într-o limbă de lemn căreia doar greşelile de exprimare îi mai dau oarecare farmec. Am sărit cu o sută de ani în urmă, la Caragiale şi „soţietatea fără prinţipuri, care va să zică că nu le are”. Toţi oamenii aceştia, foşti şi actuali lideri de opinie, nu se simt şi nu vor să se simtă vinovaţi de nimic. Aşa cum unii nefericiţi trăiesc permanent un complex al vinovăţiei, indivizii ferice de care am pomenit şi-au dezvoltat un acut complex al inocenţei”;



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5