Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Din presa vremii, tot din ziarul PATRIA, Bucovina. Și cuvinte bune de mângâiat sufletul și mintea cititorilor, mai ales a doamnelor…

Din presa vremii, tot din ziarul PATRIA, Bucovina

Și cuvinte bune de mângâiat sufletul și mintea cititorilor, mai ales a doamnelor…

 

Iată câteva informaţii de la rubrica de „specialitate” a ziarului menite a mângâia sufletul şi mintea cititorilor. Informaţii referitoare la „Focul din comuna Ştefăneşti din Judeţul Botoşani; despre „ofiţerii români în armata austriacă spre a studia instituţiile armatei noastre”, dar şi despre faptul că „de babele române se teme şi moartea”: „la Telega, Gherghina lui Gozu, după ce a zăcut două luni a închis ochii, dar cântându-i să „veniţi fraţi să-i dăm sărutarea cea de pe urmă” s-a trezit, ceea ce demonstrează că „ deprinderea din tinereţe e mai puternică decât boldul morţii”…

… Vinul din Vinerea , Transilvania, de lângă Orăştie, trimis de domnul Alexandru Herlea de Bordaux în Franţa la o mare expoziţie a dobândit „crucea de aur şi diploma de onoare”…

– „Institutul pedagogic din Cernăuţi participând la Congresul al treilea pedagogic cu o colecţie de  manufactură la Linz – unde au participat toate institutele pedagogice din monarhia austro-ungară, dar şi o mare parte a celor din Germania – a obţinut diploma de recunoştinţă, colecţia lor fiind socotită  cea mai completă, conducător al Institutului din Cernăuţi fiind zelosul şi competentul prof. Florea Cârstiuc.”

… „duminică 18 iulie 1897 se săvârşeşte în catedrala mitropolitană din Iaşi chirotonia  în arhiereu a P.C.S. Părintelui arhimandrit dr. Conon Aramescu-Donici. Noul arhiereu, care e absolvent şi doctor al facultăţii teologice din Cernăuţi, va lua titlul Băcăuanul şi va fi ataşat episcopiei de Roman.”…

… Cum se rezolvau în vremea aceea conflictele de idei se arată în ziarul din 15 decembrie 1897: „ o polemică ziartistică care, în focul discuţiilor, a trecut marginile obiectivităţii s-a încheiat cu o catastrofă” în sensul că „George Emanoil Lahovary, directorul marelui ziar din Capitala României  L’independence roumaine a căzut victimă unui duel cu spada.”

Urmare polemicii dintre ziarele conservatoare L’independence roumanine şi Epoca de sub conducerea domnului Nicu Fulipescu, ultimul ofensat ca urmare a unei aluzii a recurs la satisfacţia cu …spada. „Întâlnirea pe teren a avut loc sâmbătă înainte de amiază şi la repriza a doua a împuns atît de nenorocit dl. N.F. pe regretatul G.E.L. încât acesta a căzut la pământ rănit grav, sfârşind în vreo câteva minute”.

… Multe veşti priveau familia regală din România. O ştire vorbea despre discursul M. Sale Regina României Carmen Sylva rostit la recepţia profesorilor universitari cu ocazia inaugurării Universităţii din Iaşi (7 noiembrie 1897); Alta consemna: „Cu ocazia vizitei perechii regale române la Budapesta universitatea ungurească a oferit titlul de doctor de onoare M. Sale Regina pentru scrierile sale literare. Diploma legată într-un album splendid a fost deja trimisă de Universitatea din Budapesta contelui Goluchowsky, ca pe cale diplomatică să fie remisă M. Sale Regina. Diploma redactată în latineşte spune în rezumat că Universitatea, preluând alesele virtuţi, deosebita erudiţie şi marile merite ştiinţifice ale M. Sale Regina Elisabeta, conferea M. Sale, cu unanimitate de voturi, titlul de doctor onor în artele literare şi filozofice”.

…Acum, ceva şi despre veşnica dispută privind Domnia femeiască. „Aproape în fiecare zi se aud plângeri din partea femeilor că pe ele bărbaţii nu le lasă să-şi ocupe locul cuvenit în viaţa politică şi economică. Aceste plângeri însă sunt neîntemeiate deoarece 2/3 din omenire şi jumătate din întreg rotocolul pământului se află sub domnirea femeilor. Aşa avem pe regina Angliei Victoria care de la 1839 domneşte peste naţiunea cea mai puternică din lume. Vilhelmina numai de curând a fost încoronată ca regină a Olandei. Cârma Spaniei, fiind încă regele  mic, o are în mână regina – regentă Cristina. Peste cele 400 milioane de locuitori ai Chinei domneşte, de asemenea, TSI AN, văduvă împărăteasă. Ţarul Rusiei Nicolae II stă sub influenţa soţiei sale Ţarina Alix care prin frumuseţea şi cultura ei stăpâneşte asupra inimii Ţarului. Regina Italiei, Margareta, fiind şi ea de o frumuseţe rară, cultă şi de spirit, are de asemenea mare influenţă asupra soţului său Umberto. Regina României, cunoscută în lume ca scriitoare şi poetă sub numele de Carmen Sylva, încă trece ca o femeie foarte pricepută în ale politicii şi se zice că sfatul ei înţelept a contribuit mult la propăşirea României.

Ce ar mai putea obiecta sexul frumos de-am putea enumera toate cazurile speciale unde femeia poartă cârma şi nu bărbatul”?

   Din volumul „Bucovina în presa vremii” cu o postfață de prof. univ.dr.ing. Mandache Leocov, autor Ion N. Oprea,Editura PIM, Iași, 2008, p.143/145, volum închinat   românilor din Cernăuţi, Herţa, din Lunca, Fântâna Albă, Mahala, Ciudei la împlinirea a 90 de ani, când la 28 noiembrie 1918, Consiliul Naţional al Bucovinei hotăra revenirea la România furată la 1774, după cum avea să se  întâmple cu Basarabia în 1918…

          Pentru conformitate, Ion N. Oprea,Iași,21 aprilie 2021.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania