Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

„Din tainele vieții și ale Universului” de prof. Scarlat  Demetrescu

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.3 (147), Martie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


„Din tainele vieții și ale Universului” de prof. Scarlat  Demetrescu

Primit pentru publicare: 11 Mart. 2021
Autor: Ion N. OPREA, IAȘI, Membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 12 Mart. 2021
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

De la prezentarea cărții, „Din tainele vieții și ale Universului” de prof. Scarlat  Demetrescu, la explicarea fenomenului mortii care-l preocupa pe om…

               „Din tainele vieții și ale Universului”,carte de prof. Scarlat Demetrescu, am scris un eseu-prezentare în Luceafărul din 25 august 2020, despre ce este fenomenul morții care l-a preocupat pe om  de la apariția sa pe pământ încerc să desprind – din aceeși carte, aproape 600 de pagini, literă liliputană, Editura Prestige București,2020, „un dar special, pentru cei însetați de cunoaștere!”, cum scrie Familia prof. Viorica-Romel  Ispir din Vaslui, 24 februarie 2021, care mi-o încredințează,  din Precuvântarea de autor eu reținând îndemnul bun și pentru restul celor care o parcurg: „Cititorule,citește cu răbdare și atenție această carte de știință și filosofie cerească, pentru că îți va lumina și înălța sufletul”.

         …„Niciun  eveniment nu l-a pus pe om  mai adânc pe gânduri ca starea de nemișcare și răceală din momentul morții trupului omenesc. Sălbaticul  cel mai primitiv are noțiunea morții, are sentimentul că s-a petrecut ceva extraordinar cu semenul său, căci nu mai simte și nu se mai mișcă. Acest sentiment s-a întărit prin observarea  că toate ființele mor după o vreme…

          …Acest eveniment, extrem de natural, instituit cu  desăvârșită înțelepciune de Cel Atotputernic, a produs asupra omului – pe parcursul a mii și mii de secole – atâta frică, atâtea griji și superstiții, încât toată existența lui a stat și stă sub teroarea zilei fatale, „că va muri”, se va prăpădi pentru totdeauna.

          Nici azi, când omul a ajuns să scruteze multe din secretele naturii, omenirea nu este lămurită ce este Dincolo de mormânt. Altădată, marii inițiați cunoșteau cauza și scopul acestui fenomen. Restul omenirii era neștiutoare și prea înapoiată ca să înțeleagă tainele și actele intime ce au loc cu prilejul trecerii din lumea materiei grosolane, adică a trupului, în cea a materiei eterice, a sufletului-spirit, cu care ne ducem Dincolo. Azi însă, lărgindu-se gradul de înțelegere al omului, e posibil să se relieveze unui număr mai mare de  oameni seria de fenomene care  au loc în timpul desprinderii entității spirituale din haina sa terestră-trupul nostru, vizitat des de spirit până ce moare celulă cu celulă și rămâne pământ, că din pământ te-ai născut…

          Există chiar oameni risipiți prin mulțimea omenirii, cu darul minunat de a vedea și auzi fenomene și lucruri pe care majoritatea nu le vede și nici nu le aude. Aceștia văd entitățile spirituale și aud vorbirea lor exprimată prin  gânduri ce par a fi vorbire omenească. Un asemenea om  e un fericit al pământului, pentru că are cunoștință de entitățile spirituale care își duc traiul în sferele cerești. Pentru un asemenea om, moartea nu mai prezintă un aspect îngrozitor, el văzând toate etapele morții, actul morții în toată desfășurarea ei, înțelege că moartea nu este decât un fapt ce  înlesnește omului ascensiunea pe scara evoluției veșnice. 

          Este o necesitate imperioasă ca omul să știe ce este moartea, să se convingă de rostul acestui mare act din existența sa, pentru a scăpa de povara gândului „Am să mor”. Cunoscând Adevărul, el nu va mai fi copleșit de durere, bătut de vântul gândurilor negre că și-a pierdut pentru veci iubita sa soție, scumpa sa mamă ori adoratul său copilaș. De ce această jale, de ce această neliniște? Dacă omul ar cunoaște Adevărul, n-ar mai fi atâtea zbuciumări sufletești, atâtea tragedii, sinucideri și tulburări mentale, cu ocazia plecării celor apropiați. În momentul plecării, cei din jurul mortului, când jalea despărțirii le copleșește sufletele, plâng și se aruncă peste trupul ce moare, fac fapte necugetate – pentru că țipetele lor, exploziile lor sufletești, tulbură spiritul care se destrupează și nu-i dau libertatea de care are nevoie să plece la Cer, ba chiar, uneori, la rechemarea  sa în trup, reușesc pentru câteva momente, mortul își revine la viață, pentru ca din nou, cu mare risipă de energie, destruparea să se efectueze. Dacă lumea, noi cei din jur, am ști cât rău facem sufletului cu văicărelile noastre, ne-am abține să le risipim. Dacă l-am iubit cu adevărat pe cel cu mâinile pe piept ar trebui să ne stăpânim durerea și în liniștea casei să-i adresăm rugăciuni mulțumind Creatorului că, în acest fel, ajută entității spirituale desprinderea de trupul chemat în pământ. Să nu mai plângem pe cel/cea plecat/plecată, pentru că de Acolo, din spațiul ceresc, ochii plecați vor fi mereu îndreptați spre cei rămași…  

          Trecerea  de la o stare la alta este comună întregii creații, apa este lichidă, dar în anumite condiții poate  deveni solidă, gazoasă sau radiantă, mineralele pot fi dilatate prin căldură dar se și contractă prin frig, praful poate fi dizolvat de apa ploilor și deveni materie constitutivă pentru hrana plantelor, așa că, plantele mor, animalele mor și ele, ca și noi oamenii, ca o necesitate. Când omul va ajunge să se convingă că moartea este un act absolut natural, ca orice necesitate fiziologică – o trecere necesară dintr-o formă în alta – omul nu va mai cădea în greșeala de a boci zile și ani plecarea în lumea invizibilă a celor dragi. El va ști că durerea sa produce vibrații ale căror unde eterice ajunse la trupul și sufletul celui plecat  din lumea fizică le  produc incomodități. Cel  puțin pentru spiritul-suflet, care nici nu și-a revenit bine din zăpăceala trecerii pe poarta morții și este încă copleșit  de tristețea familiară, de vibrațiile simțămintelor de durere, jale și deznădejde ale celor rămași, această durere îl zguduie atât de mult încât nu se poate adapta locului unde se află – la Domnul – această durere, spune autorul, îl zguduie atât de puternic, încât în loc să-l ajute la deslușirea și acomodarea locului unde se află, plânsetele și suferințele celor rămași, îl cheamă la ei și nu-i dau posibilitatea să se despartă, deci, pentru a se înălța unde a fost chemat, la Cer, ca treaptă evolutivă a vieții. Să se reîntâlnească cu cei care, anterior sosiți – părinți, frați, copii, prieteni – este așteptat, să fie ghidat/ă în Lumea lumii… 

           De aici și spusele autorului, prof. Scarlat Demetrescu: „Dacă îi iubiți cu adevărat pe cei plecați de lângă voi nu-i mai plângeți, că aceste lacrimi îi  ard fluidic, cum arde jăraticul trupul vostru. Este mai bine, mai demn, mai spiritual, să vă înălțați gândul cu iubire, cu respect, rugându-vă zilnic pentru luminarea și avansarea pe cărarea vieții lor veșnice. Alături de aceste rugăciuni este de mare folos – pentru cei ce se roagă și pentru cel care se roagă – ca vorba sau gândul să fie tradus în faptă”.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.660 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5