Dă-mi, Doamne, trupul înapoi
Autor: Vasile POPOVICIlnvitaţie la lectură
Vasile POPOVICI .
.
.
.
.
.
.
.
Dă-mi, Doamne, trupul înapoi
Spre-Acolo am plecat ieşind din tine
precum îşi lasă şarpele-n pământ cămeşa,
o, trup al meu, sărmane trup,
cu greu te-am părăsit şi lepădat de dor
şi de durere, de suspin, şi de-ntristare.
Precum un laş, precum un hoţ, ca un tâlhar
care-a furat, care a jefuit, care-a prădat.
Spre-Acolo,
fără inimă, fără pleoapă, cu resentiment
şi-n mare grabă.
Fără chip în oglindă, fără vorbă,
fără suspin, întristare, durere.
Spre-Acolo îndepărtându-mă,
apropiindu-mă de nimic şi de nimeni.
Măcar de nimicul din care-am pornit
printre năzbâtiile Începutului dintâi.
Ce amalgamate
ne sunt rostuirile universale!
Că toate au un început fără un capăt, de socot,
să pot imagina nemărginiri şi veşnicii, nu pot
tot rătăcind prin hiperspaţiul
fără puncte cardinale.
Şi cum îmi striveşte eterul nemateria,
consubstanţialitatea,
începe să-mi fie frică şi frig,
ca o subtilitate a paradoxurilor.
De undeva un gând curat mă împresoară.
De undeva vine fluidul acela. Universal.
– Dă-mi, Doamne, trupul înapoi!
Mi-e dor de durere de suspin, de-ntristare.
Trimite ,,vo” înştiinţare popii
şi lasă,
mai lasă o vreme suflare
şi-n trupul Caliopii.
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Vasile POPOVICI
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
Foarte inspirată, foarte complexă ca viața, foarte durabilă și universală ca veșnicia…
Mulţumesc, distins Domn Glasberg Simon.
Vă citesc cu interes.
Cu distinsa Dv. soţie, am fost colegi de breaslă la Corni.
Sănătate, inspiraţie şi tot ce vă doriţi!