Debutul literar al scriitorului Victor Teişanu s-a produs prin 1970 în acel nemuritor „Preludiu“ – supliment literar artistic publicat săptămânal de cotidianul „Scânteia tineretului“ – prin grija „descoperitorului de talente“ Tudor Opriş, el însuşi un înzestrat poet, aşa cum avea să ne demonstreze mai târziu. Pe vremea aceea Victor Teişanu era un elev la liceul din Darabani, judeţul Botoşani, un oraş în care s-a stabilit după terminarea studiilor superioare şi unde a rămas acelaşi „om al cărţii“ pus la conducerea bibliotecii publice din localitate. Talentul lui nu s-a risipit pe drum, în decursul anilor, ba dimpotrivă a scos la lumină mai multe volume de versuri pe care criticii literari nu le-am trecut cu vederea. Gellu Dorian, Dumitru Ţiganiuc, Mircea Petean, Theodor Damian, Cassian Maria Spiridon, Maria Baciu şi Horaţiu Ioan Lascu, sunt doar câţiva dintre cei care au scris elogios despre creaţia
poetică a melancolicului şi elegiacului poet botoşănean.
Ultimii ani au fost destul de „productivi“ pentru Victor Teişanu, dacă ţinem cont de cele câteva volume de versuri tipărite. După volumul intitulat „Ceremonii de iarnă“ publicat în 2007, poetul din nordul Bucovinei a dăruit iubitorilor de poezie, în 2011, două minunate cărţi de poezie: „Miez de tăcere“ şi „Călătorie în cerc“. Despre cel din urmă volum voi exprima în cele ce urmează câteva păreri, fără a avea pretenţia că sunt un critic literar.
„Călătorie în cerc“, volum apărut în condiţii grafice, de invidiat, la Editura DACIA  XXI din Cluj-Napoca, vine să contureze universul liric al acestui poet, căruia îi place să facă risipă de metafore într-un joc al iubirii perpetue, al împlinirii şi al existenţei, într-o „Lume vetustă“ – pag.97: „Confesiuni/lângă zidul de piatră/ca şi cum/poţi reinventa viaţa//ca şi cum/într-o lume vetustă/ar înflori pe buze/câmpuri de orhidee//căci repetând/visele chiriaşului/eşti aidoma unui nor/din care curge nisip“. Victor Teişanu se răsfaţă parcă într-un „spaţiu pur“ unde „orice viziune nocturnă/sugerează nelinişti“ (pag.7). Pentru plăcuta muzicalitate şi pentru frumuseţea versurilor care reuşesc să emoţioneze, citez în întregime memorabilul „Cântec“ de la pagina 13: „Iată colţii/cei de fiară/răbdători/pândind afară//tu închis/în chilioară/zideşti/zidul tău de ceară//tu cu  zidul/tău de ceară/şi afară/colţi de fiară.“
Victor Teişanu încearcă şi reuşeşte să ne convingă că nu este „singurul/care aşteaptă/trenul de purpură“ (pag.52) şi că „din degetul/înţepat al toamnei/ţăşneşte imperturbabil/melancolia“ (pag.96).
Toate poeziile incluse în acest volum au o formă fixă, autoimpusă probabil de către autor, adică trei strofe scrise în vers alb, ceea ce îi asigură poetului un câmp mai  larg şi mai liber de exprimare. Scriitor deosebit de sensibil, care nu ezită să se confeseze în faţa cititorului avizat, Victor Teişanu ne dezvăluie, cu fiecare nou volum publicat, o altă latură a personalităţii sale. Metaforic vorbind, poetul cu „pojghiţa/fragilă a sufletului“ încearcă să ne convingă că el este acela care „noapte de noapte/murind/simultan/cu naşterea poemului“ (Naşterea poemului – pag.39). Într-o poezie acelaşi mânuitor iscusit al condeiului ne asigură că „din degetul/înţepat al toamnei/ţâşneşte imperturbabil melancolia“ (Epopee – pag.96), pentru ca într-un alt frumos poem să ne ofere o antologică definiţie a poeziei: „veşnicul şarpe viu/şi stindard/al părerii de rău/poezia“ (Adulmecând sensuri – pag.  76).
Fără îndoială, Victor Teişanu a reuşit să-şi formeze un stil poetic original, capabil să creioneze propriu-i univers al candorii, al inocenţei, al reveriei şi meditaţiei. Cuminţenia unei exprimări elevate, prospeţimea imagisticii capabile să emoţioneze şi să impresioneze „ochiul“ sufletului, limpezimea discursului liric şi, nu în ultimul rând, tonul care trădează o fire boemă, sunt după umila mea părere, principalele caracteristici ale creaţiei poetice pe care Victor Teişanu ne-a dezvăluit-o până în prezent.
Victor Teişanu, fire discretă şi modestă, dar înzestrat cu un talent înnăscut şi recunoscut, face parte dintre scriitorii pentru care nu cantitatea contează, ci calitatea. Este şi motivul care stă la baza puţinelor volume publicate de acest apreciat poet şi jurnalist în decursul îndelungatei sale activităţi puse în slujba limbii române. Chiar şi în Uniunea Scriitorilor din România a intrat destul de târziu, în 2008, dar a intrat demn, cu fruntea sus şi pe merit, nicidecum pe „uşa din dos“, ci pe „uşa din faţă“, aşa cum stă bine unui adevărat şi valoros scriitor.