123. LEGEA EFECTULUI IMEDIAT:
Este o lege specifică utopiştilor, raportată la timp pentru a scurta distanţa dintre cauză şi efect. Călin Andrei Mihăilescu o descoperă ca fiind intenţionat folosită în expunerile lui Ceauşescu. Astfel, istoria era sistematizată încât totul, fiecare moment, era angajat în viitor, pornind de la marii bărbaţi ai neamului spre a prefigura „marele bărbat al neamului”, adică Ceauşescu. Cutremurul din 1977 i-a dat ocazia de a-şi desăvârşi pasiunea pentru machete, demolări şi reconstrucţii peste noapte. Sintagma de bază pentru legea efectului imediat era „să se treacă neîntârziat la…”. Aceste două sintagme produceau similitudinea dintre cauză şi efect, dintre plan şi aplicare. Altcineva, Andi Mihalache, şi tot în „Cronica” nr. 7 din 2001, constată alte două aspecte ca rezultat al legii efectului imediat: „Punând voinţa sa în locul calculului matematic, Ceauşescu anula obiectivitatea cincinalelor”. Legea efectului imediat acţiona, cât se poate de clar, în privinţa achitării în mare grabă a datoriilor externe;

124. TEORIA ÎNCADRĂRII ÎN SOCIETATE:
Aparţine lui Constantin Noica şi am întâlnit-o în „Jurnalul filozofic”: „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate – SĂ FIU INCOMOD. Nu e uşor, ştiu bine. Trebuie să sfârşeşti prin a fi cineva, ca să se împiedice lumea de tine. (…) Prin simplul fapt că eşti cineva, că poţi ceva, că ştii ceva, să incomodezi şi să obligi”. Referindu-se la această teorie a lui Constantin Noica, Ioana Pârvulescu în „România literară” nr. 31 din 2001, scrie: „În jurnalele congenerilor săi, Noica este însă, aşa cum s-a văzut, departe de a fi un personaj incomod: manierat şi gentil, îşi impresionează plăcut interlocutorii, în cel mai rău caz, îi intimidează”;

125. EROAREA CAPITALĂ A MARXISMULUI:
A fost enunţată de Karl R. Popper în cartea sa „Căutarea neterminată” ca „o profeţie istorică îmbibată cu un apel implicit la următorul comandament moral: contribuie la realizarea inevitabilului”. Nicolae Manolescu în „România literară” nr. 47 din 1999 numeşte această eroare ca fiind „idioţenia periculoasă”, un fel de ceva ce „validează un curs necesar al istoriei care, la rândul său, validează toate ororile”;

126. PARADOXUL CHINEZ:
Realitate desluşită de Ion Holban în cartea sa „Poarta lumii. Jurnal în China” (Iaşi, Ed. „Sedcom Libris”, 1999), ca aflându-se, în spiritul său, între: „ritual şi metaforă” prin „răbdarea, tenacitatea, eficienţa muncii, obsesia superlativului absolut, marea putere de adaptare a vechimii imperiale la noutatea şi dinamica pieţei libere, ce sunt tot atâtea şanse pentru China să devină cel mai temut tigru asiatic”;
127. „SFINX PĂTRUNSĂ DE-NŢELES”:
Vers din „Epigonii” lui Eminescu, reprezentând o caracterizare făcută lui Eliade şi în care se poate depista un dezacord între substantivul „sfinx” şi adjectivul „pătrunsă”. George Călinescu explica acest lucru dând totul pe „libertăţile pe care şi le ia poetul”. O recentă explicaţie vine din partea lui Ion Calotă, profesor la Universitatea din Craiova, care ne atenţionează că: „în limba greacă, dar şi latină, substantivul SFINX este de genul feminin. Ca fost elev şi student al şcolilor austriece şi germane, recunoscute prin studiul limbilor şi culturilor clasice, Eminescu a păstrat forma feminină a substantivului SFINX, mai ales că, în limba română, el va deveni masculin mai târziu, după ce şi franceza îl va adopta tot ca masculin”;

128. CALEA CHINEZĂ A TRANZIŢIEI:
Este remarcată, în comparaţie cu cea est – europeană, de Bogdan Ficeac: „În China s-a început cu reformele economice, iar cele politice au fost lăsate în sarcina viitorului. În estul Europei s-a început cu reformele politice…”;

129. TEOREMA ÎMBĂTRÂNIRII PROŞTILOR:
Aparţine lui Alexandru Paleologu şi am găsit-o în revista „Orizont” nr. 10 din 1999. A fost enunţată astfel: „PROŞTII ÎMBĂTRÂNESC PROST”. Alexandru Paleologu are şi o explicaţie: „Fiindcă se cramponează de ceea ce li se pare lor minunat, adică tinereţea”;

130. PROBLEMA FILMULUI EUROPEAN:
A fost formulată de regizorul Vittorio Taviani, invitatul din finalul ediţiei a IX-a DaKINO, desfăşurată în 1999: „Problema fundamentală în Europa e că nu reuşim să vedem filme europene, pentru că totul e ocupat de americani”;

131. METAFORA POPPER:
„Stând pe mal şi uitându-ne la fluviul timpului, nu putem spune încotro se îndreaptă, nici că am ştiut că trece pe aici”. Am întâlnit-o în „România literară” nr. 47 din 1999, într-un editorial semnat de Nicolae Manolescu şi care declară că a găsit-o în polemica lui Karl R. Popper cu doctrinele care atribuie istoriei o direcţie şi, implicit, o necesitate. Mai mult, Nicolae Manolescu e categoric şi crede că „întreg misterul istoriei stă în această metaforă”.