Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Doi metri sub pământ (roman foileton) (20)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 11 Oct. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 12 Oct. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Doi metri sub pământ
                                                (Roman foileton)
                                                               20

                      Zona celor trei cimitire presărate cu sute de cruci părea acum un loc părăsit cu pete de iarbă și pâlcuri de  copaci uscați. Nu se știa din care motiv, la marginea fostului cimitir al bărbaților mai era o cruce nemutată la cimitirul simbolic de peste gârlă.

Anacronică părea și prezența monumentului funerar al Antoneștilor, care fără crucile din jur nu-și mai etala măreția. Părea o îngrămădire de beton și marmoră fără strălucire.

Crucea rămasă între ierburile înalte nu mai avea pe ea niciun nume. Nimeni nu mai știa al cui e mormântul, mai ales acum când crucile vecine au fost mutate.

Cele trei cimitire deveniseră locuri malefice pentru oroveni. Cum cobora seara, trecătorii auzeau din morminte bocete, unele chiar cu vorbe.Cineva reținuse niște vaiete , fără a înțelege ale cui sunt. Erau blesteme adure celor care au lăsat cimitirile fără cruci.

-:Nu v-ar mai ajuta dumnezeu, păgânilor, oroveni fără suflet. Ne-ați lăsat aici fără cruci, ca pe niște câini. V-a fost silă să ne dezgropați și să ne mutați cu totul, dacă chiar trebuia. Să nu apucați lumânare! Să nu vă devoreze viermii. Să nu aveți odihnă în vecii vecilor, nemernicilor. Veți aprinde lumânări la mormintele goale, ca să vă aflați în treabă. Vom avea grijă să ieșim din fundul lacului ce ne va înghiți în curând, ca să vă chinuim în nopțile fără lună.

O femeie, pretinde că la miezul nopții se auzea până departe din fostele cimitire uo voce stridentă:

-Te-ai însurat, bărbate păcătos. Mi-ai luat crucea ,ca să nu râdă orovenii de tine. Și-așa nu ai aprins o lumânare de mulți ani. Trăiești cu destrăbălata în casa la care am muncit până am intrat în pământ.Mâncate-ar șobolanii de ticălos!.Ți-a fost greu să dezgropi rămășițele pământești și să le pui în mormânt nou. Am să smulg crucea , ca să ți-o pun la mormânt când te voi chema ca să te judec.

Preotul povesti oamenilor la slujba de duminică o întâmplare stranie.Trecea pe lângă cimitirile fără cruci și, prin surprindere în spatele lui se aruncară un copil care nu depășise vârsta de șapte-opt ani:

= Cum ai putut părinte să mă lași fără cruce?Prin ea îmbrățișam pe toată lumea.Eu sunt mic.Nu mai am pe nimeni. Aici barem mai venea câte o enoriașă și îmi aprindea din când în când câte o lumânare. Dincolo, unde e crucea, nu va mai veni nimeni la un mormânt gol.Păcat, taică părinte! Mare păcat! Dumnezeu vă va pedepsi pentru acest sacrilegiu. Osemintele noastre trebuia mutate împreună șu vechea cruce.

Preotul simți un laț în jurul gâtului. Mai avu puterea să facă o cruce mare. Căzu în drum ,paralizând de frică.

Toate aceste istorioare despre morții din cimitirul fără cruci îi puseră pe jar pe oroveni. Ce era de făcut?Tot preotul veni cu soluția. Revenit din leșin, părintele Agălinei spuse credincioșilor din om în om că duhurile morților se vor liniști după o slujbă de pomenire. Calculul era bun. Câte cruci în noul cimitir, atâtea pomeni. Rentabil. Va face un desfășurător după o discuție cu rudele morților din vechile cimitire. Acolo unde nu sunt rude, vor fi împărțiți niște covrigi cu lumânări. Dumnezeu va fi îngăduitor.

Alți oroveni care se întorceau de la oraș la o oră mai târzie au văzut lumină în dreptul crucii rămase nemutate  peste gârlă. Bărbați ,femei și copii scheletici se țineau de mâini și dansau în jurul crucii. Hora era mare. Morții fantomatici se învârteau într-o horă alcătuită din mai multe cercuri. Melodia era una foarte cunoscută. Se juca „Oroveanca”.Martorii acestei halucinații își făceau cruce și treceau mai departe.

Toate acestea ajunseră și la urechile primarului superstițios din fire. Vicele punea toate întâmplările pe seama crucii rămase în vechiul cimitir din Oroveni. Un consilier fu rugat să ia crucea fără niciun nume pe ea și s-o planteze conform schemei la locul ei din cimitirul fără morți, dar cu sute de cruci.

Curând, orovenii uitară scornelile despre strigoii din perimetrul monumentului  din inima cimitirilor. Alte lucruri intrară în atenția lor.

Liniștea anonimului Oroveni fu spartă de zgomote de mașini de mare tonaj. Lângă gardurile descompletate ale vechilor cimitire oră de oră se descărcau panouri din prefabricate înalte de trei metri, destinate închiderii perimetrului în vederea izolării de sat. Curând ,apele lacului cu broaște mecanice vor ajunge până la nivelul întâi al monumentului. Se va construi un fel de baraj. Experții militari preconizaseră că în adâncul acestui fantomatic lac s-ar află tehnică militară de ultimă oră, plantată de scheleticii lui Strigoianu pentru susținerea atacului general pentru distrugerea planetei. Orovenii ca localitate figura pe o hartă cu mare potențial magnetic ce ar putea declanșa dezastre pe o arie întinsă. Scafandrii de la Turn au încercat să afle ce se ascunde în adâncuri. Tentativa a eșuat. Undele magnetice erau așa de puternice încât atrăgeau tot ce era metal. Nicio armă nu putea acționa asupra lor. Soluția propusă a fost diminuarea adâncimii prin scufundarea pământului de deasupra. În felul acesta, se diminua riscul unui atac rapid și eficient prin folosirea magnetismului. Puține centre cu o asemenea încărcătură magnetică erau pe Tera. Se vede că pericolul unei distrugeri a Planetei din interior nu era de neglijat.

Strigoianu părăsise incinta în grabă, luând cu el pentru sprijin vreo douăzeci de scheletici instruiți deja. O dronă survola din oră în oră spațiul de deasupra lacului, trimițând la bază informații de ultimă oră.

Andronache Țâreleanu fusese chemat la ordine tocmai în legătură cu aceste chestiuni militare păstrate în mare secret. Atacul pentru scufundare în vederea micșorării adâncimii lacului cu broaște mecanice va fi dat după ce se va ridica zidul- baraj. Soluția putea fi una falsă. Planul putea să eșueze, dacă volumul apei din lac a fost calculat greșit. Se prevăzuse și o deversare în gârla satului, cu o albie puțin adâncă, dar întinsă. A doua variantă ridica probleme. Deversarea trecea direct prin mijlocul bisericii. Preotul Agălinei se ruga în fiecare seară ca militarilor să le dea dumnezeu gândul cel bun. Sutele de autotrenuri cu materiale de protecție nu mai mirau pe nimeni.Mai toți sătenii aflaseră de la preot despre ce e vorba. Femeile plângeau la gândul că cei îngropați în cele trei cimitire vor fi purtați în adâncurile acestui lac blestemat. Lumânări nu mai punea nimeni aici. Peste o vreme , nimeni nu va mai ști povestea crucilor fără morți și nici a morților fără cruci. Rapsozii satului scorneau deja povești nemaipomenite despre strigoii care odinioară  îi bântuiau pe cei rămași să se bucure mai departe de lumina soarelui.

Unii își testau calitățile artistice și făceau versuri, pe care le îngânau în acompaniament de cobză:
Frații mei plecați din lume,
Fără sprijin fără nume,
N-ați avut parte de moarte,
Crucea-i ici,trupul departe.
Vă-ntâlniți în fund de lac,
Unde broasca face Oac,
Câte-un bocet se aude
Și la cruci ,dar și prin unde.
La o judecată dreaptă.
Chiar nimic nu vă așteaptă.

Asemenea cântece-bocete începuseră să intre în repertoriul orovencilor, însoțite de lungi oftaturi și de adăugarea de nume, ca să știe mortul că bocetul îi este dedicat.

Veni și ziua parastasului anunțat de Flori și de Cornelius de mai multă vreme. După plecarea Juanei, Cornelius era mereu trist, chiar dacă o suna seară de seară pe femeia de care se îndrăgostise. Aceasta dorea să părăsească Oroveniul și să se mute la ea în paradisul Americii deSud, unde avea o stare materială de invidiat, moștenită de la soțul dispărut în timpul unui ciclon. Lui Cornelius îi era frică să facă acest pas. Aștepta să se întoarcă Andro și după aceea va vedea. Nici nu putea s-o lase singură pe Flori. Satul începuse deja să bârfească. Guralivele își dădeau cu părerea cum că…

Parastasul pregătit din timp în slava părinților adună iarăși toată suflarea Oroveniului. Localnici și migranți suportară cu stoicism slujba cuvenită, prelungită de părintele Agălinei cu mult peste durata obișnuită. Se împărțiră și farfurii, și haine. și prosoape. Se auziră de peste câteva sute de ori cuvintele „yBogdaproste”, pe care sirienii nu le înțelegeau, dar le învățaseră repede. Tot cimitirul nou, plin de morminte, goale se umplu de mese tradiționale pentru pomeni.  Oamenii stăteau pe scânduri puse pe două scaune, învelite cu fel de fel de cuverturi lucrate la războiul de țesut. Fiecare adusese de acasă câte ceva. Era o pomană de oameni avuți, la care nu visase vreodată nici părinții Floricăi Murgeanu și nici părinții lui Cornelius.

Sătui și obosiți, orovenii plecară spre case, iar preotul plutea de fericit. Primise de la Flori un milion de lei, ca sponsorizare pentru restaurarea picturii vechii biserici.

Mergea pe drum și vorbea singur:„Ce oameni cu frica lui Dumnezeu sunt orovenii mei!”

Va urma.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania