Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Doi metri sub pământ (roman foileton) (19)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 05 Oct. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 05 Oct. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Doi metri sub pământ
                                                (Roman foileton)
                                                               19

După spartul nunții în cămară ,când ultimii cheflii povesteau lucruri picante din tinerețea lor, Cornelius îl rugă pe slujitorul bisericii, cam aghesmuit e drept, să vină puțin în spatele casei, pe malul gârlei ,pentru o convorbire de taină. Primise acestă însărcinare de la fratele său vitreg Andronache. La început, preotul a crezut că e una din farsele ticluite de Cornelius,
Gârla era doar la câțiva pași de cocheta casă a Floricăi.
Cornelius își începu vorba calm, pe un ton alb, fără emoție:
– Părinte, te rog să mă asculți cu mare atenție. Lucrurile sunt grave, aș zice apocaliptice. Divizia aflată la comanda multor turnuri din această țară a hotărât să treacă la atacul final. Strigoienii sunt infiltrați peste tot. Aici, din cauza magnetismului, pericolul e mult mai mare. Ar putea fi atrase magnetic toate obiectele feroase. Aceasta ar duce la o distrugere a jumătate din zonă. Însuși punctul Babele s-ar dezintegra. Sfera magnetică ar lua-o la vale ,provocând pagube mai mari decât un cutremur. Doar apa lacului cu broaște mecanice ar putea stăvili dezastrul. Pentru acesta, e nevoie de inundarea unei suprafețe de pământ de câteva sute de hectare. Divizia s-a gândit că cele trei cimitire sunt un spațiu propice pentru a fi scufundate la zece metri, oprind magnetismul. Totul se poate face cu tehnică militară încă neexperimentată. Există și riscul de a se crea un efect de răbufnire. Apa ar putea să urce din adâncuri, asta însemnând dezastru existențial. Șansele sunt cincizeci/cincizeci.
-Și eu ce pot face? Doar să mă rog.
-E ceva care ține de autoritate și de încrederea enoriașilor în preotul lor.-
-Concret?
-Să adunați enoriașii la biserică chiar astăzi și să le spuneți adevărul. Cimitirele vor fi inundate. Primăria a repartizat un teren pentru noile morminte pe malul celălalt al gârlei, lângă dumbrava de salcâmi.
-E un loc mlăștinos. Nimeni nu va accepta să-și îngroape morții în clisă.-
-Deocamdată trebuie să rezolvăm cu mormintele existente. Nu putem dezgropa atâția morți, ca să-i mutăm în noile morminte. Soluția practică este următoarea, acceptată și de mai marii bisericii. Să se ia câte o urnă de țărână de la fiecare mormânt și crucea. Noul amplasament va păstra aceeași dispunere a mormintelor. Organigrama este deja făcută. Organele locale se vor implica în amenajarea noilor cimitire. Nu vrem să mai fie în locuri diferite. Cimitirul mare se va numi Odihnă veșnică pentru oroveni. Va dispune chiar de o capelă și o cameră mortuară.
-N-aș zice că mai convins.Altă variantă mai bună nu există, după cât se pare.
-Cimitirul nou va fi sfințit chiar de episcopul nostru.
Răvășit de ce aflase, preotul A Gălinei convocă de îndată consiliul parohial. Până seara, toți orovenii aflaseră cu indignare că morții lor vor fi amestecați cu pietrele și nisipul apei ce va inunda cele trei cimitire moștenite din neam în neam. Mai o înjurătură, mai un protest spontan, dar în cele din urmă tot satul înțelese despre ce este vorba. Femeile mai ales erau mulțumite că mormintele vor avea cruci, iar ele vor putea merge în zile de sărbătoare să-și plângă și să-ș tămâieze morții. Un lucru bun era păstrarea ordinii din vechile cimitire. Ideea Primăriei fusese bună și primarul în funcție mai adună câteva voturi în contul apropiatelor alegeri locale.
Florica Țâreleanu aflase și ea ce se întâmplă în sat. Cornelius o avea în grijă.Era cumnata lui,nu?
De Andro nu mai știa nimic. I se părea că trecuse o veșnicie de când plecase intempestiv în zori de zi, tocmai când trebuia să se bucure de fericirea la care poate nu mai visau. Plecaseră toți oaspeții dragi. Avea un sentiment de pustietate. Îi sunau încă în urechi vorbele orovencei, care vorbea singură pe drum, repetând că Flori s-a născut fără noroc.
În nopțile de toamnă , ziua este mai scurtă. Întunericul coboară devreme. Nopțile devin nesfârșit de lungi, mai ales pentru cei singuri. Privea prin fereastra largă spre biserică și spre cele trei cimitire, în care morții își dormeau nepăsători somnul de veci. Flori avu impresia că deasupra cimitirelor sunt fulgere. Lumini galben-roșiatice dansau haotic fără zgomot. Ieși în drum în fața casei și văzu oameni alergând spre zona luminată a satului. Erau printre ei și sirieni. Aproape că nu se mai știa cine e băștinaș și cine e migrant. Mulțimea fugea într-o singură direcție.Spre cimitire!
Primii sosiți la poarta principală a cimitirelor au crezut că e un exercițiu de noapte programat de unitatea de elită din apropierea Turnului. Unora li s-a părut că din drone cade ceva. Se apropiară mai mult . Văzând ce se întâmplă se îngroziră și o luară la fugă. Gestul era imitat și de alte grupuri ajunse lângă gardurile cimitirelor. Fură alertate și autoritățile. Primarul și șeful de post, pompierii voluntari și grupul pentru situații de urgență priveau îngroziți la obiectele mișcătoare ce invadaseră cimitirele. Nimeni nu îndrăznea să treacă dincolo de porțile enorme ale locurilor de veci. Cornelius,ajuns în față, deschise lacătul de securitate și se aplecă în semiîntuneric ,dorind să dezlege misterul umbrelor care se mișcau leneș. Stupoare! Erau niște melci mari ,cam de 30 de centimetri, cu niște coarne enorme. Tocmai când analiza această vietate ciudată, îi sună telefonul. Era Însuși Andronache. Semnalul nu era prea grozav, dar se auzea mulțumitor
-Cornelius, ați fost atacați biologic. Sunt melci africani. Nu puneți mâna pe ei.Sunt toxici. Sute de localități se confruntă cu această provocare a scheleticilor. Ordin! Adunați-i cu furcile și dați-le foc. S-ar putea ca în acestă noapte să vi se mai livreze o tranșă. Urgentați mutarea crucilor. Cimitirele trebuie scufundate grabnic.Am încheiat!
Cornelius spuse toate acestea oamenilor adunați în număr mare. Se aprinseră focuri. Se amenajă un loc pentru incinerarea monștrilor cu gușă și coarne imense. Vânătoarea se făcea cu grijă și pe rând. Nouă –zece bărbați strângeau târâtoarele, alții asigurau flacără puternică. Aruncați în foc, melcii africani parcă răgeau, încercând să se repeadă la cei de față. Se căută cu multă atenție printre morminte pentru a nu rămâne vreo lighioană ascunsă pe după vreo cruce. Mirosul melcilor incinerați era de nesuportat. Semăna cu mirosul provocat de arderea cadavrelor de animale în putrefacție.
Preotul ținu o slujbă scurtă pentru alungarea duhurilor rele. A doua zi dis-de-dimineață începu mutarea crucilor în noul cimitir, respectându-se ordinea pusă pe hârtie de funcționarii Primăriei. În zori, cârciuma Grăsanei era deschisă. Primul țoi era din partea casei. Restul era plătit de fiecare. Țuicarilor din sat li se alăturase băutorii sirieni, cărora religia le permitea consumul de alcool.Ceilalți se uitau, respectând canoanele grupului religios din care făceau parte.
Olarii din satul vecin le făcu o surpriză orovenilor. Le aduseră niște amfore cu flori pentru a pune în ele țărână de la morminte. Preotul îi învățase pe oroveni să ia pământ din toate colțurile mormântului,în numele Tatălui, al Fiului , și al Sfântului Duh. Fiecare mormânt era luminat cu o candelă și multe lumânări. Mirosul de tămâie mai alungase puțin duhoarea de melc uriaș ars. Deja în sat se născuseră legende. Bătrânele erau sigure că aceste vietăți dizgrațioase au fost trimise chiar de diavol, pentru a-i pedepsi pe oroveni. Biserica la slujbe era din ce în ce mai goală, spre disperarea preotului care nu mai avea suficientă colivă pentru a-și crește ce cinci porci. De bani la spovedanie,nici nu se putea vorbi. La morți. Batistele cu bănuți, nu mai erau așteptate de nimeni.Se legau chiar monede de cinci bani. De râsul curcii! Sărăcia aduce după ea și zgârcenie.Nu ne mai mirăm! În Oroveni nu prea mai erau cerșetori. Statul cu mâna întinsă era păgubos. Concurența era mare. Mulți cerșetori de meserie plecaseră la oraș. Tot mai făceau zece-douăzeci de lei pe zi. „Profesioniștii” cerșeau în Germania, Italia, Franța, Spania etc.
Florica și Cornelius înainte de a transfera crucile părinților în noile cimitire plănuiră să facă un parastas, cu o slujbă cum se cuvine. La auzul acestei vești, părintele A Gălinei își frecă mâinile de mulțumire, lăudând inițiativa celor doi:
-Părinții voștri de acolo de unde își dorm somnul de veci sunt mândri de voi și vă veghează traiectul vieții. Eu zic să faceți parastasul de Cuvioasa Parascheva. E sărbătoare mare, lumea nu lucrează, vine la biserică și la mormânt.Ce ziceți?
– E foarte bine părinte. Avem timp să ne pregătim. Vrem să vină tot satul. Au fost la nuntă, de ce n-ar veni și la o astfel de pomenire?
Până seara, orovenii aflaseră deja că noile cimitire vor avea parte de o slujbă și un parastas pe cinste. Mulți vecini s-au grăbit să-și ofere serviciile. Sunt multe de făcut.Păcat că Andro nu va fi de față. Îi vor trimite imagini de la fața locului. Când se va întoarce, Flori vrea să-i propună și un monument funerar pentru părinți. Sigur nu o va refuza pe Flori, femeia țesută din lacrimi de iubire și statornicie. O minune de soție!
Primarul Urlatu nu bănuia că alegătorii săi sunt atât de operativi în rezolvarea unor probleme de suflet. Și el avea morți în cele trei cimitire. Făcu ce trebuie. Era îngrijorat că scheleticii s-au cuibărit tocmai în urbea pe care o păstorește. Avea încredere în Andronache Țâreleanu. Îl știa de multă vreme. Acum ,după donație, îl iubea și mai mult. Banii intraseră în contul Primăriei, dar concret nu se mișca nimic în ceea ce privește asfaltarea drumului principal. Nu se grăbea încă, pentru a nu da apă la moară posibililor contracandidați. Oricum, banii nu trebuia să intre pe mâna contracandidaților. Nu era chiar naiv de felul lui.

Va urma!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.586 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5