Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Doi metri sub pământ (roman foileton)

Primit pentru publicare: 05 Nov. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 10 Nov. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Doi metri sub pământ
(Roman foileton)
22

În așteptarea altor nenorociri, venite ca blestem din cimitirile fără cruci, orovenii , băștinași și migranți, au fost înștiințați prin trompetistul  Primăriei că o trupă de teatru și-a anunțat intenția de a juca gratis  pe scena micuțului cămin cultural de lângă primărie. Odinioară aici se organizau nunți. În preajma alegerilor se țineau ședințe electorale, cu promisiuni de realizări mărețe, cu făină , zahăr și găleți goale, care erau păstrate de localnici pentru a căra apă la morți,  după datină. Cine căra apă în cele patruzeci de zile rămânea și cu găleata.

Despre viitoarea piesă ce va fi adusă în fața orovenilor nici primarul nu știa mare lucru. Nu mulți localnici aveau cunoștință de ce este acela un spectacol de teatru. Reprezentația avea să înceapă sâmbătă seara după miezul nopții. Această programare la ore târzii produse oarece nemulțumiri printre viitorii spectatori. Orovenii se culcau devreme. Puțini aveau televizoare, iar curentul se întrerupea des. Și-așa sala de spectacole , vorbă să fie . nu avea mai mult de o sută de locuri. Cine voia să vadă spectacolul trebuia să vină din timp , ca să prindă un loc pe scaun. Erau și câteva bănci lungi, din cele folosite la pomeni. Bine că nu trebuia să plătească nimic pentru această trupă, despre care nici preotul, nici primarul nu știa mare lucru. Trupa se afla în turneu prin localitățile rurale de pe malul Dunării și era sponsorizată cu logistică de unitatea de elită de la Dedețelul  din Vale.

Sala de spectacole, cam pretențios spus, se deschise la orele 21. Se făcuse curat. Dușumeaua mirosea a motorină. Era curățenia clasică.

Un piedestal improvizat se afla chiar la intrare. Aici se vor produce actorii. Primii veniți erau dezamăgiți. O scenă de doi pe doi nu permitea jocul unei trupe numeroase. Vor veni probabil trei patru măscărici, care vor face glume proaste în fața unor oameni considerați  inculți. Oficialitățile vor asculta replicile actorilor din sala de ședințe a primăriei, stând departe de gloată.

Primii sosiți în sala pentru spectacol  erau vreo zece oroveni de pe ulița Gura Gârlei. Încă de la intrare , li se păru curios că scena improvizată se afla chiar la intrare, lucru neobișnuit pentru o sală în care vor evolua artiști.  Sala se umplu repede. Cei rămași fără loc pe scaune sau pe canapelele folosite la hram și la pomeni rămaseră afară, consolându-se la gândul că nu prea au mare lucru de văzut.

În sala plină ochi, unii moțăiau, toropiți  de oboseala muncilor din ziua care se încheiase. Orele treceau greu. Spre miezul nopții,în sală se mai auzeau doar șoapte. Fix la ora 12, când orovenii visau în casele lor, cineva avu ideea să tragă clopotul cu sunet hodorogit din bătrâna biserică. Până și preotul Agălinei rămase surprins. Nu-l anunțase nimeni. Se gândi că e vreo glumă a vreunui chefliu. Îndată, ulița mare a localității cu întâmplări stranii se cutremură de zgomotul mai multor mașini puternice. Erau trei autoutilitare cu numere roșii. Pe trei dintre ele era crucea roșie, însemne ale ambulanțelor cunoscute. Mașinile se opriră foarte aproape de intrarea în principală. Cei aflați afară, nemaiavând locuri, se dădură într-o parte, pentru a nu împiedica coborârea artiștilor. Lumina era slabă și nu văzură decât cinci siluete cu fețele acoperite de măști de carnaval. Musafirii nocturni luară cu ei cutii de vioară și o mașinărie care se chinuia să scoată sunete muzicale. Mult așteptații artiști nocturni intrară în sală și se opriră pe piedestalul improvizat. Sala izbucni în aplauze și strigăte de Bravo.  Protagoniștii puseră o muzică liturgică, un fel de rugăciuni cântate fals. Cutiile de viori rămaseră neatinse. Lumea era puțin nedumerită de ceea ce se întâmpla. Era un contrast evident între cei cinci pretinși artiști. Unul era foarte înalt, iar ceilalți patru foarte scunzi.

Lunganul își scoase mască și dădu la iveală un chip hidos cu gură largă și nas bocârnat. Ochii păreau de sticlă mată. Privitorii fură fulgerați de un sentiment de frică. Ce fel de spectacol era acesta?

Corifeul  ieșit în față începu să scoată sunete ciudate, articulând cu greu sunetele. Vorbea rar și plin de importanță:
-Nefericiți spectatori! Eu sunt prietenul vostru din vechile cimitire. Sunt de multă vreme în Oroveni. Misiunea mea este una planetară. Mă numesc Strigoianu. Recrutez oameni pentru armata mea de scheletici pe care îi pregătesc în vederea atacului final. Planeta trebuie schimbată. Oamenii care o lecuiesc sunt epuizați și nu mai pot face față provocărilor. Ce înseamnă să devii scheletic în armata mea? Ei bine, lucrurile sunt simple. În primul rând să nu te împotrivești comandantului. În al doilea rând, să devii mortăciune resetată după alte standarde, Scheleticii care mor în luptă cu dușmanii omenirii sun arși în foc de trandafiri. Cenușa este pusă în cutiuțe și livrată fabricilor de parfumuri rare. Și voi ați auzit rostindu-se cuvintele „Dacă îți dau una ,miroși a mort!”

Tovarășii mei vă vor delecta mai întâi cu un cântec de suflet:„ Ce frumoasă este viața, Când nu apuci dimineața.”
Asistența începu să freamăte. Cântecul era înfricoșător. Se auzeau  horcăit, grohăit, lătrat. Toți se ridicară în picioare și încet-încet porniră spre ieșire.

-Dar unde vreți să plecați, nefericiților? Credeți că am venit întâmplător până aici? Cine suntem noi, mortăciunilor?

Cei cu măști răspunseră în cor:
-Oamenii prea bunului Strigoianu! Comandant al aripii estice a oștii planetare, racordat la comandamentul  Izbăvitorul. Deviza noastră: Distrugeți Planeta și purtați-vă cu mândrie scheletele. Voi nu cereți mâncare, nu cereți apă.nu cereți nimic. Sunteți populația ideală. Pentru voi gândesc și hotărăsc marii comandanți.
-Mortăciuni scheletice! Câți oroveni luăm de aici?
-Cât mai mulți, Comandante,ca să avem de unde alege. Unii sunt deja piele și os. Ce schelet să faci din ei?
-Bine gândit Strâmbule. Începem?
– Să le mai punem un cântec, Prea Înalte.
-Ați auzit,îmbuibaților? Credeați că Andronache Țâreleanu v-ar putea apăra? Andronache al vostru e captiv. Ne-ar face plăcere dacă i-am putea duce și soția.Am avea doi scheletici frumoși.
– Să nu te atingi de Flori a noastă,ticălosule. Andro îți va veni de hac în curând. Lacul cu broaște mecanice va fi curând amintire. Scheleticii voștri vor fi înghițiți de ape și duși pe apa sâmbetei.
– Tu ești un fel de lider, orovene?
-Sunt om cu frica lui Dumnezeu.

Toată această discuție a ajuns și la urechile celor retrași la primărie. Preotul își tot făcea cruce, șeful de post își tot bâjbâia pistoletul tremurând de frică. După mai multe încercări, primarul prinse serviciul de urgențe și raportă situația gravă pe care nu o prevăzuse. Mai multe ambulanțe și mașini de poliție porniră în trombă spre satul cu cimitire fără cruci. Mesajul fu recepționat și de oamenii lui Strigoianu. Misiunea de aici trebuia încheiată repede și cu succes. Apăsă butonul de comandă și cutiile de viori se deschise instantaneu. Oamenii lui Strigoianu luară iute pistoalele mitralieră cu încărcătoare pline și începură să tragă în plin în cei veniți la un spectacol capcană. Luați prin surprindere, oamenii se înghesuiră spre ușă. Nu toți dintre cei căzuți la podea erau morți. Unii agonizau și înălțau rugăciuni. Alții se aruncau peste atacatori ,încercând să le smulgă automatele. Mulți scăpară cu fuga.

La o comandă, cei din ambulanțele morții intrară cu tărgi și cărau de zor cadavre sau muribunzi la mașini. Erau viitorii scheletici, care vor completa comandourile criminalilor Planetei. Recolta  de morți era sub așteptări.Fuseseră uciși  treizeci de oroveni nevinovați,căzuți într-o capcană de care nu-i avertizase nimeni.  Ajutoarele chemate de primar sosiră după plecarea flotei  lui Strigoianu. Fură anunțate  toate posturile de poliție. Se declarase cod roșu de pericol. Criminalii scăpaseră și de data aceasta. Aveau trasee știute numai de ei. Lupta cu Strigoienii era dificilă și de lungă durată.

Orele rămase până în zori se scurseră greu. Tot satul era treaz. Morții vor fi numărați abia în zori. Cei rămași printre scaune vor fi înmormântați în cimitirul nou, mormintele noi fiind slujite cum se cuvine.

Un vecin îi povesti Floricăi ceea ce auzise despre Andro. Flori rămase fără cuvinte. De aceea Andro al ei nu a mai dat niciun semn de viață. Era prizonierul  lui Strigoianu. Încă trăia. Mortăciunile voiau să smulgă de la el informații privind planurile de lichidare a dușmanilor Planetei. Știa că Andro nu va ceda ,indiferent de metodele pe care le vor folosi scheleticii. Era un bărbat puternic și bine pregătit pentru imposibila misiune pe care și-o asumase. Flori era sigură că Andro nu va renunța niciodată la meseria pentru care se pregătise o viață. Pentru el, salvarea Planetei era un lucru mai important decât problemele personale. Pentru Florica,nu!

După o noapte de coșmar pentru orovenii prinși de curiozitatea unui spectacol nemaiîntâlnit, urmară o zi tristă, cu lacrimi și gânduri de răzbunare. Tot satu se adună iar la Primărie și începură să-l învinuiască pe primar de crima adusă în localitatea lor. Mai mult, îl acuzară de ceva pus la cale. De ce nu a venit cu toți oamenii în sala de spectacol? Era o întrebare la care Urlatu și ai lui trebuia să răspundă.

Va urma!