Dramele din iunie ale lui Ion, “soldat român, fără de mormânt”

 Autor, Dan Prodan

Luna iunie 2011 cuprinde aniversări, comemorări şi sărbători religioase foarte importante, paradigmatice, pentru istoria românilor, în general, pentru trecutul botoşănenilor, în  special. Astfel, la 5 iunie 2011 s-au sărbătorit 140 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga, la Botoşani (aniversare prezentată în revista Luceafărul, anul III, nr. 6(30)-iunie 2011, Botoşani, pp. 19-20), la 15 iunie
s-au comemorat 122 de ani de la Devenirea întru Luceafăr a lui Mihai Eminescu, alt Spirit Universal născut la Botoşani (despre o manifestare a Posterităţii contemporane a lui Eminescu voi scrie în nr. viitor al Luceafărului), la 28 iunie
s-au omagiat 95 de ani de la moartea lui Ştefan Luchian, pictorul care a văzut prima dată soarele, oamenii, anemonele şi natura la Ştefănesti-Botoşani.

La 2/14 iunie 1882 s-a născut Ion Antonescu, iar peste 64 de ani fără o zi, la 1 iunie 1946, cu 65 de ani în urmă, Mareşalul Ion Antonescu a fost executat la ordinal direct al Kremlinului, dar cu executanţi comunişti trădători români. Cu alţi 70 de ani în urmă, la 22 iunie 1941, generalul de armată Ion Antonescu a dat celebrul Ordin de zi armatei române: “Ostaşi ! Vă ordon: Treceţi Prutul!”,prefaţând intrarea României în Al II-lea Război Mondial, cu Misiunea Sfântă Naţională: eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Herţei de sub ocupaţia abuzivă şi brutală a ruşilor comunişti, devenită efectivă la sfârşitul lui iunie/începutul lui iulie 1940, consecinţa articolului nr. 3 al Protocolului adiţional secret al Paktului Ribbentrop-Molotov, de la 23 august 1939.(Alt 23 august nefast pentru istoria românilor!)

Din punct de vedere religios, în luna iunie 2011 se prăznuiesc / se sărbătoresc la: 2 Iunie – Înălţarea Domnului / Ziua Eroilor-în acest an Eroul Suprem este Ion Antonescu; 12 Iunie- Pogorârea Sfântului Duh / Rusaliile; 13 Iunie- Sfânta Treime; 24 Iunie-Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzâienele-Drăgaica), altă pomenire a lui Ion Antonescu; 28 Iunie-Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Împlinirea a 70 de ani de la intrarea României în războiul anti-sovietic a determinat ecouri istoriografice în periodicele locale şi naţionale ale lunii iunie 2011. Dintre acestea, amintesc doar: Vatra Noastră Românească (Botoşani), Historia (Bucureşti), Magazin Istoric (Bucureşti).

Nr. 2(23) / aprilie-iunie 2011 al periodicului trimestrial al Filialei Judeţene Botoşani a Uniunii Vatra Românească este consacrat în totalitate începerii războiului românesc în cadrul ultimei conflagraţii mondiale, cu articole semnate de dr. Sergiu Balanovici, Ionel Bejenaru, Florea Macovei, Mihai Cornaci, Paul-Mircea Iordache. Aceeaşi atitudine istoriografică şi în cazul nr.114 / iunie 2011 al revistei Historia, cu chipul statuar al generalului Antonescu şi cu celebrul ordin militar naţional pe copertă. Conţinutul acestui număr este în totalitate consacrat antecedentelor, desfăşurăriişi urmărilor complexe ale evenimentelor politico-militare din iunie 1941: Paktul Ribbentrop-Molotov, declaraţia de război din dimineaţa zilei de 22 iunie 1941, caracterul si caracteristicile colaborării politico-economico-militare româno-germane, Ion Antonescu şi trecerea Prutului, armata română şi starea ei de nepregătire pentru războiul anti-sovietic, românii peste Nistru: drame personale.

Un alt periodic lunar bucureştean, Magazin Istoric, a inclus în nr. 6(531)-iunie 2011, un grupaj intitulat 1941. Dilema României, cu articole despre: URSS-agresor în 1941, cu serioase intenţii ofensive către Europa Centrală, dejucate de ofensiva-fulger (Blitzkrieg) germană; 1941-sovieticii pregătesc atacarea României, cu un puternic grup de armate, din toate armele, desfaşurate pe linia Prutului; Acţiuni ale aviaţiei sovietice deasupra României, îin perioada mai 1940-octombrie 1941. Fără a cuprinde articole speciale despre Ion Antonescu, contribuţiile tematice enumerate anterior oferă informaţii, interpretări şi concluzii inedite, interesante, despre evenimentele derulate cu şapte decenii în urmă. Periodicele enumerate anterior conţin şi prezentări succinte ale unor cărţi despre: Ion Antonescu şi epoca sa; varii aspecte ale activităţii sale politico-militare; relaţiile dintre Mareşal şi diferite instituţii ale statului român; colaborarea României cu aliaţii din tabara Axei etc.

Sinteza despre viaţa, opera militaro-politică, participarea la războiul anti-sovietic, evenimentele de la 23 august 1944 şi drama ulterioară ale lui Ion Antonescu a fost elaborată de istoricul Gheorghe Buzatu: Execuţia Mareşalului Antonescu,Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2009, 479 p.Monografia cuprinde 15 capitole, rezumatul în limba engleză,bibliografia tematică, ilustraţii şi anexe. Dupăce a realizat o prezentare generală a monografiei, urmărind să asigure Dreptul la adevăr al cititorului obiectiv şi pasionat (cap. I, pp. 11-16), autorul a enumerat principalele coordonate spaţio-temporalo-factologice ale unei activitati continui timp de aproape cinci decenii în slujirea României (cap. II: O viaţă pentru istorie, pp. 17-30). Ion Antonescu a explicat şi a justificat de mai multe ori războiul naţional românesc anti-sovietic din 1941-1944. Cele mai cunoscute şi mai sintetice prezentări au fost cele din ordinele de zi militare către armata română. Astfel, în Ordinul de zi de la 22 iunie 1941, generalul Ion Antonescu a precizat: “Ostaşi! Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte! Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi! Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile noastre!” (p. 33).

În Ordinul de zi către armata română de la 1 ianuarie 1944, Mareşalul a explicat că românii au atacat URSS pentru că: “(…) fiind provocaţi, umiliţi si ciuntiţi în 1940, am călcat în 1941 pământul altora pentru a elibera pe al nostru. Noi nu am fi atacat niciodată pe nimeni dacă 3 milioane de fraţi nu ar fi fost luaţi în robie şi dacă Basarabia şi Bucovina noastră nu ne-ar fi fost smulse într-un moment când Europa s-a găsit la o răspântie fatală, când nimeni nu ne-a putut sări în ajutor” (p. 29). Ion Antonescu a amintit deja prima dramă a sa din luna iunie, când, în 1940, a fost martor necombatant şi neputincios la ultimatumul rusesc şi la ocuparea abuzivă, samavolnică a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Herţei de către sovieticii nostalgic imperialişti, la retragerea armatei române, al cărei general de divizie era, fără luptă, de la Est la Vest de Prut. În consecinţă, la 12 iulie 1940 a demisionat din armata română. Următoarea dramă din iunie a început în 1941, la 22 ale lunii, când a decis irevocabil să-şi asume drama îndreptării unei drame anterioareşi responsabilitatea uriaşă a adoptării unor decizii care au schimbat / au influenţat fatal istoria contemporană a românilor în următoarea jumătate de secol.

În cap.III, istoricul Gh. Buzatu a prezentat principalele acţiuni politico-diplomatico-militare ale Celui din urmă “domn al tuturor românilor”,în perioada iunie 1941-23 august 1944 (pp. 31-44). Autorul a concluzionat că “Războiul României, declanşat la 22 iunie 1941, a fost de la un capăt la altul, deci până la 23 august 1944, unul drept, pentru repararea nedreptăţilor imense cauzate ţării în vara anului 1940, când URSS ocupase teritoriile istorice din Est, în primul rând Basarabia şi Bucovina de Nord “ (p. 32).

Cauze şi motivaţi interne şi externe (istoricul Alex Mihai Stoenescu a enumerat şi a analizat 5 erori majore făcute de Ion Antonescu între 1940-1944) au determinat lovitura de stat de la 23 august 1944, prin care Mareşalul şi colaboratorii săi au fost arestaţi, forţele politice participante, în frunte cu tânărul rege Mihai I, în complicitate cu generali şi ofţeri superiori ai armatei române, au schimbat sistemul de alianţe al României, războiul din Est a luat sfârşit şi a început, din mers, războiul din Vest al românilor (cap. IV: Despre raţiunile şi tehnica loviturilor de stat (23 august 1944), pp. 45-72). “Recapituland, a precizat istoricul Gh. Buzatu, constatăm că, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, Ion Antonescu a sosit la Palatul Regal din Bucureşti, poate pentru prima şi ultima oară, dispus, în fine, să încheie armistiţiul cu aliaţii. Existau toate premisele şi şansele, mai ales că Mareşalul acceptase acest lucru, iar liderii partidelor “istorice” îi garantaseră concursul. Complotiştii trebuiau să se decidă: cu ori fără Mareşal, iar dacă era aşa cum ei preferau de atâta timp, adică fără Mareşal (…), Antonescu nu putea fi lăsat să pregătească şi să semneze, el, armistiţiul! Prin urmare, chiar atunci, la 23 august 1944, trebuia să se producă arestarea Antoneştilor, care, indiferent de consecinţe, oricum cădea bine, garanta succesul loviturii de stat gestante de atâta vreme (subl. Gh. B.)” (p. 72). În anexa cap. IV, autorul a publicat Însemnările Mareşalului Ion Antonescu din seara zilei de 23 august 1944, închis fiind de complotişti în camera Safé-Fichet din Palatul Regal, imediat după arestarea sa (pp. 73-77).

A urmat, inevitabil, procesul grupului Antonescu, regizat de comuniştii români la Bucureşti, în mai 1946, şi denumit propagandistic de către “Tribunalul Poporului” ca fiind “Procesul marii trădări naţionale” (cap. V, “Procesul”, pp. 79-86) – (cine a trădat pe cine? Ion Antonescu pe români şi interesele naţionale româneşti între Prut şi Nistru?Nu!!! Comuniştii români pe Ion Antonescu, poporul român şi interesele naţionale româneşti între Prut şi Nistru? Da!!!).Prin Hotărârea nr. 17 din 17 mai 1946 a “Tribunalului Poporului” (întreb: care tribunal? În numele cărui popor?), cei 24 de inculpaţi au fost condamnaţi, în detenţie sau în contumacie fiind, la pedepse cu moartea, închisoare pe viaţă sau cu diferite termene, cu diverse grade de recluziune, vinovaţi fiind de“crime de război” sau “crima de dezastrul ţării”. După acceptarea sau respingerea recursurilor condamnaţilor, au rămas cu pedeapsa capitală arestaţii Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu, C.Z. Vasiliu. “A fost (…) mai mult decât o execuţie-un măcel, înfăptuit la Bucureşti, dar proiectat la Kremlin…”, a precizat autorul cărţii. În completare, Gh. Buzatu a publicat “Jurnalul de temniţă” al grupului Antonescu, scris zilnic de către detectivii care au supravegheat arestaţii în aprilie-mai 1946 (pp. 87-144).

Condamnat la moarte, cu cererea de graţiere respinsă, Ex-Mareşalul Ion Antonescu a avut dreptul la “Ultimul cuvânt” la sfârşitul procesului, text inclus de autor în cap. IV (pp. 145-151). A urmat execuţia celor patru ne-graţiati de la pedeapsa cu moartea, chiar la începutul lunii iunie 1946 (cap. VII, Jilava, 1 iunie 1946: masacrul ordonat de Kremlin, pp. 153-158, cu anexele documentare respective, pp. 1159-190).Trupurile au fost incinerate iar urnele cu cenuşa martirilor au fost ascunse, ulterior dispărând fără urmă… Aşa s-a consumat a treia dramă din iunie a lui Ion Antonescu: a fost ucis, “ca ţara să nu-ţi moară”, cu o zi inaintea împlinirii vârstei de 64 de ani, la 2 iunie 1946. O altă dramă, a patra, a lui Ion Antonescu este că nu are mormânt şi că românii, “de la Nistru până la Tisa”, Dunăre şi Marea Neagă, nu au unde să aşeze, cu smerenie, pioşenie şi recunoştinţă, în luna iunie, un buchet de zorele, florile “de nu mă uita”, sau de orice altă floare. Autorul a completat informaţiile documentare prezentate în capitolele anterioare cu cele incluse în fişele personale ale oamenilor politici români care l-au cunoscut şi au colaborat, mai puţin sau mai mult, cu Ion Antonescu (cap. IX: Politicieni şi păpuşari din România (1939-1947) surprinşi în raportul lui Adrian Holman, ministrul britanic la Bucureşti, pp. 191-286).

Istoricul Gh. Buzatu a inclus in monografia saşi alte categorii de documente istorice referitoare la Ion Antonescu: O decizie istorică a Curţii de Apel Bucureşti (2006)-(cap. X, pp.287-328), Un apel adresat regelui Mihai de România (2008) de către cineastul Robert Horvath (cap. XI, pp. 329-333), ecourile mediatice, ale deciziei Înaltei Curti de Casaţie si Justiţie a României de a respinge cererea de revizuire a Hotărârii nr. 17 / 17 iunie 1946 a “Tribunalului Poporului”, formulată de Şerban Alexianu, fiul lui Gheorghe Alexianu, fostul guvernator civil al Transnistriei între 1941-1944, împuşcat în Valea Piersicilor de la Jilava, în seara zilei de 1 iunie 1946 (cap. XII, pp. 335-338), Memorialistul Şerban Milcoveanu-cele trei însuşiri la superlativ ale Mareşalului Ion Antonescu (cap. XIII, p. 339). Concluziile monografiei au fost formulate în cap. XIV: Amploarea şi consecinţele trădării (de la 23 august 1944!)-(pp. 341-348) şi în cap. XV: Cuvântul final al autorului (pp. 349-350).

Sinteza este completată cu un rezumat în limba engleză (pp. 351-356), cu bibliografia selectivă a temei (333 de cărţi despre Mareşalul Ion Antonescu)-(pp. 357-377), cu 60 de ilustraţii si anexe (pp. 380-479). Lucrarea nu conţine însă un indice atât de necesar pentru orientarea rapidă a cititorului în cele 479 pagini ale cărţii. Monografie remarcabilă a antonescologiei, elaborată cu acribie, răbdare şi înţelegere de către cel mai valoros biograf în viaţă al Mareşalului, prof. Gheorghe Buzatu, la nivelul informaţional şi interpretativ al anului 2009, merită să fie citită de fiecare român, să se afle în biblioteca mai multor conaţionali, pentru ca faptele şi moartea martirică ale lui Ion Antonescu, “soldat român, fără de mormânt” (conform caracterizării atotcuprinzătoare a marelui poet Adrian Paunescu), să nu fi fost în zadar!