Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Dreptul la memorie

Nu avem noi, românii, la nivel naţional, o sumedenie de valori pentru a ne putea permite, din greşeală ori cu bună ştiinţă, luxul de a le ignora. Nu avem acest drept, pentru că, astăzi, mai mult ca oricând, a ne solidariza întru cultura naţională reprezintă cheia spre europenism şi universalitate.

Pornind de la aceste considerente, am ales să exprim un gând despre Ioan Slavici, scriitorul de la a cărui trecere în lumea umbrelor se împlinesc – la ceas de august, 2010 – 85 de ani. Nu intenţionez să mă aplec în mod special asupra biografiei sale, deşi, ţinând cont de popasul său pe Pământ (18 ianuarie 1848 – 17 august 1925), se poate spune că a fost un privilegiat al sorţii: contemporan cu Revoluţia de la 1848, cu Unirea Principatelor de la 1859, cu Războiul de Independenţă de la1877, cu Marea Unire de la 1918. Ce-şi poate dori în plus un scriitor?…

Se nasc în existenţa noastră, uneori, momente care, gestionate eficient, ne modifică destinul, consfinţindu-ne ieşirea din anonimat. Un astfel de moment de cotitură l-a constituit, pentru Slavici, toamna anului 1869, când, îl întâlneşte pe Eminescu, care-i va fi, pe viaţă, ,,prieten şi sfătuitor”. Acesta, deşi deranjat că Slavici ,,îi sfărâma timpanul pocind vorbele”, îl încurajează să scrie literatură, dar să o facă în limba română. Slavici va ţine cont de sugestie, chiar dacă limbile germană şi maghiară îi erau, în detaliu, cunoscute, iar scriind aici i s-ar fi garantat, într-un fel, recunoaşterea şi notorietatea, ca să nu mai vorbim de protecţia conferită.

La Slavici însă se dezvolta nevoia – inoculată de Eminescu – de a contribui la crearea limbii române literare. Conştiinţa naţională, pe de altă parte, a lucrat adânc în Slavici, încă de la începuturile prieteniei cu Eminescu. După ce, împreună, pun bazele ,,României june” – societate a studenţilor români din Viena, vor organiza, la Putna, în 1871, sărbătorirea a 400 de ani de la zidirea mănăstirii în care-şi doarme somnul de veci Ştefan cel Mare.
Slavici a fost, fără îndoială, şi un fervent sprijinitor al ţăranilor români din Banat. El a intrat în conflict cu administraţia habsburgică, întrucât a apărat drepturile ţăranilor români din Paulis – sat situat la zona de contact a Culoarului Mureşului cu Câmpia Aradului – fiind dat în judecată pentru ,,îndrăzneală” şi ,,rebeliune.”

Totuşi, Slavici, până la moarte a rămas, din punctul de vedere al spiritului european, un filogermanofil, dar acest fapt nu i-a slăbit cu nimic capacitatea de a gândi, simţi şi acţiona în acord cu naţiunea română, din urzeala căreia s-a ivit. A i se pune la îndoială – cum se încearcă în ultima perioadă – aceste coordonate ale existenţei sale, înseamnă nu doar a-i întina memoria, ci, mai ales, a ne pângări zestrea culturală naţională.

Tocmai de aceea, refuz să cred, în absenţa unor probe indubitabile, că ar exista vreo legătură între declinul fizic al lui Eminescu, ce începe în anul 1883, şi Slavici. Ştim cu toţii că, astăzi, nume grele sunt acuzate de prematura neantizare a poetului. Mass-media vorbeşte adesea, referindu-se la poetul nepereche, de un asasinat politic, de care însuşi Slavici n-ar fi fost străin…

În ceea ce mă priveşte, absenţa documentelor cu privire la astfel de afirmaţii, nu mă determină să le ignor ori să adopt psihologia struţului. Nu, asemenea găselniţe îmi sugerează o premeditată manipulare şi intoxicare a opiniei publice. Cui foloseşte? Dacă vine din afară se înscrie metodic în planul, subtil, de neutralizare a identităţii poporului român, însă, dacă e opera băştinaşilor, e şi mai grav: demonstrează că, în numele mercantilismului, ne putem sacrifica memoria, spiritualitatea, reperele culturale naţionale.

Ioan Slavici nu este doar unul dintre clasicii literaturii române. El deschide calea spre romanul realist modern, în sfera căruia, magistral, Liviu Rebreanu va construi o monumentală creaţie, iar mai târziu – tot în realism – Marin Preda îşi va plăti nobilul tribut.

Nu m-am axat pe descifrarea operei lui Slavici, pentru că, în condiţiile accesului actual la informaţii, deveneam, în cel mai fericit caz, plicticoasă. Totuşi, poate că ar fi necesar ca înainte de a pleca, spre înavuţire, din Ţară, să (re)citim măcar Moara cu noroc. Am înţelege ideea de deşertăciune, nevoia echilibru şi de onestitate.
Pentru restul, din ceruri, Slavici ne priveşte, sperăm, cu îngăduinţă…



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5