Minunile nu se cer explicate. Ele depășesc ceea ce numim rațiune, capacitatea momentană de cunoaștere. Adesea, sunt suspendate legile naturii sau ale firii omenești și, pentru a înțelege acestea, este necesară credința. De pildă, nu putem explica săturarea unei mulțimi de  cinci și zece mii de suflete dintr-o pâine de orz și doi pești. Ștința omenească de azi ne spune că a fost o multiplicare a materiei, dar dincolo de aceasta,  nu a putut pătrunde. Credința ne spune însă, că Celui ce a creat atâtea minuni lângă noi și în tot Universul, ,,toate îi sunt cu putință”.

Regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania spunea că acum, la Nașterea lui Mesia, ,,aproape toate sunt în limita omenescului”.  Avem  porunca împăratului Augustus care-și inventariază locuitorii pentru a plăti impozite. (Vedeți cum Dumnezeu pune la lucru pe oricine voiește, spre a împlini o profeție?) Se succede apoi o lungă și obositoare călătorie din Nazaret prin Samaria și Iudeea, urmată de sosirea în Betleemul aglomerat de călători și imposibilitatea de a găsi o gazdă. (Nu se află o casă pentru Cel ce a făcut Cerul și Pământul.)  În așa împrejurări, Fecioara este  surprinsă omenește, de ceasul nașterii.

A fost voința suverană a lui Dumnezeu ca lucrurile să se petreacă așa, nașterea într-o iesle, ,,smerenie de margine, ca prin sărăcia Sa să ne îmbogățească pe noi”  (Antim Ivireanu). Apostolul sârbilor, Nicolae Velimirovici, cugetă: ,,Mai bine între dobitoace, fiindcă ele nu știu de păcat”.
Minune mare se petrecuse într-adevăr, cu nouă luni în urmă, când  noi sărbătorim Buna Vestire, pe 25 Martie. În vreme ce se afla singură, cel mai probabil în rugăciune, îngerul Gabriel i se arată, vestind-o că Dumnezeu a ales-o  să fie Maica Dumnezeiescului  Său Fiu:
,,Bucură-te, cea plină de har. Domnul este cu tine. Nu-ți fie teamă, căci ai aflat har la Dumnezeu. Iată că vei zămisli și  vei naște fiu și vei chema numele lui IISUS.  El va fi mare și se va chema Fiul Celui Preaînalt.”

Deși foarte tânîră, cu probabilitate în jurul a 14-16 ani, Fecioara dovedește maturitate comportamentală și în vorbire. Se miră de ciudata apariție și de închinarea ce  i se face. (Tradiția ne spune că, pe când se afla la Templu, fetiță în rugăciune, o voce miosterioasă i-a șoptit: ,,Vei naște pe Fiul Meu.”)  Să nască pe Mesia cel proorocit,  era visarea cea mai înaltă a fiecărei fete din neamul lui Israel.
Acum, ea se miră și întreabă cum este cu putință așa ceva? fiindcă ,,eu nu știu de bărbat”.  Îngerul nu lasă întrebarea fără răspuns. ,,Duhul cel Sfânt se va pogorî asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, cel născut va fi Sfânt și Fiul lui Dumnezeu se va chema.” Credința și dragostea de Dumnezeu  o fac pe fecioară să aibă deplină încredere în cele spuse de îngerul-sol: ,,Iată, roaba Domnului. Facă-mi-se mie după cuvântul tău.”(Lc.1.30-36).
Îndată ce ultimele cuvinte ale  fecioarei  s-au stins, Duhul lui Dumnezeu s-a pogorât peste ea și  Dumnezeiasca putere  i-a umbrit trupul feciorelnic și  într-o clipă, în ființa ei  pământeană s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, Cel Unul născut în veșnicie din Tatăl, fără de mamă, iar acum, înomenit, din mamă, fără de tată pământean.

Eternitatea intră în istorie, în temporalitate. S-a împlinit atunci promisiunea făcută de Dumnezeu  protopărinților. Blestemând șarpele, Domnul a zis: ,,Vrăjmășie voi pune între între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța femeii (numai a femeii-n.n.). Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Mesia va suferi, dar pe șarpe îl va distruge -n.n.)
(Exprimarea angelică: ,,Puterea lui Dumnezeu te va umbri” arată  natura revărsării harului și puterii lui Dumnezeu. În Vechiul Testament (la ,,Ieșire”) aflăm că pe capacul Chivotului mărturiei erau doi heruvimi de aur, cu aripile întinse și îngenuncheați. Din această ,,umbră” a aripilor, Dumnezeu îi vorbea lui Moise. În Epifania de pe Muntele Taborului, am citit că ,,un nor luminos i-a umbrit pe cei trei ucenici și glas din nour s-a auzit..”. În ,,Faptele Apostolilor” citim cum la Templu, bolnavii erau scoși  ,,în calea Apostolului Petru, ca măcar umbra lui să umbrească pe vreunul din ei”.)

Din momentul suprafiresc al zămislirii, totul avea să decurgă în termenii vieților omenești obișnuite: sarcina de nouă luni, Nașterea (după mulți teologi, fără chinul matern, fiindcă Mesia întrupat nu s-a născut din păcatul și voia strămoșească).
Minuni uimitoare s-au petrecut totuși la Nașterea Domnului. Magii, ,,călăuziți de o stea minunată, înțelegîtoare” (zice Sf. Ioan Hrisostomul) vin și vestesc iudeilor ierusalimiteni și lui Irod însuși, nașterea unui Mare Împărat, tulburându-i foarte.  Minunile lui Dumnezeu nu rămân nicicând ascunse.

Un înger se arată păstorilor și slavă îi învăluie. ,,Nu vă temeți”- le spune îngerul, căci frică îi cuprinsese. (Iubite cititoare și cititori, dacă atâta spaimă ne poate cuprinde când vedem un înger, ce cutremur și înfiorare ne va fi  nouă  când ne vom afla în fața Marelui Împărat și Judecător al Universului!) Îngerul îndeamnă păstorii spre ieslea cu Pruncul, iar cerul se deschide și cor de îngeri slavoslovesc în înalturi: ,,Slavă întru Cei de Sus, lui Dumnezeu, pe pământ pace și între oameni bună voire”. Cerul și pământul cântă și sărbătoresc…

Pruncul este alăptat omenește, iar la avertismentul îngerului, Fecioara și dreptul Iosif sunt nevoiți să fugă în Egipt, pentru ca, după moartea lui Irod, ucigașul de prunci, să se întoarcă la Nazaret. Copilăria, tinerețea, arătarea de către Ioan Botezătorul a Mielului dumnezeiesc ,,Care ridică păcatul lumii”, cei trei ani de predicare, patimile, răstignirea  și moartea, dovedesc -conform Scripturilor- că Fiul lui Dumnezeu și-a asumat  toate cele ale naturii omenești obișnuite, afară de păcat, fiind Dumnezeu adevărat și Om adevărat:
a obosit ca noi toți în această lume de pulbere, a flămânzit, a însetat, s-a mâhnit, s-a întristat, a plâns, a mâncat, a băut, a postit, s-a rugat, a binecuvântat, a certat, s-a mâniat, a binecuvântat, a șovăit în fața morții, a urlat de durere, a disperat pe cruce, a murit, a fost plâns și a fost îngropat…

O viață între două peșteri – a Betleemului și Peștera  mormântului. Toate au fost reale și între oicumenele omenescului cel mai firesc și cunoscut nouă. Iar cununa acestei vieți terminată cu moartea a fost Slăvita Înviere, Salvarea neamului omenesc din tirania Păcatului și a Morții, culminate cu Înălțarea la cer și  șederea de-a dreapta cerescului  Părinte.

Nașterea lui Mesia Cel așteptat împarte veacurile existenţei omeneşti în două: un Timp al Aşteptării Izbăvitorului lumii şi apoi Timpul de acum, al Bisericii. Ferice de tine şi de mine, iubite creştine, fiindcă trăim în acest Timp,  Timp al iertării și al mântuirii, anticameră a eternităţii. ”Fericiţi sunteţi voi , care vedeţi acestea, căci zic vouă că mulţi regi şi profeţi au dorit să vadă una din aceste zile şi nu le-au văzut”– zice Domnul IISUS ascultătorilor Săi și nouă, celor din al XXI-lea veac.

Prof. Vasile Găurean