Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Speranța într-un Mesia Răscumpărător la popoarele păgâne

Primit pentru publicare: 17 Dec. 2021
Editor: Ion Istrate
© Vasile Găuren, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)


 Elitele filozofice și nobiliare ale Franței, din secolul al XVIII-lea nu cutezau încă să pună sub semnul întrebării existența unui Creator al Omului și Universului. Susțineau însă că Dumnezeu a creat totul, a pus Legi fizice și morale și a plecat foarte departe, lăsând lumea să-și urmeze cursul, având treburi mult mai importante decât ciorovăielile noastre ridicole. Așa credea Voltaire și toată pleuada iluminiștilor. Dar…la Dumnezeu nu e ca la noi, oamenii. 

Încă înainte de Marele Diluviu (Potopul), Cel veșnic, (L’Eterno) a hotărât ,,să coboare între locuitorii Pământului, să-i cerceteze spre binele acestora” -cum glăsuiește Cartea lui Enoh, încă de la primele pagini.
Această speranță pe care Dumnezeu a transmis-o protopărinților noștri chiar imediat după căderea în  păcatul neascultării, s-a transmis și a rămas vie sau mai puțin vie în memoria culturală a multor neamuri ale pământului.
Creatorul nu a lăsat însă desfășurarea evenimentelor la voia întâmplării, ci și-a ales un neam anume pregătit, în mijlocul căruia să se arate.

Contrazicând toate așteptările omenești, nu și-a ales un popor mare, numeros, strălucit, ci…un popor de robi, cei mai umili, fiindcă între toate neamurile antice n-a exitat unul care în totalitate să fie de sclavi, cum au fost evreii în Egipt. ,, …că tu ești cel mai mic între neamurile pământului” -zice Domnul vorbind cu poporul Său.

Ei bine, Dumnezeu îi scoate cu putere și braț glorios din robie, le dă Legea, îi face o națiune liberă, pregătită, le trimite profeți, spre a-L primi la vemea potrivită pe Mesia. Anunțuri tot mai precise,  vestesc venirea Răscumpărătorului: ,,în Betleemul Iudeii, se va naște dintr-o Fecioară, și va veni…când neamul evreu nu va mai avea conducători dintre ei, evreii. (Când a început domnia lui Irod, deja bătuse ceasul. El nu era rege ebreu, ci idumeu, de dincolo de Iordan.)

Să nu uităm că evreii au întreținut legături comerciale intense cu multe neamuri de atunci,  încă din vremea lui Avraam. În plus, au avut o diaspora puternică și mare din Persia până la Atena sau Roma, purtând cu ei nădejdile și credința lor puternică, monoteistă.
Speranța într-un Mesia Răscumpărător, care va face o schimbare în mersul lumii s-a menținut și la alte neamuri, dar mai vag,  în tradiții, legende, eresuri.

La japonezi, o tradiție străveche spunea că dinspre  Apus  are să vină Cineva, care va face mari schimbări în religia și viața oamenilor.
Amerindienii incași aveau un zeu ciudat, un zeu alb, Viracocha, despre care spuneau că a făurit lumea, apoi a distrus-o prin potp și a recreat-o. I-a învățat măsurarea timpului, calendarul, promițându-le că se va reîntoarce, dându-le o dată fixă. De atunci au numărat cu uluitoare exactitate anii. Ritmul Timpului îi umplea de încântare. Însă, la data promisă, au venit -mister al istoriei- …europenii, oamenii albi, pe care incașii i-au socoti urmașii zeului alb Viracocha.

Aflăm și un neam pe care Dumnezeu îl face a fi căutător de înțelepciune: cel din cetatea Atenei cu deosebire. Filosofi, lycee,  academii, cultură, strălucind într-o lume barbară…Unii au cunoscut cărțile lui Moise. Lui Platon i se mai spunea ,,Moise atenianul”. Sporește intelectul uman, tot ca o pregătire.
Eschil, în piesa ,,Prometeu înlănțuit” pune în gura eroului său ideea că într-un viitor îndepărtat se va naște din femeie un urmaș care va face să înceteze toate suferințele sale, înlănțuitul de pe crestele Caucazului, dar și ale oamenilor.

Plutarh amintește că la egipteni era o credință după care un duh rău, pe nume Tifon, a umplut cu răutățile lui pământul, dar avea să fie paralizat în intențiile sale de Osiris, un urmaș al lui Orus. Tot Plutarh notează că în neamul perșilor exista credința că  duhul cel rău al lui Ahriman va fi alungat cândva  pentru totdeauna din hotarele pământului, eliberând rasa umană.
Semnalăm creșterea nu doar a intelectului, ci și sentimentul de religiozitate. Plutarh, Seneca, Cicero, recunosc că oricât de barbare ar fi neamurile pământului, la fiecare există o formă sau alta de pietate. ,, Veți afla cetăți fără ziduri, oameni care nu știu să scrie și să citească, nici folosirea banilor, dar niciun neam nu este fără o formă de religiozitate.”(Plutarh)
,,Se știe că părerile născocite încetează cu timpul,  și se șterg, iar adevărurile veșnice se întăresc.” (M. Tulius Cicero)
Credințele păgâne, eresurile pământului, nu sunt decât strigătul după adevărata Divinitate a ființei umane.

În parabola spusă de Domnul IISUS, a omului de neam mare ce și-a chemat pe ai săi la cină, am văzut că aceștia L-au refuzat, iar Stăpânul a poruncit să iasă servitorii la garduri și să-i adune pe toți sărmanii la cină mare: șchiopii, orbii, zdrențăroșii, sărăcanii de pe ulițe, până ce se va umple casa. Iar aceștia suntem noi, neamurile pământului, păgânii, cei ce ,,am trăit  în întunericul și umbra morții” și cărora, prin IISUS HRISTOS, Fiul Părintelui ceresc, ,,arătatu-ni=s-a lumină mare”.

Prof. Vasile Găurean

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania